REALITATEA…D-ZEU…ADEVĂRUL.   (3).

1

Este impropriu zis ”căutarea ” adevărului. Adevărul nu poate fi căutat, deoarece nu poți căuta decât ceea ce cunoști deja. Adevărul poate fi găsit, dar adevărul nu este un scop în sine. Numai cei profund nemulțumiți  de viața lor, de modul cum arată lumea aceasta, pot găsi adevărul. Când nemulțimirea are o cauză, adică poate fi numită, ea are și un sfârșit, adică o rezolvare, care însă nu duce la ADEVĂR. Când ești nemulțumit de soț, sau de soție, de serviciu, de casa în care stai, de mașină, de partidul politic în care activezi, de  ”ceva” anume și îl SCHIMBI pentru a-ți găsi satisfacția în ALTCEVA, de fapt nu cauți adevărul, te mulțumești cu satisfacția de moment, ești de fapt  ușor de mulțumit.

 Numai cei cu adevărat nemulțumiți, numai cei a căror nemulțimire  arde cu o flacăre neclintită, a căror nemulțumire nu are o cauză precisă, o cauză anume, care sunt nemulțumiți de modul cum arată TOATĂ lumea noastră, lume ce merge într-o direcție greșită, numai aceștia pot găsi ADEVĂRUL.

 Pe seama celor ușor de mulțimit, a celor mulți, a celor care caută doar plăcerea, satisfacția de moment, se îmbogățesc bisericile împreună cu liota de slujbași lacomi, maeștrii spirituali, tot felul de psihologi, astrologi ș.a.m.d. Pe de altă parte, toate mijloacele de informare în masă, dintre care televiziunea are cel mai mare impact, promovează gregaritatea, spectacolul imund, plăcerile frivole, bârfa, competiția, în cautarea audienței profitabile financiar.

 Dintre toate acestea, biserica ocupă un loc privilegiat. În manipularea mulțimilor, teologii nu s-au mulțumit cu tratarea problemelor existente, ei au creat altele, iar cea mai mare este culpabilizarea, păcatul, acuzarea. Din această clipă Divinitatea a fost îndepărtată astronomic de ”păcătosul”, care are nevoie de timp îndelungat (niciodată de ajuns), de suferință, de penitență, de purificări, de ritualuri și costuri bănești, pentru a spera să acceadă cu greu, aproape imposibil, la statutul de sfânt (desăvârșit), care să se poată apropia de ”picioarele” Divinității.

 Acest adănc  complex de vinovăție, care pleacă de la Adam și Eva, continuă cu cel al înaintașilor, ajunge la cel al părinților, trece prin tine și ajunge la copiii tăi…nu are sfârșit, căci desăvârșirea este un vis de neatins, decât de către cei ”aleși”(?!).

 Nenorocirea este, că tu, păcătosule, dacă nu faci ce zice biserica, dacă nu te supui canoanelor ei, îți vei înmulți păcatele, chiar dacă Iisus a mai luat(?!) din ele prin sacrificiul său. În ecuația păcatului teologii l-au băgat și pe diavol, o invenție malefică, care-și vâră coada și coarnele în treburile oamenilor, iar tu, păcătosule, ești mai aproape de diavol, decât de D-zeu, care trebuie ținut cât mai departe de tine, ca să nu-ți iei nasul la purtare și să nu mai ai nevoie de popi, să nu le mai pupi mâna și să le mai dai bani pentru săvârșirea ritualurilor de exorcizare și multe, multe altele… adică să nu mai ai nevoie de intermedierea bisericii în relația cu sfinții și D-zeu.

 Toată afacerea religilor se bazează pe această culpabilizare, pe nevoia, pe care biserica se oferă să ți-o satisfacă, de pocăință, de iertare, că de nu… iadul te așteaptă după ce dai ”colțul”.

 Oameni buni/răi(?!), nici un D-zeu nu poate fi atăt de crud, atât de aspru, atât de nemilos încât să ne lasă pradă diavolului, ca cel inventat de religii.

 Vinovăția generează dependență, nevoia de spovedanie și de preot, de ritualuri care duc la purificare. Vinovăția te destabilizează, te vulnerabilizează, acum ești mai ușor de condus. Nu întâmplător politicienii susțin biserica, iar biserica pe politicieni.

