Sfinţii…sunt printre noi.

Cu toţii am avut sau avem bunici…dar nu toţi au avut …”sfinţi”.
Bunica mea a fost o “sfântă”, în înţelesul cel mai concret al cuvântului. Fără se fie certificată de vreo instituţie de cult, fără pelerinaje, fără “minuni” care mai de care mai …minunate, cu discreţie, având însă aureola smereniei curate fără nimic ipocrit, bunica mea a trecut serenă prin viaţă, printr-o viaţă care, datorită prezenţei ei, a reprezentat o binecuvântare pentru cei ce au cunoscut-o. În amintere o văd doar zâmbind, un zâmbet imperceptibil aproape, izvorât dintr-un prea plin sufletesc. Mult mai târziu aveam să “realizez” minunile nevăzute pentru ochiul “lumesc”, ale vieţii ei…
A m avut neasemuitul privilegiu să fiu crescut în primii 7 ani de către bunica mea. Anii „de-acasă”. Spun în mod intenţionat crescut şi nu “educat”, educatia fiind o altă mâncare de peşte. Aşa a fost să fie…tatăl meu fiind închis de către comunişti ca fost ofiţer, mama a trebuit să muncească, iar eu să rămân cu bunica. Bunica avea o maşină de cusut la care lucra pentru prietenele ei…Cu banii strânşi, de Crăciun, însoţită de fiica ei cea mare, de mătuşa mea, colinda pe la familile sărace unde lăsa darurile cumpărate din agoniseala muncii ei. Nici bunicul şi nici altcineva în afară de fiica ei…nu ştia ce face bunica. Noi am aflat după moartea ei. Până atunci fiica ei nu a avut voie să spună nimănui. Şi asta a făcut-o bunica toată viaţă, atâta timp cât sănătatea a ajutat-o.
Singurul ei criteriu educaţional…a fost iubirea. Când mergeam cu ea la cumpărături, niciodată nu cumpăra numai o pâine…Cealaltă pâine o dădea vreunui sărman. Când eu o întrebam de ce o dă(?!), ea îmi răspundea că NU o dă. O s-o aibe “dincolo”, că pâinea rămâne a ei pentru totdeauna…Când mai cleveteau vecinele între ele şi-i spuneau bunicii că una sau alta… a spus cine ştie ce minciună răutăcioasă despre ea…bunica spunea…”sărmana” Aurica, sau cum o mai chema pe clevetitoare. Ea nu “vedea” răul, pentru ea răul…NU exista. Nu am auzit-o niciodată clevetind, vorbind de rău sau de bine pe cineva. Pentru ea toţi erau la fel…Nu discrimina, nu clasifica, nu evalua…adică nu “judeca” pe nimeni.

La moartea ei, era întinsă în coşciug în holul de la parter…la căpătîi arzând o lumânare, mai  aflându-se acolo şi o glastră cu garoafe. Era în plină iarnă. Nici la moartea bunicului şi nici într-o altă situaţie asemănătoare, nu am agreat “destrăbălarea” floricolă…Coroane, jerbe, ghirlande, care mai de care mai opulente, mai … grosolane. N-am crezut niciodată că florile pot fi puse într-o asemenea postura…jenantă. Din fericire, ele, florile, nu au nici o vină…Mândria noastră prostească şi poate…regretele tardive sunt vinovate. Urmăriţi…de cele mai multe ori revărsarea de exces floricol, este direct proporţională cu “răceala” de care s-au “bucurat” răposaţii din partea celor care acum…nu ştiu cum să mai facă tumbe ridicole de…recunosintă. Dar să revin. Eram, în hol singur cu bunica moartă…Dar eu nu o vedeam aşa…Eu simţeam că ea ESTE încă acolo. M-am gândit la acestea spunându-i în gând…”Bunico…ştiu că eşti aici, cu toate că nu te mai văd. Cea din sicriu nu mai eşti tu…” În acea clipă, toate florile din glastră au început să se mişte care încotro… Una la stânga, alta la dreapta, de parcă ar fi dansat. Atunci m-am plâns doar pe mine…ştiind cât o să-mi lipsească prezenţa ei…Pentru ea… mă bucuram.
Eu…sunt un produs al ei, sau aşa îmi place să cred…Întreaga viaţă mi-a fost marcată de PREZENŢA ei blandă, discretă şi iubitoare, a celor nu 7 ani şi câţi or mai fi fost…a celor de 70 de ori câte 7…parafrazând binecunoscutele cuvinte…Nu ştiu ce veţi crede, este opţiunea fiecăruia…dar “prezența” ei o simt în permanență ca fiindu-mi în preajmă, ori de câte ori mă gândesc la ea. Şi nu este zi să nu o fac…Doar este “îngerul” meu păztor.
Calinakimu…înseamnă în greceşte…Călinaşul meu…pe mine chemându-mă Călin. Ea era grecoaică venită din Grecia dintr-o familie de oameni dedicaţi credinţei. Fratele ei era călugăr la muntele Athos. În jurul ei emana atâta iubire…încât totul devenea senin…
Nu mă pot gândi la ea mai mult, fără să mi se umple ochii de lacrimi…
Sfinţii… sunt printre noi…

