Starea MERITOCRAŢIEI.  (5). Partea întâi.

2

În acest ultim articol  îmi propun să scriu despre modul de promovare a MERITOCRAŢIEI în lume.

Rostul celor 4 articole anterioare acesta a fost, anume acela de a vedea starea de fapt a MM, cine ne sunt prietenii, cine ne sunt oponenţii , o vedere de ansamblu a situaţiei în care se află Romania şi asta pentru a găsi cele mai bune răspunsuri la cea mai importantă întrebare : CUM RĂSPÂNDIM ÎN LUME  MERITOCRAŢIA, seminţele acestui principiu universal de viaţă, astfel încât să devină o realitate cotidiană. Bănuiesc că aţi citit articolele anterioare, aşa încăt ştim cum stăm.

Plecând de la realitatea existentă pe teren, acolo la firul ierbii, ce vedem?!  Vedem că sistemul are picioare de lut, adică se menţine la putere prin şantaj, obedienţă, complicităţi meschine, minciuni profitabile, compromisuri urât mirositoare cu o gesticulaţie politică paraplegică, prin agresivităţi de maidan  aplicând cu predilecţie în situaţie de criză politica capului în gură, cu toţii având melancolii nostalgice comuniste.  Picioarele sunt de lut, dar lutul timp de 26 de ani s-a tot întărit, s-a cimentat, aşa încât acum nu se lasă prăbuşit cu una cu două. Aici mai intervine un aspect notabil. Dacă politicienii noştri în ţară îşi dau cu o veselie hâdă poalele peste cap, reprezentanţii sistemului din occident s-au alarmat, iar ei au antene peste tot. Acum este o mare fierbere subterană, magma sistemului fierbe, deoarece realizează că politicienii noştri lacomi, inculţi, având doar o şmecherie golănească, prin acţiunile lor destabilizează însăşi conceptul democratic bazat pe clasa politică. Cum democraţia este cea mai perversă formă a dictaturii clasei politice, devoalarea acestei structuri putrede, poate determina prăbuşirea întregului eşafodaj (prefer să-i spun şandrama).

Este de observat, cum România, ţara ajunsă de batjocură pentru revoluţia din 89, care de fapt a fost o lovitură de stat, o crimă de stat cu victime nevinovate,  o ţară care era de plâns pentru modul cum conducătorii ei o jefuiesc, o ţară care îşi goneşte fiii, românii fiind nevoiţi să plece din ţară cu traista în băţ, să doarmă pe sub podurile srăinătăţii până găsesc  ceva de lucru, o Românie  ajunsă o colonie stăpânită de străini, DEODATĂ, parcă din senin, se TREZEŞTE brusc la realitate, iese în stradă într-un număr impresionant şi se zguduie văzduhul de stigătul lor de revoltă împotriva SISTEMULUI . Asta este marea lovitură primită de sistem. Nimeni, nici un partid nu este primit în piaţă printre manifestanţi să confişte mişcarea spontană. Europa simte unda de şoc, o Europă artificial unită, având grave probleme ale aceluiaşi sistem putred, o Europă care începe să se mişte, iar Romania devine exportatoarea primăverii de la Bucureşti şi de ce nu (?!) ,exporatatoarea MERITOCRAŢIEI În lume.

Acesta este un moment crucial pentru MM. Acum sistemul s- a autovulnerabilizat, din incompetenţă, din lăcomie, din nesimţire. În acest moment oamenii ştiu doar că nu mai vor să fie batjocotiţi, ştiu că politicienii sunt incompetenţi şi corupţi, dar nu au o idee clară, sunt confuzi atunci când trebuie să decidă ce cale este de urmat. Aici intervine rolul nostru.

Să recapitulăm situaţia meritocraţiei. Suntem declaraţi indezirabili, „persona non grata” pentru sistem. Suntem practic în ilegalitate, deoarece cerem desfinţarea clasei politice, ceea ce contravine Constituţiei, o Constituţie dictatorială, discriminatorie, care dă dreptul de a conduce Romania doar partidelor politice. Practic suntem pe cont propriu, dar nu de capul nostru, deoarece suntem supravegheaţi clipă de clipă, ni se ascultă telefoanele, netul este controlat de postaci şi din Centrală de către sistem, care din „greşeală” ni-l mai taie uneori, când devenim prea activi împotriva sistemului.

Pănă acum am tot vorbit de alţii, dar să vedem şi paiul(paiele) din ochii noştri, să vedem unde ne aflăm noi. După clasificările în categorii pe care le-am făcut, se observă că susţinătorii activi ai meritocraţiei sunt  cei mai puţini, faţă de masa celor, care chiar dacă ştiu, au auzit şi chiar vor meritocraţie, practic nu fac nimic. La aceştia se adaugă potenţial un număr foarte mare de oameni, care cu siguranţă vor meritocraţie, care nici nu au votat, conştienţi fiind că n-au pe cine vota, dar care HABAR nu au de existenţa MM, sau ştiu dun zvonuri necredibile. În străinătate mai sunt destui români care vor meritocraţie, care ar fi activi, dar nu stau în Romania, ei fiind la curent cu MM de pe net.

Meritocraţia, acest principiu celest, are o calitate excepţională dată de însăşi natura sa…NATURALĂ. Când habar nu ai de acest principiu universal de evoluţie al Universului şi vezi dezechilibrele lumii creată de mintea omului, ai un disconfort, ai revolte ale simţului demnităţii, al dreptăţii, dar te simţi neputincios în faţa valului de nedreptăţi ce guvernează lumea noastră. Când însă realizezi acest principiu atât de simplu de înţeles, aflat în rezonanţă cu natura noastră interioară, din acea clipă eşti nebun de dreptate, flămând de adevăr, însetat de iubire. Meritoctaţia poate fi înţeleasă raţional, dar este o înţelegere superficială. Meritocraţia, ca să fie înţeleasă profund, în spiritul ei, trebuie să fie înţeleasă cu simbolul organului spiritual uman…INIMA. Din acea clipă nimeni şi nimic nu te va mai întoarce din drum.

Dragii mei, observaţi-vă…Vă regăsiţi în cele spuse de mine, sau sunt singurul…”nebun” de meritoctaţie?!

Spunea Eminescu în scrisoarea a treia, că atunci când eşti mânat de sentimente nobile de dreptate, de adevăr, TOTUL ţine cu tine şi râul şi ramul îţi sunt prieteni, iar de nu,  îţi sunt duşmani. Aţi prins ideea?! Un asemenea om mânat de sentimente benefice întregului, corecte, în rezonanţă cu Universul va atrage, pe cale de consecinţă, ajutorul Universului, va face cât zeci de neoameni, de inconştienţi, de violatori ai Legilor Universului. În asta constă uriaşa forţă a MM, care este în FIREA lucrurilor.  SIMŢIŢI  asta?!

Nu este nevoie de vorbe mari, nu trebuie să devenim români mesianici, dulăi naţionali, nu este nevoie de tapaje patriotarde despre iubirea se ţară. Sentimentul dreptăţii cinstei, demnităţii, respectului, recunoştinţei, compasiunii meritului, valorii… nu cunoaşte graniţe, nu are limite. Comuniştii, politicienii, capitaliştii, toţi dictatorii iubesc poporul, vorbesc în numele poporului, dar urăsc oamenii(?!). Poporul nu este o entitate în sine, INDIVIDUL este important, iar meritocraţia acordă individului întreaga importanţă, întreaga atenţie,  întreaga grijă, nu doar declarativ.

Revenind, faptul că avem declarat embargou pe toate mediile de informare, mai puţin pe net, acesta devine astfel principalul mijloc de promovare al MM. Va trebui să dezvoltăm tehnici de lucru prin care să invadăm net-ul. Net-ul este o metodă de promovare, pe cât de eficientă, pe atât de ieftină.

O altă problemă este aceea că nu există fonduri materiale, sponsorizări masive pentru promovare, mai ales că banii aceştia nu se mai întorc niciodată, sunt de fapt donaţi, nu pierduţi. Oricât este de curat acest principiu, are nevoie de materiale de propagandă, de cheltuieli de transport, de logistică, pentru a putea penetra. Pot fi inscripţionate pixuri, cărţi de vizită originale, flyere , afişe de lipit, insigne, etc. Dacă eram un partid lucrurile erau simple. Veneau sponsorizări buluc, trebuiau doar selectate, că mai apoi toţi sponsorii luau întreit înapoi banii investiţi. Este lesne de înţeles că susţinătorii meritocraţiei fac parte dintre cei care nu au făcut compromisuri fetide, care nu au furat, care nu s-au făcut frate cu dracul…adică nu au bani disponibili pentru o asemenea investiţie. Cu siguranţă că în direcţia asta s-ar putea face nişte eforturi financiare minimale, fără stabilirea unei cotizaţii în sumă fixă. Pur şi simplu să dea cine vrea, când vrea şi cât poate. Chiar am primit din afara ţării propuneri în acest sens, oameni care sunt dispuşi să ajute şi financiar promovarea MM. D-nul Laurenţiu Primo şi-a declinat responsabilitatea gestionătii sumelor, mai ales că sistemul este gata pentru orice mârşăvie, să purice această activitate absolut legală, iar dacă nu găsesc nimic de încriminat, te pomeneşti că vor veni ei cu „puricii”. Oricum, d-nul Laurenţiu Primo este singurul care face eforturi financiare din munca sa : emisiuni, congres, insigne, carduri, flyere, reviste, ş.a.m.d.  Este un subiect foarte important ce rămâne deschis.

