Calea…unică. (3)

image-4-23Pe măsură ce acumulăm cunoştinţe din domeniul spiritual, ne vom familiariza cu noţiuni despre mentalul superior, inferior, supramental, corp eteric, corp astral, corp spiritual,Eul, subconştient, inconştient, supraconstient, conştient, ego, conştiinţa,supraconstiinta, supra-Eu, suflet, sine…şi la acestea toate se mai adaugă noţiuni din terminologia indiana…karma, ananda,chakra, buddhi,samandhi, prakriti,puruscha, s.a.m.d. Disigur, toate acestea pot elimina confuzii…dar şi deruta. O mulţime de “clarvăzători”, de “trăitori” în sfera spirituală, erau analfabeţi(?!) sau liberi de aceste noţiuni. Este iarasi adevarat ca omul contemporan, este altfel format , pleaca de la o alta perceptie asupra lumii.Fiecare va trebui să-şi găsească ceea ce-l poate face să-şi afle singur calea, din mulţimea de cunoştinţe cu terminologiile aferente. Faptul că natura unuia este logică, matematică, a altuia poetică, visătoare, a altuia circumspectă, sau din contra permisivă, toate acestea fac parte din predispozitiile noastre naturale, din caracterul cu care ne-am născut, este “materialul clientului”.
În ceeea ce mă priveşte, am “înţeles”… în clipa în care nu am mai fost preocupat de anliza acestor stări (cu toare că aveam cunoştinţă de ele), de înregimentarea mea într-un concept anume, atunci când m-am “lăsat” în voia vetii. Stările…sunt fluide, se întrepătrund, aflându-se într-o veşnică mişcare a “viului”. Totul este viaţă, totul curge (“panta rei”)…este veşnic nou, irepetabil şi incomparabil.
Repet, asta nu înseamnă să cădem în reverii. Contemplaţia, meditaţia sunt stări ale conştiinţei eliberate în care “mintea” nu mai deţine controlul. Uşor, uşor, gândurile se “împleticesc”, se “bâlbâie”, nu mai au vigoare, consistentă, se topesc…se sting. Atunci rămâne TĂCEREA…Este o tăcere ce nu are nimic în comun cu liniştea ştiută. Nu mai contează “zgomotele” din afară, iar “înăuntru” este pace. Atât rămâne în câmpul conştiinţei, un cer fără norii gândurilor…şi totuşi rămâi în deplină conştienţă lucidă. Nu este ca o “moţăiala” tâmpă, ca un vis. Este totul mai luminos şi mai limpede…este PERFECT.
Starea de meditaţie nu este o stare aflată între anumite ore sau zile…Este un “modus vivendi”… în care exişti, fie că munceşti, stai, sau te plimbi. Când esti la început si ţi se pune o întrebare, ai senzaţia că vine de undeva de departe…şi chiar dacă eşti implicat în acea întrebare…parcă nu ar fi vorba de TINE. De multe ori răspunsurile sunt “neutre”. Simţi că nu mai eşti TU…personajul “principal”…Pe urmă , te obisnuiesti cu aceasta nouă stare, totul devenind firesc, dar extrem de limpede, este o clarificare.
Şi toate acestea s-au petrecut după trecerea anilor, cum putea să se petreacă…oricând. Ei şi?! Chiar contează?! Desigur că nu, este o întrebare retorică. Totuşi, totuşi…momentul parasirii orasului in folosul satului pierdut printre coline, a fost un factor favorizant. Aici, in intimitatea, in proximitatea VEŢII, fruste, nude, am găsit condiţile ideale creşterii spirituale. Sunt acasa… integral.
Am încercat decorporalizarea…s-a petrecut când nici nu mă gândeam. Am voit să-mi opresc gândurile…s-au oprit când au vrut ele. Am voit să aflu “tăcerea”, pacea lăuntrică, a venit pe neaşteptate…ca cel mai normal lucru posibil, ca o briza de primavara, ca o adiere de vânt plină de petalele florilor din livada. Prăpădita noastră educaţie, ne tot pune bariere din ţeluri, scopuri, obiective, ne face dependenţi de alţii, sa fim mereu cu mâna întinsa, iar biserica, ca instituţie, ne vrea sclavi…cu dă-ne nouă… in numele Domnului. Reprezentanţii societaţii si profitorii ei, ne vor sclavi si ascultători, pentru a fura in linişte. Părinţii ne vor ascultători, ca să devenim “răi” ca ei, sau mai răi ca ei, că doar aşa se “reuşeşte” în viaţa asta pefigurată după chipul si asemanarea noastră. Aşa încât noi tot asteptăm sa ne dea cineva mură în gură : ce,  cum, cât si când sa facem… ce-om face, doar , doar, ne vom pricopsi si noi, ne vom elibera de suferinţă, temeri şi griji cotidiene. Numai prin NOI ne putem elibera. Dar trebuie să recunosc : niciodată nu am fost “singur” cu adevărat, am cercetat si experimentat după putereile mele si cu ajutor de “sus”, fară de care nimic nu este posibil in această direcţie. Este adevărat, cu “căderi” si “înăltari”,cu suişuri si coborâşuri. Bineînteles ca m-am adăpat din izvorul cunoaşterii, din izvoarele aflate pretutindeni, dar care se dezvăluie ochiului interior. Repet, degetul care arată Luna, nu este Luna…Direcţia bună este însă esenţială. Urmează ca noi…să “băgăm in traistă”. Toate acestea m-au însoţit în decursul întregii mele vieţi, ca o umbră, ca o nevoie sfaşietoare, ca un dulce dor…

Reclame
Acest articol a fost publicat în Multiversuri spirituale și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

5 răspunsuri la Calea…unică. (3)

  1. smaranda zice:

    Mi-as dori sa pot comenta ceva, dar nu pot decat sa confirm cu punct cu virgula. Faptul ca nu pot sa stau mai mult in natura, imi ingreuneaza drumul dar nu l-a facut imposibil. Sunt o incapatanata. Se povesteste ca ai nevoie de liniste si mai bine de un anumit colt in care sa te poti retrage pentru a medita. Si daca nu avusei parte de conditii, m-am nervat si am zis: io pot. Si se poate. Asa aflai cele scrise de tine, rand pe rand. 🙂

  2. calinakimu zice:

    Cu siguranta ca se poate aproape IN ORICE CONDITII, cu o singura pre-conditie : DEVOTIUNEA.
    Cum este adevarat ca existenta in NORMALITATE…normalizeaza fiinta sub toate aspectele. Este important „aerul” inspirat, „hrana” consumata, „apa” bauta, si…si nu in ultim rand…”vibratia” mediului inconjurator.

  3. smaranda zice:

    Nimic mai adevarat Calin. Exceptiile intaresc regula. Pentru cei care nu au la indemana nici una din necesitatile naturale de mai sus, pana reusesc sa schimbe locatia si conditiile, cu niste efort de dorinta adanca, se poate orice, sau aproape orice. Asa cum zisesi.

    • calinakimu zice:

      Recunosc…mi-as dori sa pot convinge pe cat mai multi semeni de-ai mei sa o „rupa” cu orasul si sa se instaleze undeva la tara. Stiu ca cei ce vor…nu pot, iar cei ce pot…nu vor. Asta este. Nu este un paradox…este normal atata timp cat „posibilitatile” materiale, sunt direct legate de implicatile spirituale. Cei dezimplicati material,dar cu disponibilitati sufletesti, sunt constrasi sa mai rabde, iar ceilalti nu stiu ce pierd, crezand ca au „totul”, acolo unde este „bataia pestelui”.

  4. smaranda zice:

    Asa este.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s