 Când ești pe picioarele tale, ești integru, adică integral, dint-o bucată, n-ai nevoie să urmezi pe cineva, să aparți unui grup, indiferent cum s-ar numi acesta. Cu cât organizația sub plapuma căreia te ascunzi, este mai mare, cu atât crește sentimentul siguranței, iar dacă biserica a găsit pe cineva să sufere pentru tine…cu atât mai bine.

 OMULE ! Nu te condamna, nu te respinge, nu fi propriul tău dușman. Acceptă-te AȘA CUM EȘTI, fii iubitor cu tine însuți.

 Numai când te vei accepta cum ești, TRANSFORMAREA se poate petrece. Acum omenirea este bolnavă, sunt multe lucruri în neregulă cu noi, dar nici o boală nu se poate vindeca cu adevărat până ne nu i se cunosc CAUZELE. Acum ce să facem? Să condamnăm faptul că suntem bolnavi? Este un non sens. Boala este cauzată de erori, de confuzii, de ignoranță, de inconștiență, dar astea nu sunt”păcate”. Ignoranța nu este un păcat. Greșeala poate fi condamnată, dat TU…nu.

 Va continua…

 

 

Reclame
Acest articol a fost publicat în Multiversuri spirituale și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

22 de răspunsuri la REALITATEA…D-ZEU…ADEVĂRUL.   (3).

  1. diuras zice:

    culpa sau vina poate fi si un factor de transformare iar acceptarea de sine poate duce si la anchilozare spirituala nu neaparat la transformare

    • calinakimu zice:

      Vinovăția blochează, înțelegerea, conștientizarea eliberează…
      Acceptarea de sine nu înseamnă o constatare cu titlu de inventar. Acceptarea te arată AȘA cum EȘTI, nici mai rău, nici mai bun. De aici trebuie plecat, de la realitatea faptului că ești cel ce EȘTI. Faptul că te consideri vinovat reprezintă o raportare la ceva, la o morală religioasă sau de altă natură. A realiza cauzele lăcomiei, spre ex. …duce la evaporarea acesteia. Cănd te simți vinovat, REacționezi, nu ACȚIONEZI. Reacția nu este inteligentă, numai ațiunea poate fi astfel, ca urmare a ÎNȚELEGERII.

  2. lazaroviciremus zice:

    Eu eu unu nu mă simt dator pentru „păcatele ” primordiale, chiar dacă ar fi existat sau nu , setea de cunoaştere nu este un păcat este o necesitate. Iar dacă Adam a trădat pentru că a vrut cunoaşterea , aşa cum o zice biblia, eu sunt în echipa lui . Stii ideea asta cu păcatul lui Adam este doar o fabulă creată să sperie oamenii simpli de la miracolele ştiinţei, religia şi statul în general preferă oamenii proşti sunt mai uşor de controlat

  3. iosif, zice:

    Întelepti ca „serpii” si blânzi ca niste „porumbei”,metafore ce scot în evidenta dualitatea existentei infinite a constiintei ,atât de contestata pe blogul tau. Încet dar sigur te apropii de adevar neavând loc de ascuns în (ne)stiinta acestei lumi a teoriilor filozofice.

    • calinakimu zice:

      Iosife, tu, având mintea încremenită în scrierile scripturii, înțelegi greu și interpretezi greșit. Eu am susținut polaritățile, nu ”dualitatea”, polarități, care de fapt…sunt COMPLEMENTARE, adică fac parte din întreg, sunt cele două fețe ale aceleiași monede.
      D-zeul inventat de gândire este dual, adică se află în afara creației, el fiind creatorul(?!), ceea ce este o nebunie…profitabilă pentru teozofia voastră.. Asta, ca să nu mai vorbim despre diavol, de îngerii căzuți, care nici ca basm nu poate fi luat în serios.
      Dar tu Iosifelule…nu știi ce vorbești, că doar vorbești din cărți greșit (profitabil) interpretate. Cănd vei FI tu însuți….mai vorbim, până atunci …bați câmpii, asta ți-o spun cu toată compasiunea.

