REALITATEA…D-ZEU…ADEVĂRUL.   (26).

 

foc1

Subliniam în ultimul articol despre nevoia de a deveni conștienți de propriul corp ce trebuie reînviat. Acum suntem purtătorii unui corp ”fenomenal”…de care nu știm mai nimic, al unui corp mort petru percepția noastră insensibilă. Dacă vrem(?!) vom descoperi INIMA a cărei pulsație este viață, în jurul căreia se adună toate emoțile, sentimentele, dorințele, iubirile…

”Descoperirea” inimii va genera o transformare majoră în ființa descoperitorului. Când intri în contact cu propria inimă dragostea nu mai este ”îndrăgosteală”, descoperi de fapt IUBIREA, acea energie sublimă și subtilă, care o dată ce te ia în stăpânire vei iubi viața necondiționat, cu TOT ce cuprinde ea. Cei a căror ”vedere” sensibilă pot detecta ”aura” de care suntem înconjurați, vor percepe această transformare ce apare în aura individului, în corpul bioenergetic, în corpurile spirituale care se vor dilata, care vor deveni luminoase. Această ”aură”, pentru cei ce vor intra în incidență cu ea, va fi ca un catalizator al iubirii. Cămpul magnetic generat de inimă are o forță uriașă, iar cei care descoperă această forță, cei ce-și descoperă inima subtilă, emană în jurul lor bunătate, dragoste, compasiune, pace, iubire. Această emanație va atrage ca un magnet pe cei sensibili la această vibrație armonică. Acești oameni atrag cu forța iubirii, cu forța acestei trăiri compasionale a inimii, pe toți cei aflați în proximitatea lor și care ”simt” forța acestei energii unificatoare. Prezența lor emană vibrații de bucurie, pace, înțelegere, iubire, armonie. Dintre aceștia , cei mai cunoscuți, au fost Budha și Iisus. Desigur, au mai fost o mulțime de oameni, așa zișii sfinți, care prin descoperirea inimii au devenit purtătorii acestei energii, singurei energii unificatoare aflată la temelia Universului.

Descoperitorii inimii erau de cele mai multe ori oameni ”simpli”, fără erudiție, fără cunoaștere filosofică, științifică sau psihologică, adică ”necultivați” (nepervertiți). Discursul lor, atracția pe care o exercitau asupra mulțimilor, nu se baza pe argumente ”logice”, pe sisteme filosofice sau științifice bine articulate și totuși au atras în jurul lor mulțimi impresionante de oameni, de la cerșetori la bogați, de la ignoranți la erudiți. Și asta deoarece dincolo de adevărurile rostite de ei, adevăruri ce veneau ”dincolo” de gândirea minții…PRERZENȚA lor era catalitică, magnetică, emanând atâta bunătate, atâta iubire compasională, încăt era imposibil să te opui. În ”prezența” acestora intrai în necunoscut, în misterul și aventura Existenței ce-și deschidea pentru o clipă porțile lăsând să se vadă…necuprinsul, neînchipuitul. În prezența acestor oameni capitulezi, iubirea te excede, oricâte confuzii ai fi avut înainte, în clipa în care te afli în prezența lor nu mai ai nici o îndoială, nici o întrebare. Dar acest fapt nu este de durată. Când vei rămâne cu tine însuți, pentru a înțelege TU cu adevărat descoperirea trebuie să aparțină simțirii tale, trebuie s-o facă inima ta.

Simțirea răsare din inimă, nu din rațiune, rațiunea este proastă pentru inimă, cum inima este proastă, oarbă, pentru rațiune. Rațiunea te ajută în lume să supraviețuiești, inima te ajuta să SUPERVIEȚUIEȘTI.

Poate că inima îți dă iluzia puterii, te face să te crezi puternic atunci când stăpânești informația, dar FERICIT doar inima te poate face. Ce folos că vei conduce și vei stăpânii oameni, dacă tu în interior ești și vei rămâne un sclav?!

Bogățiile adunate în inimă nimeni nu ți le poate da sau lua, sunt nepieritoare, numai tu ești răspunzător de ele.

Cei care au înțeles acest adevăr au ”pierdut” toate bogățiile lumii vizibile, dar s-au bucurat de fericire, de beatitudine. Divinul sălășluiește în fiecare din noi, în orice manifestare, dar pentru a se revela el trebuie să ne găsească ACASĂ, senini, plini de bucurie, relaxați, empatici, compasionali, fiind gata să ne lăsăm inundați de revelație.

Fii acasă, nu alerga în căutarea bogăției materiale sau spirituale, adevărata bogăție se află ACUM și AICI, pretutindeni, începând cu inima ta.

Nu te grăbi, timpul există doar pentru rațiune, inima este atemporală…eternă.

Așteaptă…fără să ai așteptări, iar miracolul, revelația, fericirea, bucuria, vor veni, cu siguranță vor veni…Este întâlnirea cu singura, decisiva, ultima iubire a vieții tale, a tuturor vieților în care ai venit și ai plecat, ai suferit, ai luptat, ai plâns, ai rănit și ai fost rănit pe acest Pământ…dar până acum nu te-ai întâlnit cu INIMA ta, cu Divinitatea, cu totalitatea, cu Dumnezeirea…adică cu IUBIREA.

Va continua…

Reclame
Acest articol a fost publicat în Multiversuri spirituale și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

3 răspunsuri la REALITATEA…D-ZEU…ADEVĂRUL.   (26).

  1. smaranda64 zice:

    Servus Călin! Permiți reblogg?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s