Ce este iubirea ? (1)

intrebare8 Cu siguranţă despre iubire s-a tot vorbit, se vorbeşte şi se va vorbi…până în clipa în care CHIAR vom învaţa să iubim, în care vom iubi cu adevărat. Până atunci vom vorbi o vom afirma, o vom interpreta, o vom întoarce pe toate feţele. În fond este… “cea mai mare poruncă”. Nu ?!
Realizarea iubirii, este însăşi scopul existenţei, dar pentru a fi conştienţi de această realitate este nevoie s-o vieţuim. Oricât de frumos am vorbi despre ea, oricât de mult am face-o, ne poate arata doar măsura în care tânjim după ceva ce ne-am dori, ce ne-am imagina, atâta timp cât aceasta…iubirea… nu este un „modus vivendi”. Mai mult decât atât, confuzia este atât de mare încât iubirea este clasificată pe grade de intensitate, pe anumite nivele de manifestare. Astfel avem iubirea de mamă, copil, frate, rude, prieteni, soţ/soţie, amant/amantă și chiar de…obiecte, case, mașini, lucruri(?!).
În termeni uzuali, iubirea “obişnuită” este achizitivă, posesivă, ea doar cere, pe când iubirea IUBIRE înseamnă dăruire, este energie pură, o putere de nestăvilit. Atâta timp cât suntem sub stăpânirea egoului, iubirea nu poate coexista cu acesta, sunt ca apa cu focul, sunt antagonice. Cum să se bucure ego-ul atunci când dăruieşte, când el doar CERE ? Este imposibil. Bucuria altruistă, ce dăruieşte, este fără obligaţii. Nu dai, ca să primeşti. Reciprocitatea ţine de lumea afacerilor, numai acolo funcţionează dă-mi, ca să-ţi dau, este legea comerţului : nu capeţi nimic fără să dai. Dimpotrivă, atunci când dai iubire trebuie să te bucuri dacă aceasta va fi primită, să fii recunoscător, dacă(?!) a fost primită. Faptul că aceasta se întoarce sau nu, nu mai este problema ta. Dacă iubirea se întoarce, dacă îţi va mulţumi, este o surpriză plăcută, un bonus.
Iubirea, aşa zis obişnuită, este plină de resentimente atunci când nu i se răspunde, chiar aşteaptă să primească mai mult decât oferă.
Iubirea adevărată nu are aşteptări şi nici frustrări, nu are obsesii  faţă de persoana iubită, sufocând-o. Cei pe care-i iubim, Existenţa cu nenumăratele forme ale iubirii, pe care ni le pune la dispoziţie, nu trebuie să devină icoane la care să ne închinăm, să idolatrizăm formele iubirii. Nu ! Trebuie să devenim slujbaşii iubirii, slujbaşii acestei energii subtile, pure, izbăvitoare şi creatoare de frumos. Expresile asupra cărora ne revărsăm iubirea nu trebuie confundate cu însăşi iubirea. În clipa în care ne vom ataşa peste măsură de expresile asupra cărora ne revărsăm iubirea, fie că sunt copiii noştri, sau iubitul/iubita, acest ataşament devine o piedică în calea iubirii, ne face să devenim tot mai pretenţioşi, tot mai intransigenţi, ucigând iubirea. Iubirea nu înseamnă ataşament obsesiv, cât detaşare eliberatoare. Ataşamentul generează gelozie, adică ego rănit, otrăvind relaţia. Singura ”grijă” a iubirii, este bucuria ce-o poate dărui, respectul pentru dorinţele celuilalt. Asta nu înseamnă de a hrăni egoul partenerului satisfacandu-i dorinţele fanteziste.
Iubirea adevărată se numeşte COMPASIUNE şi poate fi severă atunci când este nevoie, atunci când este spre binele celui iubit, ţinând cont numai de binele celuilalt. Compasionând participăm activ la nevoile reale ale semenilor noştri.
