Timpul & moartea… (5).

death-in-time-beatrix-rolan

Revin cu ciclul de articole inchinate acestui subiect…

Atunci când vorbim despre moarte avem o mare problemă, aceea că noi facem o distincţie între viaţă şi moarte, ridicăm între ele o barieră separându-le. Oare această separaţie are o baza reală? Viaţa este un proces conştient/inconştient ce îşi are asigurată continuitatea prin memorie, unde se află conţinutul experienţelor, evenimentelor, conflictelor, credinţelor. În acest proces ajung să mă identific cu familia mea, cu averea mea, cu bunurile mele. Aceasta s-ar numi viaţă. Cum noi considerăm moartea ca opusul vieţii, adică pierderea tuturor acestora, de frica ei  vom cauta să găsim explicaţii convenabile, dintre care nemurirea sufletului este cea mai convenabilă formă de supravieţuire după moarte. Astfel încercăm să împăcăm cunoscutul, adică viaţa, cu necunoscutul…moartea. Această încercare este generată de frica pierderii vieţii cu bunurile ei cu tot şi de neputinţa de a înţelege fenomenul morţii încă din timpul vieţii. Cum poate oare cunoscutul să cunoască necunoscutul?! Această întrebare apare atunci când separăm viaţa de moarte. Acest fapt se produce din cauza modului cum funcţionează gândirea în domeniul cunoscutului, în domeniul continuităţii. Noi ne cunoaştem prin ce avem, prin amintiri, experienţe, prin ce ne asigură continuitatea în lume. Noi nu dorim să cunoaştem viaţa în înţelesul ei profund, în întregul ei. Pentru noi important ar fi să ştim că nu vom muri, că vom continua să existăm cumva şi după moarte, la nesfârşit. De fapt nu ne interesează cu adevărat viaţa/moartea…ne interesează cum am putea trăi o viaţă fără de moarte. Refuzăm să înţelegem un fapt evident, acela că nu poate exista creaţie, reînnoire în continuitate, fără un sfârşit. Continuitatea trebuie să ia sfârşit pentru a apare noul. Nu realizăm că prin sfârşit se produce o reînnoire, că numai scăpând de vechile noastre experienţe, viaţa poate regenera, noul se poate ivi ?!  Noul nu se poate manifesta în ceea ce este învechit. „Vinul nou in burdufe vechi”, cum spunea Iisus, nu se poate pune. Creaţia, eternitatea, D-zeu nu se poate manifesta într-o continuitate a vechiului, numai prin moarte avem acces la nou. Vestea bună este că numai fiind în viaţă putem cunoaşte cu adevărat ce este moartea. Pentru aceasta va trebui să răspundem la multe întrebări. Vom putea muri în viaţă fiind ? Vom putea renunţa la amintiri, la experienţe, la memoria faptelor, la ataşamente, la cunoaşterea acumulată în care ne căutăm fericirea?