O altă problemă este locaţia filialelor din toate judeţele. Dacă pentru început acestea nu necesită un spaţiu mare, pe măsura atragerii membrilor şi simpatizanţilor, spaţiul este obligatoriu, iar asta înseamnă chirii, adică alţi bani. Pot fi organizate conferinţe publice cu închirierea unor locaţii, după ce în prealabil se asigură prezenţa unui număr suficient de mare de participanţi. Şi aici rămâne de analizat, fiind un teren larg de discuţii şi de găsit soluţii.

Deocamdată atât. În articolul viitor voi definitiva subiectul, fără a avea pretenţia că este închis.

 

Publicat în Fără categorie | Etichetat , , , , , | 2 comentarii

Starea MERITOCRAŢIEI. (4).

4

Acum voi da curs consideraţilor mele asupra categoriilor de oameni care susţin meritocraţia.

1.Din prima categorie fac parte cei conştienţi în mod fundamental de existenţa acestui principiu universal de manifestare, funcţionare şi evoluţie al Universului.  Toţi oameni  au, vrând/nevrând, meritocraţia în “sânge”, dar cei din prima categorie SIMT aceasta, dincolo de orice altă presupunere, chiar dacă  nu ştiau până acum de eticheta numită MERITOCTAŢIE.  Aceştia sunt oamenii corecţi, cinstiţi, care au un puternic simţ al dreptăţii, au respect faţă de semeni şi faţă de întreaga natură, sunt responsabili pentru gândurile şi acţiunile lor, sunt compasionali rezonănd la suferinţa celorlalţi, a ÎNTREGULUI. Ei au unit mintea cu inima, devenind un singur organ armonic minte/inimă, iar INIMA a preluat controlul, acest control fiind absolut necesar, deoarece inima aprţine de drept domeniului RELAŢILOR cu Universul, iar meritocraţia asta face, armonizează lumea noastră cu Universul pe criterii corecte. Pentru aceştia violenţa, nedreptatea, minciuna , trădarea, hoţia, expolatarea …doare, nu doar este încriminată. Nu pot privi senini la suferinţa comună făcându-se că nu o văd, sau considerând că aşa trebuie să se întâmple. Ei nu sunt români turci, americani sau ruşi, ei sunt OAMENI printre oameni,  fără graniţe, fără o anumită religie, dat profund religioşi, nu contează culoarea pielii şi nici doctrina politică. Ei sunt în interior LIBERI, acolo începe singura, prima şi ultima libertate adevărată ce se va mifesta şi în afară. Tot ceea ce gândesc şi fac respiră meritocraţie.  Ei nu vor putea fi opriţi să fie astfel cu nici un preţ, sunt vectori pentu toţi oamenii cu care intră în contact. Prezenţa lor în comunitate este benefică, ajută semenii, se bucură de bucuria lor, empatizează cu necazul lor şi răspândesc în lume nenumărate seminţe ale bucuriei, dreptăţii, cinstei, iubirii, seminţe care nu se pierd. Acestea pătrund adânc  în subconştientul semenilor şi lucrează  chiar fără ştirea lor, iar mai devreme sau mai târziu, după calitatea fiecăruia, din ele vor apare rădăcinile unei lumi noi, se vor înălţa tulpinile unei structuri omeneşti, pentru prima oară în lume  cu adevărat UMANĂ. Astfel apar zorii unei lumi noi, o lume ce înfloreşte din respectul Legilor Universului, o lume fără ego-ul izolaţionist, o lume  a OAMENILOR pentru OAMENI şi pentru ÎNTREGUL din care facem cu toţii parte. Aceştia sunt adevăraţii MERITOCRAŢI, cei ce VĂD această REALITATE  şi procedează în consecinţă.

Acum trăim înt-o lume ireală, o lume care este împotriva propriei noastre naturi, o lume nebună  egotică, izolaţionistă, lacomă, violentă, conflictuală. O lume care ori va CONŞTIENTIZA necesitatea armonizării cu Legile Universale de funcţionare ale Universului, ori se va auto-anihila.   2.   Aici sunt cei care au auzit de meritocraţie, care vor meritocraţie, care sunt pe forum, în stradă şi vorbesc despre meritocraţie, care pun umărul la edificarea construcţiei meritocrate, care activează ca membrii sau nemembrii, dar care cu toţii reprezintă oastea ce se află  în prima linie, atacată din toate direcţile, dar indestructibilă, deoarece este sub pavăza meritocraţiei, echipată cu ideile meritocraţiei, cu idealurile ei, dar fără să fie idealişti. Ei ştiu că este o luptă grea, poate de durată, dar sunt gata să facă tot posibilul pentru edificarea unei lumi noi, curate, fără discriminare,  în folosul TUTUROR. Pentru a fi eficienţi ei trebuie să se ORGANIZEZE corect.  3.  Din acestă categorie fac parte oamenii care cred în meritocraţie, care realizează la nivel teoretic această superioritate pe care o deţine meritocraţia faţă de toate celelalte  sistemele sociale, politice şi economuce inventate de om, dar care nu au încredere în primul rând în ei înşişi şi pe cale de conseconţă nici în ceilalţi oameni , că vom reuşi să facem posibilă o lume condusă de principii de  NORMALITATE. Nu spun morale, deoarece moralitatea este un alt concept interpretabil, corupt. Acestor oameni, fără încredere, sistemul le-a inoculat o doză suficientă de laşitate încăt să dea curs acelui mesaj descurajant : “N-avem ce face, asta este, să vedem cum ne descurcăm?!” Oamenii aceştia nu ştiu, că atunci când nu faci ceea ce  ştii că trebuie să faci, eşti laş. Ei au scuza(?!) că sunt condiţionaţi de sistem să creadă că sunt sclavi. Dar, în clipa cănd MM va prinde un contur clar, consistenţă şi se va face puternic  simţită, când va reprezenta un reper real, imediat  se va deştepta în aceşti oameni, cu o energie pe care acum nici nu ne-o putem închipui,  un spirit al dreptăţii de neoprit, cu o  forţă care a tot fost îndelung reprimată. Ei sunt “oile turbate” de care vor trebui să se teamă hienele.   4.   Această categorie adună oameni pentru toate celelalte categorii, dar cu preponderenţă pentru cei care agrează meritocraţia. Aici se regăsesc toţi cei pentru care meritocraţia a rămas  o necunoscută, sau au fost manipulaţi să nu creadă într-o asemenea posibilitate. Aici se află marea majoritate a oamenilor, oameni pe care sistemul cu mass media în frunte a declarat embrgou informaţional meritoctaţiei. Priviţi ce se petrece pe vechiul Forum al meritocraţiei, cum este asaltat de postaci, de manipulatori, de mercenari ai sistemului. Fiecare partid are mercenarii săi plătiţi să-şi denigreze adversarii politici. Însă, când este vorba de meritocraţie, sistemul partinic nu mai are culori politice, se uneşte ca un trup în faţa duşmanului comun al sistemului : MERITOCRAŢIA.

Spuneam că această categorie va reprezenta grosul MM, mişcare ce se află acum şi o spun cu toată responsabilitatea, în ilegalitate  d.p.d.v . al sistemului. Când această masă de oameni se va trezi la realitate, nimic nu va mai putea opri ca Legile naturale ale lumii să-şi manifeste  ARMONIA şi în viaţa societăţii umane prin insaturarea MERITOCRAŢIEI.

