5 luni de “blog-ărit”.

blog

Această îndeletnicire, vagabonţeală, trubadureală, părelnicie sprinţară, şturlubatică, strălucitoare sau ternă printre meandrele net-ului m-a prins şi pe mine în urma insistenţelor fratelui meu şi al soţiei sale asupra nenumăratelor “oportunităţi” ale acestei procupari.. Cum pentru mine oportunităţile, pragmatismele, obiectivele, ţintele, nu fac nici “doi bani”, n-am percutat decât cu mare întârziere şi dacă nu erau ei probabil că n-aş fi avut acum ocazia acestor constatări survenite în urma celor 5 luni de “relaţionare virtuală”(?!). Această contradicţie în termeni, relaţie versus virtual, este aparentă. Tehnic vorbind noi gestionăm un spaţiu virtual al net-ului şi ne adresăm unui public virtual, care la rândul lor poate comenta şi poate avea propriul blog, unde la rândul lor ceilalţi pot vizualiza şi comenta. În final blogul este un spaţiu public gestionat de utilizatorul respectiv, utilizator ce-şi poate declina identitatea, aspectul, sau şi le poate schimba după bunul său plac, cum foarte bine se poate deconspira sub aspectele sale relevante. Spun toate acestea pentru cei care prin intrebările ce le pun demonstrează că nu stiu cum functionează blog-ul

Eu consider că blog-ul este o fereastră deschisă spre lume şi a lumii în spre noi, o interfaţă. Această fereastră poate fi mai mare sau mai mică, deschisă mai mult sau mai puţin, cu vitralii, termopane, sau cu sticla spartă, chiar din hârtie, cu ziare vechi la fereşti…

În funcţie de cât de mare este fereastra, de cât de larg este deschisă, vom avea o mai mare sau mai mică vizibilitate şi la rândul nostru vom beneficia de un alt “aer”, ce ne va reîmprospăta “inspiraţia”, atmosfera propriei  interiorităţi.

Motivaţia punctuală a fiecăruia pentru a avea un blog personal este extrem de variată. Astfel…poate fi generată de nevoia defulării unui prea plin sufletesc, a unei experienţe de viaţă ce se doreşte a fi împărtăşită din convingerea că ne putem întrajutora, de a ne defula unele refulări a faptului că ne considerăm ne băgaţi în seamă, că dorim notorietate. Desigur că sunt şi motive prozaice, mai practice. O facem pentru a ne promova producţile artistice, cele materiale, sau pentru a câştiga bani in urma eventualelor reclame generate de o poziţie foarte vizibilă în clasamentele blog-urilor. Bineânţeles că aceste motivati pot merge braţ la braţ unele cu altele.

Observ cum toată lumea blog-urilor, ca de altfel întreaga lume, este într-o dispută pentru vizibilitate, pentru întâietate. Aici sunt avantajaţi cei care vin deja cu o notorietate consacrată. Astfel, artiştii, actorii, muzicienii, sportivii, realizatorii tv au o mare vizibilitate datorată celebrităţii de care se bucură, pe drept cuvânt…sau “nu”.

Subiectele tratate sunt diverse, iar ce contează, după mine, este ca subiectul să fie de interes general şi să fie tratat cu seriozitate.

Ca formă… este important să nu se comită flagrante greşeli gramaticale. În rest, faptul că se mai fac greşeli, multe din grabă, atâta timp cât pentru cei mai mulţi blog-ul nu reprezintă decât o preocupare secundară, pot fi trecute cu vederea.. repet, important este fondul subiectelor tratate. Oricum, practica a dovedit că fiecare produs are clientul său…

Dintre subiecte, cele cu caracter religios sunt predilecte. Aceste subiecte cu cel mai subiectiv caracter, au parte de interpretări într-o notă ternă, în care abundă citatele biblice şi cele provenind de la practicanţii credinţelor. Cum despre credinţe poţi spune ce “crezi”, se spune orice este conform canoanelor, interpretările fiind confuze, fără rigori, hilare, superstiţioase. Din păcate religia este din ce în ce mai puţin “religioasă” ca trăire, devenind în schimb din ce în ce mai materialistă, mai pragmatică, reprezentanţii instituţilor religioase încurajând această deturnare a sensului. În schimb ce vedem?! Audienţa acestor blog-uri este uriaşă…demonstrând deruta, teama, nesiguranţa, manipularea, confuzia, irealitatea în care se află aceşti aşa zişi “credincioşi”. Repet, religiozitatea ca trăire nu are nimic de a face cu instituţia bisericească.

