Despre “ CENTRARE “ (1)

centru6

Recitesc titlul articolului cu ochii unui cititor obişnuit cu titluri care mai de care mai spectaculoase, mai incitatnte. Pentru un neavizat acest titlu nu spune nimic, nu are nimic spectaculos, pentru cine a urmărit cât de cât acest blog  va realiza că este vorba de cea mai teribilă aventură interioară : intoarcearea fiului risipitor ACASĂ.

intoarcere2

În “centru” nu nimereşti mergând la întâmplare, trebuie să şti drumul, acesta este bine localizat. Să ajungi la periferie, să fi acolo, nu trebuie să cunoşti drumul. Periferia este peste tot, însă numai în centru este CENTRUL. Ca să poţi afla drumul ce duce în centru trebuie să fi atent, treaz, conştient.

Dar oare ce înseamnă să fi “conştient”? Când faci ceva, orice, fie că citeşti, sau te plimbi, fie că te uiţi la televizor sau repari bicicleta, că asculţi muzică sau păsările ciripind, eşti conştient de toate acestea, dar NU eşti conştient de TINE însuţi. A fi conştient înseamnă a fi conştient de TINE oricând şi oriunde te-ai afla, şi orice ai face. Această conştientizare este însăşi CENTRAREA. Că te plimbi, asculţi sau munceşti să fi conştient că TU faci acel lucru. Că mănânci, vorbeşti sau conduci maşina, să fi conştient că TU o faci.Că eşti supărat, sau că te cerţi cu cineva, că scri acum(în cazul meu), că citeşti acum(în cazul tău), să fim conştienţi că EU sau TU o facem. Acest fapt ne va centra, ne va aduna de pe drumuri în centru.

centru2

În mod obişnuit eşti la periferie, adică exişti în devălmăşie şi mintea îţi spune una sau alta…Eşti fără stăpân, fără osatură interioară.  Când eşti conştient de TINE, această conştienţă te face conducător, stăpân pe situaţie, răspunzător. Există o “prezenţă”, un paznic de far, această conştienţă îţi dă certitudinea că EXIŞTI.

Apare şi se dezvoltă acest centru din ce în ce mai mult. Este o oază de linişte sublimă, subtilă, o putere arzătoare care îţi va da o altă energie, o autoritate interioară.

Noi avem tot felul de lupte cu mâncarea în exces, cu fumatul, cu băutul, cu sexul, cu lăcomia, cu conflictele nestăpânite, cu gelozia, cu invidia, cu supărarea…Nu acestea reprezintă adevăratele noastre probleme, cât faptul că suntem “slabi”.De fapt nici nu ar trebui să luptăm cu acestea. Din clipa în care prezenţa interioară, centrarea se înfăptuieşte, apare adevăratul SINE, nu acela a ego-ului căruia noi îi spunem impropiu sine. Toate slăbiciunile noastre există din cauza că noi ne lăsăm conduşi de ego care generează probleme, în loc să ne sprijinim de sinele adevărat.

Eul nostru este fals şi pe el nu te poţi baza. În schimb pe SINE, acest centru care este însăşi conştiinţa, te poţi baza. Pentru activarea centrului trebuie conştientizată orice acţiune sau gând, fiecare gest,. Astfel se va cristaliza centrul, care devine un punct de referinţă. Inconştienţa noastră este urmarea faptului că nu ne-am descoperit centrul, că nu relaţionăm cu acesta. Şi totuşi, în situaţile limită, când pericolul este mare, automat eşti centrat, îţi “tace” capul, nu mai ai nici trecut, nici viitor, eşti până peste cap în PREZENT, acesta devenind total. Eşti conştient de tine, de pericol, eşti lucid. Eşti în CENTRU. Este explicaţia pentru care unii oameni aleargă după pericol, acesta îi incită, îi centrează, le da senzaţia realului, că sunt vii, că trăiesc în prezent. I se mai spune nevoia de adrenalină(?!), dar adrenalina este o consecinţă mobilizatoare faţă de pericol. Că este vorba de alpinism, motociclism, automobilism, sau vreo altă situaţie ce te pune în condiţii de pericol maxim, este în fond nevoia centrării, nevoia de voluptate a trăirii autentice şi acesta este posibil să se petreacă doar în PREZENT. Şi asta se datorează energiei care este centrată, îţi simţi centrul. În momentul pericolului se termină cu visele, cu legănatul în iluzii, cu închipuirile. Nici măcar de gânduri nu mai este loc, prezentul ocupând tot câmpul existenţei.

