Despre alimentaţia fără “alegere” (2)

Man Eagerly Eating DrumstickFilosofia ezoterică a Indiei, una dintre cele mai vechi din lume, susţine că lumea noastră fizică, materială, este “maya”…adică “iluzie”. Ei bine, nu lumea fizică este iluzie, iluzorie este modalitatea noastră de a ne raporta la ea, la REALITATE. Din cauza “inconştienţei” trăim în plină iluzie, într-o realitate deformată…ireală. În această clipă intervine hazardul, intamplatea, bunul plac, devine posibil…”orice”… Modul cum ne hrănim sfidează respectul datorat vieţii. Chiar nu realizăm că toate formele de viaţă sunt înrudite, că facem parte din aceiaşi familie, că suntem interdependenţi ? Am ajuns să ne distrugem propria temelie…Putem să ne imaginăm o lume fără păsări sau peşti, fără animale ? Viaţa nu poate exista decât ca TOTUL ÎN TOT. În clipa în care respectăm acest TOT, viaţa, pe D-zeu, sau cum vrem să-i mai zicem…va trebui să începem cu NOI, cu respectul de sine (nu iubirea de sine, egoistă), cu tot ceea ce ţine de noi, dintre care alimentaţia joacă un rol important. Iar dacă este vorba de hrană, vegetarianismul este calea “firească”.
Când mâncăm carne, o facem din necesitate, pentru supravieţuire. De ex. la Polul-Nord ce vegetale să mănânce eschimoşii ? Carnea ne “împovărează”, cade “greu”, asta o ştie oricine sau o “simte”. Se ştie câte toxine aduce carnea în urma procesului asimilaţiei…
Când mănânci vegetale devi mai “uşor”, te poţi “înalta” spiritual (nu interpretaţi maliţios…), “gravitaţia” cărnii nu te mai trage în jos, visceral.
Vegetarianismul este un mod de hrănire purificator, este un gest decizional pe care animalele nu-l pot avea, în clipa aceasta ne apropiem de responsabilitatea…caracteristic umană. Prin vegetarianism devenim liberi de pământ, mai aproape de zbor, de “înalt”. Credeţi că “întâmplător” oameni de o anumită stare spirituală înbunătăţită renunţă la carne? Când nu mănânci carne este mai uşor să gândeşti cu inima, sau mai bine zis să laşi tăcerea să “coboare” în inimă, deoarece atunci  suntem mai “uşori” la propriu, mai “purificaţi”.
Cu siguranţă, dacă vrei…poţi. Se poate intra in meditaţie şi dacă consumăm carne, dar cu un efort sporit. Este ca şi cum ne-am pune singuri piedică, ca şi cum am urca purtând o greutate de bunăvoie în spate…
În plus, când mâncăm carne va trebui să ucidem animale. Faptul în sine este o barbarie…Dar să analizăm. Se ştie că în momentul morţii, în momentele de spaima, de frică, de groază, de furie, animalele(şi oamenii) eliberează în organism, în sânge, toxine, otrăvuri pe care le vom consuma odată cu carnea…Şi cum suntem ceea ce mâncăm, vom vedea cum devenim agresivi, violenţi, mânioşi…
Cum poţi spune că respecţi viaţă când ucizi? În schimb vegetarianismul îţi conferă o libertate naturală, fiind susţinut în plus şi de ştiinţă. Eu va invit să citiţi “Studiul China”, edificator pentru cei care nu cred decât în autoritatea studilor ştiinţifice.
Faptul că obiceiurile, plăcerile noastre…”jalnice”, viscerale, în lipsa adevăratei “fericiri”, de care nu ştim nimic, acestea au devenit a doua noastră natură. Faptul că trăim mecanic, inconştient, a determinat existenţa acestei lumi crude, nedreaptă, în derivă, după chipul şi asemănarea…noastră.

