RELAŢIA DE IUBIRE A CUPLULUI. (26).

3
Oare ne întrebăm de ce ste nevoie de moralitate?! De ce este nevoie să ne „stăpînim” aşa zisa natură animalică?! Ne întrebăm de ce viaţa a ajuns un adevărat câmp de luptă?!
Pebabil că unii o fac, dar puţini sunt aceia care găsesc răspunsuri care să nu fie condiţionate de educaţie, de societate, de religie, de cultura căreia aparţin.
Dacă vom lasa natura să se manifeste fără intervenţia noastră, toate se vor petrece de la…sine. Dar nu merge aşa…noi suntem plini de refulări, de inhibiţii şi astfel imboldurile biologice sunt greu de strunit. Natura nu poate fi divizată, nu poate fi calificată drept natură bună sau mai puţin bună. Trebuie ştiut că natura nu greşeşte, tot ceea ce se petrece sunt efectele unor cauze precise, iar noi va trebui s-o acceptăm cu bucurie, să-i fim recunoscători pentru dreptul la manifestare căpătat. Faptul că biologia se simte mai mult sau mai puţin în fiinţa noastră reprezintă etape ale creşterii noastre. Este suficint să pătrundem înţelesurile vieţii şi atunci nu va mai fi nevoie să ne disciplineze legile morale, nu mai este nevoie de „înfrînare”.
Suntem un produs natural al naturii pe care moraliştii, biserica, filosofii, puritanii au tot încercat să-l disciplineze, să-l fragmenteze, să-l organizeze în fel şi chip impunând tot felul de reguli, de cele mai multe ori străine de natura noastră. Dar natura nu are nevoie de regulile imaginate de noi, ea funcţionează spontan, simplu, AŞA cum trebuie : CORECT. Faptul că natura poate transcede anumite etape ale creşterii, este în natură ei, este intrinsec acesteia.
Vedem însă că omenirea este divizată, este fragmentată, că luptăm nu numai unii împotriva altora, dar luptăm şi impotriva propriei noastre naturi, impotriva propriului nostru corp pe care vrem să-l strunim, să ne depăşim propria natură generând un conflict între minte şi corp. Trebuie plecat de la conştientizarea unui fapt idubitabil, simplu şi anume acela că viaţa nu este o luptă, că trebuie să ne acceptăm propria natură fară să ne condamnăm, fără resentimente sau frustrări. Pentru natura aceasta a nostră s-a lucrat miliarde de ani, inteligenţa pusă în joc NICIODATĂ nu va putea fi egalată de capacitatea vrunui creier, de raţiunea noastră.
Desigur, există tensiuni, există adaptare care va zdruncina armonia. Este firesc, tensiunile însă ne menţin vii, atenţi. A fi armonic nu înseamnă a fi „suficient”, a fi satisfacut, a bălti într-o stare continuă de somnolenţă serena, un „dolce fa niente” perplex. A fi satisfăcut este începutul morţii spirituale, când transformarea este oprită, când nu mai evoluezi, când involuezi deoarece stagnare nu există.
Un partener sau o partenera satisfăcută, suficientă, mulţumită de „celălalt”, mai devreme sau mai târziu va cauta să-l schimbe din…plictiseală. Sunt relaţii parteneriale ce rămân vii când sunt pigmentate cu mici conflicte, cu tensiuni fireşti, până la un punct.

În continuare voi redeschide subiectul asupra relaţilor intime dintre parteneri, subiect care este ignorat de o pudibonderie păguboasă, dar care generează multe confuzii şi tensiuni în cuplu, peste care se trece cu uşurinţă, dar care are efecte majore în stabilitatea relaţiei.

Din cauza condiţionărilor milenare bărbatul a ajuns să fie convins că este poligam, cum spuneam, că are nevoie de varietate, de mai multe femei pe care să le tot schimbe pentru a fi satisfăcut. Asta în ciuda unei predispoziţii biologice net inferioare femeii. Un bărbat nu poate avea mai mult de un orgasm, pe când femeia poate avea orgasme multiple rezistenta ei sexuală fiind mult superioară bărbatului. Desigur exlicatia este simplă şi binecunoscută, dar este trecută cu vederea. Bărbatul prin orgasm pierde energie, energie care se reface mai repede sau mai încet de la bărbat la bărbat, de la vârstă la vârstă. În schimb femeia nu numai că nu pierde energie, dar după primul orgasm este predispusă la mai multe orgasme, dar puţini bărbaţi sunt capabili să le satisfacă. Practicanţii continenţei sexuale însă vor reuşi. Bărbaţii, speriaţi de această realitate, au indus ideea că femeia este monogamă şi dacă acesta „vrea” mai mult este…desfrânată sau „bolnavă”. Mai mult, sunt bărbaţi care „acasă” întreţin cu soţia raporturi sexuale „clasice”, fără multă fantezie, fără preludiu, fără o durata suficientă, încât aceasta să apuce să fie „stârnită”, fiindu-le teamă de o femeie care va şti ce vrea şi va vrea ce ştie… Aceştia în schimb îşi vor satisface fanteziile sexuale cu alte femei, din afara relaţiei stabile.
Femeia are nevoie de preludiu datorită faptului că sexualitatea ei este complexă, zonele erogene acoperă o suprafaţă mai mare a corpului, pe când excitaţia bărbatului este locală. Problema şi frica bărbatului constă în aceea că femeia o dată stârnită, acesta nu-i va mai face faţă, el după primul orgasm este practic impotent până se va reface. Excesele sexuale ale bărbaţilor la tinereţe îi vor stoarce de energie, îi vor îmbătrâni precoce, de aceea este recomandată practică contunentei sexuale, care le va conserva energia şi care va face faţă potenţialului sexual al femeii. Este binecunoscut scandalul anilor trecuţi stârnit de Gregorian Bivolaru, un guru al sexului, care făcuse din această practică scoasă din contextul practicilor Yoghine, un adevărat cult. Continenţa sexuală nu este un motiv pentru a deveni obsedaţi de sex, pentru a cauta noi şi noi experienţe sexuale devenite adevărate demonstraţii de performanţă sexuală, un sport. Nenumăraţii săi adepti erau femei şi bărbaţi care descoperiseră avantajele practicii continenţei, dar care scoţând-o din cotext deveniseră obsedaţi sexual.
Femeile occidentale au descoperit orgasmul într-o proporţie covârşitoare, faţă de cele orientale sau africane. În Africa se mai practică excizia clitorisului pentru a împiedica femeia să cunoască orgasmul şi să-l pretindă, bărbaţii asigurându-şi liniştea(?!) şi fidelitatea femeilor.
Ego-ul bărbatului este pus la grea încercare atunci când trebuie să recunoască această realitate, această incapacitate sexuală biologică faţă de potenţialul femeii.  El este satisfăcut relativ repede, femeia care va cunoaşte orgasmul va vrea să-l experimenteze la fiecare raport sexual. O femeie aşa zis frigidă, care nu a cunoscut orgasmul, nu va tânji după ce nu cunoaşte, dar va rămâne neîmplinită sexual, va face unul, doi copii şi nu va mai fi interesată de sex. Atunci bărbatul va găsi justificată, o dată în plus, infidelitatea la care femeia îl „împinge” în urma faptului că nu şi-a satisfăcut sexual niciodată soţia.
Moralitatea bărbatului este aproximativă, pe când femeia a fost şi încă mai este condiţionată moral de cutume stricte şi de responsabilităţi familiale mai mari. Femeile vor fi uşor etchetate ca desfrânate pentru fapte cu care bărbaţii se mândresc.
Va continua…

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Concepte, România şi drobul de sare și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s