Eliberarea de …ego. (1).

cap6

Când dorim să renunţăm la ego…este tot o dorinţa a ego-ului. Aici va trebui să fim extrem de atenţi pentru a nu deveni ipocriţi. Cei ce se umilesc, se smeresc “vizibil”, fac caz de sărăcie, modestie…se declară a fi astfel, se înşeală pe ei înşişi, se auto-iluzionează. Mai există o categorie al căror ego nu este dezvoltat, nu a căpătat încă putere multă asupra lor, aceştia, pe drept cuvânt, nu se recunosc a face parte din categoria egolatrilor. Acest fapt este o realitate de care trebuie ţinut cont şi cum nu toţi suntem la fel, cum fiecare dintre noi am avut parte de condiţii diferite de dezvoltare interioară, de educaţie, este firesc ca egoul să fie prezent în doze diferite . De ego însă, de acel egoism agresiv ajuns dominator, tiranic, ar trebui să se scape mai uşor decât de egoismul aflat în stări incipiente, sau mai puţin acaparatoare. Egoul atotstapînitor asupra fiinţei noastre, nu numai că face viaţă grea şi celor cu care ia contact persoana respectivă, dar este un calvar pentru persoana însăşi…Aceştia vor fi împinşi de realitatea stresantă a propriei vieţi, supusă cerinţelor unui ego dominant, să conştientizeze realitatea, să devină lucizi. În acea clipă egoul se dizolvă de la sine, într-atâta de evidentă este inutilitatea sa devenită un calvar. Este cazul unor oameni bogaţi, de care auzim, că deodată, aşa într-un moment de “nebunie”…şi-au donat sau abandonat averea şi s-au retras undeva…pierzându-se în lume…

Pentru cei mai puţin egotici va fi mult mai greu să se recunoască astfel, vor găsi mai uşor explicaţii convenabile, atâta timp cât egoul nu le crează nici lor şi nici celor din jurul lor mari probleme.

Observăm că indiferent de mărimea ego-ului, dificultatea cea mai mare este de a constientiza REALITATEA. O dată conştientizată, cei al căror ego este supradimensionat vor fi “avantajaţi” în sensul că le va “sări” în ochi evidenţa, vor constata inepţia construcţiei egotice generatoare de atâtea suferinţe, de atâtea confuzii. Se pare că ajungem la cunoaştere NUMAI prin suferinţă. Argumentele raţionale, oricât de logice ar fi ele, nu sunt așa de convingătoare, tot mai convingătoare este suferinţa, contactul direct, concret, dureros. Este vizibil la tot pasul acest fapt.

Dacă egoismul, în formele sale primitive de supravieţuire, a fost o necesitate în vederea perpetuării Existenţei, acum, când omul şi-a depăşit condiţia precară a supravieţuirii minimale, când se poate bucura de progresul tehnico-ştiinţific la care a ajuns, eliberarea de sub tutela egoului devine o necesitate eliberatoare, este o etapă superioară, o provocare pe care trebuie s-o depăşim cu inteligenţă.

La naştere copilul, chiar dacă nu are dezvoltată construcţia egotică, are instincte egotice care-l fac să plângă când are vrun disconfort, sau când îi este foame. Fără aceste semnale, îngrijitorilor săi le va fi greu să realizeze stările copilului. Asta nu înseamnă, că mai apoi părinţii, şcoala şi societatea, să pună şaua pe ei şi să insiste pe dezvoltarea acestui ego, în aşa măsură, încât să ajungă partea dominantă a gândirii, să devină într-adevăr o necesitate într-o lume în care supravieţuieşte cel mai lacom, violent, dominator. Spunea cineva că egoul este cea mai mare iluzie, agonie şi extaz, vis şi coşmar, cerul şi iadul…

Egoul va trebui să se anihileze în cunoştinţă de cauza, cu acordul său. Când te gandeşti să renunţi la ego…ego-ul o face, deoarece egoul nu se poate transcede singur. Egoul când se va vedea singur cum arată, ce înseamnă, cum se manifestă, se va auto-anihila, deoarece realizezi, că TU nu  poţi fii egoul, că n-ai nici o legătură cu el.

Egoul a reprezentat doar o treaptă, o etapă a creşterii noastre, o treaptă necesară la momentul potrivit. Acum acest ego a devenit atât de distructiv, de anacronic, încât ar trebui abandonat. Egoul însă s-a rafinat în diferite forme greu de observat fără o privire atentă. Sunt o mulţime de aşa zişi “sfinţi”, care afişează umilinţă, smerenie, care se leapădă de averile pământeşti, dar se bucură de o mulţime de prozeliţi cu care se înconjoară. Oameni aşa zişi “credincioşi” , ce renunţă la bucuriile lumii acesteia, la valorile materiale şi acumulează valori spirituale tot în numele ego-ului îşi adună câştiguri pentru lumea “cealaltă”. Ei nu se mulţumesc cu plăcerile lumii acesteia, plăceri ce vor trece odată cu viaţa. NU ! Ei doresc plăceri eterne în lumea de apoi…Ăsta DA…ego.

Va continua…

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Multiversuri spirituale și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s