Despre…meditaţie şi nu numai…(4)

image-4-23

Despre meditaţie se bat câmpii în toate felurile, cred că va trebui să-i bat şi eu, sau cel puţin să-mi explic punctul de vederea asupra acestui subiect, mai ales că voi folosi acest concept în expunerile mele.
Despre meditaţie foarte mulţi şi-au făcut o impresie greşită, deoarece este asociată unei stări “speciale” la care nu toţi au acces, este un fel de nebuloasă în mintea multora. Spun aceasta deoarece din discuţile avute a reieşit multă confuzie asupra acestui subiect. Nu mă iluzionez că voi fi suficient de explicit încât să elucidez modul de interpretare al acestui termen, dar cel puţin va reieşi punctul meu de vedere atunci când va fi folosit de mine acest cuvânt.
Se spune…
…că este metoda de a pătrunde în “interior” pentru a intra într-o stare a conştiinţei , care este mai profundă decât gândirea…
…că este un proces creativ prin care putem aduce un plus de calm şi echilibru în vieţile noastre…
…că permite atingerea iluminării şi a eliberării totale, vindecă maladiile şi purifică mintea…
…că ajută să ne trezim din somnolenţa caracterizată prin automatisme şi inconştienţă…
…că promovează relaxarea, construirea unei forţe interioare vitale superioare şi dezvoltă compasiunea, generozitatea, răbdarea şi iertare…
…că duce la liniştea minţii, la clarificare interioară şi trăire în prezentul nemijlocit…
Înşiruirea beneficilor acestui “panaceu universal” reprezentat de către conceptul meditaţiei, poate continua încă mult şi bine…Cum nu iese fum fără foc, trebuie să dăm Cezarului ce este al Cezarului. Meditaţia reprezintă o cale universală, dar având caracteristici particulare de experimentare a cunoaşterii de sine .Cu alte cuvinte, fiecare va trebui să-şi găsească modalitatea prin care practica meditaţiei va fi croită cu “materialul clientului”,  deci dupa corpul său fizico-spiritual din ACEL  moment. Tehnica meditaţiei trebuie aplicată de la caz la caz  în funcţie, repet, de caracteristicile individuale ale practicantului. Aici nu este de joacă şi de aici pleacă toată confuzia. Cât timp o anumită tehnică o vom lua din “cărti” şi o vom pune cu “furca” în aplicare, căpiţa rezultată nu va rămâne în picioare. În cel mai bun caz nu vom înţelege nimic, iar practica în sine ne va dezamăgi. Din acest motiv voi insista asupra necesităţii conştientizării stării noastre de fapt, să ştim de unde plecăm. Nu este deloc complicat, atâta timp cât suntem dedicaţi acestei necesităţi. Că-i spunem meditaţie, introspecţie, autocunoaştere, este mai puţin important. Important rămâne să plecăm de la o bază, având o temelie, bună/rea, temelie să fie.
Modul nostru de reprezentare a lumii este tributar simţurilor, tribut pe care-l plătim prin pasivitatea generată de reprezentări acumulate ca memorie. Este nevoie pentru a opri fluxul de gânduri pasive, ca mai întâi să ne activăm capacitatea de a gândi cu mintea eliberată de reprezentările trecutului mort, de reprezentările simţurilor, de cunoscut. Noi nu trebuie să ne liniştim o minte refulată, conflictuală, în care am adunat tot felul de gunoaie străine nouă , dar cu care în mod fals ne identificăm. Ea trebuie mai întâi detoxifiata. Ce este în fond mintea? Nu este ea rezultatul memoriei, a tuturor implicatilor condiţiei umane, cum supravieţuim fizic şi psihologic prin dezvoltarea anumitor virtuţi, este depozitara experienţelor având stranse o grămadă de banalităţi. Ea trebuie mai întâi eliberată din robia timpului de toate banalităţile acumulate ca memorie, un balast inutil. Întrebarea este : poate această minte egocentrică, cumulativă, strângătoare, să se elibereze de ea însăşi? Vedem că poate născocii sisteme politice, e drept strâmbe, poate născoci religii, dar nu poate depăşi temporalul, nu poate trece decât din amintiri în alte amintiri. Acest fapt devine posibil numai dacă mintea se linişteşte, când devine conştientă de conţinutul ei banal, fără valoare, în ciuda investiţiei în învăţare, cu care a dotat-o. Mintea trebuie să conştientizeze proprile limite, meschinăria ei achizitivă, moment în care această conştientizare o va calma. În linişte se crează conditile favorabile apariţiei acelei stări creatoare, factor favorabil transformării definitive a minţii  într- o minte ce va deveni independentă şi activă.
Acesta este rostul meditaţiei, o minte conştientă  care sa devina meditativă în mod natural. Pentru o minte care realizează, care se eliberează de cunoscut, meditaţia va capăta noi valenţe.