Se înmulţesc reţetele de preparat mâncarea, de amplificat plăcerea in lipsa bucuriei foamei, unei foame normale, sănatoase, naturale, alimentatia a devenit butaforie si-a pierdut intreaga sacralitate. Introducerea alimentelor în templu, in sediul sufletului, nu este un gest banal, care trebuie tratat cu frivolitate. Mancăm cu castronul privind tâmp la televizorul programat să ne imbecilizeze, sau înbuibându-ne la mese copioase organizate de prilejuri inoportune. Că este nuntă, botez, parastas, sărbătoare religioasă sau laică, intâlnire de afacere sau între prieteni, folosim orice prilej ca să mâncăm şi să bem…Mâncarea, masa a devenit o plăcere in sine, ca şi sexul, ca şi pierderea timpului ca spectator la întrecerile sportive, ca multe, multe alte inutilitati cu care ne umplem timpul, intestinele si viaţa. Este si motivul pentru care ne este atât de frică de moarte, motivul pentru care în clipa morţii suntem îngroziţi, când abia atunci realizăm că ne-am irosit viaţa, că pierdem o viaţă trăită aiurea…
Pentru a ne “schimba” conştiinţa aceasta “contrafăcută”, va trebui să începem cu “sediul” ei, cu trupul nostru pe care Iisus îl numea “templu”, trup ce poate fi purificat ptintr-o trecere la hrana vegetală prin renunţarea la carne. Poate părea ciudat că o schimbare în alimentaţie să determine o schimbare în conştiinţa. Nu este nimic ciudat. Suntem ceea ce mâncăm, iar detalile ne pot schimba decisiv viaţa.
A fi vegetarian înseamnă a respecta viaţa ta şi a animalelor, a-L respecta pe D-zeu, TOTALITATEA. Totul devine mai subtil, iar rugăciunea va deveni o stare a normalităţii. Totul devine mai graţios, mai blând, vibraţia mai înalta, iar noi mai receptivi şi tot mai puţin violenţi.
Prin vegetarianism ne putem transforma fiinţa în integralitatea ei minte/spirit, armonizând-o cu ÎNTREGUL.
Nu este nevoie să mă credeţi pe cuvânt(?!)…Încercaţi, probaţi, experimentaţi, documentaţi-va, nu lăsaţi ca obişnuinţele mecanice să va controleze viaţa şi deveniţi CONŞTIENŢI. Conştientizarea este calea activării gândirii, trezirii, calea sensibilizării, devenirii în spre ceea ce ne-am căpătat dreptul şi încrederea de a fii… OM !
Să nu dezamăgim, să nu înşelăm Existenţa, pe D-zeu, pe apropele nostru, pe noi înşine.
SUCCES !
N.B.
Acest articol se adresează cu preponderenţă acelora care cred în LIBERTATE, în IUBIRE, care cred în necesitatea înmulţirii “talanţilor”…care NU cred că viaţa înseamnă doar umplerea maţului de la gură la rect…ceva sex şi goană după averi…

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Multiversuri spirituale și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

10 răspunsuri la Despre alimentaţia fără “alegere” (2)

  1. fosile zice:

    Am pus like pentru ca iti respect convingerea.
    Nu zic ca sint pro carne sau pro vegetale.Zic ca tot ceea ce este in paralel cu noi, in acest stadiu este viu.Si vegetalele.Cam cum se simt ele cind sint rupte si mincate de vii?
    ( ne convine noua sa credem ca ele n-au simturi).
    Deci, modul de existenta pe aceasta planeta- lasat, dat – este „ucigind” pe celalalt.
    Cind vom gasi modalitatea de a ne hrani cu energia pura sau cu altceva decit o alta forma de viata, ne vom ridica din acest iad.Si-atunci , zic eu, discutiile pe aceasta tema sint speculatii pentru a ne justifica actiunile.Indiferent ca sint impotriva „carnii” sau „vegetalelor” si nu numai.