  4. iosif, zice:

    Atâta timp cât Îl compari pe ISUS cu Buddha,Mohamed,Baal si alti ‘profeti’,fii convins ca cei ce sunt nascuti din nou din apa si Duh,cei ce au primit ungerea,te vor ignora si-L vor urma pe FIUL omului,HRISTOS,(chiar cu pretul acestei vieti relative) primul si SINGURUL OM nascut din femeie,în care S-a manifestat plenitudinea ABSOLUTULUI,ADEVARATULUI,ETERNULUI DUMNEZEU….*DRAGOSTEA*,de care îti doresc din tot sufletul sa ai parte si sa beneficiezi tu si toti cei dragi tie.

    • calinakimu zice:

      Măi Iosife, de ce-l absolutizezi pe Iisus. Așa fac și budiștii și islamiștii, așa fac toți cei care NUMAI EI dețin adevărul unic. Adevărul nu este al lui Iisus, Budha, sau Alah, adevărul este ADEVĂR, iar acesta aparține Existenței. Că voi credincioșii ați inventat tot felul de ritualuri, de botezuri, de ”taine”, astea sunt pentru ignoranți, pentru inconștienți.
      Marile religii( nu aia cu Baal), toate susțin că sunt singurele deținătoare ale adevărului, de parcă ar fi mai multe adevăruri(?!). În fond toate nu caută decât prozeliți , care să șe umple buzunarele. La asta se reduce totul…iar cultul creștin ortodox s-a dovedit a fi cel care are slujbașii cei mai lacomi.

  5. iosif, zice:

    ÎL ABSOLUTIZEZ ,deoarece *DOAR DIN EL,PRIN EL,PENTRU EL,*se manifesta TOT ADEVARUL ABSOLUT pe care putini îl accepta,si stii de ce ? Deoarece nu se poate trai cu adevarat daca nu ai simtit gustul mortii,nu poti întelege fericirea,daca n-ai gustat nefericirea,nu poti pricepe binele daca nu ai gustat raul,iar echilibrul perfect dintre cele doua extreme produce creeaza autentica existenta IUBIREA…

  6. calinakimu zice:

    Tu trăiești într-o lume a contrastelor, nu într-o lume a armoniei. Complementarietatea polilor este ARMONIA, ți-o spun a nu știu câta oară, dar tu ești setat. Pentru tine, ca să crezi, tabla trebuie să fie naeagră și creta albă…Iisus îi spune lui Toma că nu doar ce se vede și se pipăie…EXISTĂ. Nu există un gust al morții, deoarece moartea nu are gust, face parte din ÎNTREG, este o celebrare a viețiim iar metafora ta este nepotrivită aici, ca multe alte intervenții pe care le ai.
    De unde știi de adevărul absolut? Ce este el? Care este relația ta cu acestă sintagmă? Măi Iosife, nu te mai arunca în gol, fără nici un suport. Bați cânpii, Iisus a cunoscut acest adevăr…dar tu și liota de creștin ,care vă dați urmașii lui Hristor…HABAS NU AVEȚI DESPRE CE VORBIȚI.

    • iosif, zice:

      Caline draga,ma judeci în necunostinta de cauza,iar daca m-ai cunoaste L-ai cunoaste si pe Cel Ce Este ,IUBIRE. Tu însa,nu ai aceasta notiune,deci nu-L cunosti cu adevarat ci,mânat de o întelepciune lumeasca,filozofico-stiintifica,îti permiti sa judeci Existenta..EL ESTE CEL CE ESTE,iar eu sunt ceea ce EL doreste sa fiu. Cine sau ce te îndreptateste sa ma cataloghezi sub aspectul gândirii si perceptiei tale imperfecte ? Stii tu la ce /cine se refera ISUS când vorbeste despre „Antihrist” ?!…
      Vezi sa nu te trezesti ca lupti împotrivaADEVARULUI, al IUBIRII ABSOLUTE,a lui DUMNEZEU !:)

      • calinakimu zice:

