Adevărul despre Moş Crăciun.

mosii

În această fastă perioada a sărbătorilor de iarnă, în speţă de Crăciun,în aceste câteva zile încărcate de un farmec special, plin de nostalgie atât pentru foştii copii, părinţi acum, cât mai cu seama pentru actualii copii, eu mă identific cu Moş Crăciun.

Dacă cu mulţi ani în urmă, când am debutat oficial ca Moş Crăciun, barba a fost  elementul decisiv, mai ales că în vremurile acelea ruşinoase  portul bărbii era la limita legalităţii, mai apoi din dragoste pentru “meseria” de Moş Crăciun am continuat iarnă de iarnă să îndeplinesc acest rol pe care l-am luat în serios. Dar factorul decisiv în luare acestei decizii a fost şi sunt copiii. Aceste vlăstare, ale oamenilor, au de departe o importanţă aparte. Nu întâmplător Iisus le acordă o atenţie specială cerându-le părinţilor să-i lase pe copii să vină la EL, adică să fie lăsaţi să-L urmeze, să-i calce pe urme…Şi de ce asta? Deorece copiii sunt cei mai aproape de ADEVĂR, de IUBIRE, ei “încă” nu şi-au pierdut capacitatea NORMALĂ, nu căpătată, cu care s-au născut, aceea de a IUBI.

mos4

Copilul nu-ţi va putea spune ce este dragostea, dar el ştie mai bine decât orice om matur şcolit, erudit, savant, care a pierdut-o între timp, sau mai bine zis le-a fost pervertită de familie, şcoală şi societate. Şi primii care comit “crima” uciderii iubirii sunt propri părinţi, mama şi tatăl copilului.

mos8

Scuza nemărturisită a părinţilor este aceea că nici ei nu ştiu ce este dragostea, iar pentru asta trebuie să le “mulţumească” părinţilor lor…În acest caz cred că este clar că nici un copil nu are părinţii pe care-i merită, din cauză că nu prea există asemenea părinţi, iar copilul care va creşte şi va avea la rândul lui propri săi copii îşi va fi pierdut şi el această capacitate. Este un cerc vicios.

Puţini oameni mai intuiesc că noi ne naştem dintr-o materie animată de energia iubirii, iar părinţii au pierdut capacitatea de a răspunde copiiilor cu dragoste pe măsură. Sărmanii părinţi sunt şi ei victimele părinţilor lor, care nu i-au iubit.

Bineânţeles că declarativ toţi vorbesc de dragoste, cum de altfel se petrece cu tot ceea ce n-ai, dar de care vorbeşti, deorece în străfundurile fiiniţei se ŞTIE şi se CERE şi gura păcătosului adevăr grăieşte.

mos2

Va trebui să recunoaştem că felul în care părinţii se poartă cu propri copii este lipsit de respectul cuvenit acestora, este vorba de o discriminare. Copiii mici nu sunt consideraţi persoane, nici nu sunt luaţi în serios, iar pentru mulţi părinţi copiii sunt o “problemă”. Mulţi părinţi consideră că un copil “bun” trebuie să fie ascultător si este acela care va vorbi, se va juca, va mânca se va comporta cuvincios…şi toate astea la COMANDA părintelui (care el l-a făcut(?!), el îl omoară?!). Adică copilului i se interzice să facă vreo “prostie”(?!), adică să nu mai fie copil?! Este revoltător, este inadmisibil…adică să fie un roboţel programat?! Dar ce pretenţie să ai de la nişte bieţi părinţi care habar n-au ce este dragostea, ai căror copii vin pe lume în urma unor “tăvăleli”. Oare părinţii s-au iubit vreodată cu adevărat?! N-ai cum să nu-ţi pui o asemenea întrebare când vezi cele ce se petrec. Eu mă îndoiesc. Între părinţi prevalează dorinţa de a se domina, de a se controla unul pe celălalt, este mai multă suspiciune decât iubire, fapt ce generează gelozie, o gelozie într-aşa de mare măsură acceptată încât s-a ajuns să se susţină tâmpenia că puţină(?!) gelozie tot trebuie să fie, că de nu este, nici dragoste nu este(?!). Groaznic.

Le spun părinţilor, de la înălţimea prestigiului de Moş Crăciun, că trebuie să-şi crească copiii ca pe florile din glastră, care pe lângă hrană, pământ bun şi apă, mai au nevoie de o prezenţa obligatorie, de SOARE, iar soarele pentru copii este IUBIREA.

mos5

Însăşi dragostea este ca o floare fragilă, gingaşă, până va prinde rădăcini puternice este un răsad plăpând. Aşa sunt şi copiii, dacă nu-i vom hrăni cu dragoste din belşug (este gratuită), aceştia se vor ofili o dată pentru totdeauna şi vor ajunge nişte înăcriţi, ca cei mai mulţi dintre oameni.

Dacă vreţi să vedeţi câtă dreptate am, gândiţi-va la copilăria voastră, la cum s-au purtat cu voi propri părinţi, cât şi cum v-au respectat.