  2. calinakimu zice:

    O existenta absolut „independenta” de altii, este utopica. Dar…intre „sensibilitatea” plantelor si animalelor, este o diferenta clara. „Fratia” cu animalele, chiar daca sunt impotriva teoriei lui Darwin, este totusi evidenta, cel putin la nivel organic.
    Pe net poti gasi „Studiul China” pe care-l tot trecomand spre citire. Nu este un studiu „justificativ”…”speculativ”…Ca orice studiu stiintific, are o baza stiintifica…Nu merg aproximari, daca si parca(?!)…Stiinta, pe langa multe neajunsuri, cand se „baga” prea mult in seama mai ales acolo unde nu-i fierbe oala…are si virtuti. Vorba filozofului bulgar : ce este…este…
    In ceea ce priveste alimentatia cu energie „pura”…ea a existat si exista…Autotrofismul este dovedit stiintific, dar cum nu poate fi „explicat” stiintific…deocamdata despre acest subiect : mucles. Nu suna academic…dar „suna”…

    • fosile zice:

      Ma refer la „activitatea” de nivel planetar.Ca sint citiva autotrofi, ca sint citiva vegetarieni ( citeva milioane in India ) , ca sint citiva strict carnivori si restul omnivori- in ce priveste oamenii, cert este ca modalitatea de a supravietui pe aceasta planeta este vinarea si consumul altor forme de viata.
      S-a dovedit stiintific ca si mineralele sint vii, dar pot sa stau mult si bine cu o piatra in gura…( in stadiul asta).

  3. calinakimu zice:

    Cum am mai spus, sunt impotriva pasilor marunti, pasi ce presupun…tragere de timp… Totusi, in aceasta privinta, probabil si in altele, EVOLUTIA planetara trebuie sa urmeze niste pasi, atata timp cat vorbim de o masa atat de eterogena. Trecerea de la alimentatie carnivora, omnivora in spre cea vegetariana. si mai apoi in spre cea „subtila” reprezinta pasi importanti, care TREBUIE facuti. Nu poti deveni autotrof, sau cu „piatra” in gura” …peste noapte. In plus, repet, calitatea campurilor energetice ce le ingeram, ce interfereaza cu campul nostru calitativ mult superior, tragandu-ne in jos., este definitorie pentru starea spirituala. Hormonii animali, toxinele de care vorbeam ,cat si produsele de dezasimilatie ale carnii…sunt nocive, daca vrei mai nocive decat produsele vegetale. Nu ma „incapatanez” pana in panzele albe sa sustin o hachita de-a mea, sau un hobby excentrinc. Mai mult decat atat, incerc sa mananc, pe cat posibil, hrana nepreparata termic, nedistrusa prin foc. Si asta nu pentru a traii muuult si bine. Este vorba de respectul datorat TEMPLULUI.

  4. fosile zice:

    Sezi cuminte ca scopul vietii mele nu este sa te contrazic pe tine si nici nu vreau asta.
    Eu spun ce este, tu spui ce ar trebui sa fie.
    Presupun ( nu stiu) ca ai trait experienta extracorporalizarii dupa ce te-ai mutat la tara.
    Mie mi s-a intimplat in mijlocul „nebuniei” orasului.Atita doar ca in natura ( pe munte sau in padure) ma „hranesc”.
    Deci, aproximativ aceiasi experienta, in conditii diferite.
    Te felicit daca ai convins macar 10 persoane sa „mearga”in salturi, nu prin pasi marunti.Asta inseamna ca vor urma calea ta, nu a lor si vor trebui sa revina pentru a-si urma calea proprie.
    Tu esti pregatit?Citi mai sint?-vorbesc in principal de cei din imediata ta preajma.
    Templul? Va ajunge oale si ulcele.Si-atunci ce „construiesti”la el?

