RAŢIUNEA, LOGICA, SLUGI MINUNATE ALE FIINȚEI. (1).

 

2

 Corpul nostru, acastă adevarată minune a Existenţei, a pus la dispoziţia FIINŢEI nenumărate abilităţi dintre care raţiunea şi logica nu sunt de neglijat. Problema majoră apare în clipa în care noi ne identificăm cu acestea.

Creierul este un mecanism, este că un computer, este hardul şi va prelucra informaţia bună/rea, corectă/incorectă pe care o capătă. Logica interpretează reflexile Existenţei, dar nu poate să vadă reflexia. Logica înseamnă minte, o minte care se ocupă numai de lumea obiectivă, iar mintea devine o piedică atunci când dorim să înţelegem lumea subiectivă, o lume care se află dincolo de limitele minţii. Mintea însă nu este o creaţie a naturii. Creierul este un organ al corpului nostru, dar mintea este o creaţie a societăţii, este idiologizată, condiţionată de educaţie, de religii, de lumea în care trăim.

 Există minţi inregimentate politic sau religios, minți ce aparţin unui anumit grup la care aderă, ataşamente care ne vor condiţiona la rândul lor comportamentul.

 Problema majoră este că noi am uitat complet de FIINŢĂ, de ceea ce suntem cu adevărat şi am devenit mintea, ne-am identificat cu aceasta. De fapt suntem separaţi de minte, iar mintea este separată de creier, dar conştientizarea acestui fapt este în sine eliberator de sub tutela minţii.

 Creierul stăpânit de minte, aceea care-l virusează cu informaţii incorecte, este neajutorat, el este mecanic şi doar interpretează ceea ce i se dă. Se spune că noi nu ne folosim creierul la capacitatea sa. Consider că motivul constă în faptul că mintea controlează creierul şi astfel limitează capacitatea creierului, care fără transcederea minţii devine inoperabil .

 Când noi, când FIINŢA va realiza, va conştientiza că EA este stăpâna minţii, mintea va deveni din cel mai rău stăpân, cea mai bună slugă. Conştientizarea FIINŢEI transcede, creierul, gândurile, mintea, logica.

 Atunci funcţionează INTELIGENŢA, care nu este a ta sau a mea, care este a nimănui în nume personal, ea aparţine TOTALITĂŢII şi este pusă de Existenţă la dispoziţia acesteia.

 În lumina acestei INTELIGENȚE tot ce este incorect, urât se evaporă, nimic dintre acestea nu pot rezista CONŞTIENTIZĂRII

 Gândurile nu au existenţă proprie, ele există din cauză că ne identificăm în mod fals cu acestea. Pe măsură ce vom CONŞTIENTIZA ceea ce SUNTEM, puterea gândurilor asupra noastră dispare, de fapt acestea se evaporă de la sine, nu mai funcţionăm pe lungimea lor de joasă frecvenţa, conform naturii lor.

 Mintea este de fapt plină de gânduri moarte ale trecutului , gânduri pe care le purtăm ca pe o povara, care în plus ne mai şi bruiază realitatea. Mintea ne împiedică să trăim PREZENTUL, ea reprezentând experienţe moarte. Se spune că …morţii cu morţii…la asta se referea Iisus, chiar dacă renunţarea la trecut ne poate face pe moment vulnerabili. Cunoştinţele, prejudecăţile, condiţionările noastre filosofice sau religioase ne împiedică accesul la INTELIGENŢĂ. Să fii inteligent înseamnă să fii deschis noului , adică în PREZENT.

 Starea de MARTOR, acea stare în care priveşti gândurile, starea de MARTOR care crează o distanţă între TINE, cel real şi mintea condiţionată, îţi dă posibilitarea să vezi  că aceste gânduri îţi sunt străine, nu te reprezintă, că nu te poţi identifica cu ceea ce nu  eşti. În acea clipă gândurile încep să moară, să se evapore, să dispară.  Acum încep să dispară conflictele dintre TINE, cel adevărat şi gândurile tale bune/rele, dispare astfel dualitatea. Acum nu mai trebuie să alegi şi acest fapt devine posibil când observi ca MARTOR, când CONŞTIENTIZEZI.

 Acum de fapt pui capăt conflictului fals dintre bine şi rău, conflict întreţinut de mintea duală, de faptul că te identificai cu ceea ce nu eşti, cu ceea ce nu ai fost vreodată şi nu poţi fi cu adevărat niciodată : mintea cu gândurile sale.

 Va continua…

 

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Multiversuri spirituale și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

6 răspunsuri la RAŢIUNEA, LOGICA, SLUGI MINUNATE ALE FIINȚEI. (1).

  1. Bună seara și La mulți ani !
    Rațiunea și logica ca facultăți umane ale omului, de a gândi și de a înțelege corect sensul și relațiile dintre fenomene eu le-aș numi mai degrabă ajutoarele noastre.
    Toate cele bune !

  2. sofia zice:

    Fără îndoială că fiecare iubitor de adevăr şi cunoaştere autentică a căutat
    În van ani de-a rândul, dacă nu toată viaţa pentru a găsi o metodă sigură de
    Pregătire spirituală. Dorinţă fierbinte pentru acest nobil scop a făcut ca omul să
    Adune neîncetat grămezi de cărţi, de ici de colo, presupuse a fi cele mai bune,
    Dar care cele mai multe sunt lipsite de valoare practică reală. Nici unul, cu toate
    Acestea, din toţi căutătorii nu a înţeles nimic din toate cărţile adunate în cursul
    Timpului şi scopul propus atât de fervent s-a estompat din ce în ce mai mult. În
    Afară de asta, nimeni nu i-a putut răspunde cu încredere la întrebările lui
    Presante, dacă sau nu, calea aleasă a fost cea corectă în cazul lui.