Copiii vor fi şantajaţi, vor fi obligaţi să facă compromisuri, vor fi ameninţaţi cu pedepse, dacă nu sunt ascultători şi eventual cum vor fi recompensaţi , dacă vor fi ascultători. Ba mai mult decât atât, ca nişte adevăraţi părinţi viteji îşi vor ameninţa copiii cu alungatul de acasă, iar copilul nu va realiza că este de fapt o glumă sinistră.

Copilul va fi dresat, va începe să facă frumos, să joace cum i se cânta de frică, sau din interes, iar caracterul începe să-i fie tot mai diform. Dragostea va fi condiţionată, adică nu va mai fi. Dacă eşti ascultător vei fi iubit, dacă nu… vei fi pedepsit. Vor funcţiona reflexele pavloviene.

????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????

Este clar, copilul aşa cum este, curat, iubitor, creativ, autentic, NU este bun, deranjează, aşa că pentru a primi cât de cât dragoste, că vorba aia : “şi păgânii îşi iubesc copiii”… trebuie să se pervertească, trebuie să devină falşi să-şi piardă calitaţile amintite, să-şi piardă în final : INOCENŢA.

Uşor, uşor, în sinea lui, în subconştient, copilul începe să-şi urască părinţii. Le vede furia din priviri când îl ceartă, le vede violenţa cu care uneori este tratat când nu răspunde la comenzi, îi vede chiar pe aceştia cum se ceartă între ei, cum de multe ori nervii părinţilor se răsfrâng asupra lui şi încet, încet îşi pierde propria capacitate de a iubi.

Realizaţi CRIMA ?! S-a ucis viitorul şi o data cu el PREZENTUL.

Copilul îşi va pierde respectul de sine simţindu-se în permanenţă vinovat, iar biserica va contribui şi ea din plin la acest sentiment. Copilul va vedea că tot timpul când va vrea să fie el însuşi, este unde nu trebuie, când nu trebuie şi face ce nu trebuie. În aceiaşi măsură îşi va pierde şi respectul pentru părinţii săi şi asta în străfund, acolo unde se adună gunoiul, în subconştient. Din această clipă reactile copilului, tânărului viitorului adult vor fi marcate de cele petrecute şi în plus se vor adaugă nedreptăţile din timpul şcolii, din cauza unor dascăli fără vocaţie şi în final cele din viaţa socială cu toate mizerile şi ipocriziile ei… le va pune capac.

Iubirea nu creşte decât din iubire, într-un climat propice acestei creşteri. Într-o familie de oamenu care se iubesc, copiii vor fi şi ei iubiţi, iar copiii care imită totul, vor fi şi ei lăsaţi să iubească, iar dragostea lor va creşte pe zi ce trece. Niciodată nu este de ajuns.

Realitatea înconjurătoare, o realitate care poate fi oricum numai iubitoare nu, este dovada că AŞA ESTE. Desigur, o dată răul făcut nu va fi uşor de reparat, dar în nici un caz…imposibil. Dar despre asta altă dată, acum să ne întoarcem la Moş Crăciun.

mos1

Deci eu SUNT Moş Crăciun şi revendic fără echivoc această postura. Că mă duc la grădiniţa din sat, pe la casele cu copii mici, că mă duc în cel mai apropiat oraş la grădiniţe, pe la cunoştinţe, sau inopinat pe la cine o fi…de sărbători sunt Moş Crăciun. Oricât v-aş explica, tot n-aţi putea înţelege, decât dacă poate cândva veţi fi Moş Crăciun.

O fetiţă şi mai apoi şi alţi copii m-au certificat, fiind acum pe deplin legitimat să-mi susţin identitatea de împrumut şi in acelaşi timp am primit cel mai tandru compliment. Când m-au văzut au exclamat cu uimirea şi sinceritatea proprie inocenţei : “A venit Moş Crăciun ADEVĂRAT !” Şi să ştiţi, o spun cu toată modestia : nu s-au înşelat…deoarece eu NICIODATĂ nu i-am înşelat.

Lăsând la o parte machiajul şi recuzita din dotarea moşului, între copii şi Moş Crăciun se stabileşte o relaţie autentică. Am copii la care am fost cu mulţi ani în urmă, care acum sunt oameni în toată firea şi care când ne vedem, nu se pot abţine să le lucească ochii, şi să se se lumineze la faţă. Eu rămân pentru ei…Moş Crăciun. Resimt această bucurie în egală măsură, este o bucurie ce nu poate fi descrisă. În inimile lor , Moş Crăciun, cu tot ce înseamnă el,nu va muri niciodată şi el înseamnă: IUBIRE! Nu înseamnă daruri, cum v-aţi aştepta, sau cum a fost consacrată imaginea moşului în lumea noastră mercantilă. Din nefericire tot ce ajunge pe mâna noastră, acelora care comercializăm orice, Moş Crăciun a ajuns un brend comercial.