Ce înseamnă oare înţelegerea lumii  în afara înţelegerii omului? Se ştie de multă vreme că omul reprezintă o quintesenta a tuturor legilor cosmice, a tuturor activităţilor cosmice. Înţelegerea cosmosului este imposibilă fără a înţelege mai întâi omul, ca fiind cel mai “apropiat” subiect al studiului nostru. Autocunoaşterea se loveşte însă de o mare piedică, auto-observarea fiinţei noastre interioare nu se lasă dezvăluită aşa cum ni se dezvăluie fiinţa noastră exterioară, aceea ce este percepută prin simţuri. Vedem că moartea ne lasă în puterea legilor naturii, a legilor lumii exterioare care ne descompun corpul fizic.
Constatăm că legile naturii observabile prin simţuri, nu fac decât să descompună organismul, nu să şi-l construiască. Legile care acţionează din momentul concepţiei până la moarte, cele ce conservă viaţa, va trebui noi să le descoperim, sa descoperim acele forţe care luptă clipă de clipă împotriva legilor descompunerii, împotriva morţii.
Oriunde am privi în jurul nostru  vedem doar acţiunea legilor care pentru noi înseamnă…moartea. Cum îşi imaginează ştiinţa că va putea cunoaşte viaţa, indiferent de forma ei de manifestare, cu ajutorul legilor cunoscute ? Prin legile care guvernează lumea fizică nu vor putea niciodată să cunoască viaţa.
Conştient  sau nu, omul, viaţa în întregul ei, între naştere şi moarte, luptă împotriva morţii, moarte care în final îşi recuperează investiţia ce-i aparţine…corpul. Viaţa este o luptă împotriva legilor naturii.
Noi va trebui să cercetăm acea activitate care se desfăşoară în fiinţa noastră care lupta împotriva morţii. Am putea constata anumite activităţi interioare care şi ele sunt învinse de moarte, moartea învinge în final forţele ascunse ce i se împotrivesc. Rezultă că personalitatea, individualitatea omului, nu trebuie căutată în lumea fortelor naturii, ci în afara acestora.
Mai obsevăm ceva. Viaţa noastră pământeană este supusă clipei şi spaţiului. Trecutul sau viitorul nu pot fi percepute prin simţurile noastre. Dar oare am mai putea trăi dacă nu am fi supuşi  timpului şi spaţiului?
În cazul în care în urma unui traumatism sau boli cerebrale, ne pierdem total capacitatea de a ne mai aminti, vom facem fapte iraţionale. Plecăm nu ştim unde şi nu ne mai întoarcem, nune mai ştim numele, cum să ne îmbrăcăm, să ne spălăm, să mâncam…  Fără simţul interior al timpului şi spaţiului trăirea devine haotică.
Rezultă că prezenţa în spaţiu şi timp(ca percepţie) este indispensabilă pentru normalitatea omului. Dar timpul ca trecut nu există niciodată în clipa prezentă. Aşadar există forţe care conservă acest trecut, forţe ce provin din afara legilor ce acţionează în exterior.
Va trebui să căutăm în noi acele forţe care nu aparţin simţurilor, făcându-ne o fiinţă temporală în această lume spaţială.. Trebuie să cunoaştem acele forţe independente de simţuri, acele forţe independente care-l scot pe om din spaţiu  şi-l introduc în timp, el putând astfel ajunge în lumile spirituale. *
Din cele mai vechi timpuri, această cunoaştere care-l ridică pe om de la cunoscut, din lumea sensibilă a simţurilor, la lumea suprasensibilă spirituală, era considerată cunoaştere iniţiatică. Bineânţeles, cunoaşterea iniţiatică a vremurilor noastre este diferită de aceea a vrmurilor trecute. Profilul psihologic al omului contemporan, este diferit de cel al strămoşilor noştri. Au existat însă şi există  învăţători care dobândeau capacităţi  pe care le numim generic paranormale, mai mult decât atât, pătrundeau în lumile spirituale în mod conştient.
În timpurile de demult, aşa zişii “guru”, nu dezvăluiau niciodată calea prin care ei au ajuns la acea cunoaştere spirituală, era un domeniu al misterilor. Existau scoli inalte în care erau pregătiţi discipolii lor.
Astăzi  omului contemporan, care a atins un anumit grad de conştientă, trebuie să i se spună cum se poate ajunge la astfel de cunoaştere. Va depinde însă de fiecare cercetător în parte cum va înţelege să se dedice acestei cunoaşteri, cum îşi va folosi trupul şi sufletul pentru a trece dincolo de legile naturii, dincolo de momentul prezent, pătrunzând în esenţa cosmică, adică în propria sa esenţă.
Va trebui să vedem, fie şi succint, cum putem dobândi cunoaşterea lumilor spirituale.