 

pericol0

Această reprezintă atracţia pericolului, numai atunci te simţi centrat. În apropierea morţii devi lucid, trăieşti intens clipa, însă o dată cu încetarea pericolului dispare şi centrarea.

Va continua…

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Multiversuri spirituale și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

5 răspunsuri la Despre “ CENTRARE “ (1)

  1. Mugur zice:

    În momentele de pericol, cum spui, dispar accentele EGOului, dar, spre exemplu, autocoservarea, apărarea propriei ființe în detrimentul altora, nu dispare. Aceasta ține de EGO sau de sinele nostru?

    • calinakimu zice:

      Tine de instinctul de supravietuire, este visceral, este in „natura” noastră materială…Nu ţine de ego, în acele clipe ego-ul dispare. Este si motivul saltului în PREZENT, în ciuda faptului că nu ai facut nimic pentru a ajunge la el. In prezent nu mai există ego…acesta se bazează pe trecut…este însăşi o construcţie a trecutului, este un implant.
      SINELE adevărat, nu „făcatura”…nu are asemenea spaime. El ESTE nemuritor…

      • Mugur zice:

        Nici nu mă gândeam la frica de moarte, ci la protejarea ființei de carne care adăpostește sinele. Am trecut prin astfel de momente, iar la mine nu a apărut frica de moarte. Nici acum nu-mi este frică de moarte, căci o consider o trecere normală către „altceva”, un altceva pe care nu-l pot individualiza acum, sau poate că doar partea mea conștientă nu poate face asta. Atunci când am trecut prin acele situații limită, parcă nu mai eram eu, parcă priveam cumva din afară tot ce se petrecea și-mi dădeam soluții. Dar soluțiile veneau pentru protejarea corpului MEU, deși prin acestea protejam un întreg ansamblu.

      • calinakimu zice:

        Asemenea „detaşări” ale sinelui sunt provocate de pericolul de moarte, este un fel de inhibiţie de protecţie, ca şi endorfinele ce se degajă in momentele cand suferinţa depăşeşte un anumit prag. Faptul că noi, in momentul mortii suntem atat de speriati de această eventualitate devenită certitudine, îcât intrăm in comă. Puţini sunt aceia care reuşesc sa moară LUCIZI, dar dacă reuşesc atunci vor fi in măsură să decidă in cunostinţă de cauză şi viitoarea naştere…Este mult de discutat şi poate va fi un subiect ce trebuie tratat de sine stătător.

  2. ceciliadumitrache zice:

    Era în mai 1990. În anul acela am lucrat câteva luni într-o fabrică de mase plastice. Acolo, în unele secţii, maşinile de injecţie sunt uriaşe, cea mai mare, la care se fabrică recipientele de la 20 de litri în sus, e chiar cât o casă. Erau maşini cu curgere continuă a materialului, dacă muncitorul nu acţiona la tip comenzile, matriţa se umplea de material, care începea să se întărească, reparaţia dura şi ajungeai să nu îţi faci norma.
    Şi a fost cutremur. Colegele mele au lăsat tot şi au fugit către ieşire. Pentru mine timpul parcă se oprise. Am putut să merg la fiecare maşină şi am apăsat butoanele de oprire. Am avut timp să gândesc că ieşirea din hală se făcea trecând pe sub blocul turn şi am rămas pe loc. Abia atunci am reintrat în „normal”, a apărut starea de frică.
    Mult timp am analizat episodul şi mi se părea că a fost o ciudăţenie a mea. Acum ştiu ce s-a întâmplat.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s