Procreerea…sarcina…naşterea. (6)

fatul  Sunt cele trei aspecte ale unui fenomen numit generic “perpetuarea speciei”, pe care omul la pus sub semnul iubirii, aceasta nefiind însă o condiţionalitate obligatorie. Copiii se pot naşte atât din iubiri “nemuritoare”, cât şi în urm unor violuri inavuabile. Femeia este personajul principal al acestui fenomen, participând la procreere şi asumându-şi în mod total graviditatea(sarcina) şi naşterea. Poate ne-am obişnuit cu terminologia, dar un întâmplător perioada dintre procreere şi naştere este numită “sarcina” sau “graviditate”. Este o stare, o sarcina, o responsabilitate uriaşă, serioasă, gravă chiar, după modul cum va fi tratată. Femeia poartă în pântece timp de nouă luni copilul şi în suflet întreaga viaţă. Este datul ei, îi scrie în soarta şi pentru îndeplinirea acestei îndatoriri, celei care poartă şi hrăneşte cu propriul ei sânge viitorul copil, i s-au dat toate abilităţile necesare îndeplinirii acestei misiuni. Nu întâmplător găsim la femeie atâta putere interioară, rezistenţă fizică, perseverenţă graţie , armonie, răbdare şi în primul rând, atâta iubire. Capacitatea de a iubi a femeii, compasiunea de care dă dovadă, este egală cu ea însăşi. Nu poate fi comparată neexistând termenul comparaţiei. Bărbatul din acest punct de vedere, este infirm. Desigur, pot exista şi există excepţii, într-un sens sau altul, dar repet, doar excepţii. Când conducătorii politici ai lumii acesteia vor putea fi femei, în lume nu se vor mai perpetua focare de luptă iar viaţa i-şi va recăpăta locul binemeritat –va fi sacră. În cele nouă luni de sarcină, atât viitoarea mama cât şi fătul, intră într-o relaţie nemaivăzută, într-o relaţie subtilă, plină de tandreţe şi de iubire. Copilul aflat în pântece va recunoaşte vocea mamei ce pune în vibraţie lichidul amiotic în care acesta pluteşte. El fătul, simte ce mănâncă mama, stările ei sufleteşti, ce gândeşte ea în fiecare clipă. Fătul participa afectiv la stările mamei. El simte mâna mamei, pe care această şi-o aşează pe pântec într-un gest de tandreţe, gândurile ei. Energiile subtile ale mamei cu ale fătului interferează, fuzionează, se acordează. Din acest motiv mama în timpul sarcinii va trebui să fie atentă la orice detaliu care ar putea să-i perturbe negativ starea sufletească şi implicit, pe cale de consecinţă, a fătului. Viitoarea mama va trebui să evite pe cât posibil orice stare negativă, fie ea de frustare, gelozie,sau de nemulţumire. Muzica clasică lirică, muzica liniştitoare calmă, sensibilă, va fi de asemeni agreată în mod deosebit de către făt. Gândurile viitoarei mame vor trebui să fie generoase, luminoase,pline de dragoste, faţă de miracolul care se petrece în trupul ei. Pe cât posibil timpul petrecut în aer liber, în mijlocul naturii, va fi foarte important. Cu riscul de a mă repeta, de a deveni agasant, o voi face : atitudinea viitoarei mame în timpul sarcinii este de o importantă covârşitoare pentru viitorul copilului. Acum, în această perioada, copilul poate fi traumatizat printr-o atitudine greşită a viitoarei mame, cum în egală măsură poate fi ajutat să pătrundă în viaţă cu seninătate, fără traume sufleteşti post-natale. Pentru realizarea acestui deziderat vor trebui să participe toţi cei aflaţi în jurul viitoarei mame, prin atitudinea lor conciliantă, plină de dragoste şi înţelegere. Deasemeni, nu neglijaţi igiena alimentară. Nu uitaţi, copilul i-şi va lua din depozitul generos sau mai puţin generos al mamei, absolut tot ce are nevoie, neţinând cont de nevoile acesteia. Aceasta va trebui să-şi completeze propriile rezerve de săruri minerale şi vitamine, de preferat, printr-o alimentaţie echilibrată, fără excesese, fără produse farmaceutice, numai din hrană naturală, pe cât posibil din alimente ecologice. În concluzie, viitoarea mamă va sta cât mai mult timp în aer liber(curat), va consuma alimente variate şi ecologice în cantităţi rezonabile ,va nutri sentimente de dragoste şi compasiune şi va aştepta cu bucurie cerebrarea clipei celei mari, a naşterii. Nu trebuie să mai amintesc nimănui că ţigările şi alcoolul vor trebui excluse, ca de altfel şi condimentele iuţi şi cele care balonează. Desigur, dacă ţinem cu tot dinadinsul