Despre…animale. (continuare)

Noahs Ark Jigsaw Puzzle 400După cum spuneam în postarea precedentă, voi face referiri personale asupra relaţiei om–animal de companie şi nu numai…Dacă ar fi să mă refer în general la această relaţie care este bazată pe o discriminare cruntă a animalelor, articolul va capăta aspecte tragice. Şi aşa, în ceea ce mă priveşte, cele petrecute nu arată prea bine.
La ţară caii sunt folosiţi pentru munci grele, de multe ori peste puterile lor fiind bătuţi cu bestialitate. Am asistat la scene abominabile în care calul era bătut cu un par…Se auzea de la distanţă un ecou înfundat al plămânilor calului. Bineânţeles că am intervenit, dar problema nu este rezolvată.
Câinii sunt înfometaţi ca să latre, cică mâncarea îi “înmoaie”. În plus aceştia sunt legaţi, unora nu li se da drumul niciodată, iar lanţul trebuie să fie cât mai scurt.
Nici pisicilor nu li se da prea multă mâncare, că doar trebuie să mănânce şoareci, că asta este rostul lor…
Porcii sunt jugăniţi pe “viu”, fiind tăiaţi , ca de altfel şi păsările, viţeii sau mieii, fără nici un fel de menajamente.
Este un comportament ce denotă multă sălbăticie, o stare de înapoiere, de grobianism, de insensibilitate totală. Chiar nu văd nici o solutie în vederea remedierii acestei situaţii…Chestiunea cu protecţia animalelor sau a Directivelor Europene este hilară, este considerată o glumă proastă. Ori de câte ori am încercat să abordez această chestiune cu cei implicaţi, m-am lovit invariabil ca de un zid….”Păi este de la D-zeu lăsat să le omorâm şi să le mâncăm, că doar n-au suflet(?!)…” Este argumentul în faţă căruia trebuie ori să capitulezi, ori să te lupţi cu morile de vânt. Eu am ales cea de a doua varianta…mai ştii?
Animalele sunt lăsate murdare, grajdurile infecte şi mirosurile pe măsură…
Este un capitol trist şi repet, fără soluţii pe termen scurt.
Dar să revin la “cestiune”…
Probabil ca o reminiscenţă a copilăriei  asupra modului cum bunica îngrijea doar animalele aflate în suferinţă, am considerat şi consider că este o atitudine corectă. În consecinţă primul câine pe care l-am avut a fost o lupoaica, Diana, chinuită să trăiască într-un garaj de bloc în Bucureşti. Am luat-o aici, la “pădure” şi timp de cca. 7 ani a trăit ca-n paradis. O mai legam din când în când, ca să nu deranjeze când pleca pe câmp şi nu o puteam supraveghea. Dar odată a alergat nişte oi, fără să producă alte pagube, dar stăpânul oilor, un om sălbatic, recunoscut pentru răutatea sa  i-a dat să mănânce carne tocată cu sticlă pisată. După o săptămâna de suferinţe a murit în urmă unei hemoragii interne. Am aflat ulterior de la vecini cine şi cum mi-a omorât-o. În treacăt fie zis, nu am nici o bucurie pentru cele petrecute, din contra, dar acest vecin a fost omorât în bătaie de o familie cu care era într-o dispută mai veche…
Apoi, al doilea câine are o istorie “ciudată”. Într-o dimineaţă în care mă duceam la plimbare în pădure, pe drum ajung din urmă un vecin care mergea cu câinele sau  Martinel legat cu o sfoară, un câine frumos, bătrân şi mic de statura, care avea un lătrat gros în contrast cu aspectul sau. Întrebându-l unde se duce, răspunsul m-a siderat. La început am crezut că era o glumă când mi-a zis …”Mă duc să-l “spânzur”(?!) în pădure, că-i bătrân şi nu mai bate”… adică latră…Când am realizat că nu glumea, după ce l-am beştelit, i-am propus să mi-l dea mie. L-am luat şi l-am avut vreo doi ani. Era un câine care trebuia legat, nu pleca de lângă cuşcă, după o viaţă de stat în lanţ. Nici nu mai putea alerga…Legat fiind, într-o noapte, nu ştiu ce s-a întâmplat, s-a desfăcut din pripon şi i s-a încurcat lanţul de un brăduţ de care s-a “spânzurat” (?!). L-am găsit dimeneata mort. Se pare că era ” predestinarea” hărăzită de fostul stăpân…
Al treilea câine a fost un căţel pe care o căţea l-a fătat sub fânăria unei vecine. Cum era un câine de pripas, a plecat doar cu unul dintre cei fătaţi, abandonandu-i pe ceilalţi. Am înţeles că aşa procedează animalele care “ştiu” că nu pot hrăni mai multe guri. Salvează unul şi pe ceilalţi îi abandonează…Când l-am găsit, l-am scos cu greu de sub fânărie, abia mai scâncea, era singurul rămas în viaţă. Era mic şi negru corb. După ceva timp, un vecin mai îndepărtat, l-a confundat cu un altul car-i omora găinile şi mi la omorât. Ulterior am văzut un câine care semăna leit cu Max, probabil fratele plecat cu căţeaua…
Al patrulea câine a fost Puşa, o căţea pe care nu o voia nimeni. La ţară toţi vor băieţi…Am luat-o şi după alţi doi ani a mâncat nişte intestine de miel, otrăvite special de un vecin în preajma Paştelui. Am găsit-o sub o stivă de lemne unde-şi făcuse un culcuş să moară. Cum înainte de această întâmplare a fătat câţiva pui, am oprit pe cel mai mic. O căţeluşa atât de nevolnică, încât nici să mănânce nu putea. Am hrănit-o cu pipeta şi o am până în ziua de astăzi. Sper să nu păţească nimic, dar nimeni nu poate ştii ce se poate petrece…
În grădina mai am un ciobănesc pe care stăpânul sau, un alt vecin, ia dat drumul din lanţ  când a plecat la muncă în Italia. Când l-am luat era atât de slab de abia stătea în picioare şi-şi caută un loc să moară…