Prin această moarte pentru trecut este posibilă reînnoirea, creaţia eternă. Va trebui să privim moartea fără temeri, fără păreri nefondate, fără a o oculta. Ea poate fi privită ca un act de purificare, de regenerare în urma unui proces repetitiv de degenerare. Trebuie să realizăm că în decursul vieţii corpul se uzează printr-o folosire mai mult su mai puţin corectă, că acest mecanism cedează. Gândurile noastre sunt generate de un proces material ce nu are nimic spiritual, de memoria noastră. Întreaga structura a egoului care nu ştie decât să achiziţioneze va fi cel înfricoşat de moarte. Ego-ul va fi interesat să afle cum işi va perpetua cumva existenţa. Analizându-ne în mod real existenţa, care începe cu neplăcerile educaţiei familiale şi şcolare şi mai apoi cu cele sociale, educaţie plină de prejudecaţi, formalisme, ipocrizii, cu o corvoadă de-o viaţă numită serviciu, timp în care îţi ciupeşti scurte momente de bucurie, gonind în viaţă după câştiguri materiale tot mai mari, confruntându-te cu boli, suferinţe îngrijorări, stres, trăind o asemenea viaţă plină de frustrări, este firesc să simţim nevoia ca măcar după moarte să ne fie mai bine fiind dispuşi să devenim creduli. Acum intervine din nou biserica cu ameninţările iadului, cu ameninţarea suferinţei pentru cei care nu au fost binecredincioşi, ascultători faţă de dogmele bisericilor. În timpul vieţii, cât suntem tineri, plini de energie, întâmpinăm toate greutăţile cu cerbicie, ne încrâncenăm să răzbim, să ne realizăm cât mai multe obiective, provocări induse de familie şi societate, trensformandu-ne întreaga viaţă într-o veşnică lupta. Ne agăţăm de oportunităţi, alergăm după averi şi plăceri fruste, acceptând să luăm viaţa bună/rea ca pe un bun în care am investit energie, suferinţă şi timp. Ne-am bucurat de frumuseţea Pământului, de copii, de familie, de averile noastre, uitând, sau făcându-ne că uităm suferinţa prin care am trecut. În această situaţie fiind, moartea vrea să ne fure TOT în ceea ce am crezut şi pentru care ne-am sacrificat, fără să realizăm că TOATĂ viaţa noastră a fost stăpânită şi condusă de ego, de acea construcţie falsă a gândirii. Va urma moartea ca proces purificator, ca proces regenerator, înnoitor. Dar dacă am întâmpina viaţa altfel…dacă nu ne-am ancora în trecut, dacă moartea ar însemna ceea ce ESTE, sfârşitul oricărui lucru la care ţinem murind în fiecare clipă, atunci se va ivi acea dimensiune atemporală…PREZENTUL. Atunci viaţa nu va mai fi fragmentată, gândirea nu o mai divizează în familie, serviciu, biserica, sau alte fragmente, este un TOT. Când ne agăţăm de ideea ego-ului în care credem şi ne conduce, care este doar un concept al gândirii, atunci nu avem cum să înţelegem ce este moartea şi nici viaţa. Cât timp nu ne vom elibera gândirea de cunoscut nu vom înţelege ce este moartea care este sfârşitul organismului fizic, al obiceiurilor, al identificării în mod fals cu corpul, cu numele nostru, cu amintirile noastre, cu memoria noastra… Vom lasă toate acestea împreună cu ataşamentele faţă de averile şi bunurile noastre materiale. Dacă însă vom reuşi aceasta încă din timpul vieţii vom fi cu adevărat liberi şi în viaţă…şi de moarte.

Va continua…

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Multiversuri spirituale și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

4 răspunsuri la Timpul & moartea… (5).

  1. E un proces mai complicat decât: Do you really want to delete all memory? Yes. No. Ștergerea înseamnă pierdere, pe care voi încerca să o recuperez. Renunțare – nu mai am nevoie.
    Mulțumesc pentru postare.
    Am la ce să mă gândesc în continuare.
    O zi frumoasă!

  2. calinakimu zice:

    Multumesc…si tie….intr-adevar este o zi frumoasa. Cel putin la mine…Abia astept sa ies afara sa-mi reiau treburile. Din cand in cand intru in casa si mai ma uit pe blog…Cam asa reusesc sa tin pasul…
    Eu prin stergere nu inteleg uitare. Nu ai cum si nici nu este normal. Ce este… este…vorba filozofului „bulgar”. Problema tine de IDENTIFICARE. Noi indentificandu-ne cu trecutul…il aducem in realitate ori de cate ori …COMPARAM, Comparatia este o „crima” ridicata la rangul de cunoastere. TOTUL este vesnic NOU. Este un truism…refuzat.

  3. smaranda zice:

    Moartea trecutului este mai degraba o curatare de consecinte, stergere de dependente emotionale. Asa curatat, trecutul pastreaza doar experienta pura de viata care se descarca in serverul comun si lasa un loc gol si curat in noi , care se poate umple de acum cu prezentul, alte experiente pe un nivel nou de manifestare. Cand ai nevoie de amintiri din trecut acestea coboara automat curate si dezinfectate.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s