“RELAŢIONAREA”   (1).

4

Acest subiet este esenţial pentru înţelegerea modului cum funcţionează Universul, iar de modul cum înţelegem relationarea depinde iadul sau raiul vieţii fiecăruia dintre noi.

Totul este relaţionare, existenţa Universului este de neconceput în afara relaţionării. Relaţia  reprezintă un aspect particular al relaţionării, care are un caracter universal.

Totul există ca TOT, nimic din acest TOT nu poate exista în afara acestuia, manifestarea Existenţei este interdependentă.

Astrologia a intuit, fără să poată cuprinde întregul mecanism, cum totul este influenţat de totul. Orice se petrece(nu întâmplă) în Univers influenţează şi este influenţat de fiecare manifestare a acestuia. Mintea omenească nu poate cuprinde această realitate inimaginabilă…Şi totuşi există oameni care au experimentat această realitate. În cultura noastră Iisus este cel mai cunoscut. El spune unor oameni îndoctrinaţi de Biblie, pe înţelesul lor : “Eu şi Tatăl suntem UNA”. Adică vrea să spună că EL a intrat în UNITATE în mod conştient. Iisus funcţionează la unison, într-o armonie deplină cu EXISTENŢA. Din acea clipă EL nu-şi mai aparţine ca EU…EL este UNA cu Universul, cu Totalitatea, care pentru minţile îndoctrinate era numită “tatăl”, creatorul, acesta fiind simbolul EXISTENŢEI. Nimic nu poate exista în afara acesteia. Pe cât de clar este acest fapt, pe atât încă mai persistă o confuzie copilărească, o interpretare “ad literam” a Bibliei.

Analizând natura relaţilor, vedem că acestea pot fi observate punctual, între mine şi mine, între mine şi semenii mei, între mine şi mediu, iar toate acestea , la modul general, înseamnă RELAŢIONARE.

Subiectul este atât de atotcuprinzător încât ar trebui să fie tratat pas cu pas, aspect cu aspect, fără să se înteleagă relaţia în afara relaţionării, adică fără a fragmenta ÎNTREGUL.

Desigur, cum spuneam, nu pot fi cuprinse toate aspectele relaţionării, înseamnă a vorbi despre tot şi despre nimic, n-am mai vedea pădurea de copaci…ne-am pierde într-un hăţiş din care cu greu am mai ieşi. Gândirea ştiinţifică, filosofică asta a făcut. A divizat viaţa în aspecte, a firâmiţat-o pierzând din vedere complexitatea acestei interdependenţe, de altfel prin profunzimea ei, este de necuprins pentru mintea omenească. De fapt, pierzând din evidenţă relaţionarea totului în TOT, se pierde esenţa, iar esenţa este însăşi Divinitatea. Desigur, Divinitatea există ca EXISTENŢĂ, ca armonie a acestei funcţionari PERFECTE a Universului ca ÎNTREG. Numai ca ÎNTREG manifestarea PERFECŢIUNII este posibilă, iar manifestarea acestei perfecţiuni este ARMONICĂ, iar armonia acestui întreg este DIVIN, este Divinitatea, este D-zeu, iar conştientizarea acestui fapt este EXTATIC.

Omul, ca tot ceea ce există, ESTE acest ÎNTREG, iar faptul că el “crede” că face parte, că este încă „parte” al acestui întreg, reprezintă singura cauza a suferinţei sale, o suferinţă a inconştienţei, a …”drobului de sare”.

Iisus ne spune; “Iartă-i Doamne, că nu ştiu ce fac”…De fapt el ne spune că suntem, INCONŞTIENŢI, bate şaua că să priceapă calul. Dacă Iisus ŞTIE ce suntem inconştienţi, el fiind UNA cu Existenţa, înseamnă că şi “domnul” ştie…fără să mai trebuiască să o spună Iisus. Aici nu este vorba de nici un “tată”, de nici un “domn”…este vorba de Existenţă ca UNITATE. Mai mult decât atât, nu este vorba de nici o “iertare” la mijloc. Este vorba de un îndemn, de o încurajare, de o “trezire” pe care Iisus o adresează oamenilor într-un moment crucial al existenţei Sale pe Pământ, moment crucial la propiu. El ne bate obrazul spunându-ne că suntem inconştienţi, dar prin cererea Sa, cerere pe care ne-o adresează noua, nu lui D-zeu,  Iisus ne acordă prezumţia “iertării”, a faptului că putem fi CONŞTIENŢI, adică “iertaţi”. De fapt, spune El cu un alt prilej…: “Credinţa ta te-a vindecat”… El spune “conştienţa” ta te-a vindecat, te-ai vindecat prin TREZIREA la REALITATE.

Va continua…

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Concepte, România şi drobul de sare și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

6 răspunsuri la “RELAŢIONAREA”   (1).

  1. fata veselă zice:

    Eu cred că atunci când devenim conștienți de noi, devenim mai împăcați cu ceea ce suntem și ce ne dorim. Și mai cred cu tărie că nimic nu este întâmplător, întâlnim oameni și situații cu un scop anume.

  2. ceciliadumitrache zice:

    Tabloul întreg, îmi pare un fel de puzzle pe care majoritatea mor şi nu îl înţeleg. Pentru a putea citi întregul, trebuie puse în tablou experienţele personale, numai astfel imaginea capătă sens. E tot un fel de a spune că nimic nu e întâmplător.
    Primul pas în relaţia cu divinitatea, cu întregul, a fost să mă abandonez ei atunci când nu mai vedeam soluţii la o problemă. Peste un timp, am înţeles că toate aveau un rost…
    Al doilea pas în relaţia cu întregul l-am făcut acum o jumătate de an. Deşi treceam printr-o mare încercare, am realizat că am totuşi mai mult decât alţii, şi ca şanse, şi ca daruri, chiar şi material. Atunci am încetat să mai cer. Am început să mulţumesc pentru tot ce am primit. Din clipa aceea primesc fără încetare.

    • calinakimu zice:

      Aşa este. Abordarea ta este corectă. Trebuie să ne „lăsăm” conduşi de ritmul vietii, ochiul si urechea omenescă trebuie să se unească cu ochiul si urechea spirituală, să avem o singură viziune integratoare. Oamenii au ajuns prea încrezuţi să nu acorde pietrei, florilor, ierbii, soarelui, stelelor …ÎNTREGULUI importanţa pe care o au, faptul că sunt vii şi că ne „vorbesc”…
      Poţi „cere”…dar nu pentru TINE, sau pentru ce este al TAU…

  3. Foarte stufos acest subiect, de fapt cheia echilibrului. Când se petrece acea relaționare eu cu mine, dar și eu cu tine, viața se aliniază mult mai clar. În această relaționare aș include și renunțarea la nevoia noastră de control, (pe care oricum doar avem iluzia că-l deținem).

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s