„RELIGIOZITATEA”.   (12).

  Lake with fog and Golden Tamrack trees scene in Montana during the fall season.

Priviţi în jurul vostru, priviţi Existenţa cum se manifestă, cu câtă bucurie o face, deoarece acolo unde este frumuseţe acesta este expresia bucuriei prin cânt, prin galsurile jivinelor pădurii, prin foşnetul frunzelor, prin miresmele şi infinita paletă coloristică a florilor…Din întreaga natură singurul care nu se bucură  este omul. El nu vrea să participe la această revărsare de bucurie, de fericire, nu vrea să între în horă cu graţia Divină.

Omul s-a izolat, stă deoparte înăcrit şi cârteşte, priveşte oblic, măsoară şi cântăreşte, clasifică şi numără, compară şi adună, îşi trăieşte propriul coşmar generat de el însuşi. Cred că în faţa evidenţei este cazul să recunoască că greşeşte, iar vina lui cea mai mare este că „gândeşte” despre Existenţă în loc s-o trăiască pur şi simplu. Omul a „reuşit” să-şi complice viaţa într-o atât de mare măsură încât a ajuns să fie veşnic nefericit. Numele celui ce generează această nefericire este acelaşi şi acelaşi EGO supradimensionat. Tot ceea ce face, ceea ce gândeşte omul  raportează numai şi numai la EL, la ego-ul sau.”Totul are un preţ”, totul se cuantifică în câştig/pierdere, că…frate, frate, dar „brânză este pe bani”.

Omul ar vrea să fie parte integrantă din Existenţă, să se bucure de toate beneficile ei (pe care nici nu prea le cunoaşte), dar ar vrea să ia cu el şi ego-ul, să nu-l părăsească, să rămână cu el.

Este vorba de o contradicţie fundamentală. Ego-ul izolaţionist nu acceptă existenţa în TOTALITATE, iar TOTALITATEA nu poate accepta izolaţionismul. Acesta este o aberant.

Existenţa funcţionează NUMAI ca UNITATE, iar ego-ul există doar în mintea omului ca separativitate, este şi motivul pentru care oamenii fug de…IUBIRE. Iubirea este integratoare, te dizolvă, nu-ţi mai aparţi. Faptul că se „vorbeşte” de iubire are o singură relevanţă : oamenii vorbesc de ceea ce n-au şi cu cât vorbesc mai mult despre iubire, cu atât vor iubi mai puţin.

A te naşte din nou, a doua oară cum zice Iisus, înseamnă că mai întâi să mori pentru trecut, pentru ego şi să te naşti în Existenţă, în PREZENT, să devii conştient de EXISTENŢĂ, de întreg, nu doar de TINE.

Natura înconjurătoare nu este un mijloc prin care TU să te manifeşti…tu eşti un mijloc prin care NATURA se manifestă. Sesizaţi diferenţa. În mod esenţial conştiinţa nu este conştientă de sine…DOAR de ÎNTREG.

Mulţi oameni ieşind din Existenţă (nu prin moarte, prin fapte) trăiesc un adevărat coşmar, ei „cred” că trăiesc, dar cum credinţa nu înseamnă VIAŢĂ, mulţi aşteaptă să scape de această închipuire mizerabilă, de acest coşmar…aşteptând moartea(?!). Şi asta se petrece în contradicţie flagrantă cu realitatea  faptului că omul ar trebui să fie cea mai fericită, cea mai extatică fiinţă de pe Pământ, cu o singură condiţie…să se integreze în Existenţa, s-o accepte, să se nască în ea după decesul ego-ului. Va trebui să înţeleagă că nu există certitudini în ceea ce-l priveşte, că totul este impredictibil, să accepte că el ESTE vulnerabil, iar riscul, misterul, aventura Existenţei este în sine minunată.

Şi încă ceva…va trebui să înţeleagă că în mod fundamental nu există EU şi ceilalţi, că energia este COMUNĂ.

Desigur, există mai multe polarităţi ale acestei energi. Dar ea nu este separată,chiar dacă este bipolară (+-). Aceiaşi energie se manifestă aici şi pretutindeni, în pom şi în om, în floare şi în soare, în ce se vede şi în ce nu se vede…

A nu înţelege aceste realităţi înseamnă a refuza extazul, bucuria, fericirea…în schimbul nefericirii, suferinţei iadului ego-ului.

