RELAŢIA DE IUBIRE A CUPLULUI. (8).

 

3

Relaţia de iubire dintre bărbat şi femeie este o relaţie…paradoxală, ceea ce-i apropie…îi desparte.

Va trebui să acceptăm faptul că mintea bărbatului si cea   a femeii funcţionează diferit. Mintea bărbatului se ocupă de generalităţi, de problemele Universului, de extratereştrii, de viitor, de viaţa de apoi, de reîncarnare…Mintea bărbatului nu prea este în prezent, ea este în altă parte.

Femeia în schimb are o minte preocupată de ceea ce este în proximitatea ei: de familie, de rude, de vecini, de colegii de serviciu, de prezent. Din păcate, atât femeile, cât şi bărbaţii nu iau în serios preocupările celuilalt, le considera lipsite de importanţă. Acest fapt este generator de conflicte.  Asta nu exclud excepţile, faptul că sunt şi dintr-o parte şi din cealaltă parte oameni care au preocuparile celuilat sex. Până când fiecare bărbat şi femeie nu va conştientiza că fiecare este “altfel”, că minţile lor au alt gen de preocupări, va continua între ei o luptă fără sens, fără câştigători. Bărbatul şi femeia vor trebui să se ACCEPTE, aşa cum SUNT. Desigur, este nevoie de un efort permanent, la început, din partea amandorura în vederea armonizării relaţiei. Altfel, din cauza acestor abordări structural diferite, conflictul va fi permanent.

Se spune că bărbatul şi femeia reprezintă fiecare jumătatea celuilalt, având însă polarităţi opuse. Cu cât diferenţa aceasta va fi mai mare, atracţia va fi mai mare. Este firesc. Aici intervine însă paradoxul. Cu cât se vor apropia mai mult unul de celălalt, atracţie care este generată de polarităţile opuse, cu atât aceasta va împiedica armonia apropierii, care înseamnă CONTOPIRE. Atracţia depinde de opozite(+ şi – ), iar armonia depinde de contopirea opozitelor. Asta crează multă tensiune în cuplu, iar această realitate va trebui conştientizată, împreună cu faptul că minţile femeilor şi a bărbaţilor funcţionează altfel, au preocupări diferite.

Conştientizarea înseamnă MEDITAŢIE, aceasta este calea sigură ce duce în spre realizarea armoniei în cuplu. Mintea meditativă, mintea “religioasă”, despre care am postat multe articole, este armonizatoare, este generatoare de înţelegerea profundă a dragostei dintre parteneri, dincolo de opozite.

Din păcate acest fapt nu se petrece în realitate, decât ca excepţie. Partenerii îşi petrec timpul fie preocupaţi de plăcerea trupească, fie aflându-se în conflicte cotidiene, acesta devenind un mod de viaţă. Ei nu sunt preocupaţi de o apropiere REALĂ, de o apropiere sufletească generatoare de armonie. Se oficiază căsătoria trupurilor, a unor averi, a unor conjuncturi. Apoi bărbatul şi femeia stau împreună, suspectându-se unul pe altul, separaţi în interior. O dragoste ce nu şi-a descoperit resursele sufleteşti, care ţine numai de preocupările “periferiei” fiinţei, NU va genera armonie, nu se bazează pe IUBIRE, iar călătoria în doi pe Oceanul Existenţei, oscilează între a fi plictisitoare sau zguduită de furtuni.

4

Pe de altă parte singurătatea nu garantează împlinirea, echilibrul. Cultele religioase sunt pline de călugări, de călugăriţe, de asceţi, de frustraţi, înăcriţi, pervertiţi. Solitudinea asumată cere o mare naturaleţe aflată la indesufletul celor preocupaţi de meditaţie, celor devotaţi în mod TOTAL conştientizării realităţii, acestei nevoi imperioase.