Atenţie!  Îţi trebuie o doză uriaşă de interese meschine, de orbire, ca să nu vezi superioritatea principiului meritocratic faţă de toate celelate sisteme, să te opui normalităţii. Varianta prostiei nu trebuie scoasă complet  din calcul.  5.   În fine, din această categorie, care logic ar fi trebuit să fie prima care să propună meritocraţia, care să adere spontan la o asemenea mişcare, care să reprezinte vârful de lance al  acestei mişcării, fac parte intelectualii cu “ştaif”, cu notorietate, cu titluri universitare, doctorate, distincţii, premii academice  şi chiar academicieni, care de fapt tac mâlc. Pe aceştia nu-i putem bănui de dezimformare, de necunoaştere, dar după cum spuneam, când am considerat că  aceştia fac parte dintre cei care se opun meritocraţiei, ei sunt orgoloşi şi deci, profund dezbinaţi. Ei se vulnerabilizează, tocmai din teama de a nu se vulnerabiliza susţinând  făţiş meritocraţia.  Ce să facă acum, să recunoască un fapt consumat, acela că d-nul Laurenţiu Primo a fost mai treaz decât ei propunând meritocraţia ?! Este “sub” demnitatea lor să se alăture unei mişcări în care ei să fie a şaptea roată la căruţa meritocraţiei, ei care sunt “fruncea” .  Prin natura lor intelectualii  sunt dubitativi, suspicioşi, teribili de orgoloşi, mai curând teoreticieni, iar când este vorba să iasă în “câmp deschis”, suferă de tot felul de anchiloze. Faptul că se pot abţine să nu adere la o mişcare ce apără însăşi valorile pe care intelectualitatea le susţine cu ardoare, este din cauză că ei trăiesc preponderent în minte, în raţiune, iar meritocraţia trebuie simţită, înţeleasă în special cu INIMA, ţine de domeniul acesteia, de domeniul relaţilor. Când meritocraţia  se va face cunoscută, intelectualitatea cu ştaif, sau fără ştaif va trece cu tot bagajul de partea acestei mişcări, ce va deveni cu siguranţă un fluviu care mai apoi se va uni cu marele OCEAN  intrând  în ARMONIA  UNIVERSALĂ.

În următorul articol voi scrie despre modul cum consider că este nevoie să facem cunoscut acest principiu în lume.

N.B.

Petre Ţuţea spune :

“Tot ce teoretic este just, este practic necesarmente just. Nu şi invers, că oamenii au practici sinistre în istorie.”

P.S. Repet cele spuse anterior : vă rog, nu mă credeți pe cuvânt, cerecetați dv. inșivă, VEDEȚI dacă este așa sau nu. Dacă veți spune că este așa, să fie urmarea unei îndoieli, pe care numai mintea și INIMA dv. o poate clarifica cu adevărat, dacă veți spune nu, să aveți o argumentație solida.

 

 

Publicat în Fără categorie | Etichetat , , , , , , , | Lasă un comentariu

Starea MERITOCRAȚIEI. (3).

 

3

Din categoriile 1,2 și 3, ale celor care sunt împotriva meritocrației,  menționate în articolul trecut, fac parte oameni care pot fi convinși, la care se vor adăuga foarte mulți cetățeni, care nu au auzit nimic despre meritocrație, iar dacă au auzit, au auzit distorsionat, ca în jocul copilăriei telefonul fără fir, sau din surse manipulatorii.

Numărul  oamenilor care sunt împotriva normalității, a meritocrației, este infinit mai mic decât al celor care ar dori meritocrație în SINEA lor, dar, ori suferă de sindromul broștei fierte, ori n-au nici cea mai vagă idee despre ce înseamnă cu adevărat acest principiu, ori mintea lor condiținată de sistem nu-l poate accepta. Din nefericire/fericire, sistemele politice in corpore au falimentat. Lucrurile merg din rău în mai rău, iar oamenii văd, vor nu vor…REALITATEA, iar realitatea este hâdă, mizerabilă. Politicienii, oameni fără pregătire profesională serioasă, incompetenți, care au doar ambiția puterii, o viclenie și o șmecherie oportunistă pe măsură ce puterea lor crește, o putere iluzorie pe care de fapt noi le-o  dăm în mod inconștient, pe măsură ce devin tot mai bogați, își pierd complet controlul (și așa precar) făcând greșeli impardonabile, își dau arama pe față. Ei stăpânesc arta (?!) minciunii, a manipulării, dar,cum bine se știe, nu poate fi manipulată decât ignoranța, iar când pierzi controlul, când începi să-ți disprețuiești adversarul (asta reprezintă poporul pentru ei, un adversar, un dușman ce trebuie furat), începi să faci greșeli impardonabile. Este ca ulciorul care nu merge de multe ori la apă. Toți politicienii români și nu numai, au furat nestingheriți timp de 26 de ani, au făcut nefăcute cu nemiluita, s-au îmbogățit fără nici o măsură, lăcomia lor fiind de neoprit. Cănd justiția, timid, intrănd în joc lupte intestine generate de împărțitul prăzii între hoți,  când totul a ieșit la iveală, a început să se ”facă” că-i cercetează, iar politicienii au început să fie acuzați pentru nimicuri, nu pentru jaful real. Aflăndu-se cu toții în lupte interne pentru împărțitul prăzii, al ciolanului, n-au mai ținut deloc cont de poporul, care până atunci s-a lăsat furat în voie și în total dispreț pentru acesta, au ajuns să facă legi în care să nu mai poată fi cercetați de justiție, să nu mai poată fi controlați, încercând să legifereze infracționalitatea. Acest fapt a trezit oamenii, care deși vedeau cu scârbă ce fac politicienii, totuși nu acționau, fiind ”obișnuiți” cu răul. Dar politicienii, de această dată au făcut-o prea de oaie, așa încăt  spiritul dreptății nu s-a mai lăsat călcat în picioare și oamenii au reacționat, mai ales că oamenii vedeau și până acum hoțiile, adunând frustrări tot mai mari. Acum urmează să ACȚIONEZE, adică să conștientizeze ce este de făcut. Acum intervine rolul celor ce realizează necesitatea transformării acestui sistem corupt într-un principiu condus de criterii meritocrate. Și asta numai de NOI depinde, de câți om fi cu adevărat TREJI. Momentul este excelent pentru cei care consideră că a sosit clipa în care să TRANSFORMĂM structural sistemul, nu să tot schimbăm la guvernare partidele între ele. Acum oamenii sunt confuzi, realizează că nu mai au de ales și totuș trebuie să facă ceva. Acum apar tot felul de trepăduși ai sistemului, care încearcă să dea soluții ce se învârtesc tot în jurul actualului sistem. Este cazul să le explicăm semenilor noștrii, că se poate trăi și NORMAL, că de fapt normalitatea este singurul mod de a TRĂI cu adevărat, iar MERITOCRAȚIA este singura soluție. Când ”alegi” nu-ți exerciți libertatea, îți exerciți confuzia, de fapt nu știi, crezi, speri, te iluzionezi, te lași manipulat. Meritocrația nu este o alegere, este un MOD DE VIATĂ corect, natural.

Și încă ceva. Vă întrebați de ce politicienii altor state, prin ”înalții” lor reprezentanți, sunt supărați foc pe ceea ce fac politicienii români?! Îi avertizează, îi amenință, îi trag de urechi ?! Credeți că le pasă că poporul nostru este batjocorit de politicieni?! Credeți cumva că există vreo țară în care clasa politică să nu fure, să nu trădeze, să nu fie coruptă?! Și atunci, de ce hoții strigă hoțul?! Simplu, extrem de simplu este răspunsul. Politicienii noștri, profitând și de pasivitatea noastră mioritică, n-au mai ținut cont de nimeni și de nimic, au trecut la jaful pe față, la consfințirea hoției prin lege. Nu faptul că politicienii noștri fură a deranjat pe omologii lor din alte țări, a deranjat modul grobian în care o fac, faptul că acest mod de operare TREZEȘTE din amorțire masele, care încep să vadă, că de fapt  TOT SISTEMUL ESTE CORUPT, că de fapt sistemul este BOLNAV, că trebuie înlăturat SISTEMUL care genereză corupție, devoalându-se astfel adevărata lui față. Se prăbușesc  toate balivernele spuse despre democtație, despre separația puterilor în stat, despre stat de drept. Se vede fără echivoc, că lumea TOATĂ este mințită, exploatată, trădată de însăși conducătorii lor aleși(?!). Devine clar că sistemul este FALIMENTAR, că nu poate fi reformat, că structura sa este putredă și asta se petrece peste tot în lume. Asta este supărarea celor ce fură cu mănuși, ca nu cumva să  se răspândească în lume TREZIREA, mai ales că Romania este în Europa și stau toți cu ochii pe ea s-o fure, iar dacă poporul român se trezește, le cam încurcă planurile și trezirea se poate răspândi amenințător pentru sistem.

În următorul articol voi scrie despre cine sunt susținătorii meritocrației și despre modul de acțiune, de abordare, al celor care ÎNȚELEG necesitatea aplicării acestui principiu în societate, înțeleg nevoia ca meritocrația să fie cunoscută de cât mai mulți oameni.