O minte religioasă începe din clipa în care iese de sub tutela ego-ului, iar acest fapt este posibil prin CONŞTIENTIZARE. Rolul educaţiei este foarte important pentru a genera această lume nouă. Copilul vine în lume fără ego, fără cunoştinţe, fără religie, fără filosofii şi sisteme, fără concepte…el vine curat, pur, inocent. Educaţia, aşa cum este ea, nu se ocupă de CREŞTEREA copilului, se ocupă de întinarea acestuia prin implantarea ego-ului. Copilul devine astfel după chipul şi asemnarea educatorilor săi, educatori ce sunt purtătorii bolilor acestei lumi meschine, lacome, violente, într-un cuvânt : egotice. Şi asta împotriva faptului ca el ESTE in mod fundamental dupa chipul si asemănarea EXISTENŢEI.

Copilul va crede în inocenţa sa că părinţii îl iubesc, că-i vor binele…fără să ştie că acestia nu-şi cunosc propriul bine, că-l otrăvesc, îl umplu de cunoştinţe false, de gânduri, filosofii, teozofii …ce-i deschid larg porţile iadului

Va continua…

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Religie și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

17 răspunsuri la „RELIGIOZITATEA”.   (12).

  1. George Valah zice:

    „Religie de masa” nu exista! Singura religie posibila si adevarata a fost cu mii, milioane, sute de milioane de ani in urma, cand omul singur statea de vorba cu Universul.

    Chiar cuvantul „religie” ar trebui evitat, pentru ca implica aprioric o rupere si o reconectare, cand de fapt „ruperea” de intreg nu a existat si nu are cum exista si contradictiile apar tocmai din falsitata acestei separari urmata de o si mai falsa reconectare!

    Cum s-a petrecut „alienarea”, adica schimbarea directiei de preocupare a mentalului de pe planul spiritual/universal in planul strict material, adica intr-un caz particular ingust/limitat e o istorie veche si mai ales deliberat aplicata speciei umane…. Tot ce pot sa spun acum e ca in urma cu 7000 de ani, „inca eram liberi”, apoi, undeva intre acum 5000 de ani si 3000 de ani a avut loc „captarea’: omenirea a devenit insclavizata si asa a ramas! Cum s-a petrecut asta, prin ce mijloace, etc poate o sa avem ocazia sa mai discutam…

    • calinakimu zice:

      Religia ca orice altceva este o chestiune INDIVIDUALĂ, până când se intră în NORMALITATE, adică în TOTALITATE. Repet… „religiozitatea” de care tot vorbesc, nu este o religie în sensul consacrat al acestui concept.
      Am o rubrica pe care am cam abandonat-o , dar care o voi relua : CONCEPTE, în care încerc să găsesc un înţeles REAL asupra anumitor concepte. Acum, fiecare poate spune orice despre orice, cu vorbe, cuvinte extrem de INTERPRETABILE, Eu spun un cuvânt, care pentru mine are o anumită interpretare…şi altul înţelege acel cuvânt după propria interpretare. De aici apar cele mai multe confuzii, contradicţii şi dispute sterile, fără obiect. Cuvântul, în loc să ne ajute să relaţionam, a ajuns să ne despartă. Se pare că …dacă la început a fost cuvântul, de la care a plecat totul, va trebui să ajungem să „sacapăm” de el, pentru a ne reîntoarce…(?!)
      Ce s-a petrecut cu omenirea cu câteva mii de ani în urmă, când s-a produs adevărata SCHIZMA, nu aia dintre biserici, nu putem şti decât intuitional, sau prin clarviziune. Este un subiect, mai mult decât tentant, pe care chiar vreau să-l discutăm. Poate după ce închei ciclul acesta de articole despre „religiozitate”.
      Deocamdată , pentru a comunica, mai ales în virtual, trebuie să ne folosim de cuvinte. Cu siguranţă, când interlocutorii empatizează dincolo de cuvinte, discutile devin articulate. Cum spuneam viciul interpretării în mod diferit al coneptelor…rămâne. Nu cunosc un comunicator mai desăvârşit că Iisus. EL a reuşit să dea înţeles, să explice…paradoxul. Asta este cu adevărat paradoxal…
      Bineânţeles că s-a folosit ŞI de cuvinte. Multe dintre acestea erau pe înţelesul unor oameni care aveau ca sursă de informaţie în principal Biblia, Vechiul Testament. Aşa încât şi-a adaptat discursul în functie de interlocutori. De aici apar unele confuzii ,în tretinute de cei „interesaţi”, în speţă de biserica, care interpretează totul …PROFITABIL.
      Nu vorbeste Iisus…vorbeste EXISTENTA.