Va trebui să realizam că dragostea dintre parteneri nu este suficientă, că trebuie depăşită “periferia”, că trebuie să ne întâlnim cu partenerul/a în CENTRUL fiinţei, acolo unde nu stăpâneşte ego-ul, acolo unde este stăpână IUBIREA. Atunci şi numai atunci partenerii vor fi un ÎNTREG , cu adevărat un CUPLU, în care ei se vor pune unul în locul celuilalt ÎNŢELEGÂND ce se petrece în celălalt, cum este fiecare dintre ei cu adevărat. Altfel, fiecare va spune ceva, iar celălalt va înţelege altceva…Culmea este că aşa ceva se petrece şi în cuplurile longevive timp de zeci de ani. Este incredibil cum îşi ratează oamenii viaţa, cum şi-o otrăvesc din cauza INCONŞTIENŢEI?! Dar cum ar putea fi altfel fără înţelegere, fără conştientizare, fără parteneriat sufletesc, doar cu exercitarea ego-urilor ?!

Astăzi vedem nenumăraţi oameni trişti, fie că trăiesc în cupluri, fie că se află singuri. Fără înţelegere, conştientizare, meditaţie,  fără IUBIRE, vom rămâne trişti, din ce în ce mai trişti, singuri, fie că suntem astfel, sau în doi, nu vom înflori, nu vom cunoaşte imensa bucurie a armoniei.

Nici un psiholog, preot, iniţiat, filosof, guru, maestru spiritual …nu va putea să ne înveţe ceea ce NUMAI noi înşine putem descoperi necondiţionat : IUBIREA !

Va continua…

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Concepte, România şi drobul de sare și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

30 de răspunsuri la RELAŢIA DE IUBIRE A CUPLULUI. (8).

  1. Irina zice:

    Sunt de acord. Mi-a plăcut mult articolul. Numai conştiinţa de sine şi acceptarea proprie te poate aduce mai aproape de împlinire, de miezul fiinţei iubite. De aceea unele căutări sau aşteptări par a nu se sfârşi niciodată.

    • calinakimu zice:

      Aşa este , în iubire nu există …finalitate, ajungere, punct terminus…Viul, energia acestuia, nu are finalitate…nimic nu are finalitate. Poate aş înlocui „căutarea” şi „aşteptarea”…cu GĂSIREA, cu PRIMIREA…De ce?! Deoarece când cauţi…şti dinainte ceea ce cauţi, când te aştepti, şti la ce să te aştepţi. A te pune în STARE de primire înseamnă a te PREDA revelaţiei, miracolului, misterului…inimaginabilului, a te vulnerabiliza total în faţa iubirii.

      • Irina zice:

        Just, e doar un alt fel de a exprima. Avem mare noroc cu frumoasa limbă română care ne permite să ne sprijinim pe cuvinte şi să rotunjim ceea ce simţim. Nimeni nu caută finalitatea, după fiecare aparent sfîârşit debutează furtunos un nou început. Toţi căutăm iubirea, unii conştient, alţii mai puţin. Dar misiunea e aceeaşi pentru orice suflet. Să ne dăruim iubirii…

      • calinakimu zice:

        Cea mai mare „realizare” a iubirii este DĂRUIREA, nu „primirea”…Este de fapt SEMNUL iubirii, că te afli ACOLO. Desigur, a căuta iubirea este in fond a ne regăsi SUFLETUL.
        În legătura cu bogăţia limbii…De multe ori intervin asupra întelesului cuvintelor, chiar pe multi îi irită acest fapt, nu este cazul tău. O fac deoarece este foarte important , mai ales când comunicam prin scris, ca aceste cuvinte să nu fie corupte. De fapt multe concepte generoase au fost şi sunt corupte prin folosire inflaţionistă şi gresită înţelegere. Singura comunicare adevărată se stabileşte când interlocutorii se pot privi în ochi. Atunci cuvintele trec în alt plan. Până atunci va trebui să alegem cele mai potrivite cuvinte care să exprime înţelesurile corecte. Unii se leagă de bogăţia exprimărilor, tocmai pentru a deturna înţelesurile. Cred că este un subiect ce merită să fie tratat de sine. De aceea am o rubrica numită „concepte”, în care încerc, după puteri, să revalorizez anumite înţelesuri.

