DE CE…?!

1

Cu mulți ani în urmă  am decis să pătrund în Existență conștient, în normalitatea acesteia, nu doar în normalitatea gândirii, dar și în cea a trăiri, aspecte ce nu pot fi despărțite, iar pe cale de consecință am hotărât și schimbarea  mediului de viață, motiv pentru care, împreună cu familia, am părăsit orașul.

Nu este vorba despre o ”evadare”, de o fugă de răspundere, cât este vorba despre un proces exact invers.  Acela, al faptului, că pe măsură ce te dumirești de cine, ce și de ce ești în Existență, devii tot mai responsabil și refurzi compromisul cu propria  viață, refuzi să sub-viețuiești, ca să supra-viețuiești în orice condiții, când tu ești dator,  ca OM, să super-viețuiești.

Acest concept al trezirii la normalitate, l-am lansat cu ani buni în urmă, dar, chiar cei care compasionează cu acest concept, se mulțumesc  doar să cmpasioneze și atât, ceea ce demonstrează că această compasionare, nu este urmarea unei nevoi reale. Dacă ar fi așa, ar proceda în consecință începând cu propria lor viață. Observ, că această ipocrită compasionare, se rezumă doar la afirmarea nevoii de normalitate și la promovarea ei , ca nevoie potențială. Când realizezi nevoia normalității, a normalizării vieții sub toate aspectele ei, nu mai poți trăi altfel, începi cu tine, cu propria viață și mai apoi devii un factor, un vector al promovării acestei normalități prin puterea exemplului personal.

M-am mutat într-un mic sat subcarpatic, aflat situat între cordiale, blânde și ofertante coline, unde procesul descoperiri miracolelor Existenței a fost și este mult eccelerat.

A trăi la firul ierbii, acolo unde se înfăptuiesc și se manifestă miracolele normalității, nu poate fi descris, explicat sau analizat. Realitatea întrece cu mult orice imaginație, oricât ar fi ea de generoasă.

Îngrijitul grădinii, livezii, albinelor, reprezintă acte demiurgice, care depășesc cu mult înțelesul unor simple activități.

Dar, pe măsura ce miracolele vieții, ce ți se oferă pe tavă atunci când vii acasă, iar casa ta este cu ușile și ferestrele vraiște, gata să primească aceste miracole, realizezi unitatea din care și prin care te manifești , tu, ca întreg, nu doar ca ”parte” iluzorie, separată de întreg, din acea clipă, nu mai poți trăi deplin(cum altfel?!) pe o insulă a fericirii înconjurată de un ocean de lacrimi. Pur și simplu nevoia implicării tot mai adânc în Existență îți dă de la sine și motivația și energia necesară acestei implicări.

Cum ”piața” societății nu este liberă, cum ea se află sub ocupația unor sisteme false de gândire, care au devenit sisteme de viață concrete, a trebuit să mă adaptez, fie și minimal, acestei realități…ireale.

Pentru început am făcut acest blog, în care am tot explicat modalitaea prin care ne putem descoperi normalitatea. Din păcate nu a stârnit un ecou cu adevărat semnificativ.

La propunerea cuiva, am consimțit să fac parte din comitetul de inițiativă al unei cooperative, care urmărea promovarea pe piața românească a producătorilor și produselor românești, ca astfel să se stimuleze producția și producătorul autohton, adică economia națională, iar cei goniți din țară, de intențile de colonizare ale țării, de către  sistemul politic și economic exploatator, să aibă astfel ocazia să se reîntoarcă în țară și să-și găsească rostul. În subsidiar se urmărea și unitatea românilor, pe care nevoile supraviețuirii și interesele conducătorilor, îi țineau dezbinați.

Dar iată, că, pe măsură ce numărul celor ce intrau în cooperativă se tot mărea, ieșeau tot mai mult la iveală mentalitățile egoiste, acele ambiții de putere și avere, acea lăcomie endemică de nestăpânit.

Am supus la vot calea de urmat, iar oamenii, în majoritatea lor, au votat pentru calea corporatistă, cale dovedită de succes, dar care era paralelă cu proiectul inițial. Am demisionat din funcția de președinte și am plecat din coop.

Cu cca. 7 ani în urmă, m-am alăturat unui alt proiect lansat pe piață, meritocrația, o Mișcare la care am aderat de la începuturile ei și care propunea instaurarea în societate al unor Principii/Legi Universale ale Evoluției, aflate însă, în flagrant contast cu cu structurile egotice sociale, politice, economice și religioase  inventate  de mințile lacome ale oamenilor. Mișcarea băltea, era ținută în viață doar de către inițiatorul ei.

Am încercat revigorarea ei, plecând de la respectarea strictă a Principilor, fără nici un compromis.

La fel, ca în cooperativă, pe măsură ce se alăturau tot mai mulți oameni , majoritatea venea în Mișcare, cu chipul deformat al lumii noastre bolnave, motiv pentru care am atenționat pe inițiatorul Mișcării, cel cu drept de veto în primirea membrilor, de acest pericol iminent al deturnării Mișcării. Inițiatorul a preferat cantitatea în detrimentul calității, motiv pentru care am demisionat din funcția de președinte executiv al Mișcării și am  părăsit Mișcarea.

Mulțumesc Existenței pentru că mi-a oferit posibilitatea acestor experiențe, în urma cărora se desprinde o ideie clară. Orice întreprindere, orice organizație, orice inițiativă, care  depinde de existența unui număr cât mai mare de participanți, fără criterii de evaluare, sau fără posibilitatea controlului calității acestora, va fi reprezentativă pentru modul cum este reprezentată în societatea lărgită proporția de oameni confuzi și cei… cât de cât conștienți.

De fapt, eu știam teoretic acest aspect , dar am încercat marea cu degetul, că poate…poate… Ei bine, nu este momentul, iar faptul trebuie acceptat, reprezintă realitatea bună/rea.

Astfel, am luat decizia să nu abandonez, dar, să nu mai depind de nimeni, sau să dețin controlul, atunci când mai vreau să promovez normalitatea, ca mod de viață.

De acum înainte, când am ceva de spus și chiar am, nu voi mai merge eu către oameni, îi voi lăsa pe aceștia să vină în spre mine.

Cine, cu adevărat , simte acestă nevoie reală a normalității, să vină în spre mine și în spre cei de o seamă cu ei, astfel încât să alcătuim o comunitate reală, posibilă, necesară.

Despre ce urmărește această comunitate, în mod punctual, într-un alt articol.

Reclame
Acest articol a fost publicat în Fără categorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la DE CE…?!

  1. smaranda zice:

    Sper că îmi dai voie să mă bucur pentru tine și să te îmbrățișez.

  2. calinakimu zice:

    Și eu te îmbrățișez Smaranda și poate ne vedem și auzim, cu ocazia întâlnirilor cu cei doritori de aventura cunoașteri de sine, pe care vreau să le organizez on line. Voi anunța, din timp, când și cum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s