        Măi Iosifelule, la căt de puțin te pricepi la oameni, nu mă miră că nu-ți dai seama că nu merg ”aburelile” cu mine…Vorbești de iubire ca de mere și pere…Eu nu judec Existența, voi înregimentații o fragmentați în sfinți și diavoli, în credincioși și rătăciți, în Criști și anticriști. Înțelepciunea(?!) credinței este lumească, deoarece este generată de gândire, de imaginație. Eu pledez păntru percepția directă, atemporală…dar tu n-ai cum să rezonezi cu această percepție.
        Iosifelule, tu dormi profund, dar sforăi prea tare, când vrei să te dai treaz…Șezi blând și lasă adevărul absolut pentru când te-oi trezi(?!). Cât despre Iisus, nu-i de nasul tău…încă.

      • iosif, zice:

        Tu ,dragul meu ,faci ceea ce faci din ambitie,orgoliu si mândrie personala,pentru gloriia propriului sine ,ignorându-L pe Cel Adevarat Hristoa,iar cînd vre-o persoana oarecare îti demonstreaza cu argumente solide,practice,vizibile ca te înseli pe tine si pe cititorii neavizati,singura ta replica este cinismul, ironia ,jignirile si judecatile nefondate,nejustificate,necunoscând persoana careia te adresezi.
        Daca m-ai cunoaste,ai realiza cât de mult te înseli în ceea ce afirmi despre mine,iar toate aceste jigniri,ironii si judecati nefondate nu fac decât sa-mi produca mari bucurii,tocmai pentru ca sunt neadevarate. Multumesc dragul meu pentru articolele interesante si pentru IUBIREA-TI calduroasa cu care m-ai tratat în casuta ta virtuala.
        FII BINECUVÂNTAT.

      • calinakimu zice:

        Iosife,îți tot repet, termină cu tonul ăsta mieros de creștin ”prigonit”, este lamentabil. De fapt argumentele tale sunt formidabile…dar lipsesc cu desăvârșire. Repeți din scripturi, din scrierile teozofiei, tot felul de axiome aberante, pe care trebuie tânpiții să le înhgită. Se pare că nu relizezi ridicolul ”argumentelor” tale?!
        Eu nu te jignesc pe TINE, nimeni n-ar putea-o face, deoarece TU, ca de altfel ORICE făptură aparține Existenței, ești DIVIN. Faptul că tu insiști să-i faci pe toți după chipul și asemănarea creștinilor, te pune în situația asta ridicolă.
        Eu nu susțin nici o religie, susțin TREZIREA, CONȘTIENTIZAREA față de ceea ce ESTE, nu a unor aberații imaginate de o gândire ignorantă și de multe ori …interesată.
        Discursul vostru neserios, nu poate fi luat în serios, la asta se reduce toată nemulțumirea ta și a voastră, a așa zișilor ”credincioși”. Faptul că cine nu este ca voi, considerați că este împotriva voastră, vă descalifică total.
        Iubirea Iosifelule, nu poate fi înregimentată într-un cult religios, nu poate fi confiscată de creștini sau musulani. Din nefericire, oamenii confuzi, ignoranți, vulnerabili…pot fi înregimentați. Probabil că ești una dintre aceste victime, dacă nu chiar dintre profitori?!
        Așa că…șezi blând și nu te mai da fată mare, smerită și iubitoare. Dacă iubești Iosifelule, nu ești ”leșinat” și nu binecuvântezi în dreapta și stânga…
        Nu știu cum artăți, dar după cum te manifești în scris…ești plecat de ACASĂ. Repet, TU, cel adevărat…doarme, așa că nu te mai ofusca și TREZEȘTE-TE!

      • iosif, zice:

        Tu esti un om ‘mare’,un om învatat,cunoscut si mediatiza,însa ceea ce deduc din modul exprimarii articolelor tale,este o autosuficienta,ce ti-o atribui tie,sinelui,nerealizând ca tot ceea ce faci nu e meritul tau personal ci al Celui Ce Este si are controlul asupra EXISTENTEI. Tu crezi ca ai vre-un merit,nerealizînd ca esti doar un pion pe tabla de sah (alb-negru),o picatura de apa în oceanul infinit.
        Tocmai faptul ca azi schimbam gânduri,exprimate în cuvine ,dovedeste frecventa comuna prin care transmitem,comunicam,schimbând ,transformând,evoluând,creind noi idei,gânduri transpuse în cuvinte,ce vor realiza atât de dorita TREZIRE a CONSTIINTELOR adormite,ca si cea a mea personala.
        Stiu ca ma IUBESTI,si esti printre putinii bloggeri ce-mi arata cu adevarat IUBIRE. Îti multumesc sincer !
        Eu te cunosc si sentimentul de iubire ce ti-l port este profund,vesnic,deoarece suntem vesnici si mai devreme sau mai târziu ne vom cunoaste,vom empatiza împreuna cu alti frati si surori,nascuti din Adevar,metamorfozati de sângele scump a lui Hristos,înaltati în locurile ceresti,în noua dimensiune asteptata de cei ce cred,spera si iubesc,iar aceasta o vor atinge cu totii,fiecare la vremea hotarâta de EXISTENTA ABSOLUTA.
        P S. Sunt un simplu si neânsemnat cautator al VALORILOR AUTENTICE ETERNE,nealiniat turmelor religioase,fiilozofice,politico-economice,dezinteresat de pamânt (materie) interesat doar de CER,DE ETERNITATEA DIMENSIUNII SPIRITUALE.

        „Vântul sufla încotro vrea si-i auzi vuietul,dar nu stii nici de unde vine,nici încotro merge.Tot asa este si cu cine este nascut din Duhul.

        Sa ai o zi senina !

      • calinakimu zice:

        Vezi tu, măi Iosife, te superi dacă-ți spun ipocrit. Spui că te ironizez, dar tu ce faci? Încerci acelaș lucru, bineânțeles…jalnic. Nu am susținut niciodată că sunt ”mare” , că sunt ”cunoscut”…din contra, nu doresc să fiu considerat o ”autoritate”, nu doresc să mă ”urmeze” nimeni, cum nu urmez nici eu pe nimeni, cum nu cred în autoritatea altora de a fi urmați. Cine dorește așa ceva, este un exploatator. Nu spun oamenilor în ce să creadă, sau ce să gândească, le spun însă cum s-o facă propunând experimente practice, arătând falsul ca fals, acolo unde se impune. Fiecare să facă cum crede de cuvință, nimeni nu are soluții pentru ALȚII. Că voi ”credincioșilor”, vă iluzionați că există o cale comună, că ea este Iisus, că D-ze-ul vostru este cel mai CEL(?!) este treaba voastră. Voi vreți să-i asupriți pe oameni, iar dacă tu zici că nu urmezi biserica, că tu crezi doar în Iisus, este treaba ta. De ce vrei s-o vâri pe gât și altora?
        Autosuficiența pe care o observi la mine, este o siguranță personală pe care o am asupra subiectelor tratate. Nu vorbesc din auzitelea…și propun experimentarea. Tu în schimb nu ai o autosuficiență, tu declari sus și tare că ești depozitarul adevărului absolut, prin credința în Iisus. Realizezi ridicolul acestei afirmații?! Cred că nu.
        Spui că Iisus controlează Existența. Este o afirmație delirantă. Iisus nu controlează nimic, el este IUBIRE, iar aceasta este însăși manifestarea LIBERTĂȚII.
        Îmi pui apoi în cârcă afiramații pe care nu le fac. Am susținut întotdeauna că nu ne aparținem cu adevărat, că facem parte integrantă din ÎNTREG, că nici faptele noastre nu ne aparțin, că nici așa zisa evoluție nu este personală…TOTUL APARȚINE ÎNTREGULUI.
        Tu spui că suntem pioni pe table de șah?! Asta ești tu, un înregimentat în limitele unui cult și asta deoarece nu ești liber, nu-ți manifești creativitatea, adică talantul PRIMIT. Măi Iosifelule, știi de ce este imortantă picătura pentru OCEAN ? Fără picături…oceanul n-ar mai fi OCEAN.
        Iubirea adresată întregului, este compasională, este o recunoaștere, numită recunoștință, este un răspuns față de această Existență, numită responsabilitate, este de fapt, mainfestarea iubirii, adică a trinității de nedespărțit : ADEVĂR, IUBIRE, LIBERTATE.
        Zici că mă cunoști?! N-ai cum. Mai întâi descoperă-te pe tine, iar așa înlănțuit n-ai cum. Faptul că zici că-l urmezi pe Iisus, este o aroganță inconștientă. Ca să urmezi pe altul, pe oricine…trebuie să fii altul(?!), să fii acela…ceea ce este o imposibilitate. Tu îți imaginezi că-l urmezi pe Iisus, dar nu faci decăt să-l shimonosești, să te păcășești, să urmezi un vis de-al tău. Repet, nu poți urma decăt propria cale, cale ce trebuie s-o descopeti TU !
        Ce-i aia ”sângele scump al lui Hristor”?! Este ridicolă această afirmație.
        Cum să atingă fiecare dimensiunile cerești, existența absolută?! Vorbe goale…
        Zici că tu ”cauți”valorile autentice, absolute?! Dacă le ”cauți” înseamnă că le cunoști deja, deoarece nu poți ”căuta” decât ceea ce ști cum arată. Nu?!
        Spui că nu ești aliniat turmelor religioase, dar îl urmezi pe IIsus și repeți scripturile papagalicește. Cum vine asta?!
        Ce treabă ai tu cu ”duhul”?! Ai experimentat cum vine treaba, sau repeți din auzitelea?!
        Iosife, TREZEȘTE-TE ! Nu fă ca mine, nu fă ca Iisus, sau altcineva…FĂ CA TINE…