  2. ceciliadumitrache zice:

    Cel mai complet poem de dragoste pe care îl cunosc este scris de un român şi vorbeşte despre frumuseţea lui „eu însuţi”. În două cuvinte cuprinde tot: calea către celălalt, minunea regăsirii întregului. Cred că numai în limba noastră e posibil acest joc de cuvinte.

  3. bancuri zice:

    Iubirea de sine… este mai tare ca iubirea unui partener!

    • calinakimu zice:

      Cred ca „tare” este un cuvant cam…tare. Iubirea este IUBIRE, iar iubirea de sine face parte dint-un intreg. In plus, iubirea de sine are conotatii , interpretari diferite. SINELE este ceea ce suntem in mod findamental, legatura noastra cu INTREGUL. Iubirea parteneriala este unul dintre nenumaratii pasi facuti pe taramul iubirii.
      Din pacate oamenii au substituit ego-ul…sinelui , sinele adevarat nu este constientizat. Prin faptul ca nu suntem constienti de sine, trebuie sa ne inventam unul fals.
      Acest sine fals este usor manipulabil, este convenabil societatii. Acest sine fals nu poate exista independent, nu are radacini, asa incat va cauta sa se alature unui crez politic sau religios. Ego-ul este falsa noastra identitate, adevaratul sine ramanand necunoscut. Adevaratul sine exista inainte de a ne naste si va exista si dupa moartea noastra. Cunoscandu-ne adevaratul CENTRU, adevaratul SINE, devenim constienti ca SUNTEM IUBIRE, ca suntem ETERNI.

      • bancuri zice:

        Exact… si eu cred la fel: ” ca „tare” este un cuvant cam…tare”… dar alt cuvant nu am gasit!

      • calinakimu zice:

        A ierarhiza iubirea, a o clasifica, este un mod de a introduce matematica, statistica, logica…într-un domeniu impropriu acestor discipline. Iubirea ramâne cel mai minunat…paradox.

  4. Relația de iubire a cuplului presupune niște puncte obligatorii din ceea ce cred și simt: primul, nu neapărat în ordinea importanței ar fi să-ți accepți partenerul la pachet cu bune și rele, calități și defecte. Să nu încerci să-l schimbi. Un al doilea e să îți fie atât de drag încât să-i întâmpini nevoile. Să fii generos și să te gândești ca lui să-i fie bine. Să îi respecți „departamentul” și priceperile. Până la urmă bărbații văd totul în alb și negru, iar femeile colorat, e firesc să fim deosebiți.

    • calinakimu zice:

      În iubire NIMIC nu este „obligatoriu”. Când iubeşti, eşti cum ai spus tu… deoarece altfel NU POŢI FI, aşa simţi să fi, nu este o alegere, o opţiune…Aşa este iubirea…oarbă, fără să fie oarbă cu adevărat, îşi asumă din iubire iubitul/a.
      Acum, nu ştiu dacă cea mai fericită caracterizare a felului de a fi al bărbatului sunt extremele?! Nu o spun deoarece sunt bărbat, dar bogăţia nuanţelor nu cred că aparţine…sexului(?!). Eu vorbeam de o „abordare”, care poate fi „macro”, sau „micro”…dar bogăţia nuanţelor rămâne în ambele cazuri.

      • Nu e o obligativitatea a indivizilor, ci a condiției existenței dragostei. Când îți impui distrugi iubirea. Iubirea dintre parteneri e necondiționată. E chimia trupului și sufletului. Atragerea dintre doi magneți. Ca bărbat e greu să te definești, așa că de data asta am să te rog să-mi accepți punctul de vedere feminin. 😀
        Cred că și-n dragoste (sau poate mai ales aici) trebuie să mergi intuitiv fără condiții, legi sau reguli. E sau nu e. Și dacă dragoste nu e… nimic nu e. 😀

      • calinakimu zice:

        Cu siguranţă…STIU că în mod findamental SUNTEM IUBIRE, iar faptul că existăm, datorăm aceasta iubirii. Nu este nici o îndoială. Rămâne minunat faptul că fiind UNICI, diamantul iubirii are nenumarate faţete stralucitoare…Chiar ce facem noi acum…nu este decăt că privim acelaşi diamant din diferite unghiuri…
        A te defini ca bărbat , sau femeie…nu o poţi face decăt prin celălalt…

      • Așa este și e minunat. Intuiția și acceptarea sunt adevărata libertate. Dragostea, relaționarea a două suflete e libertate nu închisoare. De fapt totul e clar și înlănțuit. 🙂

      • calinakimu zice:

        Si atunci de unde atăta confuzie, rătăcire, deturnare, suferinţă ?! Ce anume a făcut ca omul să rătăcească prin hăţişurile ego-ului, aparent fără putinţă de scăpare?! Cum este posibil ca educaţia să imprime o amprenta atăt de puternică minţii încât aceasta să nu se mai poată elibera? Oare din cauza faptului că oamenii nu se maturizează, că rămân infantili, subjugati,condiţionaţi, ignoranţi…?!

      • Cred că din cauza egoismului. Iubirea de celălalt presupune altruism, nu iubire de sine. Nu știu dacă educația e de vină pentru încorsetarea minții ci lumea în care trăim, stresul și fricile cotidiene. A iubi (mă refer la iubirea adevărată, profundă, la nivel superior, nu la îndrăgosteala explozivă de moment a simțurilor) e ca și cum te-ai arunca în apă fără să știi să înoți. E dăruire fără așteptare și condiționare. E acceptare nu compromis. Nu cred în compromis.

      • calinakimu zice:

        Îmi place comparaţia ta cu aruncatul în apă fară stiinţa înotului…Da , asa este.
        Pe de altă parte egoismul se deprinde in familie, cu toate explicaţile si circumstanţele posibile, este un fapt. Problema este modul cum NU ne trezim, cum continuăm să rămânem încorsetaţi, ba mai mult…chiar căutam o formă de încorsetare care să ne dea sigiranţă, eventual plăcere, oricum stabilitate, predictibilitate, refuzându-ne misterul şi aventura Existenţei, tot farmecul ei. Aici apar şi compromisurile, care nu sunt decat stări confuzionale.

      • Și dacă unii avem un suflet mai mare alții un suflet mai mic? Adică dacă e pe numere, așa, din naștere? 😀
        Dragostea e libertate. Când o ai poți zbura. Chiar dacă ți se frânge zborul pici pe moale.
        Nu sunt de acord cu compromisurile. A accepta slăbiciunile, defectele celui drag nu e un compromis. Un compromis mic va duce la un compromis mare și la îngrădirea libertății, la sufocarea stării de bine și de vreau. Când iubești oferi libertate, ai libertate pentru că nu ai frici mici (hi, rimează). 🙂

      • calinakimu zice:

        Sufletul in mod esenţial este PERFECT. Desigur, fiind UNICI avem experienţe diferite, interpretări diferite, inconstientul fiecaruia fiind depozitarul acestor experiente. Acestea ne apropie mai mult sau mai puţin de CRNTRU, de ceea ce suntem cu adevărat, de SINELE nostu REAL.Noi avem un sine contrafăcut, cu care operăm la periferia fiinţei, în mahala, acolo unde se petrec tiate zbaterile, toate nebuniile, confuzile noastre. Este sinele inconstient, aflat sub comanda egoului, fiind condiţionat de acesta.
        Desigur, compromisurile generează promiscuitate. De fapt oamenii fac compromisuri „matematice”, adică calculează că „avantajele” depasesc „pierderile”. Jalnic.

  5. Daniela zice:

    În primul rând nu sunt de acord cu faptul că unii zic „mi-am găsit jumătatea”. Eu nu am văzut niciodată jumătate de oameni, nici la propriu, nici la figurat. Fiecare om este un întreg, cu toate carenţele lui.
    Mi-au plăcut mult cele scrise. Am luat aminte şi m-am mai gândit că a ajunge la adevărata Iubire, cu I mare şi a i te abandona cu adevărat, trebuie multe de înţeles şi acceptat, Doar o minte lucidă şi curăţată de toate zgurile şi o conştiinţă pură pot duce la aşa ceva.