      • George Valah zice:

        „Ce s-a petrecut cu omenirea cu câteva mii de ani în urmă, când s-a produs adevărata SCHIZMA, nu aia dintre biserici, nu putem şti decât intuitional, sau prin clarviziune.”

        Putem stii din dovezile arheologice, care exprima conceptele si modul de gandire ale epocilor din care provin, imposibil de negat. Tocmai asta e adevaratul motiv pentru care ele sunt sistematic distruse, devalizate „mai ales in aceste zile”!

        Emanuel ( se citeste „Jemanuel”, caci acesta e numele Lui, nume dacic 100%!) Nu a fost doar un „comunicator desavarsit” ci un „Eliberator” desavarsit. „Eu am reusit, asa puteti si voi”, nu e o afirmatie/indemn facute de pe pozitia Celui caruia toate i se supun, versus oamenii insclavizati, ci tocmai de EGALITATE potentiala (Altii poate vor face minuni mai mari ca Mine) si rupere a oricaror lanturi ce ne ingradesc aceste posibilitati!

      • calinakimu zice:

        Eu ŞTIU că tot prin clarviziune, prin intuiţie vom putea şti ce s-a petrecut. De unde ştiu? Nu ştiu…?!

      • George Valah zice:

        Si eu stiu, si tu stii, ca si in clarviziune si intuitie, „reperele materiale” ascund in ele vibratiile care favorizeaza aflarea evenimentelor ce s-au petrecut in preajma lor… Sunt ca niste „cutii negre” care asteapta sa fie deschise !
        Eu de ex. „stiu” cum a fost insclavizata omenirea si mai ales „de ce” si „cine” a participat la asta, cum s-a produs „cotitura”(schizma- cum o numesti tu) dar pentru asta si mai ales pentru a se face „reversibilitatea” (readucerea la starea initiala „libera”) aceste dovezi arheologice m-au ajut sa „inteleg”/intuiesc… asa cum si pe altii ii ajuta!

      • calinakimu zice:

        Dovezile arheologice sunt interpretabile ca tot ce ţine de cunoaşterea gândirii, a minţii care işi adună şi compilează informaţii…NUMAI din această dimensiune materială. Este calea raţiunii…
        Calea directă este mintea religioasaă de care tot vorbesc.

  2. ceciliadumitrache zice:

    Natura cântă. Noi când am uitat să cântăm bucuria? De ceva vreme am descoperit, sau ea pe mine, magia cântecelor celor de la Celtic Woman. În cântecele lor pare că însăşi viaţa cântă. De ce le simţim atât de aproape, gândeam – să fie amintiri, transmise prin sânge de la celţii care au fost înainte pe pământurile acestea? Par amintiri. Simplitatea cântecelor, gesturile, uneori cei câţiva paşi de dans mi-au amintit de magia din poveştile cu zâne.

    La munca în aer liber se cântă. La birou sau în fabrică nu se mai cântă. Ne-am civilizat, dar am uitat magia unirii vocilor în armonie. Era una din bucuriile simple. Am pierdut-o. Era o cale spre cunoaştere şi apropiere de ceilalţi. Am uitat calea aceea. Era generozitate, un mod de a dărui ceva din tine celuilalt iar starea de generozitate nu dispărea imediat după aceea. Am uitat să facem daruri bucăţi de suflet. Dacă stau să mă gândesc, înainte şi criticile erau făcute la joc, sub formă de strigături şi nu se lăsa cu supărare. În cântec nu există ego. Un copil iarăşi, cântă despre ce vede, despre gâze, despre soare, ca şi o pasăre liberă. Poate, cândva, vom reînvăţa de la copii să cântăm bucuria.

