„RELIGIOZITATEA”.   (9).

 

7

Când vom lua cunoştinţă de Divinitate, va fi un moment hilar. Vom descoperi un D-zeu pe care l-am ştiut din totdeauna. Este de fapt o redescoperire, iar cel mai aproape de Divinitate am fost în copilărie, asta până când nu ne-a fost anihilată de educatie.

În cărţile aşa zis sfinte, în Biblie, se pot găsi multe adevăruri, împletite cu mituri. Acolo se spune că „D-zeu este cel ce ESTE.” Este o afirmaţie corectă, deoarece orice atribut al Divinităţii ar limita-o. Iisus ŞTIE acest fapt şi mai ştie că el este UNA cu Divunitatea, adică EL, spre deoasebire se ceilalţi, este CONŞTIENT de acest fapt.

În Biblie se spun şi multe lucruri greşite…Se spune că D-zeu i-ar fi alungat din Rai pe Adam şi Eva. Să fim serioşi…nimeni nu poate izgoni pe nimeni. Cum poţi să izgoneşti pe cineva în afară, care afară ? Cu toţii suntem în Rai, numai că omul nu mai este conştient de acest fapt, ego-ul l-a orbit, nu mai vede decât nebuniile acestuia, nu Raiul realităţii.

Faptul că  nu suntem conştienţi că suntem UNA cu Divinitatea, cu Existenţa, ţine numai de gradul de inconştienţă la care am ajuns.

Noi facem parte cu toţii din Existenţa, suntem un organism, nu un apendice care poatre fi scos şi aruncat… unde să fie aruncat atâta timp cât nu există  nimic în afara Existenţei, a TOTALITĂŢII din care şi prin care totul face parte.

Faptul că nu suntem conştienţi de sacralitatea noastră, că ne-am făurit universuri imaginare, paralele, ireale…nu face decât să ne trăim propriul coşmar  cu suferinţele inerente  generate de acesta. Am ajuns să trăim într-o lume conceptuală, o lume verbalizată, schizoidă, fragmentară. Cum acest fapt este profund anormal, ireal, confuzia, zbaterea, dizarmonia, suferinţa sunt consecinţele …normale.

Din acest motiv TĂCEREA, eliminarea gândurilor verbalizate, a conceptelor, a viselor, a iluzilor este primul pas pe care trebuie să-l facem pentru a ni se revela „glasul” lui D-zeu, acel tainic şi armonic ritm al vieţii.

A primi Existenţa, a o lasă să se manifeste în cuget şi simţiri, nu înseamnă decât a contempla în deplină linişte REALITATEA. Cum s-o vezi şi s-o auzi când tu visezi cai verzi pe pereţi şi asculţi doar sunetul banilor?!

Cum să simţi sacrul, Divinul din tine şi de pretutindeni, când tu nu eşti niciodată ACASĂ, acolo în centrul fiinţei.?! Tu acum baţi coclaurii periferiei, mahalalei, clădită după modelul ego-ului. Chiar nu vedeţi această realitate?!

Tăcerea în care REALITATEA vi se dezvăluie în toată splendoarea,  în toată grandoarea ei, nu poate fi impusă, nici de vrun D-zeu, sfânt sau guru spiritual. Cum să înţelegeţi „limba” Adevărului, a Realităţii, a Frumuseţii, a Divinităţii, a IUBIRII, când voi banguiti în limba dezarticulată, bâlbâită, gregară a ego-ului?

Si iarasi ajungem la urechile de „auzit” si ochii de „vazut”…

Pe măsură ce norii preocupărilor meschine, ai gândurilor, scopurilor,  se duc, sunt „lăsaţi” să se ducă, se pierd în zare, se evaporă, sau se transformă în lacrimi de RECUNOŞTINŢĂ, atunci şi numai atunci, cerurile conştiinţei se deschid, cerul devine senin, dar acest senin vine o dată cu TĂCEREA.

Aceste atribute ale tăcerii serene, nu pot fi impuse, date, exersate sau antrenate, ele nu se cuceresc, nu se capătă în timp…pas cu pas. Ele apar, se dezvăluie ca o consecinţă a faptului că am conştientizat această nevoie eliberatoare, această normalitate, când am înţeles cumintea-inimă… este o revelaţie.

Lăsaţi deoparte voinţa aia încrâncenată la care facem apel atunci când dorim să obţinem un „câştig”, un profit material sau spiritual. În graba noastră maladivă am vrea să obţinem totul…ieri, frica de moarte, care zace în subconştient, ne face precipitati, am vrea însă să obţinem TOTUL pocnind din degete, dacă se poate. Ei bine NU se poate capătă înţelegerea prin forţă, prin voinţă, sau cu bani. Aici nu este vorba de dorinţă, aici funcţionează DEVOŢIUNEA, este nevoie de acea dăruire totala dezinteresată, de acel sacrificiu a ceea ce ai fost, ce va fi ars pe altarul conştiinţei, în care însuşi ego-ul va fi incinerat. Iar acest ritual simbolic se savârşeşte in acea  TĂCERE serenă ce nu aparţine gândurilor, ce nu poate fi imaginată şi nici descrisă, ea se naşte din inimă, din IUBIRE, este înţelegerea care reprezintă adevărata INTELIGENŢĂ ce aparţine EXISTENŢEI.