să ne ducem responsabilitatea până la capăt am putea să acordăm o mai mare atenţie procreerii copilului. Dacă  luăm decizia de a avea un copil, cei doi parteneri pot “regiza” această hotatare folosindu-se de un scenariu de bun simt. Vor organiza un concediu acolo unde vor cade de acord ambii parteneri că le-ar place mai mult. De preferat ar fi să plece singuri, fără altă pereche sau grup. Bineânţeles că perioada concediului va coincide cu perioada de fertilitate a femeii care ar trebui să fie undeva pe la jumătatea concediului. În prima săptămâna vor consuma cât mai multe crudităţi, se vom relaxa, vor face plimbări în natură, se vor bucura unul de celălalt, fără însă a întreţine raporturi sexuale. Tot cea ce-şi pot permite va fi un joc erotic plin de aşteptare şi tandreţe. Apoi, în perioada de fertilitate  pe care femeia ar trebui să o cunoască foarte bine, vor putea plini de dragoste, de iubire profundă, să se contopească în iubire, în iubirea iubire, de dragul iubirii. Cu certitudine, numai în această stare vom putea atrage în pântecele femeii un suflet curat, însetat de iubirea de care am fost copleşiţi în momentul procreerii. Desigur, aici discuţia este mai amplă…Copilul destinat nouă este “pregătit” să vină din timp, dar contează enorm de mult climatul creat. După împlinirea celor nouă luni, când vine momentul naşterii, viitoarea mama ar trebui să fie pregătită nu atât pentru suferinţa travaliului cât pentru bucuria naşterii. Dacă pe parcursul sarcinii viitoarea mama a avut un program minimal de gimnastică, de plimbări, de mişcare în general, naşterea va fi uşurată. În plus, acum există posibilitatea de a naşte în clinici care au pentru naşteri bazine cu apă în care relaxarea musculară şi dilataţia este uşurată. În plus, copilul va fi expulzat într-un mediu lichid asemănător celui amiotic în care a stat timp de nouă luni. Copilul ar putea fi traumatizat de o naştere dificilă, trauma ce-l poate însoţi în inconştient dealungul întregii sale vieţi. Spre exemmplu, sunt copii ce se nasc cu cordonul ombilacal strâns răsucit în jurul gâtului şi care întreagă viaţă vor purta această trauma fiind în mod inconştient obsedaţi de posibilitatea de a fi sufocaţi, strânşi de gât. De altfel aceştia nici nu suportă să fie prinşi de gât, nici în glumă. De asemeni mai sunt unii medici care imediat după expulzare, după curăţarea cailor respiratorii ale copilului, au barbarul obicei de al ţine de picioare cu capul în jos, aplicându-i două, trei palme la funduleţ pentru a declanşa actul respirator. Imaginaţi-va care va fi prima impresie asupra acestei lumi pe care o va avea acest copil ieşit brusc din cuibul sau cald şi primitor, acum atârnat de picioate şi lovit cu brutalitate. Prima respiraţie va fi înecată într-un urlet jalnic, ca o prefigurare sinistră la ceea ce-l aşteaptă în această lume pe care i-am pregătit-o. Nu vreau să fiu patetic, însă această situaţie chiar este o agresiune inacceptabilă. Putem fi siguri, copilul va respira şi fără a fi atârnat de picioare şi pălmuit. Acum,este drept din ce în ce mai rar, mai există maternităţi în care după naştere, chiar dacă este sănătos şi nu necesită tratament în incubator, copilul este dus în salonul noilor născuţi şi lăsat singur fără mama sa  cu care se va întâlni doar atunci când va fi dus la alăptat. Aceasta reprezintă o altă barbarie care arată că în unele maternităţi nu este înţeles modul în care trebuie să ne comportăm faţă de nevoile unui copil abia ieşit în lume. Acestea nu reprezintă aspecte minore,cum nimic nu este lipsit de importante când ne referim la detalile creşterii unui copil. Poate părea hazardat, însă copilul are nevoie în mai mare măsură de dragoste, de prezenţa nemijlocită a mamei în primele momente de după naştere, decât de condiţiile septice aflate în salonul noilor născuţi. Mai mult ca oricând copilul, încă de la naştere, va trebui să stea lângă mama sa. Pentru copilul care timp de nouă luni a stat în pântecele mamei sale această despărţire se adaugă traumei de a-şi fi părăsit habitatul cald şi ocrotitor. Această trecere bruscă de la viaţă intrauterină la cea exterioară trebuie uşurată cât mai mult posibil iar prezenţa mamei lângă copil este