Voodoo…para-ultra-psiho-tronic.

th

Faptul că sunt oameni care pot muta obiecte de la distanţă, care levitează, care transmit şi citesc gândurile altora, care au premoniţii, astăzi este dovedit cu prisosinţă. Cum ştiinţa în lipsa dovezilor ”palpabile”, din incompetenţă, nu a putut explica existenţa unor asemenea fenomene, nu înseamnă că ele trebuie ignorate. Staţi liniştiţi (mai bine nu…), că nu sunt ignorate, din contra, sunt folosite din păcate împotriva noastră.
Faptul că ştiinţa oficială s-a împotmolit în a demonstra aceste posibilităţi, a convenit de minune celor care le-au folosit şi le folosesc în interese propri, împotriva interesului general.
În vremuri de demult, omul dezvolta capacităţi prin care reuşea să resimtă mersul naturii, al anotimpurilor, al sufletului propriu. Datorită progresului înregistrat prin cultură, omul zilelor noastre nu mai reuşeşte să atingă acele cote pe care sufletul popoarelor primitive, spre ex. popoarele primitive din regiunile centrale şi nord-europene, le atingeau odinioară. Acum ne bazăm mai mult pe aparate, pe ştiinţa din afara noastră.
Şi totuşi au existat şi există oameni care şi-au potenţat anumite capacităţi numite generic…paranormale.
Polonezul evreu Messing, fugit în URSS prigonit de nazişti, face câteva demonstraţii uluitoare. Scoate dintr-o bancă o suma uriaşă de bani, având drept document o foaie albă de hârtie. Trece de toţi paznicii lui Stalin şi intră în biroul acestuia ca la el acasă…Găseşte o servietă cu acte ultra-secrete aflată sub un pod…Prezice atacul Germaniei asupra Rusiei, înfrângerea lui Hitler şi multe altele.
Dar iată că toate acestea nu sunt de ajuns…Puternicii vremurilor intuiesc ce putere și mai mare pot capăta prin valorificarea acestor predispoziţii, dacă acestea vor fi deturnate şi puse în slujba proprilor interese.
Michael Echanis, un soldat american ce a fost antrenat în proiecte paranormale (Jedis), putea să omoare o capra în mai puţin de un minut. O privea în ochi, după care aceasta făcea spume, tremura, sângera din nas și murea. În final Echanis s-a îmbolnăvit de inima şi s-a retras din proiect. Însuşi proiectul Jadis a fost oprit prin anii 70 din cauza “neliniştilor” ce le provoca.
Se pare că totul a pornit de prin anii 60 când americanii au descoperit că prin focalizarea gândurilor negative asupra drojdiei de bere, acestea îi inhibă dezvoltarea, chiar dacă cei care emiteau asemenea gânduri se aflau la mare distanţă. Reprezentanţii spionajului american…nu puteau rata o asemenea situaţie. Un asasin putea ucide fără a se afla la locul crimei. Uri Geller a fost contactat pentru a întreprinde asemenea acţiuni. Acestuia i s-a sugerat să omoare un porc de la distanţă. Oripilat Geller , un mare iubitor de animale, refuză, în schimb a participat la experimente paranormale…paşnice. Prin anii 70-80 americanii lansează proiectul Star Gate cu scopul folosirii “armelor paranormale”. Uri Geller, Pat Prince, Joseph McMoneagle şi alţi mediumi au fost implicaţi în experimente după o tehnică numită “remote viewing”, care i-a ajutat să deseneze schiţa unei baze militare sovietice aflată la mii de km. distanţă.
Pat Price a descris în detaliu o locaţie militară situată în munţii Urali, fapt confirmat de fotografii prin satelit. În 1975 Price moare suspect, bănuite fiind servicile secrete ruse. Ruşii, se pare că împreună cu cehii, au început să studieze şi ei vederea de la distanţă în scopuri militare. Chiar este cunoscut cazul unor dispaitii de documente de la distanţă făcută de spioni ruşi. În 1973 se divulgă de către Igor Vladski existenţa unei baze de cercetări paranormale lângă Leningrad, astăzi San Petersburg, cu numele de cod Cutia Neagră. Se pare că în acest proiect de psihokinezie au fost implicaţi cunoscuţi parapsihologi : Kulaghina, Vinogradova, Ermolaev. Despre Kulaghina se spune că are capacitatea să afecteze ţesuturile vii, iar Ermolaev levitează având şi capacitatea de a activa sau dezactiva sursele de curent electric. Putea distruge sistemele de ghidare ale rachetelor balistice.
