RELAŢIA DE IUBIRE A CUPLULUI. (6).

3

Cauza principală a educaţiei greşite este reprezentată de însăşi conceptul despre educaţie, aşa cum este el luat în considerare şi aplicat. Nu „metoda” aplicată este vinovată, cât dorinţa educatorilor de a controla, de a dresa, de a îmbunătăţi, de-a „ajuta” copilul să  fie ce nu este, să înveţe standardele lumii noastre dezechilibrate.

Copilul nu trebuie „dresat”, adaptat la rigorole lumii noastre, el trebuie CRESCUT în dragoste, cu dragoste şi pentru dragoste. La asta se reduce adevărata CREŞTERE. Trebuie îngrijit ca pe o floare, cu delicateţe, sprijinit că să-şi potenţeze calităţile native, calităţi pe care părinţii, de cele mai multe ori, le-au pierdut, s-au le-au fost ucise.

Părinţii, fără să cunoască potenţialul natural al copilului, fără să ţină cont de „talanţii” acestuia, vor să-l ajute(?!). Să ajute ce?! Natura?! Ei n-au fost în stare să se ajute pe ei înşişi cu adevărat şi acum ce vor?! Să aibă copii asemenea lor?! Frustraţi, veşnic nemulţumiţi, înăcriţi de viaţă, suferinzi într-o lume nebună?! Sau vor să aibă copii care să  trăiască mai bine ca ei, dar învăţând aceleaşi lucruri, fiind în „fond” ca ei , ca „lumea”?!

Părinţii, bunicii, sistemele educaţionale şcolare, sociale… toţi şi toate vor să „ajute”. Toţi am trecut prin aceste experienţe, zic eu(?!) traumatizante, prin aceste forme de constrângere în numele ajutorului …şi ce vedem?! Nimeni nu-şi atinge potenţialul natural, cei mai mulţi nici nu ajung să şi-l cunoască, sau dacă şi-l cunosc „circumstanţele”(?!) le sunt potrivnice.

Copilul vine în lume cu potenţialităţi încă necunoscute la început. Un părinte  BUN va fi atent, îngăduitor, iubitor cu acesta. Nu există o metodă universal valabilă ce poate fi aplicată tuturor copiiilor în afara acestei atenţii, îngăduinţe şi iubiri. Suntem UNICI. Nu vă mai „ajutaţi” copiii să fie ca voi, daţi-le câtă libertate vor să ia, câtă pot să ducă, nu-i mai sufocaţi cu grija părintească. Aici este şi multă ipocrizie mascată. Vrem că să fim cât mai puţin „deranjaţi” de „nebuniile copilăriei copiiilor, vrem ca acestia să  să fie cuminţi la ordin, să se joace la ordin, tot ce fac să fie controlat. Desigur, este nevoie de responsabilitate, de curaj ca un părinte să iasă din tipic, din prejudecăţi. Copilul poate fi protejat eliminând eventualele pericole din proximitatea sa, dar numeni nu poate prevedea …neprevăzutul.

Se spune că cei mai importanţi ani din viaţa unui om sunt cei 7 ani de „acasă”. De fapt viaţa se împarte în cicluri de câte 7 ani, este ciclică. În primii 7 ani se pun bazele, se crează TEMELIA pe care se vor construi celelalte cicluri. În aceşti primi 7 ani se condiţionează viitorul adult, el capătă credinţe, idei care-l vor însoţi toată viaţă. Este o perioada nefastă în care copilul este corupt, iar mai târziu îi va veni foarte greu să inlăture negura prejudecăţilor care se vor fi instalat în subconştient, negură care îi va împiedica să conştientizeze REALITATEA aşa cum ESTE. Ea va fi filtrată prin filtrul celor învăţate, inoculate în primii 7 ani.

