“RELIGIOZITATEA”.   (18).

2

Mintea religioasă nu discriminează, consideră că toate lucrurule sunt EGALE între ele, fapt ce este în concordanţă cu Existenţa.

Spune Iisus că D-zeu, adică Existenţa, dacă are grijă de florile câmpului, cu atât mai mult va avea grijă de nevoile omului, care este o încununare a creaţiei. Atenţie ! Asta nu înseamnă că florile sau altceva aflat pe o altă treaptă de manifestare a Existenţei este văduvit, iar omului i se dă o atenţie sporită nevoilor sale, fiindacă este OM ?! Omul va capăta mai mult, că cere mai mult, că nevoile sale sunt mai mari decât cele ale florilor(spre ex.). Florile sau altceva vor avea cât le va trebui. Discriminarea este un viciu omenesc.

Spuneam în articolut trecut(17), că raţiunea, inima şi sexul, aceşti poli de putere sunt percepuţi altfel de către fiecare. Unii vor fi atraşi de unul, alţii de altul dintre acestia…

Mintea religioasă este însă UNIFICATOARE. Aceşti poli de putere sunt egali, ceea ce va genera echilibru, adică armonie. Raţiunea, inima şi sexualitatea vor trebui să fie, în funcţie de situaţie, stăpâni sau servitori. Viaţa o va cere singură.

Nici un principiu nu va rămâne veşnic slugă sau stăpân. Aceasta este armonia…Organismul pune la dispoziţia omului aceste trei principii, iar omul are responasabilitatea de a le folosi judicios, armonic, echilibrat. În realitatea cotidiană observăm oameni care sunt ahtiaţi după sex, sau care sunt obsedaţi de cercetare, de ştiinţă sau filosofie, şoareci de bibliotecă. Alţii, stăpâniţi fiind de emoţii, sunt într-o veşnică suferinţă pentru nedreptăţile şi durerile lumii noastre. Ei rămân toată viaţa aşa.

Mintea religioasă va echilibra folosirea acestor principii, după situaţie, după cum o cere Existenţa. Nu va exclude nimic, totul are importanţa sa şi rolul său şi vor trebui să se completeze pentru a atinge starea de ÎMPLINIRE.

Faptul că oamenii nu acţionează astfel, că atunci când ar vrea să facă “ceva”…TREBUIE să facă altceva, duce la frustrări, la neîmplinire.

Mai mult decât atât, folosind una dintre aceste căi, sau pe toate trei, cum ar fi de dorit, te poţi integra în UNITATE, poţi capăta acea claritate interioară. Indiferent de calea aleasă, va trebui să NU condamnaţi celelalte căi. În ceea ce mă priveşte, când văd ca se merge pe o cale în mod exclusivist, intervin…încercând sa contrabalansez centrii de putere. Asta nu fară a genera uneori reacţii de nemulţumire, adverse, mulţi identificându-se, fie şi formal, cu calea aleasă.    

Că vă folosiţi de raţiune, de iubire, sau de energia sexuală pentru a vă integra în UNITATE, cu CENTRUL fiinţei, ţine de modul cum aveţi predilecţie pentru unul sau altul dintre aceste principii energetice, de educaţia primită şi de înclinaţie.

Religile au ales câte una dintre aceste căi, blamandu-le pe celelalte, generând dezechilibre profunde în fiinţa noastră.

În realitate, acest fapt se vede chiar din modul cum sunt tratate subiectele pe bloguri. Sunt evidente căile alese de unii…sau de alţii. Cred că fiecare îşi poate recunoaşte singur calea aleasă, atât de evidentă este această cale… prin modul cum abordează subiectele puse în discuţie. De aici apar şi “neantelegerile” , confuzile, interpretările diferite ale comentarilor asupra acestor subiecte.

Repet…ca idee generală, este corect ca aceste trei principii , aceste trei centre de forţă să le folosim în mod armonic, fără a discrimina pe unele în favoarea celorlalte.

Biserica a discriminat sexul, acesta fiind asociat cu gregaritatea, cu păcatul. Această atitudine este un păcat în sine, care a făcut si încă mai face mult rău in lume.  Transcederea energiei sexuale, nu înseamnă înfrânare, sau reprimare. Dar acesta este un alt subiect. Putem găsi Divinitatea prin oricare dintre aceste cai, fără să le discriminăm pe celelalte.