Acum câteva  cuvinte şi despre blog-ări, ca atitudine. Când ţi-ai asumat răspunderea să gestionezi un blog trebuie să fii conştient că eşti vizibil, că nu poţi face şi spune “orice”. Este o chestiune de minimă morală. Oricine te poate vizualiza, contacta, comenta în spaţiul destinat. Dacă nu doresti să fii comentat, o poţi face eliminând această posibilitate. Dacă însă n-o elimini, va trebui să-ţi asumi comentarile fără să discriminezi., fără să aprobi doar comentările “convenabile” şi să banezi pe cele neconvenabile. Singurul criteriu de banare fiind modul de adresare ireverenţios prin folosirea de invective sau delaţiuni. Atenţie ! Faptul că în comentarii nu ţi se respectă punctul de vedere, că respectivul comentariu este de o altă părere, nu înseamnă delaţiune. Înseamnă pur şi simplu o completare…Dacă vezi altfel această situaţie, este vorba de o problema de percepţie si ai o problema psihică…

Dar despre aceste actii/reacţii va trebui să postez un articol de sine stătător.

Voi încheia amintind câte ceva despre “like-uri”… Acestea se contorizează şi împreună cu alte câteva criterii se stabileşte clasamentul vizibilităţii.

Eu dau like-uri după ce sunt de acord cu postarea respectivă. În ceea ce mă priveşte…consider că este mai important să fiu citit, decât să contorizez like-uri…Din păcate unii doar dau like-uri la “schimb”, prin reciprocitate după deviza…”Eşti like cu mine, sunt like cu tine…”

Când am spus că este o aparentă contardicţie între relaţie şi virtual m-am referit la faptul că eu consider că putem relaţiona în virtual prin forţa  CUVÂNTULUI, a unei încărcături empatice, rezonatorii a acestuia, cu receptori ce se află pe aceiaşi lungime de undă. Comunicarea prin “viu grai” este avantajată de forţa PREZENŢEI care înseamnă câmp energetic direct, cuvântul trecând pe plan secund. În schimb, prin scris, întreaga “prezenţă” devine încărcătură energetică pe care o dăm cuvântului ca purtător  al energiei rezonatorii, empatice cu care-l încărcăm în clipă în care ca emitent suntem racordaţi la generatorul interiorităţii noastre, în inima, adică la cel al iubirii şi astfel cuvântul, chiar şi în spaţiul virtual, adresându-se unor virtuali receptori, capătă VIAŢă în inimile celor ce-l primesc.

Deocamdată atât.

Reclame
Acest articol a fost publicat în Calea mea și etichetat , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

8 răspunsuri la 5 luni de “blog-ărit”.

  1. Well done. Spor şi mai departe.

  2. Biovivo zice:

    . Așa este, dar toate manifestările de pe blog, la care faci tu referire, nu sunt altceva decât manifestările vieții. Așa este viața asta relativă a pământenilor. Oamenii se manifestau și când nu exista blogăritul, tot la fel. Și atunci, toate manifestările lor se acumulau în subconștientul colectiv, la fel ca și acum. Blogul și comunicarea prin internet, în general, asigură doar un acces „fizic” mai facil la comunicarea cu semenii noștrii, prin cuvinte scrise și uneori și prin imagini. Eu văd asta ca pe un element pozitiv, ca pe o completare, o oportunitate , fără ghilemele, în evoluția noastră spirituală. Recompensa, fie ea și materială, vine când „trebuie” să vină și dacă ai „dreptul” la ea.

