Cuvinte semințe : ”TOTUL ESTE PERFECT, NU POATE FI ALTFEL DECÂT ESTE. ALEGÂND ȘI RESPINGÂND REALITATEA NU VOM ÎNȚELEGE NATURA EXISTENȚEI.”

 

5

Aroganța supremă a omului, care frizează  prostia, este credința că se poate imagina un Univers ”mai” bun(?!). Cu alte cuvinte acest Univers are o problemă, este imperfect și trebuie, suntem în măsură, acum sau în viitor, să-l îmbunătățim.

Singura problemă reala a Universului, dacă presupunem că ar avea vreo problemă, suntem noi. Problema se reduce la un singur fapt,  acela că nu suntem integrați în mod conștient acestui Univers, că ne opunem, că ne opunem integrării conștiente în Univers, deoarece nu ne folosim de calitatea CONȘTIENTIZĂRII, calitate ce ar trebui să ne certifice ca OAMENI.

Nu realizăm că suntem piesele unui puzzle infinit, având iluzia că ne putem îmbunătăți calitățile fiind în afara realității acestui puzzle, în afara armoniei acestuia, vroind să evoluăm în paralel cu Existența după proprile reguli egotice.

Integrarea în Univers, în REALITATE înseamnă armonie, echilibru, normalitate. Gândirea egotică ne face să credem, că noi oamenii suntem, dacă nu perfecți, suficient de inteligenți (jmecheri), încât să pretindem să-i facem pe ceilalți să joace cun le cântăm noi. Dintre aceștia, cei a căror credință nebună în această inepție a fost totală, unii au devenit marii dictatori ai lumii, manipulând alte ego-uri cu care s-au aliat generând conflicte, conflagrații mondiale.

Mintea egotică, izolaționistă,  ignorantă, crede că știe, că este singura care cunoaște calea corectă, profitând de toți cei care, la rândul lor, sunt ignoranți.

Existența, realitatea, sunt cu adevărat perfecte, totul se bazează pe armonie, pe un echilibru perfect. În această ecuație doar omul ignorant are angoase, tulburări, conflicte, iar suferința este ”instrumentul” de măsură al izolării sale de Întreg.

Vă puteți imagina Pământul acesta fără oameni?! N-ar fi avut nici o problemă cu poluarea, cu deșertificarea, cu efectul de seră, cu ecosistemul în general, cu pericolul potențial al focoaselor nucleare. În loc să ne fie RUȘINE de halul în care arată planeta noastră, de inconștiența noastră(”noroc” (?!) că n-o realizăm), ne mai și mândrim cu progresul, cu civilizația(?!) , cu presupusa evoluție umană. Cănd omenirea se afla la începuturile expansiunii sale, pagubele colaterale asupra mediului, nu existau. Nu existau mijloace de distrugere în masă, fie că este vorba față de specia umană, sau față celelate regnuri.

În ciuda naturii sale Divine, omul se află într-un echilibru precar, se află între ”lumi”. El se află, după cum spunea Noica, între maimuța fără păr și îngerul fără aripi. Desigur, dacă trecutul nostru este reprezentat de ”natura” primară, viitorul il reprezintă Divinitatea, iar în această situație prezentul nu poate fi decât tensionat. Însă chiar această situație tranzitorie este tot o fațetă a perfecțiunii. Nimic nu poate fi altfel decât ESTE, dacă ar fi ”putut” ar fi fost altfel, iar totul fiind curgere  În TOT, creștere, este nevoie să ne integrăm CONȘTIENT (Eu și ”tatăl” suntem Una), să curgem odată cu Întregul. Aici nu este vorba de alegere. Nu te poți opri sau opune ȘUVOIULUI Existenței, realității, prezentului, fără să suferi consecințele ignoranței, inconștienței acestei atitudini. Iar omul vrea să ”alegă” opunerea. Este alegerea ego-ului său, acestui implant al ignoranței. În infinitul fluviu al Existenței, care curge în spre Ocean, fiecare va avea ”culoarul” său, calea sa proprie, cu condiția să curgă odată cu acesta. Calea proprie nu înseamnă împotriva curentului vieții, în afara întregului, în afara integrării armonice.

Ego-ul și numai ego-ul are nevoie de siguranță, de stabilitate, de predictibilitate, de control, iar pentru a se ”asigura”, se agață de avere, putere, dominație. Niciodată ”partea” nu va stăpâni ÎNTREGUL, este o inepție.