    • calinakimu zice:

      Aşa este…Eu tot spun că iubirea, libertatea, adevărul vin la pachet, nu poate exista una fără celelalte două…Iar a TRĂI acesta triadă, trebuie s-o conştientizezi în deplină luciditate, claritate interioară, este o revelaţie, care însă trebuie sa te găsească „dezintoxicat” de zgurile de care spui tu…Adică …conştiinţa să fie cum ESTE ea…PURĂ. Altarul conştiinţei trebuie să primească triada într-un templu pur…

  6. Relatia dintre barbat/femeie a fost din totdeauna aceeasi, daca pe timpuri barbatul nu intelegea femeia, si invers, in timpurile acestea nu vad nici o diferenta. Suntem in acelasi punct, blocati. Si mai este un aspect: daca ne casatorim din dragoste , acea indragosteala va disparea, caci nu aceasta este dragostea adevarata. Apoi daca ne casatorim din interes, intelegeri intre familii ori alte motive, tot in acelasi punct vom ajunge..tristi, nefericiti. Cred ca felul in care incepi o relatie este temelia ca sa-i zic asa ( puncte comune) si aici intervine educatia din familie, sfaturile parintilor, daca ai asemenea parinti, daca nu…Este mai greu cand unul dintre parteneri s-a maturizat mult, iar celalalt ramane infantil.

    • calinakimu zice:

      Nu ştiu ce înseamnă “aceiaşi” ?! Relaţia bărbat/femeie este o relaţie specială şi zic eu, diferită de la caz la caz. Doar suntem UNICI, de aici trebuie plecat. Faptul că IUBIREA ori este, ori nu este, asta face diferenţa, dar şi faptul că suntem UNICI. Din păcate relaţia nu se bazează pe iubire, decât foarte, foarte rar. Chiar dacă “plecă” bine, pe parcurs se alterează….Aici poate interveni ce ai spus în final…Nu ambii parteneri evoluează la unison, linear, maturizarea nu este un proces sincron.
      Încă ceva…căsătoria din dragoste, nu înseamnă “îndrăgosteală”…Aici dragostea, în cazul pareneriatului, înseamnă IUBIRE. Poate te referi la îndrăgosteala hormonală, la îndrăgosteala de la “periferie”, care nu are nimic în comun cu iubirea.…?! Căsătoriile din interes, cele mai frecvente…nici nu le iau în considerare…
      Aşa este…ziua bună se cunoaşte de dimineaţă, dar nici educaţia sau “sfaturile” nu îţi pot fi de folos. Educaţia, aşa cum este ea …nu face decât să pregătească copilul, adolescentul, tânărul, viitorul adult, pentru chipul lumii noastre, un chip schimonosit de ego… Iar de sfaturi…ce să zic : nu-mi daţi sfaturi, ştiu să greşesc şi singur…s-ar potrivi cel mai bine.
      Acestui subiect al relaţiei cuplului consider că trebuie să-i acordăm o atenţie specială, să-l înţelegem, cu mintea/suflet/sexualiate, adică integral. Nu ştiu dacă mă voi face înţeles, dar ŞTIU despre ce vorbesc, cu toate că este greu de explicat cu “vorbe”, în cuvinte…Iubirea este trăire, iar acesta nu poate fi decât EXPERIMENTATĂ. Important este să ne punem în STARE de “primire”. Iar starea de primire înseamnă a ne evapora ego-ul. Dacă “temperatura” inimii va atinge punctul de evaporare al egoului, adică IUBIREA…ne-am ELIBERAT.

  7. calinakimu zice:

    Important ramâne „faptul”…rezonanţa, care chiar dacă nu se materializează prin like, ea „lucrează”…imaterial.

  8. Lipsește o poză. Se întâmplă și la mine. Ce dumnezeu, se fură pozele?

  9. Probabil depinde de tipul de laptop.
    Textele sunt frumoase si foarte bine scrise.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s