Calea…unică. (2)

image-4-23

La această rubrică, “Multiversuri”, cât de curând o să încerc să aduc în “discuţie” pe calea dialogului activ, “viu”, prin conlucrare ,o practica initiatica aflata la indemana oricui. Dar pâna atunci, consider ca este necesar sa ne clarificam, să discutam si altfel despre iniţiere, despre nenumăratele “forme” de abordare a acestei nevoi spirituale, despre o pre-initiere, daca doriti.
Scopul ?!…
Se pare că scopul, fie că este vorba de dobândirea lumii materiale, sau realizarea celei spirituale…există în sine. Existenţa scopului presupune că ştii unde eşti şi unde vrei să ajungi(?!). Trăieşti însa în incertitudine până vei realiza, sau…nu, scopul propus. Există de asemeni încrâncenare, o stare de tensiune, de teamă…A fi , ori a nu fi…Scopul constituie un orizont de aşteptare (prejudecată), care se tot menţine la orizont. Te tot îndrepţi spre orizont, iar acesta se tot îndepărtează de ţine în aceiaşi măsură. Când crezi că l-ai “prins” şi te lupţi să nu-ţi scape…acesta ţi se strecoară printre degete…ca nisipul. Între timp viaţa se scurge mergând spre moarte… si asta este o certitudine.
Eşti mulţumit de cum decurge viaţa, relaţiile inter-umane ?! Eşti mulţumit de sistemul socio –politico-economic, de criterile  de “valoare”ale societatii ?! Eşti “împăcat” cu modul cum se rezolvă disputele ce generează conflicte violente şi sacrificii omeneşti ?! Eşti mulţumit de educaţie, de sănătate, de alimentaţie, de mediul în continuă degradare? Da?! Atunci nu are rost să mai discutăm. Scopul este să ajungi printre profitorii acestui sistem, să ocupi o poziţie cât mai privilegiată, iar acesta în sine, este un scop. Nu mai pierde vremea cu alte “fleacuri”, dă-i bice…
Nu eşti mulţumit?! Atunci va trebui să acţionezi, să pătrunzi dincolo de aparenţe, să clarifici situaţia, să-ţi găseşti “locul” în multiversurile existenţiale şi poate, poate te vei regăsi în Uni(c)vers…Dar acesta nu este un scop…este o consecinţă impredictibilă.
Dacă doreşti să “cucereşti” lumea spirituală(?!), să devi un supraom, adică să-ţi întăreşti ego-ul…atunci eşecul este garantat.
Dacă vei găsi, fără să “cauţi”… conştiinţa, aceasta nu este o realizare…este o normalitate, este un progres legitim al calităţii de OM, este folosirea corecta a “talantului” biblic.
Vrei să te “mântuieşti”, să devi un “iluminat”…vei ajunge un neurastenic, un nevrotic, un schizofrenic. Nu esti… decât ceea ce eşti, iar ca să afli ceea ce eşti nu este un scop…este o NECESITATE. Când această necesitate va genera o totală devoţiune închinată “clarificării”, lucidităţii, cunoaşterii…totul se va produce impredictibil, în plin mister, parcă de la …sine. Abia din acel moment poti “creste” spiritual, când nu urmaresti scopuri, când nu mai ai ce pierde si nici ce câștiga… Pacea, puritatea, cunoaşterea…se “pogoară” asupra ta când nu-ţi doreşti şi nici nu aştepţi să se petreacă…
Descoperirea Divinului, cunoaşterea spirituală, sunt devoţionale şi rezonatoare. Acestea nu pot fi impuse sau căpătate folosind metode sau tehnici, aşa cum concepem noi să se petreacă ştiind modul cum funcţionează lumea noastră . Este o descoperire individuală.
Credem cumva că “scopul” ar fi descoperirea adevărului? Nu ar trebui să ne întrebăm mai întâi dacă suntem capabili pentru o asemenea întreprindere? Descoperirea sau nu a adevărului, este opțională? Ne interesează adevărul…sau ceva ce ne va aduce satisfacție? Acceptăm că adevărul nu poate fi plăcut sau neplăcut? Urmărirea unui ideal…este în sine orgoliu, glorificarea sinelui. Smerenia* fața de cunoaştere ne pune în situaţia REALĂ, acolo unde ne aflăm. Vrem să cunoaştem părerile celorlalţi despre adevăr, sau adevărul propriei vieţi?!
A vedea falsul în fals, adevărul în fals şi falsul în adevăr…sunt chestiuni extrem de dificile, dacă vom începe cu acestea. Primul pas este ca mai întâi să ne eliberăm mintea de condiționări, de prejudecăţi, fără grabă, cu rabdare . Claritaea gândirii se bazează mai mult pe intuiţie, decât pe judecaţi matematice. Înţelegerea nu este o calitatea a celor “aleşi”, a unei elite. TOŢI suntem capabili de cunoaştere, în clipa în care nu vom mai compara, nu vom mai evalua după standardele căpătate. Numai o minte eliberată, liniştită, este capabilă să primească adevărul. Când vom recunoaşte că suntem ignoranți, abia atunci suntem apți să primim adevărul. Noi vrem să aflăm ce se află sus, în piscuri, dar nu ne interesează ce se află la poalele muntelui, acolo unde ne aflăm…noi.
Scopul urmărit nu este obținerea individuală a unui câştig în folos propriu. Oricum tot ceea ce întreprindem se revarsă asupra întregului, deorece nimic nu ne aparține în nume propriu. Evoluţia, dacă chiar ne preocupă acest aspect, este morală şi se revarsă, cu ştiinţa sau fără ştiinţa noastră asupra tuturor .Cu siguranţă, au existat oameni care prin ei înşişi au cunoscut adevărul, cum există o mulţime de semeni pe care nu-i interesează decât …ce “câştigă”… Care este problema?! De ce trebuie să urmăm pe unii sau pe alții?! “Eu” sunt calea…”tu” eşti calea, “el” este calea…
*Pentru “smerenie”, un cuvânt de origine slavă, nu există o explicaţie convenabilă…el timite la o experienţa, nu la o noţiune. Unii cred că smerenia este o virtute si o plasează in morală. Dar smerenia este o “stare”. In greceste se spune “phosyne”(fonetic : fosine, cu accent pe o), un derivat de la “phren”( minte, spirit). Putem spune că smerenia este un eveniment al minţii purificate. Este inceputul si sfarsitul căutarii.