obligatorie. Revenind la momentul naşterii, mama va trebui să se pregătească sufleteşte, nu pentru travaliu sau traumă, ea va trebui să fie pregătită să conştientizeze marea bucurie a eliberării în lume al noului vlăstar. Este încununarea rolului suprem cu care mama a venit la rândul ei pe lume. Această clipă va fi aşteptată cu bucurie, cu încredere şi cu dragoste. Cum eu nu am născut şi nici nu o voi face, cel puţin nu în această viaţă, sunt totuşi de făcut constatări de bun simt. Teama, frică de durere, poate bloca, poate provoca ea însăşi, mari dureri, îngreunând nasterea. Acceptarea expulzării copilului în lume, relaxarea în acele momente, este benefică şi poate scuti femeia si copilul de mari neplăceri. Ştiu doamnelor, cea mai uşoară durere de suportat…este a altuia. Aveţi dreptate… Acum trebuie să amintim şi de rolul pe care-l vor juca atât medicii, cât şi asistentele acestui eveniment. Spun eveniment şi nu naştere fiindcă actul medical în toată multitudinea de manifestări trebuie tratat de către practicanţi cu o atitudine ceremonială. Poate părea exagerată această abordare a actului medical, însă consider că orice intervenţie asupra corpului vreunui semen de-al nostru trebuie tratată că pe un act sacru. Făcând o paranteză, este binecunoscut faptul, din păcate doar declarativ, că a fi medic, profesor sau preot, nu contituie doar îndeplinirea unor profesii practicate mai mult sau mai puţin constincios. Acestea nu şanţ doar simple meserii ce le putem afla din nomenclatorul activităţilor. Acestea reprezintă consecinţa unor vocaţii care au ca elemement comun, dominant , în afara cunoştinţelor temeinice absolut obligatorii, multă, multă, infinit de multă dragoste faţă de semeni. Sunt activităţile în care mai mult decât în oricare altele, este absolută nevoie de dragoste,nu de o dragoste circumstanţială, conjuncturală, aflată undeva pe frontispiciul acestor activităţi, este nevoie de o dragoste izvorîtă din respect faţă de viaţă, de existenţa, de întregul din care cu toţii facem parte. Aici trebuie introdus în ecuaţie şi rolul părintelui “crescător” de copii, care va constitui prin consecinţele actelor sale un element la fel de important în rolul major pe care trebuie să ni-l asumăm atunci când am hotărât să aducem la viaţă un copil. Astazi din pacate, mai mult ca oricand, asistam la o adevarata nebunie…Unele viitoare mame, din dorinta „dementă” (este un termen asupra caruia imi asum toata responsabilitatea) de a nu trece prin etapele firesti ale nasterii naturale, pentru a-si pastra „neagresata” zona intima a expulzarii copilului, acesta, copilul, este nevoit sa iasă…nu pe unde a „intrat”. Cezariana este o urgenţă medicală, nu o practică normală, asa cum a ajuns astăzi pentru unele femei inconstiente. Nu ma credeti? Intrebati un medic ginecolog. Eu am avut un unchi, „mamos”, cum se mai spunea, de la care am aflat multe dintre aceste „taine”. Daca medicul nu va fi „manipulat” de sumele de bani ce se învart cu acest prilej, vă va spune ce vă spun eu. După revenirea mamei acasă, casa va trebui să sufere o nouă organizare centrată pe apariţia noului locatar, care va fi aşezat cât mai aproape de mama sa. Aceasta îl va alapta ori de câte ori copilul o va cere. Mare atenţie ! Un copil sănătos va cere singur să fie alăptat ori de câte ori are nevoie. El ştie mai bine ca oricine, ca orice manual de creştere optimă a copilului, când şi de cât are nevoie. Mecanismele sale adaptative nu sunt încă alterate. Copiii care ajung să mănânce prea mult sau prea puţin, la ore alese întâmplătore, au fost tracasaţi, hrăniţi după ceasul din perete, sau după cheful mamei. Copilul are propriul sau ceas biologic care îi spune în cel mai corect mod, cât şi când trebuie hrănit. Acest mecanism nu trebuie pervertit, chiar dacă interesele mamei o cer, în sensul în care aceasta dintr-o oarecare comoditate va cauta să-şi simplifice programul de hrană şi îngrijire al copilului. Atenţie! Nu înfăşaţi copilul strângându-l în scutece .Este o barbarie, din fericire uitată decând cu aparitia pampers-ilor. Deocamdata atat.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Ştafeta otrăvită a educaţiei și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s