„RELIGIOZITATEA”.   (5).

3

Încheiam ultimul articol spunând cum oamul caută Divinitatea, sau acel „ceva” indefinit, orbit fiind de lumina proprie a acelui „ceva”. Aparent este o situaţie hilară, prostească, să cauţi „ceva” în însuşi acel „ceva”?! Şi totuşi asta se petrece.

În procesul căutării se petrec mai multe fenomene contradictorii. Când cauţi ceva trebuie să ştii cum arată acel ceva, nu poţi cauta în necunoştinţă de cauza, aşa abstaract. Asta înseamnă că ai o idee preconcepută a ceea ce cauţi, ceea ce este un non-sens. Tu nu poţi găsi ceea ce ESTE, nu poţi găsi decât ceea  ce cauţi, adică ceea ce crezi tu că este, sau ţi s-a spus că este acel „ceva”. În plus, atunci când cauţi eşti tensionat, eşti concentrat pe obiectul căutării tale, eşti în situaţia de a nu vedea pădurea de copaci. Orizontul vederii tale se tot îngustează pe măsură ce creşte concentrarea.

Asta ce înseamnă? Că trebuie să găseşti fără să cauţi, să descoperi misterul, miracolul şi pentru asta trebuie să fii deschis, permisiv şi complet relaxat, fără nici o tensiune. De fapt asta este starea meditativă. Calm, relaxat, atent(nu înseamnă concentrat), gata să primeşti graţia, miracolul, impredictibilul, aceasta este starea meditativă în care noul, misterul poate pătrunde.

Cum poate crede cineva că necuprinsul poate fi cuprins, surprins căutăndu-l cu cerbicie, cu încrâncenare, cu ardoarea realizării acestui „scop”?

Ceea ce în cercetarea ştiinţifică este obligatoriu, adică starea de concentrare pe detalii, în cercetarea Existenţei această concentrare devine o piedică, atunci când este vorba de găsirea necuprinsului.

Această este starea de religiozitate, în care nimic nu este negat, nimic nu este cunoscut, totul este un mister ce poate fi revelat. Adevărul, D-zeu, realitatea…ESTE PREZENTĂ acum şi aici pentru cei dispuşi s-o primească,  să rişte tot ceea ce cunosc, toată erudiţia lor, toate cunoştinţele acumulate. Nu poţi rămâne cu un picior în cimitirul trecutului şi cu celălalt în iluzia viitorului, ignorând singura realitate, singurul adevăr…PREZENTUL. Este şi motivul pentru care oamenii sunt atât de instabili…stând crăcănaţi într-un şpagat imposibil.

Fără să ştim mai nimic despre prezent, noi trecem prin acesta fulgurant, fără să-l percepem în toată măreţia sa. Divinitatea, acel „ceva” armonic, unificator, empatic, rezonator se află înaintea ochilor noştri, iar noi n-o vedem, închizând ochii, orbiţi fiind de lumina, de măreţia acesteia. Pur şi simplu nu putem „duce” o asemenea măreţie, nu avem sensibilitatea necesară absorbirii acestei frumuseţi. Se spune că ceea ce ochiul nu poate să vadă, dar datorită căruia ochiul vede…acela este adevăratul D-zeu şi nu ceea ce cred oamenii. Ceea ce urechea nu poată să audă, dar datorită căruia urechea aude…acela este adevăratul D-zeu şi nu ceea ce cred oamenii. Ceea nu pot gândi oamenii, dar datorită căruia oamenii gândesc …acela este adevăratul D-zeu şi nu ceea ce cred oamenii.

Noi credem despre D-zeu că trebuie să-l convingem de iubirea noastră pentru el, să ne gudurăm pe lângă el, să ne punem bine cu el pentru a-l da de partea noastră, eventual să dăm în cap acelora care nu-l respectă ?!… Dar bine…D-zeu nu este „cineva” ce poate fi posedat, ce poate fi văzut în afara Existenţei. Cum să cuprinzi necuprinsul? Nu-l poţi iubi pe D-zeu de la tine putere. Iubirea este o caracteristică a Divinităţii, a Existenţei. Aşa trebuie înţeleasă şi iubirea dintre parteneri. Cum să-ţi subordonezi partenerul/a  iubit/a ?! Cum să posezi iubirea? Este o inepţie pe care o practică(?!) cu cerbicie oamenii. Chiar fac caz de această prostie. Bărbatul meu, nevasta mea ?! Aiurea ! Vrei să te laşi posedat de iubire? Foarte bine, este normal ca cel ce este MARE să posede pe cel ce este mic. Este normal ca nelimitatul să posede, să cuprindă limitatul.

Viaţa, iubirea, adevărul, D-zeu, nu pot fi posedate. Noi asta vrem şi asta facem atunci când ne place ceva, acel ceva vrem să-l posedăm, să-l luăm…”acasă”. Aşa funcţionăm, egoist. Existenţa însă nu o putem poseda, dar nici nu o putem pierde. Asta înseamnă că ne aflăm în ea pentru a o realiza, să fim la unison cu cu ea, să fim în ritmul ei.

Vrei s-o auzi ?!…Atunci TACI, nu vorbi peste ea.

Va continua…

 

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Religie și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

3 răspunsuri la „RELIGIOZITATEA”.   (5).

  1. Atunci TAC 🙂 Chiar ca nu mai este nimic de spus dupa asemenea vorbe. Superb.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s