Dar să vedem ce reprezintă iubirea pentru cei mai mulţi dintre noi.
Când spunem că iubim, ce înţelegem prin aceasta? Că posedăm acea persoană, posesivitate care generează gelozie şi teama de-a nu o pierde. Dorim ca acea persoană să ne aparţină, să n-o pierdem, iar pentru a fi siguri de aceasta urmează să ne legalizăm relaţia. Când suntem geloşi avem frică să nu ne fie “tulburată” posesia. Mulţi înţeleg că a fi iubitor înseamnă a fi sentimental, plin de emotivitate, dar acestea nu sunt decât manifestări viscerale, nu semne ale iubirii.
Persoanele religioase care plâng gândindu-se la idolii lor, nu sunt persoane iubitoare, sunt doar emotive, lăsându-se pradă unor stări viscerale. Şi sentimentele şi emotivitatea sunt forme de manifestare a ego-ului. Emotivitatea nu exclude faptul că acea persoană nu poate fi crudă, atunci când nu i se răspunde favorabil la sentimente. Poate urî, poate ucide chiar…Cei ce trăiesc la nivel emotiv, sentimental, habar nu au ce este iubirea.
Unii spun că iubirea ar fi iertare?! Să vedem cum funcţionează iertarea. Când cineva te jigneşte…realizezi acest fapt, realizezi că ai fost nedreptăţit. Atunci, datorită unei constrângeri asumate, religioase sau nu, ierţi cu mărinimie(?!) Adică, la început te doare, apoi constrâns de crezurile tale, de constrângerile auto-impuse consimţi să ierţi. Adică tot EU sunt important. EU am fost capabil de iertare, am lăsat de la mine…și poate că mai am și ceva de câștigat, acolo…”sus”. Asta NU înseamnă iubire şi nici iertare. Cel ce iubeşte este orb la jigniri, la răul ce i se face, la nedreptatea făcută lui. Cel ce iubeşte nu are duşmănii, chiar dacă este duşmănit…
Relaţia posesivă, gelozia, emotivitatea iertarea, simpatia, frica…nu au nici o legătură cu iubirea.
Când iubeşti nu discriminezi, respecţi pe celălalt care este la fel de important ca şi tine, eşti generos şi nu poţi fi jignit şi ca urmare nu trebuie să ierţi pe nimeni. Atunci ai respect şi faţă de subaltern, de şef, de cel sărman şi de cel bogat.
Unde nu este respect, compasiune, milă, nu este nici iubire.
Dar ce vedem?! Suntem posesivi, supuşi emotilor, ce ne pot schimba starea de la o clipă la alta devenind agresivi, violenţi, de multe ori inconştienţi, regretând tardiv fapte ruşinoase. Nu putem vorbi de iubire decât în clipa în care toate acestea au dispărut. Cât timp dorinţa de posesie va prevala, cât timp vom cultiva atitudini de evlavie emoţională, nu vom cunoaşte iubirea. Când devoţiunea noastră are un scop precis şi nu izvorăşte din iubire, din compasiune, suntem în eroare.
În aceiaşi măsură rugăciunea, care se reduce la o stare de emotivitate, nu înseamnă nimic. Respectul generat de interes, de frică, sau de a fi iertător pentru a primi ceva în schimb…recunoaştere, admiraţie sau recunoştinţă, n-au nici o legătură cu dragostea. Când aceste atitudini dispar prin cultivarea iubirii autentice, atunci, în locul egoului, apare iubirea adevărată, compasiunea.
Nici un sistem, nici o religie, nici o filosofie, nici o teorie, nu ne poate dărui iubire.
Când nu vom mai fi posesivi, lacomi, egotici…când respectul, mila, înţelegerea, compasiunea faţă de tot şi toate ne vor exceda, ne vor copleşi, atunci, cu siguranţă vom şti că suntem sub imperiul IUBIRII.