Ştiu, este o istorie tristă. Bineânţeles că sunt şi excepţii. Sunt oameni care-şi respectă animalele din ograda sau cu care muncesc, dar aceştia sunt doar excepţii irlevante.
Poporul nostru încă “doarme” profund, iar atunci când se mai trezeşte…o face ca să se “îmbete”…
Spunem undeva că nu vom avea acces la lumile superioare înainte de a ne iubi unii pe alţii, animalele, plantele, mineralele, pământul, adică totul în TOT. Iubirea nu este un concept, un ideal sau o cutumă opţională. Este o REALITATE, o energie aflată liberă în Univers, din abundenţă şi inepuizabilă. Aşteaptă doar să fie folosită. În afara ei, cunoaşterea va fi limitată de bariera simţurilor, nu va putea trece “dincolo” în Univerul spiritual, în rădăcina Existenţei.
Eu consider animalele fraţii noştri rămaşi în urmă, cele care şi-au ratat şansa evolutiei definitiv… Nu avem însă nici un drept pentru a le pedepsi…Ce putem şi trebuie să facem, înţelegându-le, empatizand cu ele, este să le iubim şi să le ocrotim după puterile noastre. Suntem cu toţii în aceeaşi “ARCA” a lui Noe…numită EXISTENŢA.

 

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Concepte, România şi drobul de sare și etichetat , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Despre…animale. (continuare)

  1. Biovivo zice:

    Este cunoscută din timpurile străvechi ale șamanilor, legătura omului cu spiritele totemice ale animalelor.Când onorăm animalul totemic, onorăm esența care se ascunde în spatele lui. Ne deschidem și ne acordăm la acea esență. Apoi ne bucurăm de puterea și de leacul lui în viața noastră. Animalul este simbolul unei forțe specifice din tărâmul invizibil ce se manifestă în lumea fizică. A fost un timp când umanitatea se recunoastea ca făcând parte din natură , iar natura parte din ea. Visul și trezirea erau realități inseparabile, naturalul și supranaturalul se contopeau și se împleteau. Oamenii foloseau imaginile naturii pentru a exprima această unitate și pentru a reinstala un tip de experiență transpersonala. Aceasta se vede în purtarea pieilor și penelor, precum se obișnuiește în multe societăți amerindiene sau aborigene. În vremurile moderne, abordarea materialist – darwinista a condus la o mare dezvoltare a științelor naturii pe multe ramuri ale vieții, dar s-a dovedit neputincioasă pe ramura spirituală. Astăzi prin abordarea holistică a cercetări științelor naturii s-a ajuns a se face legătura cu adevărata sursă a cunoașterii, spiritul, la care aborigenii ajunseseră fără prea multe explicații și formule matematice. Și oare care este de fapt diferența dintre omul modern de astăzi și omul „inapoiat” din triburile aborigene, decât contactul cu natura. Omul „modern”, preferă să locuiască în buncăre din beton, metal și sticlă și să fie racordat în permanență, prin cabluri și antene la energiile nocive emise de posturile de TV și telefonie mobilă. Își îmbuibă corpul fizic cu hrană provenită din sacrificarea animalelor și apoi se îndoapă cu medicamente pline de substanțe chimice artificiale. Nu este nici o diferență între acest om modern de la oraș și omul de la țară care chinuie animalele cu bestialitate. Faptul că țăranul de care vorbești tu locuiește aproape de pădure nu înseamnă că a și conștientizat unitatea sa spirituală cu natura. Este o adevărată insultă pentru omul primitiv să-l compari cu omul modern de astăzi. Reconectarea la energiile pământului și la întreaga viață de pe el este un demers necesar fiecăruia, pe drumul evoluției spirituale, a-și spune chiar o responsabilitate a fiecăruia dintre noi.

  2. calinakimu zice:

    Sunt corecte constatarile pe care le faci. Intr-adevar este nevoie de CONSTIENTIZARE, o constientizare care sa survina dintr-o nevoie imperioasa. Aceasta nu se poate impune, ordona, invata. Repet, conditia esentiala este NEVOIA aproape organica de cunoastere…si cum spuneam intr-o postare anterioara, IUBIREA este energia cea mai patrunzatoare in lumea cunoasterii spirituale. In afara ei…NIMIC nu putem realiza cu adevarat….

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s