Când privim, când ascultăm, nu trebuie să mai interpretăm, să mai judecăm, să mai comentăm, să mai comparăm folosindu-ne de expertiza, de experienţa noastră asupra celor văzute. Lăsaţi NOUL să se manifeste ca ceea ce ESTE. Atunci nimic nu va mai fi la fel. „Eticheta”, oricât ar fi ea de cuprinzătoare, nu poate cuprinde realitatea a ceea ce ESTE.

Bucuria de a participa la spectacolul mirific al Existenţei este în sine o minune. N-o alteraţi cu „expertiza”, cu experienţa voastră „doctă”. În universul gândurilor, al vorbelor, fiecare vorba sau gând te leagă de alte şi alte vorbe sau gânduri. Se intră într-un univers conceptual ireal, inexistent. Porneşti de la o idee care -ţi trece prin cap şi de acolo gândurile se vor asocia cu alte şi alte gânduri umblând aiurea, fără nici o noimă.

Prinşi în jocul gândurilor cărora le dăm puterea să străbată Universul producând daune, sau destin, generăm complicaţii şi suferinţe inutile.

Dacă „lumea” a început de la „cuvânt”, oare dacă renunţăm la cuvânt nu ne întoarcem la SURSĂ? Eu cred că DA ! Acum ceea ce se vede este că suntem „îmbătaţi” de cuvinte şi rătăcim confuzi prin lume, fără nici o responsabilitate, inconştienţi.

Va continua…

 

 

 

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Religie și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

6 răspunsuri la „RELIGIOZITATEA”.   (9).

  1. ceciliadumitrache zice:

    Primul pas spre Edenul pierdut ar fi să ne oprim, să tăcem, să privim în jur, să trăim starea de recunoştinţă şi bucurie pentru tot ce ne este dat. Când vom reînvăţa să mulţumim în loc să cerem una şi alta, atunci abia ne va fi mai bine.

    Undeva, citisem că logos s-ar traduce de fapt prin informaţie – la început a fost informaţia. Atunci, scrierile vechi ar trebui reinterpretate.

    • calinakimu zice:

      Cu siguranta este nevoie de reinterpretari.
      Dar cine ne opreste s-o facem, cine ne opreste sa ne reconsideram propria pozitie ? Desigur ca ego-ul. Dar asta trebuie inteles cu INIMA, nu cu intelectul viclean, un intelect pervertit de ego.

  2. smaranda64 zice:

    Sărbători fericite și binecuvântate!

  3. Mugur zice:

    Raiul și iadul sunt doar stări interioare nouă. Fiecare le va simți în felul său, zic eu.
    Credința în Dumnezeu este de asemenea o stare interioară, așa cum crezi și tu în ființa supremă. Fiecare dintre noi crede în felul său. Eu, spre exemplu, nu voi lua cuvânt cu cuvânt biblia ca adevăr suprem, ci doar ca pe o mare carte de învățătură. Are multe sfaturi bune, utile vieții noastre.
    Dumnezeu în care cred eu, este diferit de cel descris de biserica actuală, oricare biserică aș lua în considerare. Dumnezeu în care cred eu este unul viu, unul care trăiește cumva alături de mine, cu mine, în și prin mine!
    Dumnezeu în care cred eu nu vrea cuvinte, ci doar să simt și să-l simt, în tot ceea ce este în jur. În energia din mine și din jurul meu.
    Sunt religios?
    Eu aș spune că sunt doar credincios conceptului Dumnezeu.

    Să-ți fie sărbătoarea aceasta în plină lumină!

    • calinakimu zice:

      Nu este nici o contradictie in ce sustin eu si ce susti tu. Sunt doar chestiuni de nuante …conceptuale. Eu nu cred INTR-O fiinta suprema…Eu cred in SUPREM. Fiinta sunt eu, tu si ce mai exista, iar „supremul ” …TOTALITATEA, de care suntem constienti cand functionam ARMONIC, sau NU, cand functionam egotic.
      Tu poti crede intr-un D-zeu personal, care te reprezinta, dar una este credinta si alta revelatia…
      Ca te consideri religios in consens cu cele sustinute de mine…sau NU….este o chestiune ce tine de tine. Eu spun cum consider eu ca trebuie, cum inteleg eu. Ca unii rezoneaza cu mine, ca altii vor sa-si promoveze propria religiozitate, FOARTE BINE si intr-un caz si in altul. Poate ca „deranjez” cand spun…”verde in fata” anumite lucruri care contesta cutumele, dogmele, prejudecatile. Asta este…Nu port uniforma nimanui, cum nimeni nu trebuie sa se imbrace ca mine. Eu detin adevarul meu absolut, experimentat, vietuit, dar eu sunt eu, cu toate ca stiu ca suntem mai mult decat frati. Dar ce vad eu in mine, nu este obligatoriu sa vada si ceilalti. Nu sunt un invatator, un guru, un maestru in cautare de discipoli sau prozeliti.
      Nimeni nu trebuie sa-si justifice credinta…eu nu dau note, dar imi spun parere, care chiar daca aparent este contradictorie…de fapt este o completare.
      Ma intrebi retoric daca esti religios ?
      Adica ma intrebi daca se potriveste ce spui tu despre religiozitate…fata de ce sustin eu.
      Tu stii mai bine, iar daca nu stii, nimeni nu poate sa-ti spuna…tu trebuie sa afli.
      Dragul meu…INVIERE SPIRITUALA !!! Singura si adevarata inviere.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s