Continuarea cuvintelor semințe : REALITATEA  – AȘA CUM ESTE EA –  ESTE UNICĂ, NU EXISTĂ NIMIC  ALTCEVA,  SAU DUALITATE, NU EXISTĂ CONȘTIINȚĂ, SINE. REALITATEA ESTE SINELE, ESTE CONȘTIINȚA, NIMIC ALTCEVA NU EXISTĂ. NIMIC NU ESTE SEPARAT, NIMIC NU ESTE EXCLUS, NU EXISTĂ AFARĂ ȘI ÎNĂUNTRU. CÂND SAU UNDE NU CONTEAZĂ, TOTUL  ESTE ” ACUM, ȘI AICI ”. (2).

 

11

Este nevoie să înțelegem că Universul, Existența se bazează pe realitate, iar fiecare parte a acestui ÎNTREG are rostul, are rolul ei în această inimaginabilă orchestră din care face parte. Nu ne putem bucura de întreaga splendoare a Existenței, dacă nu o vom accepta exacct AȘA CUM ESTE EA. Acceptarea nu este de natură filosofică, sau mentală, este un mod de viață. Orice se petrece, orice facem, este un mod se exprimare al vieții, al naturii noastre pe care o acceptăm, cu condiția să fim naturali, autentici în tot ceea ce facem.

Din păcate și cuvântul ”acceptare” este un cuvânt corupt, căpătând un înțeles forțat. Acceptarea nu este de nevoie, nu este forțată, nu este o acțiune săvârșită cu inima îndoită. Acceptarea nu este o alternativă, atunci când nu avem altceva mai bun de ales. Este ÎNȚELEGEREA REALITĂȚII așa cum este ea. Acum, când ni se petrec tot felul de neplăceri pe care nu le acceptăm, pentru care suferim, timpul este acela care ne vindecă rănile… mai devreme, sau mai târziu amintirile suferințelor se estompează, dar din când în când, aceste răni se redeschid, ele nu vor fi complet vindecate niciodată. Asta se petrece din cauză că niciodată nu am acceptat realitatea, că rămânem atașați de trecut, că de fapt nu suntem dispuși să renunțăm la nimic.

Ducem în spate un bagaj plin cu suferințe ale copilăriei, tinereții, ale tuturor neplăcerilor, greșelilor nemulțiumirilor îndurate. Acestea zac în subconștient și pot răbufni în afară oricând, de multe ori având reacții copilărești, prostești, când această povară erupe defulând. Fie că este vorba de răni fizice sau psihice  petrecute în decursul vieții, acestea , dacă au fost înțelese, însușite, acceptarea  le va transcede. Subconștientul va purta în el tot ceea ce rămâne nestins în trecutul nostru, numai înțelegerea celor petrecute, acceptarea lor va stinge acest trecut din memorie.

Acest bagaj, devenit cu timpul prin acumulare o grea povară, ne împiedică să trăim în prezent, adică să TRĂIM !

Acumulând trecut, este firesc ca prezentul să ne fie vraiște. Viitorul nu poate fi diferit de trecut, atâta timp căt trecutul nu este asumat, stins. Acesta este de fapt așa zisul ”destin implacabil”. Este astfel deoarece nu acceptăm realitatea, preferând să ne identificăm în mod inconștient cu un trecut rămas nestins, adică neacceptat.

Natura profundă a lucrurilor, a realității, nu poate fi înțeleasă decât renunțând la resentimente, acceptând ceea ce a fost, ceea ce este, deoarece ceea ce ești este stingerea trecutului.

Ne pot muri cei apropiați, cei dragi, ne pot părăsi iubirile, putem avea pierderi materiale…ASTA ESTE ! Este nevoie să găsim calea naturală de a ieși din această situație. Procedând altfel, nu facem decît să amplificăm suferința. Calea naturală este una singură : ACCEPTAREA ! Punct …și mai departe…

Cauza principală a faptului că nu acceptăm realitatea este DORINȚA. Pur și simplu, dorințele noastre cu care ne identificăm, nu vor să fie decât satisfăcute, nu acceptă REALITATEA și se agață de speranțe imposibile.

