REALITATEA…D-ZEU…ADEVĂRUL.   (10).

 

2

Nici o Biblie, Coran, Testament nou sau vechi, nici un popă sau guru nu a reușit să  ”lumineze” pe nimeni, să realizeze o revelație eliberatoare.  Cum acesta este un fapt, s-a consacrat idea că ”desăvârșirea”(?!), că pentru înțelegerea adevărurilor este nevoie de purificare, de metode speciale, de ritualuri, de râvnă.Toate acestea au însă nevoie de ”timp”, de ani mulți, poate chiar de mai multe vieți. Și asta vedem că se petrece, de mii de ani tot venim pe acest Pământ și exersăm ”desăvârșirea”. De fapt exersăm …SUFERINȚA.

Când rațiunea va realiza că nu este capabilă să rezolve orice, că în domeniul universului interior este neputincioasă, când aceasta va ”muri” pentru a ne naște interior, din acea clipă avem acces la TRANSFORMARE.

Este clar, chiar și pentru rațiune, că acum suntem INCONȘTIENȚI. Altfel cum s-ar explica situația paradoxală în care ne aflăm? Stăm cu șarpele otrăvitor în sân și ne întrebăm, întrebăm și pe alții, consultăm cărți, mergem la biserici pentru a afla cea mai bună metodă de a-l arunca din sân cât mai departe de noi. Este clar că un asemenea comportament este o dovadă crasă de…inconștiență. Dacă am realiza pericolul evident în care ne aflăm, nimeni n-ar trebui să ne spună ce să facem, n-am mai pierde nici un moment, am înfășca șarpele pur și simplu și l-am arunca cât mai departe de noi. Acesta este un gest reflex de autoapărarare, dacă am fi în stare de conștiență. Practic nu suntem conștienți de suferința în care ne aflăm, atâta timp cât ne mai putem iluziona cu speranțe, cu vise, așteptând un ”mâine”  în care ”ceva”,”cineva” ne va izbăvi printr-un hocus-pocus, printr-un miracol (Doamne ajută…). Ne-am pus pe pilot automat cu destinația…orizontul. Cum putem crede că vom ajunge vreodată acolo? Cum mai putem avea încredere în rațiune procedănd astfel? Cărțile științifice, sfinte, filosofice, popii, savanții, maeștri spirituali ne arată realizarea, împlinirea, desăvârșirea… undeva la orizont(?!), un orizont pe care nimeni niciodată nu l-a atins. Și astfel ne irosim viețile în confuzie,speranță și suferință.

Dacă însă am vedea că totul se petrece acum și aici, că timpul este irelevant, că suferința noastră este o certitudine, că ne irosim viețile, nici un maestru, nici un popă,nici o carte sfântă nu ne va mai împiedica să schimbăm macazul.

Din nefericire acum ne iluzionăm, visăm și ne identificăm cu visile noastre jalnice, le dăm consistență, cooperăm cu ele. Chiar acum, când citiți acestea…visați.  Nimeni în afară de voi înșivă nu vă poate trezi din visele, din iluzile, care vă fac viața cât de cât suportabilă. Acestea au devenit adevărate droguri și cine va încerca să vă ia drogul, este în pericol de a nu fi crezut, de a fi ignorant, sau dezavuat. Dacă va încerca  să arate pericolul, nocivitatea acestor droguri la scară mai mare, poate fi chiar ucis. Istoria omenirii este presărată cu asemenea crime. Adevărata problemă constă din faptul că pentru oameni visul a devenit o necesitate. Fie că visează cu ochii deschiși, fie că visează în timpul somnului, prin aceste vise își defulează  frustrările,suferința, neîmplinirile, dorurile inimii lăsată în uitare. Faptul că funcționăm partial generează mari dezechilibre.

Noi suntem o UNITATE, un tot în tot, dat nu funcționăm astfel. Centrele principale de forță sunt rațiunea, inima și sexul. Căt timp acestea nu vor funcționa armonic, vom trăi dezechilibrat.

Visele reprezintă supapa prin care aceste tensiuni defulează, iar fără vise viața ar deveni insuportabilă.

Astfel, visul devine raealitatea noastră, de aceea nu vedem perfecțiunea pretutindeni, nu vedem Divinul la tot pasul.

Primul pas ce trebuie făcut în această situație este acela de a CONȘTIENTIZA, de a fi vigilenți, atenți, alerți, de  a ne vedea suferința în care ne aflăm. Asta, fără să mai edulcorăm realitatea cu vise, să lăsăm suferința la ”vedere”, iar acesta va începe să se dizolve, deoarece în mod fundamental suntem Divini, iar Divinul începe să se manifeste în clipa în care suferința și visele se retrag.

Divinul, perfecțiune, fericirea, bucuria nu au spațiu de manifestare într-o minte suferindă, plină de nefericire, de iluzii deșarte, întunecată, rece, visătoare…

Miracolul se află în REALITATEA acestei clipe, acum și aici, este etern/infinit. Acest miracol este revelație, este spontan, este în afara rațiunii de a-l percepe. Rațiunea nu face decăt să ne împiedice accesul către DIVIN.

Va continua…

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Multiversuri spirituale și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s