  3. calinakimu zice:

    Nu consider că recompensa materială presupune vreun merit…în lumea manifestărilor vieţii…atâta timp cât „manifestările” acestea, criterile…sunt „după ureche”, sau la „bunul plac”, sau circumstanţiale
    Nu este nici un „rău” faptul că net-ul crează noi posibilităţi de comunicare…răul, dacă este , ţine tot de peceptile noastre viciate de ego.
    Eu folosesc ÎNTODEAUNA ghilimele , când mă refer la „oportunitate”…Oportunitatea este modul egoist de a obţine un câştig, de a impuşca francul…fie material, fie spiritual. Singura oportunitate fără ghilimele este EXISTENŢA in sine….zic eu.
    Faptul că de tot ce ajunge pe „mâna” noastră se alege „praful”…si asta este „normalitatea ” acestui moment, nu înseamnă sa facem ca nu vedem, sau să băgăm gunoiul sub preş…
    A OBSERVA, nu inseamna a blama sau a critica in mod expres…Ca este corect sau gresit…tine de perceptie, sau mai bine zis de lipsa CONSTIENTIZARII. Nu este vorba de ignoranta pur si simplu. Sunt complexe de imprejurari extrem de laborioase legate de subconstient, refulari, ego, temeri, s.a.m.d. Ele trebuie evidentiate si analizate de fiecare in PARTE.

  4. Biovivo zice:

    Este corect comentariul tău, eu percep însă din ceea ce spui tu, aceleași lucruri pe care le-am spus eu doar că sunt spuse cu alte cuvinte. Dacă tot ai interpretat reacțiile tale, în general, doar ca observații și nu ca blamări sau critici, sper să consideri și reacția mea de mai jos, tot la fel. Oamenii, pun cuvintele între ghilimele atunci când vor să atragă atenția asupra faptului că acel cuvânt are alt înțeles decât cel general acceptat, înțeles care trebuie să rezulte din context. Dar care este oare înțelesul general acceptat? Particularizând acum la cuvântul oportunitate, dex-ul limbii române, are mai multe înțelesuri, dar majoritatea spun că poate fi o „ocazie fericită, un prilej favorabil” iar adjectivul oportun reprezintă ceva care se face la momentul potrivit, adecvat situației, împrejurărilor, potrivit, indicat, nimerit, favorabil. Acest cuvânt provine din francezul opportun și latinul opportunus. Sigur, dex-ul, reflectă într-un fel, stadiul actual al evoluției umane, de aceea este și în continuă transformare ca și omul. Acum, fiecare poate utiliza acest cuvânt în diferite situații, atât în cele legate de aspectele materialiste cât și în cele legate de aspectele spirituale. Nu este obligatoriu ca acest cuvânt să fie utilizat numai în sensul materialist. Dar în comunicarea prin cuvinte, fiecare înțelege funcție de percepțiile sale și mai puțin înțelege ce a vrut să spună emițătorul. În comentariul meu eu am folosit cuvântul oportunitate în contextul despre evoluția spirituală și nu în sensul materialist pe care tu îl dai cuvântului oportun, indiferent unde îl întâlnești. Asta este percepția ta, nu însemnă că este și percepția mea. Și în cazul cuvântului recompensă problema se pune la fel. De aceea cuvintele sunt insuficiente atunci când vrem să comunicăm despre lumea spirituală.

  5. calinakimu zice:

    Cuvintele nu par insuficiente…sunt chiar INOPORTUNE. Comunicarea în „lumea spirituală” să face cu organe emisie/recepţie spirituale…organe în curs de dezvoltare la cei care sunt PREOCUPAŢI de aşa ceva. Când „vorbim” despre lumea spirituală, ancoraţi în această lume, avem la dispoziţie simbolurile lumii acesteia şi atunci confuzile sunt inevitabile. Aici intervine acea „prezenţa”, acel „ceva”, ce numim…INTUIŢIE…Înţelesurile se află în „spatele” cuvintelor, limitelor, barierelor. Acesta este sensul pe care-l dau eu cuvintelor ce pot fi explicate de către DEX, pâna la un puct. Dex-ul explică ce înseamnă intuiţia, dar nu va putea explica NICIODATĂ „starea”. Asta este valabil pentru mai toate conceptele care nu au caracter măsurabil, ştiinţific.
    Întotdeauna, prin „formaţia” mea am fost atras de ce se află „dincolo” de cuvinte…

  6. Pingback: Blog-ul este o fereastră deschisă spre lume şi a lumii în spre noi

  7. Am dat like, nu pentru reciprocitate, ci ca sa-mi fac de vorba. nu apar cele 5 exercitii tibetane. nu este o gluma, nu? de fapt, am si eu doua carti cu ele, dar e placut sa vezi cum mai fac si altii.
    Onu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s