N.B.
Cum despre iubire…ori nu spunem nimic, ori spunem prea mult…nu-mi rămâne decât să mă situez la mijloc şi voi mai posta câteva articole despre această temă de meditatie.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Multiversuri spirituale și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

22 de răspunsuri la Ce este iubirea ? (1)

  1. fosile zice:

    AM nevasta, copii, masina, gaini, de lucru…Asta presupune EU.Si-atunci adio indevenire!
    Pe vremuri,cu mult inainte de cele cunoscute si de mine, la o anumita virsta omul isi impartea jumatate din avere copiilor , iar cealalta jumatate o impartea comunitatii si pleca in pustie.Abia atunci putea sa-l elimine pe EU.Putea atinge indevenirea, iubirea, indumnezeirea.
    E drept, in acele vremuri foarte mult din imprejur era al tuturor sau al nimanui.Era mai simplu sa te retragi, sa dispari.

    Sa zicem ca la pensie ma retrag undeva in munte (as vrea eu…).Tot mai inseamna ca trebuie sa-mi imprejmuiesc proprietatea pentru a nu fi deranjat de nenumarati, deci nu este indepartat „AM” si nici „EU”.
    Te-ai gindit la o modalitate de ajungere?

    • smaranda zice:

      In aceasta pozitie sunt multi dintre noi. Se poate si fara sa ne retragem dar este foarte greu si fiecare urmeaza alta cale. La faza asta nu cred ca poate cineva, cu adevarat sa-ti dea un sfat. Nimic nu-i imposibil. 🙂 Eu am primit un sfat, totusi foarte bun, din astral : schimba-te tu si totul se va schimba cu tine. L-am urmat cu incapatanare fara sa cred ca ma va duce la succes, dar a functionat.

      • fosile zice:

        Multumesc, Smaranda!
        Dar nu l-ai eliminat pe „EU”.
        Deci…

      • calinakimu zice:

        Smaranda…tu vorbesti de faptul ca ai ascultat de INIMA. Doar cu inima, cu intuitia, cu trezirea mintii, poti comunica cu corpul astral. Asa este…schimbarea este obligatorie, dar ea vine nu din dorinta. Ea vine ca urmare a faptului ca realizezi, constientizezi ca ASA NU SE MAI POATE, ca suntem pe „aratura”…Nu iti propui sa fii mai bun(?!). Nici macar nu stii ce inseamna „mai bun”. STII ca asa cum esti acum…NU FUNCTIONEAZA, esti in suferinta.
        De aici incolo drumurile, caile se despart, devin individuale….ca sa se uneasca din nou, candva, sau in clipa urmatoare…cand vom rade de ratacirea noastra, de faptul ca aveam tot ceea ce ne trebuie pentru a traii OMENESTE, adica in TOTALITATE, in bucuria IUBIRII. Faptul ca am, ratacit, ratacim sau vom mai ratacii …este trecator…

    • calinakimu zice:

      Putem merge in varf de munte sau in intr-o pestera, putem sa ne ascundem si in gaura de sarpe…dar de umbra noastra nu putem sacpa decat dupa moarte sau in intuneric…Orunde vom merge vom lua cu noi acest EGO, aceasta constructie falsa a mintii. Eul, in sine, este insasi sufletul nostru, face parte dintre corpurile spirituale. Problema este Egoul, acea constiinta de imprumut, superficiala, periferica, care nu ne reprezinta, egoul este izolationist, gregar…
      Nu este vorba de “ajungere”…N-ai unde sa ajungi cad ESTI de fapt si de drept in posesia truturor atributelor “indumnezeirii”…Noi trebuie doar sa ne DUMIRIM, sa realizam REALITATEA, nu vreo stare celesta, inchipuita, imaginata…
      Modalitatea de a ne gasi calea proprie, de a ne “normaliza”…este a fiecaruia in functie de cata devotiune are, de cata “chemare”, nu dorinta, deoarece dorinta STIE ce vrea si vrea pentru a obtine ceva, in vederea achizitiei, apartine tot egoului.Aici este vorba ca atunci cand VEZI realitatea, cand estei lucid…NU MAI POTI CONTINUA …traind astfel, in deriva, in ignoranta… Aici ne trebuie multa vigilenta, cand “judecam” cu mintea(?!). Fara a asculta de nevoile INIMII, suntem in eroare, sau prinsi in jocurile egoului. Egoul vrea sa ne indumnezeim, el vrea sa fim MARI si TARI… Sa punem altfel problema. Oare vrem sa ne asumam…rastignirea…pentru a INTELEGE realitatea? Mai merita, atata timp cat cunoasterea presupune suferinta?. Chiar daca nu este nevoie de “rastignire” la propriu, de o rastignire…tot este vorba. A constientiza realitate, cat de paralel suntem cu ea, cat de aiurea am trait, cata mizerie am produs vietii prin atitudinile noastre, este un fel de rastignire. Trebuie sa accepti sa mori…pentru un trecut care TREBUIE sa ni-l asumam. Altfel cum ne vom NASTE din nou, intr-u adevar, iubire dreptate,…TOTALITATE ?

  2. smaranda zice:

    Nici nu pot sa spun ca trebuie eliminat ceva si cu atat mai putin EU. Mai mult a fost asa cum spune Calin, stiutul acela ca asa nu se mai poate. Am inceput sa caut in mine sa gasesc de fapt acel Eu SUNT. Da, ce sunt, cine sunt, cum sunt. Abea cand m-am concentrat mai mult asupra a ceea ce sunt eu au inceput incet sa se faca schimbarile, natural, fara sa le ghidez sau coordonez. Ca sa scap de ego a trebuit prima data sa-l vad, apoi sa inteleg cum functioneaza apoi cu blandete, intelegere, fara sa ma condamn de ceva (a trebuit sa invat sama accept prima data asa cum sunt, sa ma iubesc cu adevarat asa cum sunt)sa ma iert si sa rad de jocul tembel al egoului asa cum privesti un copil razgaiat, cu indulgenta, fara sa-l pun la colt, fara sa-l cert. Cand il prindeam in flagrant, radeam de el cu blandete si-l aratam cu degetul: Aha, te-am prins. Cu timpul s-a saturat si el de acest joc si s-a linistit. A durat ceva ani, dar desi si acum mai iese cate-o data in fata, se anunta timid si intreaba daca poate sa se manifeste si pentru ca sunt o tanti cumsecade il mai las sa se desfasoare controlat si sub privirile mele atente sin ingaduitoare.

