REALITATEA…D-ZEU…ADEVĂRUL.   (2).

5

Această cale de găsire a Adevărului, sau a D-zeului, este o”căutare” care presupune cunoaștere ( nu poți căuta decât ceea ce ști cum arată, sau presupui, sau crezi) și care în plus, ceea ce este de găsit se află atât de aproape încât se identifică cu FIINȚA. Este o situație oarecum paradoxală. De fapt, noi suntem una cu D-zeu, dar nu suntem conștienți de acest adevăr de care Iisus și nu numai el, era deplin  conștient când afirma : ”Eu și Tatăl suntem una”…

Ce sens are goana după un D-zeu sau altul, după un ADEVĂR care se află în tine și pretutindeni ?  Fii relaxat și atunci când te indentifici cu Sinele tău, cu tine însuți, ești una cu ”Tatăl” în mod conștient, ești Existență, ești VIAȚĂ.

Starea meditativă  nu este un scop, ea de fapt te ține ”pe loc”, în loc, te ține în tine, acolo unde de fapt EȘTI, nu te mai lasă să o iei razna.

Vă puteți întreba și pe drept cuvânt, de ce un fapt atât de evident, atât de firesc, nu-l realizăm în mod spontan ?! Aceasta se petrece din cauză că noi oamenii am devenit un ”produs”, că suntem condiționați de educație, de prejudecăți, de o minte forțată să gândească fals, să gândească și acolo unde domeniul ei de manifestare se sfârșește. Dar să le luăm pe rând…

Cele mai multe probleme au fost și sunt generate de biserici, de către religii. Acestea nu acceptă Divinitatea omului, faptul că totul este Divin.

Capul de acuzare pentru care Iisus a fost trimis la moarte prin crucificare, de către preoți, a fost  acela că Iisus s-a declarat una cu Tatăl, fiu al lui D-zeu. Iisus a fost condamnat de către preoți pentru că și-a afirmat Divinitatea. Nu a făcut altceva decât să afirme adevărul despre OM. Astăzi biserica creștină susține o altă aberație pentru care poți fi condamnat, dacă nu la moarte, la oprobiu creștin, aceea că ”doar” Iisus este Divin, iar dacă altcineva îndrăznește să afirme această descoperire prin el însuși, biserica nu-l va recunoaște, va fi declarat eretic(?!).

Asta nu este intâmplător, aici biserica dorește să-și conserve puterea de influență asupra maselor. Omul de ”rând” trebuie să rămână ”păcătosul”, care să cerșească mântuirea, vinovatul ce trebuie să se lepede de păcat, iar biserica îi oferă aceste servicii…contra cost(?!). Va trebui, ca păcătosul să se pocăiască, adică să recunoască că este astfel și să îndeplinească tot felul de ritualuri (inepte) impuse de biserică, de sujitorii ei, pentru a fi purificat și poate(?!), dacă va fi prezent la toate slijbele și va îndeplinii toate canoanele, pas cu pas, poate(?!), că într-o bună zi se va mântui, se va desăvărși, iar cei mai merituoși dintre ei pot  ajunge chiar ”sfinți”(?!).

Biserica noastră ortodoxă a dat și dă celor ce aderă la acest cult religios un profund sentiment de vinovăție. Atenție! Pentru biserică TOȚI oamenii se nasc vinovați. Apoi , dacă nu se botează, păcatele părinților, ale strămoșilor le rămân pe cap, la care se mai adaugă și cele de zi cu zi. Tu omule ești vinovat pentru toate, de la începutul începuturilor și pănă astăzi. În această clipă, mai curând crezi în diavol decât în D-zeu, mai curând ești un produs al răului, decât al Divinității, cum să mai ai pretenția de a fi Divin?!

Această uriașă afacere a religiei nu poate funcționa, dacă acest sentiment al vinovăției, care crează dependență de ”salvatorul” ei, biserica, n-ar fi fost baza dogmatică pe care s-a construit  biserica. Toate bisericile glorifică divinitatea lui D-zeu și vinovăția omului, care, pentru a se purifica, trebuie să apeleze la harul preoților, care îți vor controla toate mișcările, de la naștere până la moarte. Bineânțeles, nimic nu este gratis…mântuirea  COSTĂ bani.

De fapt , ce se petrece? Sentimentul vinovăției, al culpabilității, te face să-ți pierzi încrederea în tine, să-ți pierzi siguranța de sine, să devii dependent, să fii condus de cineva. În această clipă te neantizezi, devii o parte din mulțimea cerșetoare, sclavizată a păcătoșilor. Toate religile propovăduiesc această stare de dependență, prin cultivarea vinovăției. Astfel, omul ajunge să fie dependent de cei care se pretind indiriguiți să-i consilieze, să-i mântuie pe oameni, să fie intermediarii dintre păcătoși și D-zeu. Cei care au construit un asemenea cult al păcatului, tot ei se oferă să te mântuie.

