DE CE ILUMINAȚII SUNT GREU DE ÎNȚELES ?

5

Când devii LUNINĂ nu poți fi înțeles decât de…LUMINĂ. Cum să exprimi în cuvinte inexprimabilul, inimaginabilul, nepieritorul și să mai fi și înțeles?

Este știut, că descrierea obiectului nu ”este” obiectul, că nimic nu poate fi exprimat identic cu ceea ce este, cu ralitatea, că ADEVĂRUL nu poate fi exprimat prin limbaj, fără să fie distorsionat.

Realitatea, adevărul, nu pot fi surprinse decât de către o minte TĂCUTĂ, meditativă, atentă, dar relaxată, aflată în afara limbajului, a imaginii, a ”cunoscutului”. Cum să introduci în limbaj ceea ce transcede limbajul, pentru a-l comunica celor  care nu înțeleg TĂCEREA? Tăcerea nu este o liniște fizică, nu este ”moartă”, letargică, este VIE, este o stare inexprimabilă. Ea poate fi regăsită pretutindeni, dar numai de către cei care mai întâi au regăsit-o în ei înșiși. Cerul, noaptea, copacul, floarea, iarba, piatra…cunosc această tăcere inexprimabilă.

Problema este, că pentru o minte care nu a descoperit  TĂCEREA, orice adevăr devine neadevăr, sau mai bine zis va fi interpretat distorsionat, în ”cheie” personală, în funcție de condiționările fiecăruia. Tocmai această lepădare de condiționări, reprezintă tăcerea, atunci ea se manifestă ca realitate.

Pentru o minte ”cunoscătoare”, îmbuibată de cunoștințe, mândră de logica, de rațiunea ei, este greu să înțeleagă, dacă nu chiar imposibil, când i se spune că Existența este întuneric/lumină, viață/moarte, finit/infinit, timp/eternitate…În plus de acestea…chiar adevărul nu este bătut în cuie, el este VIU, el este veșnic nou, cu toate că este același în fond, că rădăcina lui este eternă.

Pentru o minte ”educată, aceste afirmații sunt paradoxale. Distorsionarea traducerii se face prin limbaj, care capătă înțelesuri diferite, în funcție de ascultător, prin condiționările, prejudecățile, etichetele fiecăruia asupra subiectului.

Acestea sunt motivele principale pentru care sunt atâtea și atâtea religii, atâtea filosofii, atătea interpretări… Bibliotecile lumii sunt adevărate mausolee în care se îngroapă mulțimea divagaților, interpretărilor după ”urechea” fiecărui autor. Ceea ce au în comun aceste scrieri, este faptul că toate bat câmpii. Nu vorbesc aici despre cărțile cu caracter științific. Știu, nu sună ortodox, dar asta face și ortodoxia, care interpretează după ureche presupuse adevăruri, care generează alte și alte…neadevăruri. Interpretările asupra spuselor lui Iisus, în afara faptului că au ajuns la noi, ca în jocul copilăriei” telefonul fără fir”, au mai fost și interpretate intenționat PROFITABIL pentru slujbașii bisericii.

În funcție de interpretarea altora, Iisus, Budha, sau alți iluminați mai puțin mediatizați, au fost interpretați în diferite moduri, fiind înfințate alte și alte religii , alte căi, pentru atingerea unor țeluri spirituale. Interpretările sunt pur subiective, în funcție de interpret, de mintea acestuia, de temperamentul, firea, felul fiecăruia de a fi și/sau de interesele grupului religios. Există abordări emoționale, sau pragmatice, pozitive sau negative asupra vieții.

Este știut, că manifestarea vieții, este bipolară, că există bărbat/femeie, energie pozitivă/negativă, că totul este polarizat, dat în fond COMPLEMENTAR. Important este să realizăm, că ceea ce contează, este ARMONIA, că nimic nu poate exista separat. Nici un pol nu poate fi discriminat, în favoarea celuilalt, doar armonia este bună, polii nu pot exista decât împreună.

Acesta este motivul pentru care orice abordare este  în funcție de polul în care te afli, în funcție de felul în care ești ACUM.

Iisus, Budha, sau oricare alt iluminat, indiferent de abordare, sunt precum Universul…SUNT.  Problema nu este cum sunt ei, problema este CUM EȘTI TU (?!), ca să-i poți înțelege, sau nu. Aceasta este cauza pentru care mesajul iluminaților nu este înțeles de imensa majoritate, că, cel mult,  aceștia pot arăta direcția CORECTĂ. Este foarte bine că este așa. Fiecare este nevoie să-și descopere propia cale, propia ”iluminare”, ca mai apoi să poată vedea LUMINA din LUMINĂ. 

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Multiversuri spirituale și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s