  5. calinakimu zice:

    Cred ca este vorba de o confuzie…Eu am spus ca in acest CAZ…este nevoie de pasi marunti, nu de salturi si unul dintre pasi este vegetarianismul.
    La rubrica „Cuvant inainte” imi exprim crezul referitor la faptul ca NIMENI nu trebuie sa urmeze calea altuia, decat in urma unei ” confruntari” interioare…cu el insusi.
    Faptul ca TEMPLUL ajunge oale si ulcele, este in NATURA lucrurilor sa se petreaca asa ceva. Asta nu inseamna ca avem DREPTUL sa dispunem de el in mod haotic si fara respect…Pai daca tot ajungem oale si ulcele…de ce sa nu ne batem joc de el, sa ne facem de „cap” si de ce nu… si de al altora, eventual. Evident supralicitez, dar mi-ai facut „loc’.
    In rest…nu ma intereseaza cati mai sunt(?!) cei care „cred” ca si mine…nici in procente si nici altcumva. Nu consider ca am un „rol” Mesianic aici pe Pamant…Dar cu siguranta TOTI avem un rol si printre ele este acela de a ne RESPECTA, incepand chiar si cu „oalele si ulcelele”. Ma intrebi daca sunt pregatit? De o viata ma tot „pregatesc” si am o „varsta” nu tocmai juvenila, ca sa nu mai pun la socoteala cate „vieti” avute pana acum…ma tot pregatesc?! Totusi, in proximitatea mea sunt sotia, mama, care traieste la mine, fratele, copiii, o nepoata, ceva prieteni…Cu totii sunt vegetarieni. Pentru orice alta interpretare mentionez ca nu fac parte din nici o secta religioasa…
    Extracorporalizarea, este importanta pentru experienta mea…Nu este o „realizare” cu care ma consider „superior” unora sau altora…Ma bucur sa aflu ca suntem cati mai multi aceia care ne bucuram de intelegerea unor lucruri …
    Spui ca tu vorbesti din realitate, pe cand eu din dorinta…Cu tot respectul…trebuie sa te contrazic. Imi pare rau ca asa se „vede” de la tine, ca asa „pare” mesajul meu. S-ar putea sa nu ma fi facut inteles?! TRAIESC IN REALITATE, chiar in PREZENT, imi permit sa o zic si sa o si fac…Asta nu trebuie sa deranjeze pe nimeni. Nu este o aroganta…Este o NORMALITATE.
    Faptul ca „ratacirea” lumii este asa de mare si ca probabil statistic sunt covarsitor de multi oameni debusolati, nu este un motiv sa daznadajduim si sa ne bagam cu totii in aceiasi oala…Eu spun ca trebuie sa fim fericiti cand ne regasim, cati om fi cei care incearcam sa ne TREZIM.
    Imi cer scuze daca am fost „vehement” in expunerea mea. Nu doresc decat pacea intelegerii si „tacerea ” iubirii…Pana la ele insa, armonizarea presupune uneori si polemici.

    • fosile zice:

      „Cum am mai spus, sunt impotriva pasilor marunti, pasi ce presupun…tragere de timp… ”
      Era vorba de comentariul tau.
      Multumesc ca mi-ai explicat amanuntit modul tau de intelegere.
      Cum am spus si la inceput,iti respect convingerile.

      • calinakimu zice:

        Si eu respect caile altora, cu toate ca incerc sa aduc in discutie si alte posibilitati. Dezbaterile sunt binevenite, chiar polemicile au acea „forta” incitatoare, stimulatoare.
        Maine, cu toate ca nu aveam in intentie, voi posta tot despre alimentatie…si asta datorita comentarilor tale. Am realizat ca nu am spus totul…Cel putin tot ce cred eu ca trebuie spus.

      • fosile zice:

        Avind in vedere ca nu pot sa omor nici animal, nici pasare, nici peste, daca as locui la tara aproape sigur ca as deveni si eu (si noi) lacto-vegetarian.

  6. calinakimu zice:

    Ma bucur sa aud asta si te cred fara nici o rezerva…cunoscandu-te dupa sensibilitatea pe care o manifesti pe blog…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s