ABC-ul cunoaşterii de sine. (3).

15

Primul şi cel mai important pas de făcut în acest proces al cunoaşterii de sine, este acela de a deveni conştienţi de propria condiţionare, aflată în câmpul gândirii. În acest domeniu se află dorinţele, speranţele, plăcerile, temerile, intenţile, bucuriile, scopurile, năzuinţele şi suferinţele noastre. Aceste domenii se află la periferia fiinţei, în acea conştiinţă/conştientă de suprafaţă, de „serviciu”, cu care operăm la periferie. Aceasta îmbracă două aspecte, se află pe două paliere :la suprafaţă se află gândurile, emoţile, sentimentele noastre ce ţin de activităţi şi mai în interior tot ceea ce se sedimentează dintre acestea, care ne sunt mai puţin cunoscute în mod direct, cu care luăm contact prin vise(vezi articolele despre vise) şi prin intuiţii.

9

Această mică conştiinţa de suprafaţă ne va influenţa întreaga viaţă, iar inconştientul, cu tot ceea ce este sedimentat acolo, cu temerile sale, cu discriminările rasiale şi religioase, cu ce este dobândit sau înăscut ne rămâne necunoscut.

Psihanaliştii ne-au vorbit despre existenţa subconştientului şi noi o luăm de bună, acordând o prea mare importanţă acestuia, când de fapt acesta este condiţionat de stupizenile conştientului Acest aşa zis conştient şi subconştient sunt fragmente condiţionate puţin semnificative faţă de ÎNTREGUL fiinţei noastre rămas complet necunoscut.

Noi va trebui să devenim conştienţi de câmpul întregii noastre conştiinţe, care este vast. Dar noi suntem atenţi doar la suprafaţă, la un fragment insignifiant al conştiinţei. Gândurile, simţirea, acţiunile/reacţiunile sunt în conflict unele cu altele, ele nu funcţionează ca întreg, acestea sunt fragmentare.

14

Astfel ajungem în situaţia de a avea o mulţime de feţe…în funcţie de circumstanţe. La serviciu avem o faţă(şi acesta diferă în funcţie de şef sau de subaltern), o alta acasă(diferă faţă de copii sau soţie), alta cu prietenii (amant/ă?!), s.a.m.d.

Pe gură ne ies vorbe frumoase, dar ipocrite. Vorbim de iubire…dar urâm, vorbim despre democraţie…dar suntem dictatoriali, vorbim despre pace…dar suntem conflictuali, vorbim despre echitate…dar suntem lacomi, vorbim despre colaborare…dar suntem competitivi. Cum oare vom deveni conştienţi de acest fapt, cum vom acţiona integral, ca oameni întregi, NORMALI ?!

Cum bine se ştie egoul este responsabil pentru modul cum am devenit divizaţi, fragmentari, atomizaţi, posesivi, lacomi, violenţi, geloşi, invidioşi, resentimentari.

Dacă vom încerca să devenim analitici, să ne cercetăm gândurile…gând cu gând, cercetarea s-ar prelungi impredictibil, vor apare distorsionări, ego-ul luptând din răsputeri pentru supravieţuire. Nu vom putea realiza adevărul mergând pas cu pas, acesta, adevărul este o revelaţie şi apare în clipa în care suntem INTEGRALI, totali, nu divizaţi, fragmentari. Apare când suntem cu mintea tăcută, atemporali d.p.d.v. psihologic.

Acest fapt este dificil, este necunoscut modului cum suntem obişnuiţi să acţionăm. Noi am fost obişnuiţi să căutăm vinovaţi, nu să căutăm în noi înşine răspunsurile.

Dacă însă pentru o clipă am fi totali, ne-am abandona prezentului folosindu-ne în mod integral atenţia, conştientizând senini, calmi realitatea, vom avea revelaţia adevărului.

Starea de atenţie totală nu are nimic în comun cu concentrarea, care este un efort focalizat, care se bazează pe excludere. Atenţia este calitativ superioară concentrării, este o stare de LUCIDITATE.