P.S. Repet cele spuse anterior : vă rog, nu mă credeți pe cuvânt, cerecetați dv. inșivă, VEDEȚI dacă este așa sau nu. Dacă veți spune că este așa, să fie urmarea unei îndoieli, pe care numai mintea și INIMA dv. o poate clarifica cu adevărat, dacă veți spune nu, să aveți o argumentație solida.

 

 

Publicat în Meritocraţia | Etichetat , , , , | 2 comentarii

Starea MERITOCRAȚIEI. (2).

2

Cum  am promis, voi scrie acum  despre categoriile de  oameni  care nu acceptă meritocrația și de ce. Aceștia, ca parte a SISTEMULUI, sunt victimile inconștiente ale acestui SISTEM, care este profund egotic, izolaționist, violent.

”Modo grosso” sunt 7 categorii de oameni care se declară, pe față, sau mai pe ocolite, împotriva meritocrației. 1. Sunt cei de care vorbeam în primul articol, cei care ar vrea, dar nu-i lasă prejudecățile, condiționările educației căpătată la toate nivelurile (familial, școlar, social). Ei nu pot concepe o societate echitabilă, corectă, construită pe criterii de valoare. Motivele le-am expus în primul articol. Din această categorie fac parte  mulți oameni. 2. Sunt cei cărora le este FRICĂ să trăiască într-o societate în care va prevala meritul, ei știind (crezând?!) că nu au ce oferi societății, au teamă că vor fi marginalizați. Ei nu înțeleg că de fapt  vor fi marii beneficiari ai unei societăți ce va pune lucrurile în ordinea lor firească. Ei au fost victime ale sistemului, ca de altfel noi toți, în care promovezi… dacă te faci frate cu dracul, în care accezi în funcții importante, doar făcând compromisuri compromițătoare, sau dacă ai ”relații”. Meritocrația va avea grijă de TOȚI oamenii, nu doar de elite, de cei care sunt excepționali profesioniști. Aceștia vor conduce, dar nu de capul lor, vor conduce sub strictul control al societății civile. Priviți la ce se petrece în natură, cum firul de iarbă nu este discriminat (n-ar mai fi existat) față de un pom cu fructe minunate, să zicem…În natură, ca în meritocrație, FIECARE ÎȘI VA GĂSI LOCUL CORECT,  tot ceea ce se maifestă în Existență are un rost, trebuie să existe , are locul său MERITAT, loc care-i va asigura prosperitate lui și întregului din care face parte, deoarece va fi omul potirivit la locul potrivit, acolo unde va da randanent maxim și se va simți în largul său, potrivit cu aspirațile sale. Astea nu sunt speranțe, idealuri și nici măcar scopuri. Este manifestarea NORMALITĂȚII într-o lume bazată pe merit, bazată pe grija reală față de om și mediul său de manifestare. !!! Observați-vă reacțile pe care mintea dv. le are chiar acum, în clipa în care citiți aceste rânduri și nu vă vine să credeți(?!) că s-ar putea petrece așa ceva. Este ceea ce spuneam mai sus, suntem condiționați să nu acceptăm normalitatea.  Dar totuși, AȘA ESTE, iar faptul că acum nu este așa, este numai vina noastră, dar tot numai NOI suntem cei care vom putea face ca lucrurile să intre în matca lor firească, să reparăm răul făcut. 3. Sunt cei care știu că n-au valoare, dar care aspiră să urce cât mai sus pe scara socială,  care vor totuși să câștige, nu prin ce pot oferi ei, prin ce pot căpăta ”cumva”, ei  vor doar să se ”descurce”, să facă ORICE nefăcută, ca să le fie ”bine”. Aceștia știu că numai sistemul actual corupt le dă această posibilitate și pe cale de consecință vor fi împotriva meritocrației. Cum spuneam mai sus, fiecare are locul său în meritocrație, dar ambiția acestora este să ajungă căt mai sus, fără merit. Dintre aceștia sistemele politice selectează pe cei mai ambițiși dintre incompetenți, care vor ajunge politicieni. 4. Sunt cei pe care nici măcar nu-i intresează să se schimbe ceva, poate doar să li se tot mărească câștigurile, sunt cei mulțumiți de actuala conjunctură. Unii lucrează în multinaționale și câștigă mai bine, apoi sunt jurnaliștii(?!) ce și-au trădat profesia și sunt  bine plătiți de stăpânii de sclavi, apoi cei care  lucrează în televiziuni pe bani mulți prestănd programe de imbecilizare, alții, foarte mulți, sunt prin administrație, unde se ciordește la greu…N-au cum, nu vor să înțeleagă mesajul meritocrat, care i-ar pune în locul meritat, ei se mulțumesc să subviețuiască, se mulțumesc să aibă cu ce trăi, chiar dacă totul băltește în jurul lor. Aici se mai adaugă un segment mare de concetățeni, care au făcut găinării, au luat împrumuturi de la bănci, au sechestre, sunt urmăriți penal, au făcut afaceri dubioase, inginerii financiare. Ei bine toți acești găinari, hoți de mâna a doua, empatizează cu un guvern asemănător deprinderilor lor, cu un sistem care promovează corupția. Ei au căpătat o gândire infracțională, iar actualul sistem le vine ca o mănușă, garantează hoția. 5. Apoi sunt așa zișii oameni de afaceri grei, cei care s-au înfrățit cu clasa politică și-și împart câștigurile obținute prin contracte oneroase, prin furt. Aici intră și acționaii multinaționalelor. Aceștia n-au cum să-și dorească să nu mai fure, ei sunt fundamental corupți, bolnavi psihic. 6. Urmează politicienii, clasa politică, cu liota de trepăduși care au infestat toate ministerele, care au paralizat instituțile statului, care sunt plătiți de popor să conducă destinele țării, iar ei trădează, fură, exploatează, fac legi în care  hoția să fie legalizată. Aici intră și servicile, care luptă pentru menținerea la putere a sitemului actual, cât și cei din armată, unde avem cei mai mulți generali din lume. Politicienii și trepădușii lor, ajung să ocupe cele mai înalte demnități în stat, fără demnitate, fără nici o calitate care să-i recomande să conducă destinele unei țări, s-o reprezinte în lume.  Ei vor plăti, vor manipula, vor face tot posibilul să împiedice răspândirea ideilor meritocrate, vor decreta embargou total meritocrației să acceadă la vrun mijloc de informare în masă, iar aceste mijloace  se află în propietatea lor. Ei sunt bolnavi psihic  irecuperabili. 7. În fine, urmează conducătorii din umbră ai lumii, marile căpușe, care au ochi și urechi pe întreg mapamondul. Ei sunt extrem de puțini, raportați la numărul populației globului, dar compensează prin tehnici de control și manipulare , pe tehnologii de ultimă oră, pe oameni(?!) bine pregătiți, care fac compromisuri mizerabile cu acești păpușari, dar care țin sub obsevație și control totul. Meritocrația, adică unicul principiu echitabil, reprezintă pentru aceștia cel mai mare pericol. O dată instaurată meritocrația, nu mai este drum de întoarcere, nu mai este alternativă pentru …nebuni. Aceștia vor investi oricât pentru a împiedica răspândirea meritocației în lume. Păpușarii, politicienii, cei aserviți lor economic, au deja pregătite planuri pentru a evita o explozie a sistemului, și vor să provoace o implozie al acestuia. Adică, vor să rămână aceiași structură politică, cu reforme formale, cu schimbări de suprafață, dar care să capete un caracter global,  fapt ce le va întări puterea de control asupra lumii.

 Ar mai fi o subcategorie, care se referă la cei pe care caregoriile 5, 6 și 7 îi folosesc pentru a denigra, pentru a deturna MM. Cei care au TOTUL de pierdut, tot din ceea ce cred ei că trebuie să dețină (în mod eronat), vor plăti postaci pe rețelele de informare, să mintă, să răstălmăcească cărțile d-lui Primo, să interpreteze după ureche acest principiu incoruptibil. Pe cei indeciși, pe cei condiționați de minciunile sistemului actual, pe cei care nu știu despre meritocrație dintr-o sursă credibilă, îi pot deturna pe termen scurt. Pe acești năimiți îi putem găsi în tot felul de bloguri, de pagini ale Facebook-ului, unii având denumiri cu iz patriotic, dar cu rădăcini corupte. Repet, aceștia nu constituie o categorie de sine stătătoare, sunt mercenari plătiți de cei interesați să presteze josnicii, delațiuni, ei țin cu…banul. Cei din MM și nu numai, formată din oameni conștienți, din  cei care au sentimentul dreptății,  nu mai pot fi întorși din drum, din contră îi mobilizează.  Forumul meritocrației este infestat de asemenea delatori.

În articolul viitor voi radiografia situația de moment, cu implicațile sale.