Reclame
Acest articol a fost publicat în Calea mea și etichetat , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

10 răspunsuri la Sfinţii…sunt printre noi.

  1. Norocul si dragostea sa fie cu tine…mesaj de dincolo …din subconstient.

  2. Mihai Rotaru zice:

    Timpul se va scurge iremediabil spre aceiasi binemeritata „hodina”, luminata de faptele bune din prezent,trecut sau viitor !

    • calinakimu zice:

      Eu incerc sa scot din context trecutul si viitorul care seprezinta timp psihologic, sunt in afara realitatii. In schimb prezentul este atemporal…tot ceea ce se petrece se petrece DOAR in prezent. In momentul cand luam o hotatrare, aceasta se adreseaza doar prezentului, atunci devenim limpezi, constientizand realitatea. Cand lasam un spatiu intre realitate si dorinta…aceast spatiu se umple cu timp…timp care genereaza conflict. Daca vei avea rabdare sa urmaresti acest rationament in articolele dedicate timpului…poate ca te vei clarifica asupra celor sustinute de mine.

  3. Mihai Rotaru zice:

    La prima vedere ceea ce vreti sa spuneti este : DA! Speranta moare ultima….dar moare in cele din urma! Acu cat e in viata sa ACTIONAM !? Copyright pe pagina:)

    • calinakimu zice:

      Eu nu sper…Speranta este un vis, un ideal, o poveste elducorata. Speranat este undeva in viitor, este in afara realitatii si oricum viitorul nu se poate manifesta decat ca…prezent. spuneam ca realitatea depaseste imaginatia…

  4. sharabagiu zice:

    Da Calin, sfintii sunt printre noi si noi nu-i vedem intotdeauna. Dumnezeu e printre noi si nu-L vedem. Sfinti putem deveni si noi cand vom renunta la ultimul atom de ego. Bunica mea de pe mama a plecat dintre noi acum vreo 3 ani. Nu eram in tara si nimeni din familie nu m-a sunat decat dupa inmormantare. Si totusi am stiut ziua cand a plecat. Imi pusese „cineva” un gand clar in inima despre asta.

    • calinakimu zice:

      Mai mult decat atat…sunt entitati spirituale care ne vegheaza, cae-si dores intr-o mai mare masura sa ne ajute…decat ne dorim chiar noi insine…
      Legaturile spirituale intre oamenii ce rezoneaza sunt extrem de puternice si se manifesta atat in timpul vietii, cat si dupa moartea unuia dintre ei… De maulte ori simtim „prezenta” , o intuim.

  5. alirina74 zice:

    Calin, m-ai facut sa plang… Mi-ai amintit de bunica mea, o sfanta si ea pentru mine. Plecaciuni pentru tine si articolul tau emotionant…

    • calinakimu zice:

      Iti mulumesc…dar si eu lacrimez ori de cate ori ma gandesc la ea…De fapt „prezenta” bunicii, a iubirii ei compasionale ma insoteste pretutindeni…Iubirea nu are cauza si este aceiasi pentru toti si pentru toate…O data DESCOPERITA, aceasta nu te mai paraseste NICIODATA. Bunica a fost pentru mine ingerul care m-a pazit sa-mi pot descoperi iubirea…Fara ea viata mea ar fi fost cu siguranta …alta.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s