Despre smerenie…

smerenie

Smerenia, cuvânt de origine slavă este greu de definit în câteva cuvinte. Smerenia este o STARE a sufletului şi cum noi nu prea „operăm” în viaţa de zi cu zi cu sufletul…pentru mulţi rămâne un cuvânt interzis, fără sens.
Pentru smerenie nu există o explicaţie convenabilă într-u totul…Smerenia trimite mai curând la experienţă, nu la noţiune. Aceasta este considerată de unii drept virtute şi o plasează în morală. Dar smerenia este o “stare”. În greceşte “phosyne” este un derivat al cuvântului “phren” (minte, spirit). Mai curând smerenia este un eveniment, o starea minţii purificate. Este începutul şi sfârşitul căutării…
Dex-ul defineşte smerenia ca respect, umilinţă, evlavie, cucernicie…Dintre acestea consider că singura care se apropie de înţelesul acestui concept este “respectul”.
Biserica face referire la acest concept asociindu-l cu evlavia, cucernicia şi umilinţa. Nu întâmplător întâlnim prin preajma bisericilor sau a mănăstirilor acele feţe “mieroase”, ipocrite, umile, care vor să inducă o stare de evlavie, cucernicie posomorâtă…
În iconografia religioasă vedem chipurile sfinţilor schimonosite în acelaşi fel. Toţi sunt trişti, posomarati, lipsiţi de vlagă, evisceraţi. Chiar Iisus este reprezentat veşnic posomarat, de parcă autorii picturilor ar vrea să ne arate cu obstinaţie că EL poartă toate păcatele lumii pe chip.
Părerea mea este că “sfinţii”, oamenii “eliberaţi” de iluzile şi confuzile lumii noastre, au fost şi sunt, oameni senini, plini de extaz, aflaţi într-o pace serena, luminoasă, fericiţi, fericire ce trebuie să iradieze în afară şi pe chip, nu numai prin prezenţa sau faptele lor…
Va închipuiţi că Iisus putea fi si altfel decât o “forţă” care emană forţă spirituală imprejurul sau ?! O forţă ce emană iubire, pace, fericire. Aceste stări se puteau vedea pe chipul sau, erau relevante. De unde atâta acreală posomorâtă, lubrică, pe chipul sau şi pe cel al sfiintilor? Iconolatrii cum se pot împaca cu o asemenea reprezentare a chipurilor unor oameni “îndumnezeiţi” ? Este cel puţin ciudată această reprezentare a smereniei, evlaviei, cucerniciei sau a umilinţei?! Eu nu mi-l pot imagina pe Iisus decât iradiind o fericire luminoasă.
Smerenia nu se caută, nu se cere, nu se află în cărţi…smerenia TE GĂSEŞTE ea. Ţi se coboară în suflet ca un voal care te cuprinde, te învăluie într-u totul. Din acea clipă toţi semenii, toate făpturile, TOTUL îţi devine DRAG, parcă ai fii în tot şi toate…
Smerenia nu este modestie, nici umilinţă, nici prosternare…ESTE RECUNOAŞTEREA LOCULUI FIECĂRUIA ÎN LUME…şi tu eşti ULTIMUL, fără să vrei, fără s-o ceri, fără să ţi-o ceară nimeni. Este RECUNOSTIINTA !
Când Iisus a spălat piciorele ucenicilor, nu a făcut-o ca să înveţe aceştia ce au de făcut…Iisus le-a arătat ”smerenia” izvorâtă din IUBIRE, căci numai iubirea este capabilă de smerenie.
Smerenia nu este starea aceia leşinată de câine ud şi bătut, regăsită pe unele feţe ale aşa zişilor credincioşi smeriţi. Smerenia este “demnă”, ea recunoaşte în tot şi toate …”sfinţenia” aflată înlăuntrul fiecărui lucru ce există…Faţă de această sfinţenie eşti smerit.
TOŢI cei smeriţi sunt ULTIMII. Veţi întreba cine sunt primii!? TOT ultimii… deoarece NIMENI nu este primul. Primul este doar ORGOLIUL braţ la braţ cu… MÂNDRIA.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Concepte, România şi drobul de sare și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s