P.S. Vă rog, nu mă credeți pe cuvânt, cerecetați dv. inșivă, VEDEȚI dacă este așa sau nu. Dacă veți spune că este așa, să fie urmarea unei îndoieli, pe care numai mintea și INIMA dv. o poate clarifica cu adevărat, dacă veți spune nu, să aveți o argumentație solidă.

 

 

 

Publicat în Fără categorie, Meritocraţia | Etichetat , , , , , , , , | 2 comentarii

Starea de fapt a MERITOCRAȚIEI. (1).

7

Suntem martorii unor evenimente în plină desfășurare și, cred eu, este nevoie de o clarificare a situației, în contextul în care avem dovada că toate sistemle politice, sociale, economice și religioase sunt nevoite să-și declare falimentul, cu voie sau fără voie. Ele au fost dintotdeauna falimentare, dar acum acest fapt a devenit evident pentru oricine. Este absolută nevoie de o TRANSFORMARE structurală a modului de funcționare al lumii, iar MERITOCRAȚIA oferă această soluție INEVITABILĂ. Asta nu înseamnă că sistemul va ceda de bună voie, dar în clipa în care oamenii se vor trezi într-un număr semnificativ, nu vor mai avea încotro.

Cu voia dv. voi scrie câteva articole în care îmi voi prezenta părerea asupra situației în care se află meritocrația, deoarece nu putem construi, fără să știm cum stăm cu terenul, materialele, antrepenorii, mâna de lucru și investitorii.
Adevărul nu poate fi virusat. Problema reală a MM nu este atacul ”virușilor”, deoarece acest principiu natural este imun, este consfințit de REALITATE, de modul în care funcționează Universul, de faptul că în absența acestui principiu, niciodată n-am fi ajuns oameni (aici mai este de ”lucrat”), nici Universul nu s-ar mai fi manifestat în lipsa evoluției, a creșterii continue, iar  această creștere este esențial meritocrată. Cum spuneam, cei TREJI, sunt imuni la infiltrați, la viruși, ei se văd de la o poștă. Problema reală a MM este faptul , că trebuie să ne luptăm cu mentalități adânc înrădăcinate în inconștientul colectiv. Văd oameni care empatizează cu ideile noastre, dar care gândesc încă în vechile tipare. Până acum străbunii noștri, părinții noștri, noi, am trăit cu toții sub opresiunea sistemelor socio-politice, economice și religioase profund corupte. Toate sistemele acestea au fost și sunt construite pe criterii egoiste, de fraudă, lăcomie, corupție, ceea ce generază violență, conflicte, exploatare și multă, mult prea multă suferință. Astfel, am ajuns să considerăm corupția, trădarea, exploatarea, războaiele, violența în general, normalități ale vieții societății umane(?!), în ciuda idealurilor înalte clamate în literatură, artă, filosofie și religii. Toate vicisitudinile lumii noastre ne-au intrat în sânge, am devenit insensibili (nesimțiți) la suferințele semenilor noștri, iar ”aproapele” nostru ne este, în cel mai fericit caz…indiferent. Când oamenilor li se vorbește despre un principiu bazat pe merit, cinste, corectitudine, profesionalism, competență, valoare, principiu ce poate fi implementat în viața societății noastre, pur și simplu aceștia nu pot accepta așa ceva, este ceva de care n-au avut niciodată parte, ceva care este de neînțeles de către mințile lor condiționate de sistemele corupte. Ei pot înțelege corupția, face parte din viața lor, dar dreptatea, corectitudinea, meritul, valoarea, este de neimaginat. O asemenea lume este disfuncțională și pe măsură ce aceste realități inaceptabile continuă să se manifeste, lumea, noi, degenerăm tot mai mult, pur și simplu ne autodistrugem.
În acest context apariția d-lui Laurențiu Primo, care încearcă să adapteze acest principiu natural de manifestare al Universului, la realitățile societății umane, este binevenit, este exact de ceea ce avem mai multă nevoie cu toții. Acest principiu a fost enunțat încă de acum cca. 3000 de ani de Confucius, dar nu a putut fi promovat din cauză că omenirea, în egoismul ei exacerbat, nu l-a putut accepta. Acum, ne-a cam ajuns cuțitul la os, iar necesitatea TRANSFORMĂRII structurale a societății omenești pe criterile normalității, este obligatorie, dacă nu vrem să ne autoanihilăm ca specie.
În viitorul articol voi scrie despre categoriile de oameni care nu acceptă meritocrația și de ce.

P.S. Vă rog, nu mă credeți pe cuvânt, cerecetați dv. inșivă, VEDEȚI dacă este așa sau nu. Dacă veți spune că este așa, să fie urmarea unei îndoieli, pe care numai mintea și INIMA dv. o poate clarifica cu adevărat, iar dacă veți spune nu, să aveți o argumentație solidă.

Publicat în Meritocraţia | Etichetat , , , , , , , | 6 comentarii

CUM A AJUNS ROMANIA DE POVESTE (pe scurt).

1

A fost odată, ca niciodată, o țară numită Romania, nici prea mică, nici prea mare, dar frumoasă și bogată tare, care a stârnit invidia vecinilor și lăcomia prietenilor. Ca să supraviețuiască, românii și-au plecat capul, ca sabia să nu-l taie și s-au făcut frate cu dracul, ca să treacă puntea și uite așa a ajuns Romania, aproape întreagă, până în anii de domnie ai lui Roșu împărat.

Împăratul Roșu, zis și Ceaușescu, împreună cu regina Leana, cei doi coconi și cu familia lărgită, după o domnie de zeci de ani, în care au făcut ce-au vrut cu țara și poporul, în cele din urmă împăratul Roșu a fost atât de ”nebun” încât n-a vrut să-și vândă țara pe nimic  străinilor, iar străinii cu slugile lor din țară au pus la cale să-l doboare de la domnie. Pe de altă parte, este adevărat, Roșu împărat a dat  o grămadă de motive să fie dat jos de popor, dar poporul  a crezut că scapă de dracu și o ia în spre democrație în zbor. Dar a dat de fra-su și la domnie au venit urmașii doctrinari ai împăratului Roșu, care, când s-au văzut în visteria țării, la cașcaval, i-au luat repede capul șefului  ăl mare, ca să nu ciripească și s-au apucat de jefuit. Marele vornic al loviturii de palat a fost împăratul Rozaliu, zis Iliescu, care a păstrat în fruntea împărăției aproape toate slugile care l-au trădat pe împăratul Roșu și a mai dat ordin să se taie  capetele unor tineri curajoși, ce credeau că au apărut zorii eliberării se sub robia împăraților. Imediat slugile s-au organizat în mai multe partide, care se deosebeau între ele doar cu numele, au instaurat cleptocrația, dictatura clasei politice și au înlăturat pe cei care mai credeau că pot instaura democrația, iar de atunci și până acum tot fură, când unii, când alții, că așa este în cleptocrație, se fură organizat, furi când îți vine rândul  la domnie.  Toate puterile din împărăție, în frunte cu cea judecătorească, au fost puse sub controlul politicienilor și trai pe vătrai neniacă. Au făcut o constituție, zapise  și legi care să-i apere, prin care nu mai pot fi dați jos de la domnie în veci și din 4 în 4 ani scot poporul, pe care-l fură și batjocoresc, ca să ”aleagă” poporul care dintre hoți  să-l fure.  Și cum de atunci și până acum, politicienii și acoliții lor, o tot țin  într-o furăciune, poporul a cam început să se trezească. Totuși i-au trebuit cam  26 de ani poporului să vadă cum politicienii din toate partidele ce au împărățit cu rudele și prietenii lor și-au ridicat palate și umblă în rădvane de lux, sunt tot mai bogați din furat, cum țara a fost vândută bucată cu bucată, iar în ultima vreme en gross, cum industria a fost dată la fiare vechi, cum legea retrocedărilor a fost făcută să-i fure a doua oară pe propietari, cum contractele de achiziții au fost jefuite, cum bogățiile de la Roșia Montană sunt amanetate la străini, cum românii au fost goniți din propria lor țară ca să ajungă slugi în occident, occident care a deschis porțile românilor pentru munci rușinoase, iar guvernanții  le-au dat la schimb străinilor pe mână toată țara :  cămătăria băncilor, telefoanele, energia electrică, apa, pădurile, petrolul, loteria, comerțul, ce mai… dreptul de a exploata totul. Să fie clar, toate astea n-au fost date de popor, au fost date pe șpăgi și peșcheșuri grase, tot de către politicienii  trădători, iar acum înaltul dregător giupânul Dragnea cu ai lui trepăduși vor să mai scoată niște zapise prin care hoția Divanului guvernamental și parlamentar să fie obligatorie, iar această strîmbătate va fi pecetluită prin decret de lege și nimeni nu va mai avea voie să-i mai întrebe pe politicieni de ce fură și cât fură.

