FII EGOIST …” CONŞTIENT “ !

2

Dacă ne-am observa cu acea stare de MARTOR, relaxați, fără a căuta să obţinem ceva, fără scopuri, aşa pur şi simplu, am vedea, că de când am luat cunoştinţă de noi înşine, chiar așa superficial, am fost şi suntem într-o continuă goană după “ceva” anume, care se tot schimbă ca o giruetă după dorinţa de a deveni altceva decât suntem, de a parveni, de a ne adapta, de a ne îmbunătăţi.

Părinţii ne educă să ne putem adapta unei societăţi ale cărei valori false sunt bătute în cuie, şcoala ne bagă în cap cu lopata şi căldarea( depinde câte şcoli urmăm?!) vrute şi nevrute, iar o dată intraţi în malaxorul societăţii va trebui să jucăm cum ne cânta această societate. Este un proces, o luptă între CE suntem cu adevărat şi CINE trebuie să devenim pentru a fi acceptaţi de societate. Dacă din această confruntare iese învingătoare educaţia, şcoala şi societatea, din acest război de fapt pierd cu toţii. Oamenii nu vor deveni indivizi autentici, spontani, creativi, iubitori, într-un cuvânt…fericiţi. Ei vor fi înregimentați, vor deveni executanţi docili, continuatori ai unor obiceiuri, tradiţii, valori prestabilite, care întreţin violenţa, concurenţa, competiţia, ura, lăcomia, exploatarea, într-un cuvânt…ego-ul. Dar nu aceste consecinţe sunt cauza fundamentală care generează această lume plină de dezechilibre, acestea sunt efectele INCONŞTIENŢEI.

Dacă am fi egoişti CONŞTIENŢI, dacă ne-am, iubi cu adevărat pe noi înşine, dacă iubirea de sine ar funcţiona şi ne-am dori cu adevărat binele personal, am realiza un fapt de cel mai elementar bun simt, logic, raţional, firesc şi anume acela că nu ne poate fi bine NUMAI nouă înşine fără a ţine cont de semenii noştri, de mediul ambiant, de UNITATEA din care şi prin care existăm în lume. Viaţa, Existenţa în totalitatea ei, fundamental este RELAŢIE.

Cum pot fi EU fericit, dacă fericirea mea se fundamentează pe exploatarea(asta nu este relaţie) semenilor mei, pe nefericirea lor ? Nefericirea acestora îmi va afecta liniştea mea, va trebui să-mi apăr averea, avere pentru care îmi sacrific întreaga viaţă, avere pe care necontenit vreau s-o sporesc. De fapt nici nu ştiu să fac altceva, nici să mă bucur, nici să mă ralaxez, deoarece nu pot lăsa garda jos, din cauză că imediat cei ca mine sau cei nemulţumiţi de răul pe care-l fac celor dim jur, îmi pot periclita situaţia. Cum pot fi fericit EU, care de fapt caut fericirea acolo unde nu se află? Este o inepţie.

Dacă ne-am iubi cu adevărat pe noi înşine, în mod conştient, nu gregar, nu prostesc, nu inconştient, am realiza că binele, fericirea reprezintă un drept legitim COMUN. Acesta nu este “comunism”, nu este un sistem, un “ism”, iar dacă vrem să-l catalogăm aşa cum am fost învăţaţi să etichetăm totul, să-i spunem…NORMALISM, iar democraţiei, care nu poate fi aplicată, care este un concept manipulator, să-i spunem AMOCRATIE, adică puterea iubirii. Nu există o altă forţă mai mare în Univers, în Cosmos, în UNITATE.