Reacția în fața situaților neplăcute, conflictuale, ar trebui să fie inversă, adică…să nu ne mai dorim nimic. Nu avem nevoie de speranțe iluzorii, de scenarii fanteziste de care să ne agățăm ca înecatul de pai. Acestea ne vor încurca și mai mult, vor complica situația.  Acum este momentul stingerii potențialului trecut redundant. Realitatea privită  cu luciditate în față, fără lamentări, scuze, acuze sau resentimente, acceptarea acesteia va declanșa spontan transcederea situației aparent fără ieșire.

Transcederea înseamnă înțelegere,  nu acceptarea condiționată de faptul că apelăm la surogate de genul : ”așa a vrut D-zeu”, sau  ”capul la cutie, că doar nu te poți lupta cu destinul”. De fapt în adâncul ființei suntem revoltați, chiar dacă la suprafață părem că acceptăm.

Acceptarea și numai acceptarea realității așa cum este ea, ne eliberează definitiv de înlănțuirea trecutului. A deveni UNA cu realitatea este dovada faptului că ai înțeles total fenomenul  numit viață, că ai înțeles natura Existenței , iar asta reprezintă însăți…LIBERTATEA.

Mintea devenită egotică este divizată între sine și ceilalți, tu și restul lumii. O astfel de minte comună, dar extrem de prezentă în lumea noastră, nu are decât dușmani. În acest caz, orice nu este una cu TINE, îți este dușman. Chiar prietenii îți sunt niște dușmani, cu care te înțelegi mai bine(?!), dar atât. Oricând un prieten îți poate deveni un mare dușman. Când dușmanul ne devine mai apropiat, îl numim prieten, dar el poate deveni un mare dușman deoarece te cunoaște mai bine și-ți poate exploata vulnerabilitățile. Nu întâmplător de spune: ”Ferește-mă Doamne de prieteni, că de dușmani mă feresc și singur”…

De fapt, așa zișii prieteni, sunt aceea cu care avem dorințe, ambiții comune, cu care, mai devreme sau mai târziu, vom concura pentru îndeplinirea acestor dorințe. Desigur, trădarea este umbra acestor prietenii. În lumea noastră este aproape imposibil să existe prietenii adevărate.

Noi avem numai dușmani de diferite grade. Cănd îi vom accepta pe ceilalți, vom avea numai prieteni. Atunci ego-ul va dispare, iar asta este normalitatea, este singura cale.

Noi am vrea, pentru a ne fi bine, ca ceilalți să dispară(?!). Dar nu se poate așa ceva, și chiar este de nedorit. Atunci nu ne rămâne decât să acceptăm REALITATEA și realitatea este că nu putem fi fericiți, împăcați, normali, decât bucurându-ne unii de alții. În loc să ne ucidem ego-ul, noi încercăm să-i ucidem pe ceilalți, să-i dominăm, să-i exploatăm.

Universul înseamnă relaționare, nu înseamnă EU …și ceilalți, înseamnă UNITATE în diversitate. Chiar este așa de greu de înțeles?! Se pare că…da. Numai ”rațiunea” poate accepta o asemenea inepție.

Când dispar ”ceilalți”, când devenim ceea ce suntem, UNA cu toții, ego-ul se evaporă ca și cum n-ar fi fost niciodată. Dar NOI nu vrem să renunțăm la bolile, la suferințele provocate de acest ego. Acestea ne-au intrat în sânge, ne fac să ne simțim ”deosebiți” și ca boală și ca nenorociri și ca suferință. Am ajuns să vorbim cu voluptate despre nenorocirile noastre ”deosebite” de ale altora (sunt și bloguri care cu asta se ocupă). Fără ele ce am fi?! Dacă nu suntem nebuni…ce suntem?

Va continua…

Reclame
Acest articol a fost publicat în Multiversuri spirituale și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s