Timpul & moartea… (8).

death-needs-time

Spuneam  la începutul ultimului articol (7)  că trebuie să analizăm şi “dorinţa”, care este o cauza principală a fricii, dorinţa despre care religia spune că trebuie înăbuşită. Tot religia ne spune că singura dorinţă folositoare este aceea îndreptată spre D-zeu, iar de celelalte lucruri ale Pământului trebuie să ne ferim, să ne opunem lor(?!).

Va trebuii să analizăm ce este dorinţa şi nu “obiectul” dorinţei aflat într-o necontenită schimbare. Dorinţa există chiar dacă obiectul acesteia se tot schimbă. Este clar, atunci când vedem ceva şi ne dorim, obiectul sau persoana devin importante din cauza dorinţei care pre-există în noi. Fie că este vorba de o persoană, tablou, casă, maşină, haina, sau de “împărăţia cerului”, dorinţa este aceea care ne împinge să le “posedăm”. Acum, fiecare după cum se controlează…unii cedează dorinţelor, alţii şi le reprimă.

Să analizăm cum trăim, cum observăm, cum reacţionăm. Noi reacţionăm în urma informaţilor primite pe cale senzorială în care vederea este principalul organ al observaţiei. Când vedem o casă, o maşină, un obiect de îmbrăcăminte, o bijuterie frumoasa, sau o/un femeie/bărbat, frumoasă/frumos, acestea toate ne dau senzaţia de “frumos”. În clipa în care realizăm această senzaţie gândul o preia şi o “traduce” în dorinţa de a le avea. Desigur, senzaţia este firească, este o reacţie faţă de frumos, însă când gândul preia senzaţia în acea clipă el va spune “Ce bine ar fi , cât mi-ar place să am şi eu aşa ceva…” Interesant ar fi dacă s-ar putea ca gândul să NU traducă instant senzaţia în dorinţă, să acorde un spaţiu între senzaţie şi dorinţă. Dacă senzaţia venită în urma observaţiei, ca reacţie a sensibilităţii noastre, este firească şi trebuie încurajată, gândul în schimb, cel care dă identitate senzaţiei generând dorinţa…este problema. De fapt gândirea ne crează toate problemele, modul cum funcţionează ea.

După cum am mai spus conţinutul gândirii este material şi cunoaşterea ei limitată. Gândirea este produsul cunoştinţelor accumulate, experienţe, amintiri, credinţe, într-un cuvânt : memorie. Bineînţeles că acestă gândire este mărginită, limitată, ea îmbogăţindu-se cu cunoştinţe tot mai mult. Acest proces se desfăşoară în timp. Atât timpul, cât şi dorinţa, gândirea contribuie la existenţa fricii. Motive sunt nenumărate…Ne este teamă să nu ne îmbolnăvim, să nu ne accidentăm, să nu ne pierdem serviciul, să nu fim furaţi, să nu păcătuim, iar toate acestea le ştim din memoria celor petrecute cu noi în trecut, sau aflate din experienţa altora. Unora le este frică de întuneric şi chiar de iubire, de moarte, s.a.m..d.

Chiar dacă nu conştientizăm toate acestea, ele subexista în noi şi ne crează o stare de permanentă îngrijorare  pricinuită de nenumărate cauze care zac în memorie. Astfel devenim superstiţioşi, căutăm vreo credinţă care să ne protejeze, vrun sfânt la care să cerşim protecţie, o autoritate care să ne apere, un partid politic, o gaşcă prin care să căpătăm mai multă putere, că vorba aia…unde-i unu’, nu-i putere.

Observăm astfel că rădăcina fricii este timpul şi gândirea. Ne este teamă că nu ne vom atinge ţintele propuse, că nu vom avansa acolo unde ne dorim, că nu avem timp să învăţăm cât am dori. Ne este teamă de ignoranţă şi suntem presaţi de timp ca realizare a idealurilor, frica urmărind omul de-a lungul întregii sale istorii.

Bisericile, învăţătorii, tehnicile de meditaţie nu au reuşit să ne scape de frică. Este clar că “rădăcina” fricii este timpul şi gândirea. Când vom înţelege natura timpului, a gândirii, modul cum dorinţa se formează, vom cunoaşte capcana fricii, cauza profundă a acesteia care este timpul şi gândirea. Acesta este adevărul dincolo de argument, explicaţii, analize. În clipa în care o vezi, o priveşti în “ochi”…frica se dizolvă, dispare fără nici o intervenţie Divină. Dorinţa şi frica inventează zeii…

Dacă vom privi cu inima, nu cu mintea, o minte care alt rol, această, inima vede adevărul de dincolo de intellect, un adevăr în care dorinţa, timpul, gândirea nu vor mai fi generatoare de frică

Unde este frică nu este iubire, frica merge mâna în mâna doar cu plăcerea, cu dorinţa…

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Multiversuri spirituale și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Timpul & moartea… (8).

  1. Frica nu poate fi și un stimulent? Vezi expresia: face… de frică.

    • calinakimu zice:

      Frica este un „stimulent” visceral, ţine de instinctul de supravieţuire. Când însă pătrunde în subconştient, stimulată fiind de emotivitatile devenite sentimente, emotivităţi generate de către modul cum ne folosim gândirea în mod impropriu, cum acumulăm în memorie „motivele” fricii, atunci avem nu una…o mulţime de probleme. Gândirea, memoria reprezintă reziduurile timpului. Prezentul nu înseamnă inconştienţă, prin faptul că nu apelează la condiţionările trecutului, înseamnă TRĂIRE în FAPT, fără ficţiunea speranţelor şi fără cimitirul trecutului. În acest moment trăirea este entuziasm, participare, implicare…în MIRACOLUL EXISTENŢEI.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s