Creștinilor li se spune că Adam a păcătuit, că părinții lor cu toți urmașii lor sunt vinovați, apoi Iisus vine si pătimește pentru toți și păcatul se suspendă prin botezul creștin. Adam te bagă în iad, iar Iisus în Împărăția Cerurilor, iar în afacerea asta…omul este o simplă marionetă, iar biserica ”contabilizează” afacerea.

Cum să realizeze omul că ESTE  Divin, cănd biserica îl face să creadă că el este doar o marionetă aflată la cheremul tuturor puterilor, mai puțin ale sale?

Aceasta este cauza principală pentru care OMUL nu poate pricepe că este DIVIN. Astfel omul ajunge să fie propriul său dușman, cutremurat de tot felul de spaime, căutând și folosind explicațile tuturor experților în mântuirea păcatelor, explicațile exploatatorilor săi…

Va continua…

Reclame
Acest articol a fost publicat în Multiversuri spirituale și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

6 răspunsuri la REALITATEA…D-ZEU…ADEVĂRUL.   (2).

  1. ane zice:

    As vrea sa te contrazic si sa-ti spun ca ,oamenii au evoluat, nu mai sunt ceea ce crezi tu. Mai sunt fanatici sau cei care nu au evoluat spiritual. Identitatea este o insusire generala si permanenta a spiritului omenesc,avem coonstiinta mai binelui. E necesara ispasirea, casa traiesti.

    • calinakimu zice:

      Desigur, mă poți completa, dar eu trăiesc în viața reală a mediului sătesc. Chiar și cei care spun că nu sunt înregimentați religios au spaime în subconștient. Chiar tu vorbești despre necesitatea ”ispășirii”(?!). Care ispășire ?! Pentru ce să ispășeșești?

  2. De acord cu tine , până la un punct Dumnezeu şi isus nu au avut păcat. Aşadar omul poate avea dumnezeirea în el, dacă se fereşte de păcat şi veghează asupra vieţii lui cu sfiinţenie. Altfel nu , nu poate avea în el divinul.

    • calinakimu zice:

      Despre care D-zeu vorbești? Despre cel inventat de Biblie? Să fim serioși…Ce-i păcatul? Este inconștiență. Păcatul poate fi condamnat…nu OMUL, care este esențial DIVIN.
      Nu trebuie să te ferești de ”păcat”, este suficient sâ-l conștientizezi și atunci se evaporă. Nu poți fugi de el, îl poți doar înțelege. Totul este sfânt, iar faptul că nu REALIZĂM această evidență, este orbire spirituală. DIVINUL ESTE ÎN TOTUL.

  3. Fără să doresc polemică, pot afirma că Dumnezeu, doar El este divin. Dacă omul ar fi divin atunci nu ar mai fi crime, violuri şi alte fapte reprobabile în omenire. Dar fără să fiu de acord cu tine îţi respect părerea 🙂 Zi bună de la Vrancea!

    • calinakimu zice:

      Polemica este una, completările sunt altceva. O discuție poate fi normală, chiar dacă părerile sunt total opuse…fără să fie în contradictoriu, adică fără resentimente. Argumentele trebuie să prevaleze.
      Eu susțin că TOTUL este DIVIN, deoarece sursa este Divină, iar sursa nu poate fi în afara creației, adică nu poate exista dualitate în UNITATE.
      D-zeul inventat de gândire, este unul material, ca și gândul, adică după chipul și asemănarea omului., el este în afara creației, mai presus de aceasta(?!). Existența este DIVINĂ în sine, nu poate fi altfel și de aceea este…PERFECTĂ. Imperfecțiunile pe care le observi sunt reale, dar ele aparțin INCONȘTIENȚEI. Despre asta tot vorbesc în cele peste 400 de articole. Despre perfecțiune noi avem o percepție greșită, biserica inoculând ideea falsă a desăvârșirii. Desăvârșirea este scop, ia asta înseamnă finalitate…or Universul este infinit. Evoluția este reprezentată de STĂRILE PERFECȚIUNII, adică CEEA CE ESTE…este astfel deoarece NU POTE FI ALTFEL. Aceasta este perfecțiunea, acest mod perfect corect de a fi.
      Omenii sunt în uriașa lor majoritate…INCONȘTIENȚI de realitate, de prezent, de Univers, de Totalitate, de apartenența lor totală la acestă UNITATE. Ego-ul izolaționist se află la conducerea ființei, iar până când centrul de comandă nu va fi în inimă, acolo unde are sediul IUBIREA unificatoare, vor fi suferințe în lume, nedreptăți, violențe.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s