Inocenţa copilului este sfârtecată, aceasta fiind considerată de educatori ca fiind naivitate, credulitate, o slăbiciune, copilul pierzând astfel un bun de o valoare imensă…candoarea, curăţenia sufletească. Astfel devenim confuzi, suspicioşi, ambiţioşi, concurenţiali, egotici în mod fundamental. Inocenţa pierdută în primii 7 ani va fi cel mai greu, pentru mulţi chiar imposibil de recuperat. În primii 7 ani copilul trebuie lăsat aşa cum ESTE el, INOCENT, iar despre religii nici să nu i se vorbească. Ce-i poţi spune unui copil inocent despre D-zeu. Inocenţa sa îi va spune mai multe despre graţia Divină, decât o poate face un concept. Nu-l mai speriaţi cu diavoli şi iad, cu tot felul de bazaconii. Când va veni vremea să întrebe despre D-zeu, va trebui să-i spuneţi nu numai ce credeti voi despre D-zeul “vostru”, va trebui să-i spuneţi despre TOATE credinţele referitoare la acest subiect, iar dacă nu ştiţi …mai bine nu spuneţi NIMIC, nu-l îndoctrinaţi. Lasă-l să descopere singur dacă vrea sau nu să creadă într-un D-zeu anume, lasă-l să decidă singur.

Noi vrem să ne transformăm copilul într-o copie de-a noastră şi cei mai mulţi reuşesc. Chiar credeţi că sunteţi cel mai bun exemplu?! În fond „descoperirea” …contrazice trecutul.

Din păcate copilul în primii 7 ani are cele mai mari vulnerabilităţi, el aflându-se la cheremul altora, al educatorilor  un număr semnificativ de ani, copilul NU este lăsat să decidă, iar distrugerea inocenţei este de fapt distrugerea iubirii. De fapt copiii trebuie protejaţi de părinţii lor, aceştia îl vor perverti. Un copil de 7 ani va fi purtătorul trecutului părinţilor săi, atât ereditar…fizic, cât şi psihologic. Dintre aceşti copii unii îşi vor mai fi păstrat energie suficientă să se opună societăţii. Vor fi adolescenţi şi tineri rebeli  si se vor maturiza astfel. Alţii vor fi „inghititi” de pluton, de sistem, pe măsură ce sistemul îi va „încărca” cu „responsabilităţi”. Societatea se apară, ea reacţionează spontan împotriva oamenilor liberi, nu-i suportă, ei reprezintă ceea ce , cei mulţi, nu au reuşit, iar pentru exploatatori, politicieni religii, acestia reprezintă pericolul prăbuşirii sistemelor. Mulţi tineri rebeli nu se vor maturiza astfel, se vor înregimenta într-o formă de exploatare , rămânând refulaţi pentru tot restul vieţii.

Va continua…

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Concepte, România şi drobul de sare și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la RELAŢIA DE IUBIRE A CUPLULUI. (6).

  1. reyndor zice:

    E adevarat ca trebuie sa ai grija in primii 7 ani ai copilului , dar totusi , adevaratul lui caracter aapre mai tarziu, el is poate modifica caraterul in functie de oameni , in functie de atitudinea parintilor pe viitor , bunici , rude , profesori. Eu de exemplu am trait si traiesc inca la tara , dar cand a fost nevoie sa plec la liceu intru oras, lucrurile s-au cam schimbat , am devenit putin mai arogant , mai impulsiv , dar totusi am inteles ca tot ce se petrece cu mine trebuie gestionat.. Tot ce fac rau sa fie spus doar cand sunt singur , nu e frumos sa jignesti pe nimeni sau sa-ti oarecum superioritatea… Dar cred ca e bine sa fii si rau cu unele persoane , prea multa bunavointa strica daca cel caruia ii faci bine nu intelege care e limita.

    • calinakimu zice:

      Cred că este vorba de un înteles gresit pe care îl atribui caracterului. Caracterul este o făcătură, este acea condiţionare a modului cum ai fost educat, care s-a cimentat, a devenit…”beton”.Nu te uita că oamenii „apreciază” acestă carecteristică…cimentată. Este o prostie. Caracterul este crusta care te îmipiedică să ajungi la TINE, la SINELE tău, la CINE ESTI cu adevarat.
      Răul…nu are existenţă de sine, el există ca şi întunericul…prin „absenţă” , în acest caz prin absenţa binelui. Este ignoranîă, INCONŞTIENTĂ.
      DacĂ faci bine, nu faci pentru o rasplată. Atunci inseamnĂ că eşti …afacerist. Binele adevărat este spontan, este expresia naturii tale, este…NORMALITATE. Este bine să fi „corect”, adică normal. Nu te lăsa manipulat de ego,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s