REALITATEA…D-ZEU…ADEVĂRUL.   (17).

 

Group of happy children lying on a green grass

Încheiam ultimul articol spunând… că iubind, toate celelalte se vor adăuga nouă, vor veni de la sine în mod firesc, asta deoarece iubind…nu poți greși.

Faptul că vedem în jurul nostru nenumărate ”probleme”, drame chiar, generate(?!) de iubire, demonstrează marea confuzie în care ne aflăm. Dacă din iubire suferim , sau îi facem pe alții să sufere, este dovada clară, indubitabilă, că NU iubim. Când îngrădim libertatea celuilalt, când vrem să-l posedăm, când vrem să ne aparțină, când suntem geloși, susținând că toate acestea le facem din iubire(?!), este clar că ”iubirea” aceasta nu este IUBIRE. Este mai curând una din formele pe care le îmbracă ura.

Potențial toți avem capacitatea de a iubi, dar această capacitate trebuie ”antrenată”, exersată, numai astfel ea va crește devenind cea mai mare realizare posibilă în viața unui om.

În ciuda faptului că mai toată lumea vorbește despre iubire, sau poate că tocmai de aceea(?!), iubirea… IUBIRE este cel mai rar fenomen pe care oamenii îl cunosc cu adevărat.

Puiul de om este cea mai neajutorată ființă care se naște. Fără o îngrijire specială noul născut n-ar putea supraviețui singur, cum o fac puii majorității animalelor. Astfel, această atenție, îngrijire deosebită pe care copilul o capătă din partea părinților săi, îl va face pe acesta să-și dezvolte iubirea de sine, crezând că toată lumea este datoare să-l sevească. Copilul va învăța să-și șantajeze părinții ”iubitori” cu plînsete, cu tot felul de tertipuri, pentru a-și impune dorințele. ”Unii” copii rămân astfel devenind adevărați dictatori. Altora li se distruge această încredere în sine nefondată, dar vor rămâne tarați. În ambele cazuri educația greșește.

În fenomenul iubirii ”celălalt” devine centrul Universului, iar ”tu” servitorul acestuia, dar acest fapt se petrece în cazuri extrem de rare. Acum fiecare este ”buricul” lumii, iar ”celălalt” este servitorul. Astăzi întreaga conducere a lumii o deține EGO-ul, motiv pentru care lumea arată în halul în care arată.

În afara preventoriului familial de 7 ani, acolo unde se predă de la o generație la alta  o ștafetă otrăvită a educației, școala este aceea care va continua acest proces al greșitei învățări. De fapt școala ne învață greșit să învățăm, învățătura este desacralizată, pierde sensul profund, intim. Un adevărat dascăl trebuie să aibe vocație pentru această preocupare deosebit de importantă a predării învățăturii. El trebuie să fie un fin cunoscător al naturii umane, asta pentru a pregăti pentru viață OAMENI, nu specialiști în diverse domenii de activități practice, sau să-i învețe de toate și nimic cu adevărat folositor pentru calitatea de OM.

Acum educația ne învăță că trebuie să ne umplem mintea cu cât mai multe cunoștințe din cât mai multe domenii, educația fiind apreciată ca fenomen în sine.

Un adevărat dacăl îi va învăța la început pe elevi să fie apți pentru a primi învățătura, adică îi va învăța să ”asculte”, să fie în acea stare de grație specific primirii cunoașterii, mintea să le fie ”curată”, goală de cunoaștințele căpătate de aiurea. În egală măsură copilul va fi învățat să rețină numai ESENȚIALUL, să discearnă adevărul de fals, să nu memorize toate fleacurile.

Copiii își consumă acum energia reținând și adunând informații fără discernământ.

Unii oameni se plâng că uită, că nu au capacitate de memorare. Aceștia își consumă energia măcinând și adunând informații fără discernământ, fiind într-o stare continuă de agitație mentală.

O memorie învățată să funcționeze corect, va reține numai esența, nu toate fleacurile. Cei care se plâng că nu au memorie, au o memorie care adună fleacuri, învățată să rețină ”orice”, memorie care se apără uitând. Este o inhibiție de protecție.

Apoi, un dascăl adevărat, îl va învăța pe ucenic să aibă o conduită corectă și în afara sa, în modul cum se manifestă în lume. O conduită corectă constă în RESPECT, nu un respect impus, ipocrit, sau de circumstanță.

Astăzi acest ”respect” este condiționat de interese, de circumstanțe, nu este liber consimțit, nu face parte din natura noastră, iar din această tară comportamentală avem cu toții de suferit. Astfel, ne creem unii altora probleme, discomfort, suferință, crize, cvonflicte cu pierderi mari de energie, ca să nu mai vorbesc despre distrugerea mediului ambiant…

A fi și a te manifesta  fericit, plin de compasiune, de bunăvoință, cu blândețe, prietenos evitând conflictele, este de fapt un comportament absolut FIRESC, care nu are nimic exceptional, cu toate că este o raritate.

În acest proces al învățării…învățării, este foarte importantă dezvoltarea capacității contemplative. Contemplația nu este concentrare, cu toate că atenția rămâne ancorată pe ceea ce contempli. Este o stare relaxată în care rămâi pe un subiect al contemplației, nu sari de la unul la altul, lași energia să rămână în jurul unui singur subiect ce va căpăta astfel PROFUNZIME.

Va continua…

Reclame
Acest articol a fost publicat în Multiversuri spirituale și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la REALITATEA…D-ZEU…ADEVĂRUL.   (17).

  1. smaranda64 zice:

    M-am gândit alaltăieri la tine. Într-o milisecundă de „ aha!”, referitor la dizolvarea egoului și împreună cu el a trecutului. Este aproape imposibil de explicat și nu se poate „înțelege” doar ști.

    • calinakimu zice:

      Meditația este calea de dizolvare a ego-ului…Disciplinarea minții este esențială, mai ales că acum mintea își face de…”cap”… Chiar acum scriu un articlol despre acestă nevoie. Realitatea este că pot scrie grămezi de articole, care dacă nu rezonează, care dacă nu întălnesc un pământ ”fertil”…degeaba…Nu-mi fac iluzii, dar totuși spun ce am de spus. Din nefericire, cei mulți empatizează cu subiecte extrem de frivole, cu cele în care se regăsesc și care nu cer nici un fel de efort de înțelegere. Confuzia în care trăim este teribil de adâncă, iar rezistența la nou este pe măsura acestei adâncimi. Desigur, lucrurile merg PERFECT, adică așa cum trebuie, la condițile date, dar asta nu exclude compasiunea…motiv pentru care ”efortul” de manifestare compasional…nu este efort, este o nevoie. Este drept, am renunțat să mai ”bântui” pe net…Energiile au nevoie să fie folosite cu multă chibzuință.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s