  3. fosile zice:

    Multumesc, Calin!
    Acesta este un raspuns!
    Dupa ce am scris comentariul m-am gindit ca ai in plan sa treci in revista mai multe idei, iar la sfirsit sa dai si solutiile tale .
    Nu-i rau, dar -mi se pare mie- ar fi un pic rupt subiectul.De aceea am pus intrebarea.
    Dezvoltind atit de bine, de frumos e pacat ca cel care citeste, care invata de aici, sa nu aiba si o eplicatie, o solutie posibila, o cale probabila .

  4. smaranda zice:

    Recunosc ca a fost greu si ca de multe ori am vrut sa arunc prosopul in ring, sa-mi pun in rucksak chilotii si sa plec in lume, in padure, in munte. Am cantarit de mii de ori pro si contra si am vazut ca pentru mine aceasta nu este o solutie multumitoare. Este ca si cum te-ai fatai intr-o groapa plina cu nisip in care esti prins din toate partile, ca sa-ti faci loc. Te sufoci, te apuca disperarile, nebuniile, iti vine sa urli si cand crezi ca nu mai ai nici o sansa: pac! nisipul dispare sau devine mai rar. Se transforma pe nesimtite intr-o boare cristalina.
    Daca ma mutam in padure, ma regaseam mai repede? Nu cred, de ce? pentru ca in multimea de oameni din jurul meu am reusit sa ma oglindesc: o multime de eu in diferite ipostaze. Astfel am reusit sa ma cunosc mai bine privindu-i pe cei din jur.
    Deci vorbesc doar de mine ca de fapt aici intradevar nu poate nimeni sa dea solutii.

  5. smaranda zice:

    Si de fapt „lupta” cea mai crancena nu am dus-o in domesticirea egoului ci in eforturile mele de a da ratiunea jos de pe tron, ca sa pot auzi glasul timid al inimii care sopteste.

  6. calinakimu zice:

    Smaranda, vorbesti de fapte adevarate, de cele ce se petrec cu noi si IN noi…
    Asa este. Plecarea de „dragul” unei REALIZARI…este o ineptie. Nu este vorba decat de a ne NORMALIZA. Aceasta este marea REALIZARE. Avem toate atuurile, tot sprijinul divin…Numai de NOI depinde.
    Unde sa pleci fara tine? Poti lua sacul in spate cu mai nimic, dar MUNTELE de probleme aflate in mintea noastra bolnava, ne va urma ca o umbra.
    Referitor la discutia despre iubire…solutia se afla in NOI…NIMENI nu are solutii pentru altii, cu toate ca avem asemenea pretentii inepte. Tot ce putem face esta sa ne spunem parerea, sa starnim, sa zgaltaim, sa aratam cum vedem NOI realitatea. Cum realitatea este UNICA, armonizarea „realitatilor „…se poate face doar prin IUBIRE !

  7. Camelia zice:

    Iubirea de care spui este cea de pe dinăuntru,este căptuşeala sufletului; noi suntem iubire, dragostea ca stare de a fi, dăruirea de noi tuturor, nevoia de a ne dărui dragostea necondiţionat.
    Dragostea, cea a tranzacţiilor de sentimente, cea în care dai şi aştepţi să iei, este ieşirea din tine în căutarea identităţii cu un celălalt.
    Aşadar, iubirea este ceva, dragostea un alt ceva.

    • calinakimu zice:

      Pai eu tocmai asta sustin…ca IUBIREA este UNA SINGURA, este acea energie Divina, neinterpretabila, cu toate ca noi asta facem din cauza confuziei, din cauza faptului ca NU o cunoastem…chiar ne este teama de responsabilitatea ei, de modul cum trebuie sa te dai ei in TOTALITATE.
      Ai vazut vreo contradictie in cele ce spun eu?!
      Indragosteala este o stare hormonala…nu este iubire.
      Iubirea adevarata nu este „punctuala”, se adreseaza TOTALITATII, este compasionala…cu toate ca se poate exprima si in trairile dintre barbat si femeie.