 

Reclame
Acest articol a fost publicat în Multiversuri spirituale și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

3 răspunsuri la Calea…unică. (2)

  1. smaranda zice:

    am voie sa recomand cu caldura pagina ta de web pe nasul tv? Ma refer la cei care au citit cu placere Jurnaulul de calatorie?

  2. calinakimu zice:

    Smaranda…sigur ca da…cu cati vom fi ma multi, cu atat mai bine. Important este ceea ce faci tu. Te implici, participi, traiesti, esti vie. Multi sunt circumspecti, suspiciosi, dubitativi, chiar daca ar avea ceva de spus, prefera sa „tina” in ei.
    Chiar imi doresc ca pe parcursul initierii sa existe comunicare intre noi toti. Este bine sa nu vorbim prea mult cu cei apropiati noua, dar care nu inteleg aceasta nevoie a noastra. Daca vom avea descoperiri individuale, sa le tinem pentru noi, cel putin la inceput. Daca simtim nevoia sa ne „strigam” bucuria, s-o facem intre noi, cei care intelegem si ne bucuram unii pentru altii. Orice, asa zisa „realizare”, apartine totalitatii, nu noua personal, dar nu trebuie date margaritarele…oricui, celor ce nu stiu sa le aprecieze,sa se bucure de ele…sa le batjocoreasca. Si asta nu pentru ca ne-ar face noua vrun rau…Si-ar face lor insile. Asta a fost motivul principal pentru care n-am mai postat la Nasul…

  3. smaranda zice:

    recunosc adevarul in ce spui..

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s