Despre alimentatia fara “alegere” (3)

mancare

 

 

Viking eating drumstick on white background.În urma unor comentarii avute cu un amic de blog, am realizat că nu m-am făcut înţeles…Nu-mi rămâne decât să încerc, pe cât posibil, să înlătur confuzile.
Ştiu că astăzi, într-un numar covărşitor sunt mai mulţi oameni ce se hrănesc cu carne. Realizez acest fapt şi tocmai de aceea încerc să conving câţi mai mulţi, zic eu cu argumente, să renunţe. Oricând este momentul să încercăm să devenim mai “oameni”, adică mai puţin cruzi faţă de animale, cele mai apropiate de noi ca organism şi faţă de noi înşine, chiar dacă acest “templu”, sediul sufletului, care ne serveşte cu fidelitate atâta timp cât nu-l agresăm peste măsură cu un mod de viaţă dezechilibrat, ajunge în final “oale şi ulcele”…Asta nu înseamnă să-l facem oale şi ulcele în mod deliberat, cu bună ştiinţă, că vorba aia…dacă tot se alege praful de el, să-l facem praf din timp şi să ne “bucurăm”(abuzăm) de el. De el ne putem bucura cu mult respect şi vom constata un truism: respectul se întoarce, el, corpul, nu ne trădează, de nu-l trădăm.
Şi încă ceva, nu vreau să conving pe nimeni cu forţa, nici n-am cum. Face fiecare CE VREA. Doar suntem “liberi”?! Doresc însă să atenţionez asupra a ce consider “eu” că este important. Repet : nu mă credeţi pe cuvânt…încercaţi, experimentaţi…Ce înseamnă pentru dv. o luna de vegetarianism? Este în fond o provocare… Vegetarianismul nu este “calea mea”. Este o cale pe care am adoptat-o la rândul meu. Nu-mi arog nici un merit asupra acestui concept.
În final să analizăm nu numai ce mâncăm ci şi cum, cât şi când mâncăm. Spuneam că de cele mai multe ori mâncăm nu numai la ore întâmplătoare, dar mâncăm fără să ne fie cu adevărat foame, ocazional, circumstanţial, sau în conjuncturi impropri acestui act. A mânca este un gest sacru, ca şi rugăciunea. Introducem în templu, în corp, alimente ce vor constitui oasele, carnea, sângele nostru şi chiar “starea” sufletească, în funcţie de natura şi calitatea alimentelor şi chiar de atitudinea noastră, de ambianţă.
Când mâncăm suntem obişnuiţi să vorbim, să ne uităm la televizor, sau chiar să citim dintr-o carte sau dintr-un jurnal. În afara faptului că făcând două lucruri de-o dată le facem prost pe amândouă, faptul că nu conştientizăm actul în sine, gustul, savoarea, mirosul, aspectul alimentelor, îngurgitând, băgând pe gât mâncare cât încape, mestecată sau mai puţin mestecată, în stare de semi-conştientă, în această clipă nu mai putem controla cantitatea de mâncare consumată aproape mecanic. Ratăm astfel adevărata plăcere a mesei, experienţa mâncatului “conştient”. Nu avem respect faţă de mâncare, faţă de faptul că aceasta ne asigură viaţa. Mâncând mecanic, fără control, mâncăm mai mult decât este nevoie, iar surplusul se va depune sub formă de grăsime. La asta contribuie şi faptul că de multe ori mâncăm când ni se iveşte”ocazia”, nu neapărat când ne este foame.
Când mâncăm conştient vom mânca cât ne cere corpul, cat avem nevoie ne aflăm în auto-control. Vom mesteca, vom privi mâncarea, o vom gusta simţind-o din plin, savurând-o. Bineânţeles că masa va dura mai mult, cu toate că vom mânca mai puţin, dar merită…
Dacă nu vom proceda aşa va trebui să ne chinuim să ne controlăm mai apoi dieta pentru a slabi, pentru a da jos greutatea suplimentară ce ne pune în pericol sănătatea.
O altă cauză a supraalimentatiei este golul “interior”. Acest gol vom cauta să-l umplem cu cantităţi din ce în ce mai mari de mâncare. Este adevărat, acest gol nu vom încerca să-l umplem numai cu mâncare. Îl vom umple şi cu bunuri materiale : case, maşini, mobile, opere de artă, diverse obiecte, fleacuri…Este un mod jalnic de a ne simţii “plini”. Dar cum golul sufletesc rămâne, continuăm să ne tot îmbuibăm şi să tot adunăm bunuri materiale.
Când eşti bucuros, fericit, plin sufleteşte, când iubeşti, parcă nici foame nu-ţi mai este, “pluteşti”, de nimic altceva nu mai ai nevoie…
Dietele de slăbire, cât de bune ar fi ele, cât de echilibrate nutritional vor reprezenta o frustrare, o nemulţumire, o îngrădire a libertăţii. Şi atenţie ! În urma unei diete, oricât de judicios ţinute, dacă nu va recăpătaţi echilibrul interior, totul a fost în zadar. Veţi recidiva cu siguranţă.Apoi o veţi lua de la capat trensformandu-vă viaţa într-un coşmar.
Aşa încât nu ne rămâne decât să reconsiderăm actul alimentaţiei. Prin conştientizarea actului, trăind bucuria gustului într-o stare meditativă de calm, de profundă sacralitate, alimentaţia îşi va capătă un loc important, binemeritat în concertul vieţii.
Dacă prin considerentele mele am lezat susceptibilităţile unora…îmi cer anticipat scuze. Am prieteni „mancători de carne” de o subtilă sensibilitate. Credinţa mea nu este litera de lege decât pentru mine.

 

N.B.
Să nu uit…Într-adevăr şi plantele sunt vii, şi ele au o “sensibilitate”, chiar dacă este mult diferită de cea a regnului animal sau uman. Vibraţia câmpului lor eteric nu este însă  atât de joasă ca cea a animalelor, în primul rând, de aceea nu reprezintă o piedică în calea meditaţiei şi nici nu ne dă agresivitate, ca hormonii animali. În plus, este de dorit ca atunci când ne hotărâm să le consumăm să treacă cel puţin 8 ore de când le-am cules. Aceasta pentru a le lasă să“adorma”, pentru ca sensibilitatea lor, câtă este, să nu fie agresată. Pare o scrupulozitate exagerată, dar dacă ne stă în putinţă, de ce nu?!
În viitor voi încerca să abordez un subiect pe care nu-l stăpânesc(încă) : autotrofia, hrana pur energetică…

Reclame
Acest articol a fost publicat în Multiversuri spirituale și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s