    • calinakimu zice:

      Cunoașterea reprezintă acumularea, memoria, trecutul mort, pe când a cunoaște reprezinta veșnicul PREZENT . Cunoașterea este A AVEA, iar a cunoaște este A FII. Cunoasterea foloseste dimensiunii exterioare, a cunoaste celei interioare.
      Cand cauti metoda prin care sa dobandesti accesul in spre FIINȚĂ, cautarea are un scop, care înseamnă avantaj. În plus, când cauti deja știi, făra să ști. Adică nu poți căuta decît dacă îți închipui cum arată ceea ce cauti. Atunci de ce mai cauți…dacă stii?! Procesul interiorizării este o NEVOIE, nu are un scop prefabricat. Este o stare religioasa, fara sa aibe nimic în comun cu biserica. Nu este o ALEGERE…pur și simplu nu poți altfel.
      Iisus nu a aratat calea, el a arătat DIRECȚIA corectă prin care adevarul se va revela. Nu este un proces al învățării, este unul devoțional. Iisus spune…Eu sunt calea, adevărul și viața. Interpreții Evangheliei, spun că trebuie sa-l urmăm pe Iisus. Cum să-l urmăm?! El este EL! Nu avem nici în clin, nici în mânecă cu EL. Cum fiecare este unic, asemenea fiecare are calea sa unică. Iisus spune că EL este calea lui care merge spre adevăr, spre VIAȚA adevărată, conștientă. Tot astfel TU esti calea TA….daca ți-ai găsit-o. Nimeni nu poate urma pe nimeni, modelele nu sunt bune la nimic. Ce contează este DIRECTIA corectă, în rest fiecare este pe cont propriu. Asta nu înseamnă că nu avem TOATE abilitățile necesare găsirii căii eliberatoare.
      Nu sunt de acord că NIMENI nu a înțeles care îi este calea, că NIMENI nu a răspuns întrebărilor…CINE CE și de ce existăm.Cu siguranță că nu din cărti se află, dar cărțile, au rolul lor. Pot reprezenta acel ceva, acel imbold necesar descoperirii TRANSFORMATOARE.

      • sofia zice:

        Adevărul depinde de viziunea fiecărei persoane.
        Cum nu putem să avem toţi aceeaşi viziune asupra lucrurilor este imposibil să
        generalizăm problema adevărului. Vizunea asupra adevărului depinde de
        maturitatea spirituală a omului. Doar cel ce cunoaşte şi stăpâneşte legile micro şi
        macrocosmosului poate vorbi despre adevărul absolut. Anumite aspecte ale
        acestui adevăr vor fi recunoscute de toţi, nimeni nu va nega că există viaţă,
        voinţa, memorie şi intelect.
        Orice altceva va fi o profanare şi din punct de vedere magic, absolut incorect. Nu uita
        : “ Nu arunca perle la porci căci le vor călca în picioare”.
        Adevărului îi aparţine capacitatea de a face diferenţa corectă dintre cunoaştere şi înţelepciune. Cunoaşterea depinde în toate domeniile existenţei umane, de maturitatea, receptivitatea şi capacitatea de înţelegere a minţii şi a memoriei, fără de care nu am fi putut să ne îmbogăţim şi să ne transmitem experienţele noastre.

        Este o mare diferenţă între cunoaştere şi înţelepciune, este mult mai uşor
        să obţii cunoaşterea dăcât înţelepciunea. Înţelepciunea nu depinde de cunoaştere,
        cu toate că au anumite puncte comune până la un anumit nivel. Sursa
        înţelepciunii este în Dumnezeu, sau în principiul cauzal, din toate nivelurile (fizic, astral, mental). Înţelepciunea nu depinde de minte şi memorie ci de maturitatea, puritatea şi perfecţiunea individului. Înţelepciunea poate fi considerată ca şi o etapă în dezvoltarea eului. Înţelepciunea în principal nu se manifestă prin minte ci prin inspiraţie şi intuiţie. Gradul înţelepciunii depinde de nivelul de dezvoltare a individului. Aceasta nu înseamnă că trebuie să neglijăm cunoaşterea ci din contră ele trebuie să meargă mâna în mâna.

      • calinakimu zice:

        Repet…cunoasterea are rolul ei, dar nu trebuie supraevaluat. Ratiunea, creierul este cel mai recent organ dezvoltat in decursul filogenezei. Cum arata lumea generată de rațiune?! In ce direcție merge?! Procesul maturizării este unul interior, cum de acolo pleacă totul.Spui ca înțelepciunea este în D-zeu?! De unde știi? Ai avut această revelație profund mistică? Noi suntem perfecți, dar nu știm asta…iar asta este singura noastră imperfecțiune…IGNORANTA. Și va persista ignoranța atâta
        timp cât vom căuta aiurea, ce se află la îndesufletul fiecăruia. Căile sunt infinite, dar DIRECȚIA este UNA singură. Înțelepciunea nu este un bun personal, este INTELIGENȚĂ pură și aparține TOTALITĂȚII. Nouă ni se revelează, cînd ne punem în stare de primire. Este acea purificare de care vorbești, de fapt acea fericire a sărăciei în duh…când mintea TACE, când cunoscutul este dat deoparte cu toate condiționările.In acea sărăcie, care este CURĂȚENIE putem avea acces la revelație. Nu vom cunoaște niciodata ADEVĂRUL cu creierul, cu mintea, cu toata cunoasterea lumii…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s