Nu este importantă până la urmă…calea aleasă, cât faptul de a rămâne ÎNTREGI, fără să ne identificăm cu nici una dintre căi. Aceste căi sunt doar MIJLOACE.

Va continua…

 

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Religie și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

3 răspunsuri la “RELIGIOZITATEA”.   (18).

  1. ceciliadumitrache zice:

    Nu îi condamn pe mulţi că rămân încă în starea de necăutare, încerc să îi înţeleg. Începutul e greu, chiar dacă materiale despre evoluţie spirituală sunt nenumărate. Pentru a procesa informaţia, avem nevoie de linişte, de intimitate, pentru că sunt nişte trepte foarte mici pe care se urcă la început, iar parcurgerea lor e cheia evoluţiei ulterioare. De ce spun intimitate, pentru că, în majoritatea cazurilor, cei din jur iau în râs, descurajează căutările celorlalţi. Într-un anturaj în care se discută despre sex, să vorbeşti despre dragoste sau lectură, e un risc major, vei deveni ţinta ironiilor, într-un grup de intelectuali, sexul e dispreţuit, amânat, iar iubirea e un fel de accesoriu, rămâne mai mult la stadiul declarativ, nesincer, netrăit. Într-o grupare religioasă, până şi gândul la sex e îngropat undeva, iubirea e canalizată către un Dumnezeu care poate fi cuprins cu gândul, un Dumnezeu aflat undeva, într-un plan superior, cunoaşterea se opreşte la scrierile religioase, şi acelea, înţelese de fiecare după bunul plac. Trebuie mult curaj pentru a-ţi putea depăşi condiţia, pentru a ajunge să fii diferit în mijlocul unui grup, pentru a găsi calea spre armonie.

    • calinakimu zice:

      Asa este …dar nu este vorba de „curaj”, cât este de acea stare devoţională care urcă din tine, nu este controlată, este PESTE tine…
      Chiar despre asta vorbesc, despre faptul că nu suntem integrali, că fragmentăm viaţa, energiile corporal/spirituale…devenind sectanţi, exclusivişti.
      În clipa cand CONŞTIENTIZEZI această realitate nu mai poţi fi altfel, iar faptul că esti „rara avis” nu trebuie sa te deranjeze, este normal. Desigur, vei fi izolat/ă, nu vei fi înţeles, vei fi criticat, unii te pot considera nebun…EI ŞI ?! Imaginea este cea care contează pentru ei, iar imaginea aparţine periferiei, mahalalei fiinţei, acolo unde in penumbre se pot strecura, unde se simt confortabil prin numarul lor mare, prin spiritul gregar al turmei, care le da curaj si motivaţie să poată supravieţui împotriva firii…să se împotrivească acesteia.
      Intimitatea este acea solitudine asumată, nu impusă, acea solitudine empatica…NU ! Nu este o contradicţie în termeni, cred că mă întelegi. In acea solitudine empatică eşti excedat, inundat de EXISTENŢĂ, cu tot ce presupune aceasta…Este o trăire compasională profundă, intensă, indescriptibilă…

      • ceciliadumitrache zice:

        Eu mă gândisem la altă intimitate, la cea necesară atunci când tânărul e în formare. Mă gândisem la cei care trăiesc la comun, mulţi într-un spaţiu mic, iar în afara casei fac parte dintr-un grup care le dă siguranţă, dar le ordonă un anumit comportament, poate fi grupul din cartier, o grupare religioasă, poate fi chiar o şcoală de elită. Chiar dacă unii vor avea şansa unor momente de revelaţie, revenind în acelaşi spaţiu comun, vor amâna căutarea. Aceia vor fi prinşi în spirala din care e greu de ieşit. Este nevoie de curaj pentru a recunoaşte faţă de tine, în primul rând, ceea ce simţi, pentru a nu opri creşterea.
        Intimitatea ca solitudine asumată presupune deja un alt nivel al cunoaşterii, şi o anumită independenţă (financiară), care îţi dă posibilitatea să îţi desenezi limitele faţă de ceilalţi, să le ignori comportamentul dictat de spiritul de grup.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s