Americanii revin în forţă investind sume uriaşe pentru infintarea bazelor de antrenament paranormal şi infinteaza în anii 80 Grill Flame, un program al ministerului apărării CRV(Controll Remote Vie-wing). Condus de DIA (Defense Intteligeance Agency), cu pariciparea şi altor agenţii de informaţii. Iniţial doar 12 oameni din Pentagon ştiau despre aceste programe.
Joseph McMoneagle “vede” o lumină verde in Mediterana…pe care o asociază cu radiaţiile nucleare. Într-adevăr, acolo s-a găsit o bombă niucleara pierdută de un bombardier american. Grupul a reuşit să localizeze perfect căderea staţiei spaţiale Skaylab în vestul Australiei, rămăşiţele unui elicopter american în Peru, s.a.m.d.
Pe măsură ce ne apropiem de zilele noastre, avem tot mai puţine informaţii despre activităţile grupurilor de cercetare paranormală. Dar tot se mai află câte ceva. Revista Rolling Stone în februarie a.c. a publicat un articol în care dezvăluie cum armata americană a ordonat soldaţilor antrenaţi pentru “operaţiuni psihologice” să manipuleze politicienii de care depindeau obţinerea mai multor bani şi trupe pentru război. Locotenentul-colonel Michael Holmes, declara reporterului revistei, că rolul lor este să manipuleze psihologic, să se joace cu minţile oamenilor, să-i facă pe duşmani să se comporte cum vor ei…refuzând să execute ordinul de manipulare al politicienilor, fiind apoi sancţionat disciplinar.
Toate acestea demonstrează că manipularea psihologică nu este o himeră şi nici o joacă ce poate fi ignorată.
Trusturile media se folosesc din plin de această manipulare. Cine mai poate fi atât de naiv încât să creadă că jurnalismul are drept scop doar informarea?!
Nu de mult, când situaţia de la reactoarele nucleare de la Fukuschima era critică, Masaru Emoto, renumitul om de ştiinţă japonez care a studiat propietătile apei, a propus un experiment inedit : rugăciunea la unison asupra apei de la reactor, a tuturor oamenilor de pe planetă. Dacă această solicitare ar fi fost preluată şi mediatizată de media internaţională, ar fi putut avea efecte miraculoase acest experiment. Media însă cu CNN-ul în frunte, a tăcut mâlc. De ce? Pentru că media are alt scop. Acela de a transmite oamenilor stări de neputinţă, deprimare, violenţă, răutate, egoism. Toate ştirile vorbesc doar de nenorociri, se scoate în evidenţă mizeria umană, filmele inoculează teroare şi violenţă, iar telenovelele induc oamenilor stări lipsite de orizont spiritual. Suntem manipulaţi clipă de clipă, în măsura în care am devenit tot mai dependenţi de mijloacele de manipulare în masă…Când ieşim pe stradă suntem bombardaţi la fiecare pas de panouri publicitare şi electorale mincinoase. În casă, în faţă televizorului suntem victime sigure.Pe orice post am programa telecomanda căpătăm numai sugestii negative. Oare este de mirare ca in afara postului Nasul tv, cat o mai tine si acolo(?!),toate celelate posturi, toti jurnalistii care fac spume la gura criticand clasa politica, cand vine vorba de inlaturarea in totalitate a acestei clase politice corupte, tac si tac deoarece tacerea este de “aur”, aur zornaitor in buzunare.
Şi atunci, ce ne rămâne de făcut? Pentru a ne ţine cât mai la adăpost de manipulare, nu există altă soluţie decât să creezi un câmp puternic opus în fiinţa ta. Numai unde gasesc “loc”, sugestile negative pot prinde radacini. Renunţă la vizionarea tuturor programelor tv. inutile şi cum toate sunt inutile…pe cale de consecinţă, ascultă muzică sinfonica. Cultivă gânduri cât mai luminoase, rezonează cu binele, cu frumosul, cu pacea. Nu lasa nici o sugestie negativă să te “agaţe”, las-o să treacă…pe lângă. În univers totul este rezonanţă. Racordează-te rezonanţei IUBIRII, arma letală supremă asupra maleficului. Atunci, cu tot woodoo…para-ultra-psiho-tronica-psiho-tele-kinezia lor…vor reusi , ce le doresc din tot sufletul tuturor acestor para-anormali, atata timp cat se pun in slujba raului…SA PLIMBE URSUL. Este tele-psiho-kinezia perfecta.