  8. Camelia zice:

    Iubire-dragoste; chestie de semantică.
    Şi încă un lucru ca încheiere, dragostea este „obiectul” iubirii.

    • calinakimu zice:

      Trebuie intelese „dincolo” de cuvinte, de semantica, prea sarace, prea limitative. Si cum pot fi cel mai bine intelese?!
      VIEŢUIND IN IUBIRE !

      • Camelia zice:

        Da, trebuie trăite în simţire. Însă cuvintele nu sunt „limitative”, cuvintele au duh.

      • calinakimu zice:

        Cuvintele in sine nu au duh, fie ca sunt vorbite sau scrise.Ele capata duh in clipa in care emitentul da din plinatatea duhului sau. Putini sunt oamenii care vorbesc din plinatatea inimii, care rezoneaza, care empatizeaza cu ceilalti pe aceasta lungime de unda a iubirii. Emitentul transmite conform calitatii sale spirituale, iar receptorul trebuie sa fie pe aceiasi lungime de unda, sau pe aproape, necesitand doar reglaje fine, ca sa poata receptiona. Din acest motiv oamenii buni devin mai buni, iar cei rai devin mai rai. Pe masura ce ne vom racorda la lungimea de unda reprezentativa starii noastre spirituale vom emite/receptiona in functie de aceasta calitate. Vom devenii mai buni , sau mai rai prin sincronicitate, vom cumula din binele/raul celorlalti cu care ne aflam intr-o relatie nevazuta, necunoscuta, neconstientizata.
        Inchipuieste-ti ca un om extrem de nervos, plin de ura are cutitul in mana. In acea clipa el va rezona cu oamenii de teapa sa, cu gandurile lor, cu cei care emit ura. In acea clipa este de ajuns sa primeasca energie negativa si va lovi cu cutitul. S-ar putea ca el in mod normal sa nu fie un om atat de rau, un criminal…dar devine astfel in clipa in care va rezona cu raul, cu maleficul cu care empatizeaza in acele momente dramatice.
        Mare, mare atentie la ce ganduri emitem…Ele pot deveni(i) aripi de inger, sau cutite insangerate…

  9. Camelia zice:

    Ştiu despre puterea gândului şi despre cea a cuvintelor, ceea ce ele sunt şi pot deveni. Cu un „i”, nu cu doi, asta o ziceam doar aşa.
    Ştiu multe lucruri, dar mulţumesc pentru ce ai găsit de cuviinţă să-mi răspunzi.

    • calinakimu zice:

      Cand scriu repede si MULT, pentru a ma face mai usor inteles, scapa si i-uri, chiar unele dezacorduri…dar daca FONDUL este echilibrat…nu-i bai…
      Faptul ca stii multe lucruri…este NORMAL ! Asa trebuie sa fie…doar nu suntem moluste…cum din pacate multi isi doresc sa fie. Daca stii…da mai departe, nu tine pentru tine. Fa-ti un blog, sau vino aici, sau unde te regasesti si TRANSMITE acel „cuvant” incarcat de duh…
      Eu am stat in „tacere” cateva zeci de ani buni…dar a TREBUIT SA IES IN LUME…

  10. xaeus zice:

    Trebuie sa ne intrebam de ce au disparut copasiunea, onoarea, cinstea, sensibilitatea si altele.

    Suntem posesivi pentru ca asa ne programeaza azi sistemul.
    Suntem supusi emotilor negative/distrucitve la fiecare stire care se de pe la TV.
    Tot acolo se promoveaza agresivitatea si violenta.

    Cei mai afectati sunt cei tineri pentru ca ei sunt cel mai usor influentati de toate astea.
    Si toate continua nestingherit.

    Asadar, va recomand sa cautati cauzele…nu doar sa constatati efectele.

  11. calinakimu zice:

    Cauzele le-am tot evidentiat prin mai toate articolele publicate….dar acestea ne exced…Ne-am pierdut capacitatea de a reactiona…ca sa nu mai vorbesc de aceeea de ” a actiona”, care presupune inteligenta. Totusi se pare ca evenimentele negative generate de atitudinea noastra ne vor coplesi in masura in care vor depasi orice limita a suportabilitatii. Mai de voie…mai de nevoie se vor produce corectii de la o traiectorie care nu duce nicaieri…Faptul ca tu, eu si cati om mai fi…ne spunem parerea in sensul remedierii… ACUM a acestei situatii inacceptabile, cu toate ca sunt doar picaturi intr-un ocean al adormirii…cu siguranta nu se pierd…Prin dilutii repetate, homeopatice…efectele pot deveni majore…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s