REALITATEA…D-ZEU…ADEVĂRUL.   (8).

 

1

Este nevoie să înțelegem că în cererile noastre, în dorințele noastre implorate în rugăciuni, sau propuse de  gândire, ne folosim de ”vorbe”, de cuvinte care însă nu reprezintă ceea ce căutăm cu adevărat. Aceste cuvinte devin mai importante decât semnificația profundă a ceea ce ne dorim. Astfel, ajungem să ne dorim ceva, iar apoi ceva total opus.

Noi vrem să fim ”altfel”…dar nu știm cum suntem de fapt cu adevărat. Vrem să fim cum nu suntem, nu știm cum suntem și atunci ne folosim de modele de ”succes”, fie material, fie spiritual. Cei înregimentați religios vor să fie pe placul unui D-zeu inventat de gândire, vor să nu-l supere (el fiind tare supărăcios) și vor să-i intre în grații. Universul însă, nu este la cheremul vreunui D-zeu capricios, închipuit, imaginat, Universul funcționează ”legal”, bazându-se pe LEGI. Nu ești fericit?! Înseamnă că nu respecți legile…Nu există rău/bine sau iad/rai. Prin respectul sau încălcarea LEGILOR tu îți faci viața un rai, sau un iad.

Întreaga omenire suferă de ochi, de semi-cecitate, adică își folosește doar ochii fizici, ochi care orice ar vedea, mintea va interpreta după șabloanele cunoașterii căpătate, ale condiționărilor. O asemenea vedere este viciată, ea generează fragmentare, iar Universul este esențialmente UNITAR. Asta este boală curată.

Existența ESTE AȘA CUM ESTE. Când alegi, când întrebi, când judeci…nu accepți faptul în totalitatea sa. Numai acceptarea îți dă libertate, îți dă capacitatea de a VEDEA. Iisus le spune  ”ochi de văzut ”, ei sunt însă organe spirituale, deoarece numai un om TRANSFORMAT interior poate dezvolta o asemenea vedere liberă, profund înțelegătoare, compasională.

Un amic de blog întreba…”cum poți trăi fără trecut?!”… de fapt întrebarea este : ”cum poți trăi în prezent?!”

Simplu ! Când ochii tăi sunt doar oglinda ce reflectă realitatea, noul, viața. Oglinda reflectă orice se interpune ei, iar după ce a trecut va reflecta altceva. Ea nu acumulează, nu oprește nimic pentreu ea. Oglinda este incultă, fără să-și propună așa ceva. Atunci ochii/oglindă nu mai au ce interpreta, ei VĂD doar ce ESTE : Miracolul, Existența, Perfecțiunea…

Nu ochii fizici s-au schimbat, ei au aceiași acuitate vizuală, dar tu ești altul în interior, acolo unde se petrece totul cu adevărat.

Până acum rațiunea, ego-ul, cunoscutul, condiționările erau totul. Acum acestea nu mai reprezintă nimic. Este adevărat, că rațiunea este nevoie să înțeleagă că de ea NU este nevoie și va trebui să se…sinucidă pentru viața relaților cu semenii, cu mediul, pentru ca NOI să putem viețui în Totalitate. Ea este folositoare pentru a învăța cele necesare cunoașterii, cercertării din domenile vieții practice. Când rațiunea încetează să ne mai controleze, centrul de forță se schimbă, acesta devine INIMA, care poate să…creadă. Rațiunea doar analizează, inima sintetizează. Rațiunea este fragmentară, inima este unitară. Rațiunea desparte, inima integrează.

Știința se folosește de rațiune, deoarece rațiunea se îndoiește, analizează, iar domeniul ei de manifestare este lumea exterioară nouă. Ea poate diseca materia, o poate pătrunde, pe când inima ajunge la DIVIN. Inima nu este rațională, este încrezătoare, este devoțională, este fundamental religioasă ( nu bisericoasă). Știința și religiozitatea sunt antagonice, una se ocupă de exterior, alta de interior. Când rațiunea va realiza că rolul ei încetează în domeniul lumii lăuntrice, atunci centrul ființei va fi INIMA.

Știința ne-a creat o lume a îndoielii, o lume suspicioasă, fragmentată, rece, întunecoasă. Inima generează unitate, armonie, strălucire, bucurie, iubire, libertate.

Chiar dacă domenile de manifestare diferă, atât rațiunea, căt și inima se află în lăuntrul nostru, sunt două centre complet diferite. Acești centri este nevoie să funcționeze armonic. Astfel, când iubești, rațiunea trebuie să tacă, ar distruge totul. Iubirea nu poate fi disecată și cu atât mai puțin explicată. Domeniul de manifestare al iubirii este INIMA.

Va continua… 

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Multiversuri spirituale și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s