1

Dar problema noastră reală este că nu ştim să fim lucizi, că nu suntem aproape niciodată atenţi. Preocupaţi fiind de veşnicele gânduri care ne însoţesc pretutindeni, nu avem ochi pentru cele ce ne înconjoară, pentru jocurile luminilor şi culorilor, pentru glasurile naturii : vânt, păsări, foşnete…Suntem preocupaţi să nu ratăm, să nu pierdem, să câştigăm…şi ratăm esenţialul, viaţa, prezentul mirobolant, realitatea…EXISTENŢA.

Mintea noastră aleargă după plăceri meschine, după dobândirea puterii, după achiziţii, după tot felul de scopuri ambiţioase. Cum putem fi lucizi sau obiectivi?

Noi nu suntem atenţi nici la ce se petrece în jurul nostru, nici la ce se petrece în interiorul nostru. Pentru a vedea cu adevărat frumuseţea trebuie să fim sensibili, adică dăruiţi total percepţiei, lucizi,calmi, senini. Fiind astfel vom genera o energie specială, specifică acestei lucidităţi totale, devenim profunzi, observatori fideli ai realităţii fără a interveni în nici un fel, fără a judeca, a compara, fără a clasifica.

2

Va continua…

 

 

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Multiversuri spirituale și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

9 răspunsuri la ABC-ul cunoaşterii de sine. (3).

  1. Camelia zice:

    Uităm să vedem ceea ce e înjurul nostru pentru că uităm să fim, nu ne mai îngăduim să fim, aşa că din când în când ar trebui să ne mai punem eul şi mintea deoparte ca să te poţi contopi cu ceea ce e în jurul tău. Să te priveşti de dinafara ta şi de la îndepărtare cu detaşare, asta e luciditate.
    Cât despre emoţie şi sentisibitate, astea’s mărturii ale ambianţelor nostre, cele care spun despre noi.

    • calinakimu zice:

      Este corect Camelia…aşa este, dar în clipa în care înţelegem profund, nu doar intelectual necesitatea de a le punem deoaparte, acea clipă va coincide cu eliberarea de acestea…dacă am realiza, fie şi fulgurant, inepţia ego-ului, modul cum acesta a preluat conducerea fiinţei, structurând mintea să gândească în aceste condiţionări ale sale, în temeni egocentrici, AM SCĂPAT definitiv de el.
      Aud oameni certificaţi de diplome universitare, oameni cu „pretenţii”, care pleacă de la considerente asupra ego-ului, de-a dreptul inepte. Aceştia consideră ego-ul un dat, ceva ce intră în natura omului(?!), de care nu putem scapa, este PESTE noi. De-a dreptul uimitor… Şi ne mai miră haosul, violenţele, discriminările, ipocriziile semenilor noştrii?!

      • Camelia zice:

        Eu cred că egoul ăsta ne cam supune unei sclavii, ne face să tot căutăm ceea ce nu putem avea, să ne dorim să fim ceea ce nu putem ajunge.

  2. Camelia zice:

    Ai ales macii cei tremurători, nespus de frumoasă alegere, mulţumesc pentru.

    • calinakimu zice:

      Cu bucurie…Minunile aflate pretutindeni ne exced, ne coplesesc…

      • Camelia zice:

        Şi când te gândeşti, Călin, că astea toate’s la o întindere de mână încât mintea aproape c’a şi uitat de ele… Ce trist.

      • calinakimu zice:

        Eu am început să cred că în urma modului cum structura egotică a minţii ne conturbă, ne destabilizează pe toate planurile, aceasta devenind generatoare de conflicte, însăşi acestă minte, creierul suferă o degradare nu numai psihologică …chiar fizică. Altfel nu-mi pot explica o asemenea degradare. Nu mai vorbesc despre dezvoltarea organelor spirituale, de nevoia unei sensibilizări, despre iubire… dar nu funcţionează nici logica ştiinţifică, matematică, filosofică…Chiar nu putem înţelege că nu putem funcţiona decât ca UNITATE, decât impreună, decât ca întreg ?! Se pare că nu…Şi atunci…ce să mai cred?!

  3. Camelia zice:

    Luată cu vorba am şi uitat să-ţi dau laic, dar de asta cred că ţi-ar fi păsat puţin spre deloc.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s