Voi continua…

*Sper să nu se inducă confuzia în legătură cu nevoia de a trăi în prezent….acum şi aici, în afara trecutului mort. Este vorba de o decuplare conştientă de trecut ca memorie, de condiţionările psihologice. Este un subiect ce va fi tratat la timpul potrivit.

 

Reclame
Acest articol a fost publicat în Multiversuri spirituale și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

5 răspunsuri la Despre…meditaţie şi nu numai…(4)

    • calinakimu zice:

      Niciodata nu mi-as fi permis sa vorbesc cu atata fervoare despre un fapt strain mie. In „Calea mea” fac referiri punctuale asupra experientelor mele. Meditatia este pentru mine un „modus vivendi”, este o stare de fapt, fara sa o consider ceva deosebit. Este o normalitate, cum poate deveni pentru oricine. Meditatia nu este si nu trebuie privita ca pe o „tehnica”, ca pe un exercitiu…Repet este o stare launtrica.
      Daca doresti sa ma „prinzi” cu ceva nu te sfii. Chiar doresc discutii cat mai aplicate asupra acestui subiect, sau al orcarui alt subiect adus de mine in discutie.

  1. Dild zice:

    Meditatia invinge orice frica?La mine e vorba de cea de a avea relatii interumane care ma chinuie de ani de zile…

  2. calinakimu zice:

    Din motive personala nu am putut fi „activ” pe blog timp de cca 3 saptamani…
    Meditatia in sine nu este ceva deosebit…Este o stare de normalitate, de CLARIFICARE interiora. Meditatia te pune in STARE de a lua contact cu tine insuti, cu realitatea, cu intregul…Este de ajuns sa te „aduni”, sa iesi din „imprastire”, din fragmentare, din tensiunile induse de lumea confuza in care traim. Meditatia nu inseamna decat constientizare, receptivitate, sensibilizare…
    In clipa in care REALIZEZI cazele fricii, ale confuzilor…acestea dispar de la sine. Dar pentru aceasta este nevoie de clipele in care…repet…sa te aduni in liniste, fara sa-ti propui ceva anume, fara sa te astepti la ceva anume…sa fii doar atent, vigilent, pregatit sa PRIMESTI…Asta este de fapt meditatia…

    • calinakimu zice:

      Cele ce spun despre meditatie sunt considerente cu un caracter …general. Tu spui despre relatiile inter-umane…chinuitoare…
      Sa analizam.Relatia in sine este viciata de faptul ca noi urmarim CISTIGUL rezultat in urma unei eventuale relatii. Asa suntem educati sa gandim. In plus mai intervine si „aportul” propiu, aport ce tine de caracterul nostru, de senibilitatea noastra. Am fost invatati sa credem ca tupeul reprezinta un atu in realizarea scopului propus in urma stabiliri unei relatii. Eu cred ca in asa zisa timiditate este mult…bun simt si nu neaparat complexe de inferioritate.
      De asemeni putem vorbi despre complexe ce tin de frica, de frica unei relatii care ne angajeaza, care ne „obliga” la un raspuns…”periculos” de sincer…
      De fapt ar trebui sa vorbim nu atat de relatie, un termen corupt, cat de COLABORARE. Colaborarea este adevarata stare relationala, acea stare in care ne dedicam cu trup si suflet celuilalt armonizand punctele de vedere. Este nevoie de empatie, de sinceritate, de bunavointa…
      Eu rezum acesta stare numind-o…bucuria de a ne vedea, revedea, recunoaste…Este o bucurie speciala in care este nevoie de un singur fapt, de o singura conditie…aceea de ati place sa fi in mijlocul oamenilor, sa te bucuri de prezenta lor…Este nevoie de starea fireasca in care te afli atunci cand iti PLAC oamenii, semenii.
      Intravertitii manifesta stari confuze, alteritati rezultate in urma unor esecuri emotionale din cauza unor experiente traumatizante in relatia cu ceilalti. Este vorba tot de impactul dintre relatile stabilite in urma obtinerii de beneficii si starea normala de a empatiza cu ceilalti, stare ce tine de latura sufleteasca ce-si cere dreptul la manifestare.
      Subiectul este amplu si are nuante specifice de la caz la caz…
      Eu consider ca o adevarata relatie se stabileste din bucurie cu deplina sinceritate. In ceea ce ma priveste…NICIODATA nu am gresit procedand astfel. Fii sincer, deschis, bucuros, plin de solicitudine, de compasiune fata de ceilalti. Nu ai nimic de castigat sau de pierdut. Nu in acesti termeni se cuantifica o relatie…VEI FI TU INSUTI si asta te va face fericit (bucuros)…atat pe tine, cat si pe cei din jurul tau. Am pus in paranteza bucuros…cu toate ca „bucuria” inseamna mai mult decat o fericire frugala…Bucuria este o stare PERMANENTA…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s