Să ne imaginăm pentru o clipă că am fi singuri pe Pământ, că n-ar mai exista decât persoana mea. Oare câte case, câte vile câte palate ne-ar trebui ? Câţi bani ne-ar trebui şi ce-am face cu ei? Câte maşini, câte tablouri, câte bijuterii, haine luxoase…sau mai ştiu eu ce(?!), ne-ar trebui ? De toate acestea avem “nevoie” în exces în clipa în care facem parte dintr-o comunitate pe care vrem s-o dominăm, s-o conducem, s-o stăpânim, s-o manipulăm profitabil, s-o exploatăm. Şi asta ne dorim cu toții în proporţie mai mare sau mai mică…Ne dorim avere materială deoarece NU CUNOASTEM o altă avere, dorim să fim stăpâni deoarece nu dorim să fim robi şi toate acestea din dorinţa de a cunoaşte fericirea, pe care necunoscând-o niciodată până acum ne imaginăm că o vom putea obţine cu bani, cu puterea acestora, prin samavolnicie exploatandu-ne unii pe alţii, furându-ne, minţindu-ne, fiind ceea ce nu suntem cu adevărat. Şi cu adevărat suntem părticele ale unui tot uriaş, cărora nu le poate fi bine decât împreună respectând unitatea din care provenim, prin care existăm şi ne putem manifesta şi bucura de darurile acesteia: creativitatea, autenticitatea, spontaneitatea, libertatea, iubirea. Dintre acestea… bineânţeles că IUBIREA este energia unificatoare, la fel cum bucuria, fericirea, extazul reprezintă efectele acestor DARURI.

Ne dorim avere materială deoarece credem că suntem săraci, dar bogăţia generatoare de fericire este INTERIOARĂ, se află în fiecare din noi nedescoperită, neexplorată. Această avere imensă, copleşitoare va transforma în bine faţa lumii începând cu noi oamenii, va lasa  energia inimaginabilă a iubirii să se reverse asupra întregului căruia îi aparţine, şi se va întoarce imbunătațită de calitatea fiecărei părţi al acestui ÎNTREG.

Vrem să fim stăpâni deoarece ne credem robi, sclavi, nesemnificativi. Vrem să ne impunem prin forţa cunoștințelor, averilor, puterii discreţionare, să ne scăldăm în gloria celebrităţii, neştiind că SUNTEM de pe acumn astfel şi astfel este fiecare în parte.

Este suficient să devenim CONŞTIENŢI de ceea ce suntem, de Dumnezeirea din noi acceptând să fim NIMENI ca EU, dar să fim DUMNEZEU ca ÎNTREG. Şi nu putem fi întregi decât ÎMPREUNĂ cu pământul, cu iarba, florile, pomii şi vieţuitoarele, cu aerul, vântul şi apele, cu cerul, cu cei de o seamă cu noi, cu INFINITUL.

 

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Multiversuri spirituale și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

14 răspunsuri la FII EGOIST …” CONŞTIENT “ !

  1. Cornelia zice:

    Calin draga, multumesc frumos pentru acest articol.

  2. lacrimidefericire zice:

    Share, share, share! Like, Like! ↗️💚☀️🌙

  3. lacrimidefericire zice:

    Experimentez de vreo 2 ani pământeni😌; dar.. Ce sa vezi: societatea mă stigmatizează..! Eu vorbesc despre A FI, ei despre A AVEA

    • calinakimu zice:

      Nu te stigmatizează pe tine…se autostigmatizează…Câinii latră, caravana trece…Când schimbi DIRECȚIA este normal ca societatea să se simtă amenimțată.Este important ca TU s-o îmțelegi, nu să te faci îmțeleas/ă…
      Cunosc reacțile celor înregimentați…de la malițioase, la resentimentare pe față. Ei și?!

  4. Noiembrie zice:

    Întotdeauna învat câte ceva bun din ceea ce citesc, aici, pe blogul dumneavoastra. Vă multumesc foarte mult!

    Crăciun cu bucurie!

  5. Eh, trebuie să te scindezi. Să te îndepărtezi de societate și totuși să trăiești în ea, căci nu toți pot pleca în stânci să mănânce rădăcini (la propriu și la figurat). Consider, și nu vreau să fac un sfat, or o rețetă din asta, că trebuie să joci bine și rolul de invidid al societății. Nu este mai câștigat cel care reușește să plece ,,seara” acasă om, să nu fie pătat, încă liber?
    Niciodată nu am crezut în ,,călugării” care nu au văzut o ,,femeie” de ani întregi și zic că sunt…curați. Să stea în fața uneia goale, să nu simtă nimic, și-i cred. Exemplu nu este strălucit, dar e singurul ce-l pot găsi. 😀

  6. calinakimu zice:

    Desigur…te identifici cu o dualitate circumstanțială, care de fapt și de drept nu te poate reprezenta…n-are cum. Nu fii dual…FII TOTAL !

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s