Și uite așa a ajuns Romania de poveste.

Dar cum spuneam, acum poporul a început să se trezească…din pumni, așa că, nu încalec pe-o șea, deoarece vom mai vedea…

 

Publicat în Fără categorie, Meritocraţia | 10 comentarii

RAȚIUNEA SAU INIMA ?

8

Mintea noastră ”cea de toate zilele”, rațiunea, intelectul acesteia, este incapabilă să înțeleagă ADEVĂRUL. Desigur, ea este minunată atunci când este folosită adecvat rolului ei, atunci când analizează, compară și judecă în domenile cercetării lumii fizice. O asemenea minte nu poate transcede logica lumii practice, lumii materiale.

În ceea ce privește dimensiunea, așa zis spirituală a Existenței, lumea relaților, tot ceea ce poate face bun mintea, rațiunea, este să înțeleagă că această lume nu este domeniul în care poate activa. Problema este că omul a pus și pune din ce în ce  mai mult totul pe seama rațiunii, rațiune ce a fost lăsată să-și vâre coada acolo unde nu-i fierbe oala. Nici măcar nu ne putem imagina, că putem funcționa fără a trece totul prin filtrul rațiunii. Mintea, rațiunea, intelectul sunt mecanice, acesta se dezvoltă și funcționează strict numai în timpul vieții noastre pământești, fiind absolut necesară în viața practică de zi cu zi.

Din nefericire foarte puțini oameni sunt conștienți de existența unui alt centru energetic de care ”auzim”, dar pe care nu-l ”simțim”, nu-l activăm și în lipsa căruia calitatea vieții noastre este tot mai scăzută.

Generic, acest centru poate fi numit INIMA, care prin natura ei este încrezătoare, spre deosebire de rațiune care este neâncrezătoare. Inima sintetizează, este unificatoare, armonizatoare, pe când rațiunea este analitică, fragmentară, izolaționistă. Funcția de bază a rațiunii este să se îndoiască și asta este foarte bine pentru cercetarea, analizarea și descifrarea secretelor lumii materiale. Rațiunea, intelectul, au făcut posibilă existența științei, iar de capacitatea acesteia de a diseca și analiza materia nu ne putem îndoi. Știința își bazează toate progresele pe…îndioală.

Inima este în schimb fundamental religioasă, ea crede. În ciuda faptului că mintea rațională și inima irațională sunt fundamental antagonice, ele nu pot funcționa armonic decât împreună, fiecare în domeniul ei de activitate. Știința se ocupă de exterior, inima de interior, dar pentru ca acest fapt să se petreacă în realitate, este nevoie ca rațiunea, căreia astăzi îi suntem supuși loiali, căreia i-am dat întreaga putere și răspundere în toate domenile Existenței noastre, să înțeleagă că trebuie să renunțe de a se mai amesteca în domeniul inimii, în domeniul ce ține de interioritatea ființei.

Când inima va începe să funcționeze viața va căpăta calitate. Lumea inimii este încrezătoare, strălucitoare, iubitoare, plină de bucurie, rugăciune, extaz. Este o lume care rațiunea plină de îndoială, de tristețe, de întuneric nu o poate înțelege.

Este nevoie să înțelegem că aceste centre energetice ale rațiunii și al inimii, nu pot funcționa simultan. Le vom folosi în mod adecvat pe fiecare în domeniul său de activitate.

Marea problemă este aceea, că despre inimă, ca centru energetic spiritual, cunoaștem prea puțin și asta a fost posibil să se petreacă deoarece întreaga structură educațională este aservită rațiunii. Semnalele pe care le mai primim din zona inimii, ori sunt ignorate, ori sunt filtrate de rațiune pierzându-și sensul real.

Grandiosul fenomen al IUBIRII trecut prin filtrul rațiunii, este deturnat, este pur și simplu distrus. Rațiunea este speriată de iubire, nu o poate diseca fără s-o ucidă, iar premiza de la care pleacă este neîncrederea. Așa este rațiunea, nu ea este vinovată, noi îi oferim această inoportunitate.

Iubirea este vie, cum s-o diseci fără s-o ucizi? Cele mai mari crime s-au făcut cu ajutorul științei, care a inventat arme de distrugere în masă. Asta este logica științei : sinuciderea globală.

Rațional noi iubim oamenii, umanitatea, omenirea, dar nu ne putem suporta unii pe alții(?!). Asta se poate petrece și chiar se petrece, deoarece iubim cu capul(?!).

Stiința disecă, clasifică, compară, constată, certifică, analizează. Acesta este motivul pentru care știm mai multe despre moarte…decât despre viață. Priviți ce se petrece în jurul vostru. Politicienii vorbesc despre iubirea de țară pentru care trebuie să mori și să omori. Religile lumii vorbesc despre iubirea pentru creștinism, iudaism, budism, hinduism, pentru care trebuie să mori și să omori, să-i urăști pe cei ce cred în altceva decât crezi TU.

Vedem cum ne furăm, exploatăm, jefuim, ucidem unii pe alții în așa zisele relații socio-politico-economico-religioase.

Asta este lumea rațiunii în care trăim.

Oameni buni, blogul meu l-am numit ”Hai la țară”,dar de fapt aș fi vrut să-l numesc… ”Hai în inimă”….

Renunțați la cap și viața vi se va schimba cu 180 de grade. De fapt  vă rog să renunțați la iad, la adevăratul iad pe care ni l-am făcut nouă înșine și unii altora.

Știu, nu este ușor să renunți la rațiune, la acestă rațiune în care am fost educați să credem, care a devenit un mod obișnuit de manifestare, de care suntem atât de mândri. Acum, orice citim, auzim, sau vedem, este trecut prin filtrul rațiunii. Este un proces mecanic căruia cu greu vă veți putea opune la început.

Centrul energetic al inimii se trezește cultivând normalitatea, sensibilitatea, liniștea, meditația, bucuria, iubirea și veți vedea că aceiași lume ce astăzi vi se arată întunecată, dizarmonică, nedreaptă…cum deodată devine o altă lume.

Transformându-vă pe voi înșivă, ucigând rațiunea, inima va prelua controlul ființei, a lumii. Asta nu înseamnă să nu mai vedeți inconștiența din jurul vostru, dimpotrivă, veți simți o nevoie compasională uriașă pentru ceilalți, pentru natura înconjurătoare, pentru Univers. Veți deveni ceea ce suntem, fără să o știm : ființe UNIVERSALE, cu răspunderi pe măsură.

Intrați senini, plini de încredere în iubire și bucurie, intrați în minunatul joc al vieții și pentru aceasta este suficient să puneți cât mai multă inimă în tot ceea ce gândiți, în tot ceea ce faceți.

HAI ÎN INIMĂ !!!

Publicat în Multiversuri spirituale | Etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 14 comentarii

CARE ESTE ”SCOPUL VIEȚII” ?

1

Parcă(?!) a mai rămas ceva de spus despre scop și viață.

După cum spuneam în articolul precedent, oamenii sunt educați să creadă că totul trebuie să aibă un scop, fie că este legat de lumea materială sau de cea spirituală.

ATENȚIE! Întotdeauna cănd urmărim vreo țintă, când există vrun scop suntem tensionați, încordați și asta până la atingerea scopului propus. Vom trăi cu teama de a nu-l rata, cu suferințe, incertitudini, reușite și decepții. Și asta se petrece în timp ce viața, bucuria, pacea le pierdem definitiv, deoarece scopul o dată atins, în cazul fericit, vor urma alte și alte scopuri. Dorința, ambiția cu care ne proiectăm tot felul de scopuri este ca orizontul, întotdrauna va fi la orizont un alt orizont. Iar pentru mulți oameni această necontenită ”provocare” dă sens vieții. Este absurd.

Scopul înseamnă luptă, nevroză, încordare, disconfort, o luptă  pentru ceva ce nu există decât în mintea noastră, fiind gata să ne sacrificăm întreaga viață pentru fantezii, pentru ”realizări” iluzorii. Și cum întreaga noastră viață ne-o irosim urmând tot felul de scopuri personale, de putere, mărire, succes, scopuri care mai de care mai achizitive, de ce să nu căutăm să-i găsim însăși vieții un scop?!

Rațiunea, educația, condiționările ne împiedică să acordăm Existenței prezumția de…nevinonăție. Astfel, Existența este obligată, trebuie să aibă un scop pragmatic sau ocult. Pentru ”logica” minții noastre este ilogic ca Existența să fie scop în sine.