.

Reclame
Acest articol a fost publicat în Politikie și etichetat , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

15 răspunsuri la Voodoo…para-ultra-psiho-tronic.

  1. smaranda zice:

    La capitolul acesta sunt experimentata. 🙂 aproape 25 de ani , poate si mai mult de rezistenta la acestea. Din pacate magia neagra exista si functioneaza foarte bine.

    • calinakimu zice:

      Sensul, semnul energiei… plus/minus, benefic/malefic…este la „liber, atata timp cat avem dreptul deciziei. Libertatea este cel mai mare risc. Poate fi blestem sau binecuvantare. Odata cu capatarea individualitatii, adica a „corpului” spiritual al Eului, am luat la „pachet” si egoul, adica egoismul. Omenirea fiind inca la „gradinita”, adica ignoranta, in stadiul cunoasterii inferioare, mai are de „tras”, de suferit, pana sa priceapa ca Eul individual…apartine EULUI UNIVERSAL si trebuie pus in slujba acestuia.
      Ce simplu pare ?!

  2. smaranda zice:

    Exact! Candva in vis, mi-am amintit o viata foarte departe in timp, cand am lucrat cu aceste energii. Le tineam in palme si le simteam curate si extrem de puternice, ele facand un 8 culcat. Trebuia sa fii o fiinta foarte puternica sa poti lucra cu ele. Stiam ca acestea sunt pur si simplu si nu cunosc raul sau binele. Asa ca puteai sa le folosesti in ambele parti. Ceea ce nu stiu multi dintre cei ce le folosesc in negativ sau poate nimeni dintre ei, ca folosite in negativ acestea au efecte devastatoare pentru utilizator, care se pot intinde peste mai multe vieti si intradeva asupra tuturor urmasilor acestei persoane.

  3. calinakimu zice:

    Subiectul este extrem de complex. Desigur, cei care incalca legile imuabile de functionare ale Universului sufera consecinta proprilor fapte, nu saunt „pedepsiti” de vrun D-zeu razbunator. Faptul ca ei vor reveni in lumea „noastra” alaturi de copii sau alte personaje care sufera, sau provoaca suferinte…acestea apar in proximitatea lor…deoarece sunt atrase de legea rezonantei. Acele fapturi, in noua viata, nu platesc pentru pacatele parintilor…ei insisi au pacate , pacate ce trebuie „descarcate” in conjunctura data. Este inimaginabil sa sufere cineva care nu merita, doar din cauza ca a avut „ghinionul” sa se nasca din parinti malefici. Cu siguranta ca acel sau acei copii…MERITA sa apara in acea conjunctura, aparent nefericita. Repet…suportam consecinta faptelor noastre.

  4. smaranda zice:

    corect!

  5. smaranda zice:

    Pe vremea aceea eram o fiinta foarte puternica si trufasa. Aveam convingerea in trufia mea de nedescris, ca stiu eu mai bine ce este bun pentru altii. Convinsa ca fac bine, am incalcat din ignoranta infinita liberul arbitru si suveranitatea semenilor mei.
    Urmatoarele vieti le-am dedicat repararii si platilor de daune. Deci, de unde nu-i foc nu iese fum. 🙂 Dupa fapta si rasplata.

    • calinakimu zice:

      Exista o tehnica spirituala in urma careia poti afla , prin regresie, despre vietile trecute. Este insa o intreprindere cu doua taisuri. Daca nu esti pregatit/a sa „suporti” o asemenea cunoastere, efectele pot fi periculoase pentru integritatea psihica ulterioara. Pe o anumita treapta a initierii spirituale, acest fapt este posibil fara riscuri. Intrebarea este…de ce a-i face-o? Din curiozitate? Ca sa capeti o confirmarea ca te-ai mai reancarnat? Ambele motive sunt puerile. Daca te ocupi de cunoasterea spirituala integrala, vine momentul, aproape de la sine, cand vei putea patrunde in vietile anterioare mai cu folos. Vei intelege in profunzime „jocul” cauzei si al efectului ca destin.