      • iosif, zice:

        Pai tocmai asta fac aici,acum ! Nu fac ce vreau,ci ceea ce vrea Cel Ce Este TOTUL,si în care constientizez si-mi desfasor propria-mi existenta calauzit de forte subconstiente,independente de vointa si ambitiile mele,impulsuri ale IUBIRII fatza de TOT ceea ce percepe ratiunea si inima din dotare,deci…asta este,asa cum este si nu poate fi altfel ,dragaul meu Calinuc .:) (Te alinta si „Iosifelul”)…:)))

      • calinakimu zice:

        Tu de fapt spui, cu alte cuvinte, că ești POSEDAT. Adică nu-ți aparți, nu faci ceea ce faci din talantul tău, din creativitatea ta, din libertatea ta. Vrei să lași să se înțeleagă că te-ai ”predat” Existenței(?!).
        Las-o jos că măcăne. Iisus poate zice că el și Existența …sunt una, tu ești un mincinos. Să nu te superi, dar ăsta este cel mai blând cuvânt pe care-l meriți. Iosifeee, nu poza în ce nu ești, chiar dacă blog-ul instigă la a te da ce nu ești. Blogurile îi fac pe oameni să pozeze în ce nu sunt, în ce ar vrea să fie. TREZEȘTE-TE !!!

      • iosif, zice:

        O.K.,dragul meu Calinuc…Merci beaucoup !:)

      • calinakimu zice:

        Nu pot spune cu plăcere, din păcate…

  7. În sfârșit, acesta este blogul care spune adevărul. Ne-am cam săturat de intrigile babelor din evul mediu care bagă sărăcanii și prostălăii României în ciorba ortodoxă, MORTodoxă. Nu avem nici o obligație să ne închinăm lui NIMENI. Har domnului că mai există și liber-cugetători. Iată, acesta este blogul meu preferat!

    • calinakimu zice:

      Mă bucur s-o aflu…iar asta îmi întărește credința că oamenii se vor trezi. Din nefericire sunt mulți oameni cărora li s-au impregnat în subconștient toate mizerile culpabilității, care au devenit temători, chiar dacă ”ceva” le spune că această stare nu este în regulă. Eu insisit să explic această inepție, fățarnicie și manipulare religioasă, căt mai pe înțeles. Repet, cred că oamenii vor percepe corect această realitate inavuabilă și vor acționa în consecință.
      Iarăși, din păcate, sunt o mulțime de bloguri cu subecte religioase, care încearcă să-i țină pe oameni într-o stare de dependență față de biserică. Mult prea multe, ceea ce dovedește vulnerabilitatea acestui subiect.

Lasă un răspuns la Erwin Lucian Bureriu Anulează răspunsul

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s