Dar oare, în impertinența noastră atotștiutoare, avem garanția că mintea noastră este capabilă să înțeleagă ADEVĂRUL ?! Cu siguranță că mulți cred o astfel de posibilitate…imposibilă, cred că o minte limitată poate cuprinde nelimitatul, că picătura poate cuprinde Oceanul, că efemerul poate pricepe eternul. Mulți cred că înțelegerea adevărului este o chestiune de alegere, de opinie, ce ține de anumite considerente. Mințile noastre atât de limitate, de condiționate, NU sunt în stare să înțeleagă adevărul dincolo de ce le produce satisfacție sau plăcere, dincolo de ce le-ar ”conveni” să creadă. Mințile noastre sunt condiționate să caute plăcerea, nu adevărul, iar adevărul se află dincolo de plăcere/neplăcere. O asemenea minte nu poate crede că SMERENIA este începutul oricărei căutări.

Acum oamenii caută modele, caută maeștrii spirituali, caută o autoritate științifică sau religioasă care să le arate calea în spre reușită, în spre succes în viață. Noi vrem să ajungem la țintă, iar pentru asta ne mobilizăm întreaga voință, ambiție, dorință, chiar dacă scopul este mai subtil, ascuns sub forma dezinteresului material, sau al umilinței.

A căuta o autoritate în afara ta, a căuta călăuze înseamnă a ne autodistruge capacitatea de înțelegere.

Când urmărim un ideal glorificăm ego-ul, iar acesta se opune smereniei și fără smerenie nu avem acces la adevăr, la realitate. Atenție la ceea ce am spus mai sus referitor la faptul că ego-ul poate purta masca dezinteresului, a umilinței, pentru atingerea scopurilor.

În dorința de a găsi ”scopul vieții” vom citi cărți de filosofie, științifice, sau religioase, vom căuta maeștrii spirituali sau psihologi… dar cum vom ști dacă ei spun adevărul, sau nu, atăta timp căt fiecare dintre aceștia va avea păreri deosebite?! Avem noi oare o minte eliberată de dorințe, de ambiții, de condiționări, de prejudecăți, pentru a percepe cu claritate ADEVĂRUL ?! Cu siguranță că NU !

Ceea ce rămâne cu adevărat important nu reprezintă concluzile filosofilor, oamenilor de știință sau ale  religiei, cât este acea capacitate de a VEDEA tu însuți adevărul. Înțelegerea, claritatea, luciditatea nu este apanajul unor oameni ”aleși” , unor oameni predestinați, ale așa zișilor oameni sfinți. Repet, prima și ultima condiție a unei minți pentru a fi capabilă să înțeleagă, este aceea de a fi LINIȘTITĂ, relaxată, TĂCUTĂ, liberă de condiționări. O astfel de minte este ATENTĂ, ceea ce nu înseamnă ”concentrată”, focusată(se poartă) pe dorința de a realiza, de a găsi calea succesului aflări scopului vieții.

O minte care compară, care alege, care evaluează, este o minte profund confuză. O astfel de minte este neliniștită, nu are claritate, este împovărată de memorie, de cunoștințele altora.

Repet, numai într-o minte liniștită, tăcută, relaxată, adevărul poate apare. De aceea Iisus spune să fim precum pruncii, adică ”ignoranți”, simpli, inocenți.

Noi vrem să pătundem în nemărginit privind în depărtare, fără a pricepe realitatea aflată aproape, acum/aici, în PREZENT(?!). Viața, Existența este fără început și fără sfârșit, este de nepătruns cu mintea.

Existența este sacră, este scop în sine, iar scopul este la rândul său SACRU…

Lăsați lacrimile de bucurie, de recunoștință, de iubire să vă inunde și veți descoperi că aceste lacrimi vin de ”dincolo” de lume, ele exprimă ”ceva” ce pentru minte, rațiune, creier…nu există, chiar dacă trupul nostru îl conține.

Suntem aici și pretutindeni, acum și în veci, pentru a TRĂII, pentru a ne bucura, pentru fericire, pentru iubire, pentru extaz. Acestea însă nu sunt scopuri, acestea reprezintă esența, rostul de a fi. Această stare de a fi este starea perfectă a CREȘTERII.

FII !!!

Publicat în Multiversuri spirituale | Etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 1 comentariu

Viața, Existența se petrece, sau are un scop?

2

Rațiunea,intelectul nu pot pricepe că viața este lipsită de scop. Această abordare a scopului este absurdă. Cine trebuie să hotărască scopul?! În această clipă vom avea nevoie de o autoritate care să hotărască scopul și eventual inventăm un D-zeu, sau mai mulți. Din această clipă oamenii devin niște marionete care execută niște roluri, iar libertatea lor este condiționată, adică nu există. Va exista în schimb predictibilitate, o țintă, o finalitate din care aventura, misterul, extazul vor fi excluse.

Gândirea rațională a făcut din viață o afacere. Starea de religiozitate, de DUMNEZEIRE, care nu este nici religie nici D-zeu, nu cunoaște vrun scop și atunci viata devine un FOC, energie, iar Existența este scop în sine. Viața nu evoluează în spre desăvârșire, către un absolut, care reprezintă o finalitate. Totul se petrece, este ACUM/AICI absolut perfect, iar creșterea reprezintă stări ale perfecțiunii.

Mintea rațională nu poate pricepe acest adevăr.

Dacă există un D-zeu, el ce scop are să creeze o lume cu un scop anume?! Dacă există D-zeu trebuie să existe și dualitate în unitate, ceea ce este un non sens. Dar pe D-zeu cine la creat?! Biserica spune că este necreat, dar dacă poate exista necreatul, de ce n-ar putea exista si viată fără să fie creată?! Atunci D-zeu devine insăși creație, adică EXISTENȚĂ.

Totul există din totdeauna pentru totdeauna, iar Existența este mișcare fără vrun scop.

Aflându-ne în domeniul rațiunii ne aflăm în domeniul speculaților în care gândirea poate abera.

Astfel,dacă există un țel, de ce nu a fost atins înca, că doar Universul există de-o veșnicie?! Dacă va fi atins, ce se va întâmpla cu Existența?! Se va autoanihila?! Atunci n-ar mai avea rost să existe.

Fie că este vorba de fericire, de bucurie, de iubire, acestea nu au scop, scopul este intrinsec. Ceea ce conteazăcu adevărat este modul cum  înțelegi să exiști. Dacă Existența nu are scop, tu de ce ai avea ?

Faptul că fiecare este educat să-și creeze un scop, care de fapt ne este inoculat de educație la toate nivelurile, viața a devenit o luptă absurdă, plină de tensiuni, a devenit violentă (lupta dintre scopuri) generând suferință. Astfel, alergăm după tot felul de realizări iluzorii, întrebându-ne după fiecare ”realizare”…ce urmează, în căutare de alte și alte scopuri.

Cu o asemenea minte, cum poți fi fericit?

Observați cum oamenii care ”au de toate”, care și-au ”atins” un nivel excedent de viață, care nu mai au nici un fel de nevoi vitale, sunt frustrați și aleargă în continuare după acumularea de averi fără număr?! Omul , într-o asemenea societate al cărei scop este achizivitatea, nu va fi niciodată fericit, nu are cum. Astfel, ni se crează prin manipulare alte și alte scopuri, nevoi false, care vor să dea sens vieții, care merge într-o direcție total greșită.

O viață plină de ”scopuri” este o viață meschină, o continuă afacere, fără joacă, fără relaxare, fără bucurie.

Educația, fie ea familială, școlară sau socială ne-a corupt mințile, ne-a condiționat trăirile, bucuriile, plăcerile, acestea devenind tot mai meschine. Nu ne mai preocupă actul în sine, faptul că suntem VII.

Dintre toate manifestările vieții doar omul este, sau ar trebui să fie, conștient. Dar oare suntem CONȘTIENȚI ?! Nu de ”scopul” nostru, de faptul în sine, acela de A FI ?!

Nu-ți poți propune să iubești, să te bucuri, sau să fii fericit, este aberant. Actul în sine este minunat și el vine când nu-ți propui să vină.

Sărbătorim zile de nume, de naștere, sfinți și sfinte, evenimente sociale, politice și câte și mai câte…Niciodată nu sărbătorim pentru că EXISTĂM, pentru că suntem VII. Nu suntem recunoscători Exixtenței pentru ce ne-a dat, pentru ce avem. NU !!! Noi vrem să mai vrem și să tot mai vrem ceva, să realizăm, să nu ”pierdem” timpul (care este bani),  să ne toot crească contul în bancă, iar cănd moartea va veni aceasta să ne găsească putrezi de bogați. Și asta o vor și săracii și bogații. Ăsta este SCOPUL.

De ce oare nu TRĂIM bogat?!

Este adevăvărat, acum noi, care suntem societatea, apreciem doar bogăția materială. S-ar putea, ca într-o asemenea societate,ca cei care TRĂIESC bogat să moară săraci material. Dar…TRĂIESC !