Copiii au nevoie de atâta iubire, cât le puteţi oferi. Niciodată nu este de ajuns, iar Moş Crăciun este asociat cu iubirea. Că este asociat şi cu naşterea entităţi spirituale care a propovăduit, s-a dedicat şi a murit pentru iubire, cu atât mai mult.

Chiar zilele trecute, la o grădiniţă, la o grupa de copilaşi între 4 şi 6 ani, la plecare am fost înconjurat de câteva fetiţe, băieţii sunt mai ruşinoşi, care m-au îmbrăţişat lipindu-se cu capusoarele de mine şi parcă la o comandă nevăzută, nefiind ceva regizat, mi-au spus cu glasurile lor cristaline “ Te iubim …Moş Crăciun…”

Cum an de an să ratez clipa în care să le răspund acestor copii atât de curaţi, de frumoşi, de dornici de iubire, de inocenţi, raspunzandu-le : “Şi eu va iubesc dragii moşului…”  ?

mosul c

Va doresc tuturor vizitatorilor acestui blog, şi celor ce nu-l citesc şi celor care nu vor să-l citească…acum de sărbătoarea IUBIRII să vă  descoperiţi pacea inimii, să constientizaţi minunile Existenţei, să vă iubiţi şi să vă cresteţi copiii ca pe florile din glastră, să vă descoperiţi inocenţa pierdută fiind cât mai aproape de copiii voştri respectându-i,  să ne bucurăm unii de altii si cu totii de INTREG şi să mai ştiţi că… :  “ ŞI EU VA IUBESC…DRAGII MEI…”

P.S.

Sper că nu şi-a imaginat careva că sunt Moş Crăciun cu tarif ?!

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Ştafeta otrăvită a educaţiei și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

10 răspunsuri la Adevărul despre Moş Crăciun.

  1. smaranda64 zice:

    Te iubim Mos Craciun!

  2. Mugur zice:

    Cu dragoste îți întoarcem urarea, Moș Crăciun!

  3. stefaniiaa zice:

    Cata dreptate ai! Am fost un copil nemaivazut de vorbaret, vorbeam cate-n luna si in stele, insa incetul cu incetul, mama mea a inceput sa ma ingradeasca, sa imi spuna ca sa vorbesc atat nu e bine, ca e rusina. Si uite asa, pe la 13-14 ani eram una dintre cele mai rusinoase fete de la scoala, imi era jena sa spun ce gandeam de teama ca as putea fi judecata, ajunsesem sa nu prea mai am prieteni, restul familiei se intreba ce e cu mine, insa mama mea tot nu era multumita. Acum, odata ce am crescut, pot spune ca mi-am recapatat limbarita pentru care lumea ma iubeste si chiar nu imi mai pasa de parerea celor din jur, caci stiu ca sa vorbesc mult e parte din mine, asa ca nu are nimeni ce sa imi faca…insa am trecut printr-o perioada de ingradire foarte grea si foarte anevoioasa care chiar m-a marcat.
    Craciun fericit si tie! Plin de iubire si magie!

    • calinakimu zice:

      Iţi multumesc…
      Spiritul Crăciunului să te cuprindă şi să nu te mai părăsescă.
      Important este să fii tu insăţi şi te asigur…cu cât vei fi mai autentică, cu atât vei ţine seama si de ceilalţi, deoareca a fi autentic însamnă a fi „normal” şi a fi normal înseamnă a realiza substanţa noastră comună, adică orice vei face „altora” iţi vei face şi ţie. În TOT…totul se leagă…

  4. Un text splendid, scris cu înțelepciune și iubire de semeni. O adevărată purificare, în ajun de Crăciun. Felicitări și sărbători fericite!

  5. xaeus zice:

    Nu sunt de acord cu parintii care-i mint copii de mici.Astfel se pune de fapt baza manipularii folosite mai tarziu de scoala, stat, etc.

    https://xaeus.wordpress.com/2014/12/23/boi-si-vaci-episodul-6-in-cireada-de-craciun/

    • calinakimu zice:

      Aşa este. Părinţii care-şi mint copiii şi nu sunt puţini, au fost la rândul lor minţiţi pe când erau copii. Este o ştafetă otravită a unei educaţii iresponsabile, preluată mecanic şi dusă mai departe. De fapt, presupusa educatie ,este un dresaj. Copiii niciodata nu sunt prea buni pentru societatea noastra profund bolnava …aşa incât ei trebuie transformaţi după chipul lumii noastre. Este vorba de o CRIMĂ …

      • xaeus zice:

        Asa este…si foarte putini reusesc sa scape intregi, neafectati odata trecuti prin sistem.

      • calinakimu zice:

        Este cazul meu…Am avut „norocul” ca tatăl meu, ca fost ofiţer care a luptat pe frontul de Rasarit, să fie arestat de comunişti şi am petrecut cei 7 ani de acasa crescut de o bunică …SFÂNTĂ. Din acea clipă nu am mai putut fi înregimentat. Pentru societate… am fost si sunt un rebel.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s