    • calinakimu zice:

      Mă bucur pentru tine. Ceea ce ai aflat tu, ceea ce ai descoperit prin TINE, nu este puţin lucru. Organele spirituale, cele de văzut şi auzit de care spune Iisus (şi eu, cu scuzele de rigoare pentru asociere) se dezvoltă prin cultivarea sensibilităţii, adică nu trebuie să pui sămânţa, sămânţa este în tine, trebuie doar s-o „laşi” să crească, să îmbobocească şi să ÎNFLOREASCĂ…să capete VIAŢĂ… să-ţi DEA VIAŢĂ !
      Ai sesizat bine…Noi nu putem şti, nu putem tânji după ceva ce n-am CUNOSCUT cândva…
      Încerc să vorbesc cât mai puţin despre evoluţie, un cuvânt, care ca multe altele, a fost corupt. Noi trebuie să ne dumirim, să CREŞTEM sămânţa, nu să evoluăm , în sensul să devenim mai buni. Dar SUNTEM PERFECŢI, cât de perfecţi să mai fim ? Eu spun să conştientizăm PERFECŢIUNEA TOTALITĂŢIi.
      Să lăsăm ce am învăţat, gândurile „despre” viaţă…s-o TRĂIM din plin, cu toată puterea, din toată inima, cu tot sufletul…Iisus spunea că aşa trebuie iubit D-zeu…Dar D-zeu este EXISTENŢA, este VIAŢA, nu vrun moş cu barbă, sau vreo energie ocultă. Este energia TOTALITATII ARMONICE, CREŞTERII, a tot ce se manifestă, este OMUL din om, COPACUL din copac…şi tot aşa…
      Spui despre muzica naturii, a bucuriei. Ce muzică se compune si se ascultă astăzi? ASTA suntem, ca muzica ce-o cântăm. Cum să mai auzi „graţia” Divină de TOBELE rok-ului…a metalicilor, a sataniştilor. Satana nu există în realitate, a devenit o realitate, l-am inventat şi dansăm braţ la braţ cu el. Este după chipul şi asemănarea ego-ului.
      Muzica Existenţei , vei auzii…nu are nevoie de instrumente, ea răsună în TĂCERE, fără să se audă…şi totuşi, când o descoperi ESTE copleşitoare…

      • Daniela zice:

        Cecilia ştie şi aude altfel muzica…Pentru că despre Sfânta Cecilia se spune că auzea cantecele îngerilor, fiind patroana muzicienilor, a cântăreţilor, a poeţilor…Şi ştiu ce spun, pentru că şi eu sunt o Cecilia…

      • calinakimu zice:

        Ma bucur sa aflu…dar asta nu are legatura cu numele…

  3. În mijlocul naturii, chiar și egoiștii uită de ei înșiși copleșiți de frumusețile ce-i înconjoară.

  4. Daniela zice:

    Stiu ca nu are legatura cu numele… era doar un zambet cecilienesc…

  5. psi zice:

    ignaţiu de loyola spunea: când sufletul se află în stare de graţie încântă ochii lui Dumnezeu şi ai îngerilor. culmea, prima oară am citit acest citat într-o carte a unui mare ateu: cioran.
    eu cred că la momentul actual ne-am pierdut cu desăvârşire starea de graţie. cu desăvârşire.

    • calinakimu zice:

      Aceasta stare de gratie nu poate coexista cu egoismul exacerbat la care a ajuns omenirea in ansamblul ei. Ca esti teist sau ateist este tot una…Si unii si ceilalti sunt confuzi. D-zeu nu poate fi demonstrat ca exista, cum nici nu poate fi demonstrat ca nu exista. Spunea cineva inteleptit…”Daca ma intreaba cineva daca exista D-zeu, nu stiu ce sa-i raspund, daca nu ma intreaba…STIU.
      Gratia Divina este starea de religiozitate de care tot vorbesc…

      • psi zice:

        da, ştiu, ai perfectă dreptate în ceea ce spui. 🙂
        ştii, citisem mai sus ceea ce spuneai despre Iisus. şi mă gândeam că eu cred că esenţa a ceea ce a adus el pe pământ (fie că acceptăm divinul din el, fie că vorbim despre un pământean) este prinsă în cuvintele următoare: „iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi”. o astfel de stare este totalmente opozabilă egoismului, egocentrismului care ne macină, ne distrug. şi mi-am spus aşa: în ziua în care chiar voi putea face aceasta, mă voi putea considera un om împlinit.

      • calinakimu zice:

        ASA ESTE. Consider ca acesta este mesajul CENTRAL al lui Iisus, al Existentei…de fapt.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s