Cei care trăiesc bogat material, în final lasă în urma lor toate ”scopurile”, cărora le-au dedicat întreaga viață, iar toate realizările lor se reduc la niște…”lucruri”.

Ce fel de rațiune este aceea care nu poate pricepe acest adevăr elementar?! Desigur, una egotică, izolaționistă, meschină, condiționată, limitată, aberantă.

Când oare vom pricepe că  ÎNTREAGA Existență este lipsită de scop, că este un joc?! Atunci…viața va fi TRĂITĂ pur și simplu, adică în mod INTELIGENT. Atunci ea va fi bucurie, fericire extaz.

Numai de noi depinde să întrerupem acest lanț nesfârșit, inrobitor al ”realizărilor” deșarte, al netrăirii.

Matematicienii, filosofii, teologii, politicienii, afaceriștii ne tot inventează țeluri aflate sub lozincile ”progresului”, evoluției, ambiției, puterii dominatoare. Toate acestea aparțin egoismului  ce devine tot mai exacerbat.

Pentru ce toate acestea, când fericirea se află chiar ACUM/AICI ?! Noi credem că fericirea este condiționată de realizarea unor scopuri ambițioase de acumulare, de notorietate, de putere. Și ce vedem? Vedem cum țelurile se tot schimbă, devin mai ambițioase, tot mai numeroase, iar scopul real este acela de acumulare și asta până în clipa morții.

Viața este un joc, iar momentele ei ”serioase”nu trebuie să fie luate prea în… serios. Fii relaxat, fii atent, dar nu concentrat (adică exclusivist), fii martor, dar nu ”serios”, fii meditativ fără să urmărești vrun scop. Doar FII !

Nu poți fi ”practic” și în același timp relaxat, jucăuș. Asta nu înseamnă să nu te poți implica serios în joc. Jocul trece, TU ești cel ce rămâne, cel ce transcede așa zisele probleme.

Când nu ești bântuit de scopuri, de realizări, de achiziții, te poate extazia o floare, un tril de privighetoare, un apus sau răsărit de soare, un chip, un glas…

Când nu ai nici un scop ești înconjurat doar de DUMNEZEIRE.

Publicat în Multiversuri spirituale | Etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 3 comentarii

CUM FUNCȚIONEAZĂ MINTEA ?

 

1

Este de fapt o continuare al ultimului articol referitor la acea calitatea minții numită ATENȚIE.

În cercetarea acestei chestiuni este nevoie să plecăm de la faptul că o minte preocupată nu este o minte liberă, indiferent de obiectul preocupărilor sale, de natura josnică sau sublimă a acestor procupări, iar mințile noastre se deosebesc unele de altele prin aceea că unele sunt mai preocupate ca altele. Aceasta este realitatea pe care fiecare o poate constata singur în ceea ce-l privește. Mai observăm că ceea ce ne leagă pe unii de alții sunt nevoile noastre și ne asociem unii cu alții din credință, de frică,  din tot felul de idei care ne fac să ne credem în siguranță, ce ne dau stabilitate(?!).

Asemenea asocieri bazate pe interese ne înrobesc mințile, deoarece numai iubirea este unificatoare și ne poate ține cu adevărat legați unii de alții.

Dar oare, din ce este alcăruită mintea?

Observăm că este alcătuită din referințe, asociații, imagini și cuvinte, iar cuvintele joacă un rol extrem de important. Am mai spus-o : cuvântul nu poate fi niciodată obiectul, lucrul, referința. Semnificația cuvintelor este în funcție de erudiția/ignoranța, de cultura în care am fost formați. De asemeni, aceste simboluri devin importante pentru credințele religioase pe care le avem.

Astfel, constatăm că gândirea este invariabil condiționată, că nu există gândire liberă orice am face, deoarece condiționarea, mărginirea, limitarea este însăși natura gândirii. O minte care evaluează, judecă, compară în limitele ei, niciodată nu va fi liberă, nu va descoperi ceea ce este dincolo de mărginirea ei. O minte devine liberă din momentul în care procesul gândirii ia sfârșit.

A întreba ”cum”, prin ce metodă poate înceta acest mod de a gândi prin evaloare, comparare, condiționare, nu este decât o viclenie a gândirii egoice, care vrea să ”obțină” ceva, nu vine din înțelegerea fenomenului, ca urmare a unei descoperiri personale a acestei necesități.

Gândirea nu poate înceta în urma vreunui efort, a unei metode prin care să devină TĂCUTĂ. Acolo unde este efort, ambiție, dorință de realizare, există și evaluare, comparație sau condamnare. Gândirea, care este alcătuită din aceste lupte, nu-și poate depăși proprile limite. Mintea este prinsă în propria ei închisoare alcătuită din dorințe, iar cât timp nu conștientizăm această realitate mintea va căuta să evadeze dintr-o închisoare în alta. Chiar dacă va găsi ceea ce caută, ce va găsi este o altă iluzie produsă de ea. Oricâte închisori am schimba, fundamental rămânem prizonieri.

Din nefericire oamenii au inventat speranța, care este interpusă disperării. De fapt nu este decât o iluzie circumstanțială. Dacă însă am rămâne în stare de disperare, de suferința generată de modul greșit de funcționare al minții, fără a ne mai agăța de speranțe deșarte (ca orice speranță), am avea o șansă importantă de eliberare. Conștientizarea, înțelegerea profundă a cauzelor suferințelor noastre, nu înseamnă acceptarea acestor suferințe, înseamnă descoperirea cauzelor, iar tot ce are o cauză, un început, are și o rezolvare, un sfârșit.

Acțiunea surventă din dorință, din voință, este născută dint-o minte care compară, care condamnă, care evaluează. A înțelege acest proces eliberează mintea prin încetarea gândirii.

Din păcate nu realizăm că dorința sau voința de afi ”acela/aceasta”,  dă naștere la conflict. Mai mult decât atăt, considerăm că acest conflict este inerent vieții, că trebuie să luptăm neâncetat cu ceea ce ESTE și cu ceea ce ar trebui să fie. Este aberant. Este nevoie să înțelegem de ce este ceea ce este, nu să ne lăsăm prinși în opusul său, vrând să ne schimbăm pentru a ”câștiga” ceva. Schimbarea nu poate fi realizată printr-un gest de voință sau dorință. Transformarea radicală apare în clipa în care înțelegem adevărul despre ceea ce ESTE.

Prin comparații, evaluări, condamnări, care urmăresc un rezultat, un câștig, nu facem decât să menținem un conflict neîncetat cu noi înșine și cu ceilalți. Lupta cu obișnuințele nu face decât să dea și mai mare putere acestora. Conștientizarea nu presupune alegere, nu presupune găsirea altui obicei…”mai bun”. Conștientizarea este în sine un act TRANSFORMATOR.

A compara trecutul cu prezentul sau cu viitorul este un alt mod de a întreține confuzia, suferința. Trecutul este mort iar viitorul nu există decât ca prezent. Deci nu ne rămâne ca singură realitate decât PREZENTUL. Asupra prezentului nu putem acționa decât dacă avem mintea liberă de condiționările trecutului sau ale viitorului.

Aceasta presupune o minte ATENTĂ, fără gânduri, adică fără condiționări. Atâta timp cât avem mintea preocupată de proprile noastre suferințe, speranțe, condiționări, temeri, rămânem sclavii acestora. Astfel, mintea devine tot mai mediocră, tot mai limitată, mai superficială. Cum poate fi liberă o asemenea minte? Faptul că ne preocupă credința, D-zeu, virtutea, nu face decât să amplifice conflictul. O minte atentă nu alege, este tăcută și în același timp activă.

Tăcerea minții nu poate fi cultivată. Cum poate fi tăcută o minte care dorește să-i domine pe ceilalți, care opune rezistență, care este disciplinată să gândească conform unor condiționări?! Cine este cenzorul unei asemenea minți? Este însăși gândirea care se divizează în gândire ”superioară” și în gândire ”inferioară”. De fapt este vorba de una și aceiași găndire care-și caută stabilitatea, siguranța.

Cine caută satisfacții materiale sau spirituale, nu face decât să înlocuiască un conflict cu altul. Câtă vreme există un ”doritor”, un ”căutător”, adică un ego, nu poate exista o minte liberă, tăcută, atentă.

Nu spuneți că este greu să fiți astfel. Dacă spuneți astfel refuzați iubirea.

Liniștea minții este nevoie să fie experimentată clipă de clipă, ea nu poate fi posedată sau dobândită. Ea vine de la sine când ești relaxat, atent, tăcut. Este starea naturală a minții.

Publicat în Multiversuri spirituale | Etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 3 comentarii