RELAŢIA DE IUBIRE A CUPLULUI. (19).

3În ciuda faptului că dragostea înseamnă bucurie în deplină libertate, în realitate vedem cum de multe ori dragostea aduce suferinţă. Este un aparent paradox, dar care are o explicaţie foarte simplă. În viaţa de zi cu zi, alergând numai după plăcere şi evitând durerile în loc să le înţelegem, acestea se acumulează. Am fost greşit educaţi, valorile în care am fost obligaţi să credem se dovedesc false, societatea omenească îşi bazează aparenta stabilitate pe represiune. De fapt evităm durerea prin reprimarea bucuriei. Evitând fericirea evităm şi nefericirea profundă. Adevărul este că aşa funcţionează viaţa, nu poţi cunoaşte decât ambele feţe ale monedei, nu merge trişatul cu ambele feţe la fel. Având mari bucurii va trebui să acceptăm şi nefericirile. Nu poţi fi sensibil pentru ceva şi insensibil pentru altceva. Ori esti sensibil, ori nu eşti.
Omenirea a preferat „căldicelul”, aşa zisa cale de mijloc, cea mai păguboasă în perspectiva creşterii. Aceasta este dovada faptului că nu înţelegem fenomenul. Nu poţi creşte în spre soare fără a avea rădăcini bine ancorate în pământ. Noi am vrea căldura şi lumina soarelui, fără răceala şi întunericul pământului. Durerea şi plăcerea merg mână în mână… Dorind să eviţi durereile, vei evita fără să vrei şi plăcerea şi bucuria.

„Nu ştii, ca numa-n  lacuri cu noroi la fund cresc nuferi?”…întreba retoric Blaga…
Sunt oameni ce se izolează, ascetii, care o fac de frica placerii, care evitând plăcerea, bucuriile, „ispitele”, vor amorţi sufleteşte, se vor auto-anestezia, adică vor trăi fără să trăiască, se vor usca, se vor mortifica.
Naşterea şi moartea, plăcerea şi suferinţa…aceste polarităţi reprezintă tensiuni creatoare, inspiraţii, sunt intrinsec legate. Creşterea este imposibilă fără a trece prin toate acestea, prin bune şi rele. Numai cine va înţelege durerea pătrunzând în ea…se poate bucura de plăcere. Nu poţi scapa de durere decât acceptând-o. Aici va trebui să fim atenţi la nuanţe. Durerea este durere, n-ai ce-i face, dar suferinţa este altceva, este neacceptarea durerii. Considerăm că durerea este nemeritată, o pedeapsă, un ghinion, un blestem. A respinge, a nu accepta realitatea, un fapt, înseamnă a nu accepta viaţa. Cât timp nu există frică de ceva…acel ceva n-are putere asupra ta. Este o chestiune ce ţine de maturizare, de a fi matur.
Creşterea nu poate fi concepută în afara maturizării, de fapt asta înseamnă.
O durere acceptată înlătură suferinţa. Durerea ESTE, nu este bună sau rea, nemeritată sau meritată.
De fapt TU cine eşti?! Martorul ! Pe martor nu-l poate durea nimic, el observă, constată…Când însă te lupţi cu durerea, cu credinţa că de fapt este o nedreptate la mijloc, că nu trebuia să te doară nimic, când fugi de durere încercând să te sustragi, să faci ceva prin care să uiţi, când te identifici cu ea, atunci durerea, chiar dacă pe moment trece la suprafaţă, ea rămâne în interior. Aceste dureri ne otrăvesc în interior.
Când vom putea fi martorii durerilor noastre, acestea ne vor părăsi fară a lasa urme în interior. A fi martorul durerii înseamnă a fi prezent, a nu fugi nicăieri, iar acestea nu se mai acumulează în interior, otrava fricii, a temerilor nu se va mai acumula, acutiza. Asta inseseamna o continuă naştere şi asta până la moartea fizică.
Desigur, plăcerea creşterii se împleteşte cu durerile condiţionărilor căpătate, a prejudecăţilor, a temerilor de tot felul. Este şi motivul pentru care suferim când pierdem câte ceva, un lucru, o dragoste, un părinte…
Până nu vom scapa de condiţionări, de cunoaştere, de tot ce s-a acumulat ca memorie despre viaţă, va trebui să suferim, să agonizăm. Educaţia, societatea, cultura ne-au format, ne-au condiţionat, ne-au învăţat să fugim de durere, iar religia ne iluzionează, vrea să ne facă să credem că fugind de plăcere, de „păcat”…vom scapa de durere. De fapt toate sistemele inventate de om nu vor să devenim maturi, să creştem şi să realizăm că putem fi cu adevărat LIBERI. Atunci, cum ne-ar mai purea exploata politicienii, afaceriştii, preoţii…?! Asta este miza.
Oamenii d.p.d.v fiziologic cresc, se maturizează, se coc şi răscoc, dar d.p.d.v psihologic rămân imaturi. Studii psihologice au dovedit un fapt aparent incredibil. Oamenii, în marea lor majoritate, rămân la vârsta adolescenţei d.p.d.v. psihologic. Această vârstă mentală nu are nici o legatură cu cea fiziologică, dar convine stabilitaţii sistemelor corupte.
Divizarea extremă a oamenilor, faptul că fiecare om se află într-o competiţie imaginară cu semenii săi, că lumea este împărţită în naţiuni ce luptă unele împotriva celorlalte, că lumea este împărţită într-o mulţime de credinţe religioase ce luptă între ele pentru supremaţie, toate acestea constutuie surse inepuizabile de suferinţă.
Până nu vom înţelege toate aceste inepţii, vom rămâne imaturi, manipulabili, exploatabili, sclavii propriei imaturităţi şi a unor sisteme corupte la fel de imature. Într-un asemenea climat poluat, unde să încolţească, să crească şi să înflorească… IUBIREA ?!
Va continua…

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Concepte, România şi drobul de sare și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s