Despre viata de zi cu zi… (2).

oameni bara de pret

Încheiam articolul precedent cu o întrebare : ce suntem ?  Noi credem că suntem separaţi de ceilalţi, de restul omenirii. Spunând că ne vom reîncarna, că ne vom prezerva ceva după moarte, că ne vom naşte din nou într-o viitoare viaţă, chiar ştim despre ce vorbim? Ştim ce este acel “ceva” nemuritor care se reîncarnează? Ce ştim cu certitudine este că am primit un nume, că arătăm într-un anumit fel, că aparţinem unei anumite familii, comunităţi…În plus avem o grămadă de crezuri asupra a ceea ce reprezentăm, crezuri căpătate în urma educaţiei primite, condiţionări generatoare de certitudini hilare, ajungând să credem că suntem creştini sau mahomedani, medici sau ingineri, de dreapta sau de stânga, inregimentandu-ne într-un sistem bun/rău…căpătat.

Educaţia nu a urmărit decât să pregătească individul doar pentru a capăta cunoştinţele necesare modului de viaţă existent, să facă faţă supravieţuirii într-un sistem profund corupt. Nu se urmăreşte cu prioritate dezvoltarea capacităţilor spirituale, sensibilitatea, simţămintele profunde, cele artistice, promovarea frumosului, valorilor superioare. Educaţia este strict specializată în vederea eficientizării, pragmatismului unei vieţi în care scopul scuză mijloacele. O educaţie care schilodeşte mintea, care nu duce la înflorirea ei, la cultivarea fiinţei umane în integralitatea ei, este o educaţie coruptă.

Formaţi astfel, avem pretenţia să vorbim despre “ceva” aflat în adânc, de ceva profund numit D-zeu sau altcumva, de care însă, în mod real, NU ştim nimic. Nici nu s-ar putea…în conditile date. Că-i zice suflet, spirit, sine, eu, scânteie divină, dându-i atribute fizice sunt doar credinţe, concepte, cuvinte, născociri, atunci când afirmăm că “ştim” că este ceva…”dincolo”.

Nu este clar, că noi, cu tot acest bagaj/balast…suntem un produs al gândirii? Ne zicem creştini, musulmani sau hinduşi; români, unguri sau americani; doctori, profesori sau ingineri, cu toate că acestea sunt un produs al gândirii. NOI cu adevărat nu suntem nimic din toate acestea şi încă alte multe închipuiri cu care ne identificăm. Această separare este generată doar de gândire şi are rădăcinile în educaţie, experienţe, amintiri, reacţii, prejudecăţi. Asta înseamnă că trăim în trecut, în acea cunoaştere dobândită şi prezervată ca memorie. Cum întreaga cunoaştere aparţine trecutului, acesta o dată “trecut”, sfârşit…noi ce suntem, ce ne rămâne să mai fim?

Credem că ne vom reancarna, că vom reveni aşa cum suntem? Credem că vom “plăti” pentru păcatele săvârşite în această viaţă sau vom capătă “bonusuri” pentru faptele bune? Unii vor crede, alţii nu…Şi într-un caz şi în celălalt ne bazăm pe credinţe.

Dar, ce este moartea?

Avem un bagaj mare de cunoştinţe referitoare la la moarte pentru a răspunde la această întrebare, cu toate că experienţa morţii ne este necunoscută, că tot ce ştim se bazează pe memorie.

Ceea ce gândim în mod individual, ceea ce gândesc ceilalţi, reprezintă în fond numai gândire. Realizăm, că în ciuda faptului că avem nume diferite, aspect diferit, lăuntric suntem la fel cu toţii, iar moartea este singura certitudine… Dar oare, ce semnificaţie mai poate avea ea?

Plecând de la ideea că suntem un nume, gândire, educaţie, memorie, profesie, naţionalitate, tradiţie, amintiri, credinţe, toate aparţinând trecutului, iar acestea fac parte dintr-o conştiinţa comună, ce semnificaţie mai are moartea?

Observăm că trăim la fel, repetitiv, mecanic, avem reacţii, simţăminte, emoţii, care în clipa morţii nu mai au nicio valoare, nicio însemnătate. Şi asta numim noi moarte, cu toate că noi am vrea să le ducem pe toate acestea cu noi “dincolo” de moarte, în viaţa următoare. Şi întreb : este posibil ca încă din timpul vieţii, realizând toate acestea, să ne detaşăm de tot acest conţinut iluzoriu al vieţii, care oricum dispare în clipa morţii, care în fond nu înseamnă NIMIC? Dacă ar fi însemnat ceva, cu siguranţă că nu s-ar fi pierdut…Putem noi oare să punem capăt ataşamentului faţă de iluzile noastre pe care le vom părăsi oricum în clipa morţii, de pe acum, când suntem încă în viaţă, din proprie voinţă?

Nu asta înseamnă a muri pentru trecut? Nu în urma unui sfârşit poate apărea NOUL, un nou început? Nu asta înseamnă a ne naşte a doua oară, din nou? Renunţând la trecut nu rămâne PREZENTUL? Nu rămâne acţiunea inteligentă, creativă?

Va continua…

 

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Multiversuri spirituale și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Despre viata de zi cu zi… (2).

  1. True. Aştept continuarea. Moartea vine singură şi sigură 🙂

  2. calinakimu zice:

    Subiectul pe care am „îndrăznit” să-l atac presupune o abordare laborioasă…aşa încât voi continua să tratez acest subiect încercând să-l întorc pe toate feţele…În fond este vorba de ceva firesc, de ceva extrem de simplu…dar cum simplitatea este extrem de „complexă”, ea adresându-se unui auditoriu aflat pe diferite trepte de …acceptare…nu este uşor.
    În tinereţe, pe când jucam tenis şi am obţinut licenţă de a antrena, m-am încumetat să pregătesc o grupă de copii. Cele mai mari probleme le-am avut cu copiii care apucaseră să înveţe câte ceva de la unul sau altul. Aceştia trebuiau mai întâi să „uite” mişcările greşite pentru a fi capabil să le înveţe pe cele corecte.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s