  6. smaranda zice:

    Amintirile au venit de la sine, farama cu farama. Fara sa le chem intentionat, asa ca mi-au trebuit cam 5 ani sa le pun pe toate cap la cap ca sa primesc o imagine de ansamblu.
    Ca sa ma pot lasa terfelita si sa-mi pot plati datoriile, mi-am depozitat o mare parte din puteri prin toate zonele cosmosului. Un aspect important si anume trufia si narcisismul l-am ascuns in soare. L-am putut recupera si reintegra fara pericol, abea acu doi ani.

    • calinakimu zice:

      Deschizi multe fronturi…Chiar imi doream sa discut si despre existenta spirituala a astrilor, despre ce se ascunde in spatele a ceea ce se vede si se cunoaste de catre stiinta, despre radacinile astrologiei. Bineanteles ca va fi vorba de planetele sistemului nostru solar si modul cum ne-au si ne influenteaza destinul, despre existenta entitatilor spirituale aflate acolo. Este insa un subiect la care trebuie ajuns…pas cu pas.

  7. smaranda zice:

    Nu am intentionat sa deschid un nou subiect. Stiu ca ma intelegi. Am aterizat aici cu voia ta mai mult din interes personal. Imi lipseste o piesa mica din puzzle si stiu ca citind si discutind cu tine, cu voi, o vai dobandi. Nu te simti obligat sa deschizi un subiect nou doar pentru ca l-am atins eu. Sunt imprastiata.
    Iata ce mi s-a luminat azi vorbind cu tine: vietile petrecute ca barbat au fost pentru invatare si cunoastere (scoala de mistere din Muntii Carpati- dupa plecarea din corp a marelui Maestru Zamolxe, scoala de calugari din Offenburg in jurul anilor 1700), vietile petrecute ca femeie in virtutea istoriei planetare, m-au AJUTAT sa-mi platesc datoriile si sa invat umilinta, sa ma las terfelita si injosita (batjocorita „nevinovata” si arsa pe cruce, injunghiata undeva prin imperiul otoman, etc.).
    Colosala luminarea de azi. Multumesc Calin.

    • calinakimu zice:

      Nu-mi multumi mie…stii tu cui trebuie sa multumesti pentru tot…la fel de bine ca mine
      Nu ma deranjeaza ca deschizi noi si noi subiecte, spun numai ca, deloc intamplator,m-am gandit si eu la ele. Cum eu ma bazez mai mult pe intuitie, intuiesc ca trebuie urmati anumiti pasi, fara sovaire, dar cu discretie, cu blandete, in varful picioarelor. Doar „umblam” in suflet…In mai mare masura decat clarificarea conceptelor, este important sa rezonam, sa empatizam intre noi.Blogul este deschis tuturor, dar nu toti suntem la fel .
      Vad ca asociezi destinul femeii cu suferinta, ca pe o cale de mantuire…Din nefericire ai dreptate. Discriminarea femeii este o realitate. Umilinta asumata, nu este umilinta…este smerenie, un cuvant pentru care cu greu gasesti o explicatie convenabila. Voi incerca sa-l explic intr-o viitoare postare.
      Vad insa ca „trecutul” ti-a marcat actuala existenta si cu toate ca esti de acord, chiar multumesti soartei ca ti-a creat circumstantele sa intelegi, simt o unda resentimentara, un afect subtil care nu te-a parasit inca…

  8. smaranda zice:

    Mai lucrez. Sunt constienta si discutiile cu tine ma ajuta mult. Cert este ca in mine se intalnesc foarte multe destine feminine, miliarde, care cer de la mine eliberare. Dar cum sa le eliberez daca nu inteleg singura pe deplin? Azi a fost pentru mine si pentru femeie ca OM ,o zi importanta.

  9. calinakimu zice:

    Iti propun si tie, ti-am mai zis si tuturor celor interesati, sa parcurgem impreuna, pas cu pas, dar fiecare pe poteca lui, o initiere adresabila tuturor, fara prejudecati, fara obligatii, fara „trecut”.
    Nu va fi vorba sa „castigam” sau sa „pierdem” ceva. Vom EXPERIMENTA…viata.

  10. smaranda zice:

    asa sa fie!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s