Confuzia apare în clipa în care, din cauză că nu înțelegem natura profundă a REALITĂȚII, semnificația ei, cădem în ”păcatul” ALEGERII. Astfel, alegem prin respingere , sau prin excludere, alegem partizan, iar forma agresivă a acestui partizanat, este sintagma imbecilă : ” Cine nu este cu noi, este împotriva noastră”, care a produs și produce un rău imens în lume.

Din cauza preferințelor noastre extrem de subiective, respingând și acceptând după bunul nostru plac, ne alcătuim realități paralele ireale, construite din prejudecăți, opinii, condiționări de tot felul, din păreri arbitrare.

Conștientizarea realității EXACT așa cum ESTE ne va revela PERFECȚIUNEA acesteia. Dar pentru asta este nevoie de o minte capabilă să CONȘTIENTIZEZE, este nevoie de o minte curată, inocentă, liberă de condiționări, de prejudecăți, tăcută, compasională. Realitatea nu are nevoie de filtrele credințelor religioase, ale filosofiilor, ale fanteziilor, iluzilor noastre, pentru a fi minunată, PERFECTĂ AȘA CUM ESTE.

Este suficient să lăsăm mintea să se relaxeze, să se liniștească, să nu ne mai agățăm de gânduri, de speranțe deșarte, iluzorii, DAR…să privim REALITATEA cu ochii și urechile de care spune Iisus, de VĂZUT și AUZIT,  cu acele organe spirituale dezvoltate prin cultivarea sensibilității, atât de mult tocită și ignorată.

Lăsați în pace ”bunul” și ”răul”, lăsați-le în afara judecăților voastre partizane. Atunci aceste noțiuni își vor pierde semnificația greșită, se vor topi în realitatea Unică  PERFECTĂ.

In urma înțelegerii acestui fapt va înceta și goana noastră după  fericirea iluzorie ce trebuie câștigată prin luptă cu ceilalți, ce trebuie smulsă naturii înconjurătoare,  mediului,  Universului.

Fericirea ESTE, ea reprezintă conștientizarea REALITĂȚII despovărate de ego.

 

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Multiversuri spirituale și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

4 răspunsuri la Cuvinte semințe : ”TOTUL ESTE PERFECT, NU POATE FI ALTFEL DECÂT ESTE. ALEGÂND ȘI RESPINGÂND REALITATEA NU VOM ÎNȚELEGE NATURA EXISTENȚEI.”

  1. Doru zice:

    Out beyond ideas of wrongdoing and rightdoing,
    there is a field. I’ll meet you there.

    When the soul lies down in that grass,
    the world is too full to talk about.
    Ideas, language, even the phrase „each other” doesn’t make any sense.

    Mevlana Jelaluddin Rumi

  2. Omul doreşte permanent să facă oareşce mai bun, mai mare, mai tare, mai înalt, mai întins, mai ademenitor, mai cu vino-ncoa. Crezând că deţine misterele perfecţiunii şi impunând naturii/planetei/altor oameni să suporte tot felul de ciudăţenii/experimente. Există, uneori, opere de artă pe care le considerăm (subiectivi fiind) perfecte. Cu siguranţă, nici ele nu sunt. Omul este imperfect. Cred că nu poate face nimic perfect, iar gândul că poate exista/construi un Univers mai bun mi se pare de un subiectivism execrabil. Mai bun prin comparaţie cu ce?
    Din păcate, o floare de colţ nu poate să-şi spună părerea în legătură cu toate ciudăţeniile civilizaţiei umane. Iar fericirea noastră iluzorie – în cele mai multe dintre cazuri – trimite natura/planeta în plin coşmar.

    • calinakimu zice:

      Când afirm că TOTUL este perfect, nu o fac comparând ceva cu altceva. Însăși comparația este absurdă. Totul ESTE perfect deoarece nu poate fi altfel. Chiar în asta constă perfecțiunea.Ceea ce ESTE, este cum numai așa poate fi, dacă se putea altfel, era altfel. Chiar, așa zisa imperfecțiune este perfectă, din motivul arătat mai sus. Oamenii au făcut din perfecțiune un ideal, un scop, care, ca orice scop are o finalitate, ceea ce este absurd. La fel biserica , când vorbeste despre desăvârșire. Numai cu o minte eliberată de condiționări putem vedea REALITATEA…așa cum ESTE. Atunci vom fi cu adevărat INTELIGENȚI, o inteligență ce aparține Universului.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s