Mutatul stupilor…

De apicultură nu te ’’ apuci ‘’, nu este o apucătură, un capriciu, o joacă sau o modalitate de a câştiga bani…Apicultura sau creşterea şi îngrijirea albinelor este o îndeletnicire vocaţională. Nu este nici o exagerare, lăsând la o parte faptul că pentru ORICE ai face in viată  trebuie să ai ‘’aplecare’’, abilităţi’’, vocaţie(nu scap de acest concept). Respectul datorat vieţii în general, devine recunoştinţă, atunci când cunoşti mai bine miracolul din stup. Acolo veţi descoperii organizarea desăvârşită, devoţiunea desăvârşită, construcţia desăvârşită…şi ca să n-o tot lungesc…acolo veţi descoperii…că desăvârşirea poartă numele de……ALBINA. Cum să nu le respecţi, să le iubeşti, să le porţi recunoştinţă pentru minunile muncii lor cu care ne înfruptăm?!
Acum, trebuie să ştiţi că apicultorii, prin faptul că recoltează produsele stupului, nu înseamnă că sunt nişte haiduci, nişte hapcăi, nişte exploatatori nemiloşi. Or fi şi dintre aceştia…dar nu pe termen lung. Stuparii care nu iubesc albinele, mai devreme sau mai târziu, pierd stupii, se ’’întâmplă’’ ceva,ceva şi se alege praful. Sunt legile nescrise ale universului , pe care nu le poţi fenta , fără să ţi-o iei…
Dar m-am luat cu vorba şi am uitat de subiectul articolului…despre mutatul stupilor. Cartea spune că stupii nu pot fi mutaţi decât dacă între vechea şi nouă vatra sunt 7-8 km, sau dacă te duci cu ei în pastoral şi stai minim 10 zile. Cum eu nu aveam această distanţă minimă şi nici nu plecam în pastoral, am hotărât să găsesc singur metoda de a-i mută fără pierderi, fără ca albinele, care au o memorie spaţială excepţională, să se întoarcă la vechea vatra. Pentru aceasta am aşteptat o zi mai urâtă, am închis urdinisurile şi am mutat stupii cu cca. 800 de metri mai la vale. În acea zi am ţinut urdinisul închis, iar seara l-am deschis. A doua zi, până să plece albinele, am închis din nou urdinisul şi l-am deschis seara. A treia şi a patra zi, am deschis urdinisul puţin, cât să se strecoare o albină…săracele se căzneau să intre şi să iasă…de mai mare milă. Apoi totul a reintrat în normal, deschizându-le urdinisul cât trebuie pentru începutul primăverii, cam 5 cm. Oricum, este de preferat ca stupii să se mute toamna, când albinele intră la iernat, dar nu au format încă ‘’ghemul’’pentru iernat…sau primăvara , până când albinele nu scot puietul la zbor…după ce se desface ‘’ghemul’’.
Succes…

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Apicultură de gradiniţă, Normalogie și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

12 răspunsuri la Mutatul stupilor…

  1. smaranda zice:

    Am aflat ca albinele sunt fiinte multidimensionale.Atunci cand poluarea mediului sau/si energetica este foarte mare, ele se retrag intr-o alta dimensiune, asteptand imbunatatirea locului, dupa care se reintorc ca din senin.
    Am avut acu multi ani o intalnire foarte surprinzatoare (in imaginatie) cu „regina albinelor”. Eram afara la padure, cand am trecut pe langa niste stupi si nu stiu ce mi-a venit sa ma rog pentru albine si sa le binecuvantez, admirandu-le calitatile si prezenta.
    Din senin a aparut regina lor, tot o albina, care mi-a multumit pentru binecuvantare si a presarat pe mine o pulbere aurie. Am crezut ca voi deveni la fel de harnica precum ele, dar m-am inselat. 🙂 In schimb am inceput sa le iubesc foarte mult si sa consum cu bucurie, miere, polen si propolis. Binecuvantate de Dumnezeu sunt aceste fiinte.

    • calinakimu zice:

      Smaranda…
      Iti raspund abia acum din cauza ca mi-a fost furat cablul de internet. Ce vrei…furatul este sport national…
      In legatura cu albinele…Sunt singurele fiinte ce se acupleaza in zbor, acolo sus „doar” in prezenta soarelui si o singura data in viata(3-4 ani). Daca este inorat pe intreaga perioada cand matca ar trebui sa se imperecheze…ea ramane nefecundata. Albinele sunt fiinte solare. Niciodata nu le vom putea multumi indeajuns pentru comorile ce ni le pun la dispozitie, cum niciodata nu ne putem intrece cu ele la …harnicie. Nu numai tu…NIMENI.

  2. Cristian zice:

    salut 🙂
    si felicitari pentru loc…l-am si boolmarkit )))…o sa vin des pe la tine
    …buuuuun, apropo de albine, la tara trebuie sa le mute vreo 15 metri in gradina
    cum ma sfatuiesti sa fac?
    (stupii deja incep sa aduca polen si sunt desfacuti pe 7 rame)

    • calinakimu zice:

      Cristi…
      Iti multumesc…si incep prin ati cere scuze. In zona, timp de cca.10 zile nu am avut acces la internet. Motivul?! Simplu ca „buna ziua”. A fost FURAT cablul pentru a patra oara in 6 luni.
      Cu stupii, fa cea ce am spus deja. Incearca sa le faci „probleme”. Muta-i si tine-i inchisi ziua, iar noaptea deschidele urdinisul. Apoi, deschide putin urdinisul si pune pe el crengute, ceva care sa la ingreuneze umblatul…Asa vor tine mai usor minte. Ca si la oameni, din „greutati”…invatam.

      • Cristian zice:

        salut
        acum am lipsit eu ceva timp
        … intre timp a venit iarna, fir’ar
        buun, am inteles. o sa le fac putin viata grea la mutat
        un prieten imi spunea ca nu e bine sa ii mut, de asta te-am intrebat

  3. calinakimu zice:

    salut Cristi…
    Intr-adevar, un risc este…dar cine nu risca nu…
    Pune un stup cu cateva rame pe vechea pozitie, sa intre acolo eventualele ratacite.

  4. dumitruichim zice:

    Ce interesant! Au citit cu deosebită plăcere!

    • calinakimu zice:

      Stupăritul face perte dintre ocupațile vocaționale care au ca temelie dragostea , devoțiunea. La început am luat-o în joacă și apoi m-a prins. Ce se petrece în stup face parte din miracolele la vedere, miracole pentru care nu iti trebuie ochi de VĂZUT, adică organe spirituale dezvoltate. După ce pătrunzi în intimitatea stupului, albinăritul nu mai este o afacere, nu mai este o ocupație, nu mai este doar miere, propolis, polen, păstură, venin…devine o modalitate de ati revărsa recunoștința.

  5. flaviu zice:

    Buna ziua. Vreau sa-mi cumpar 10 stupi primavara viitoare. Am vrut sa-i iau acum, primavara 2016, inainte de salcam, dar n-am avut bani. In sfarsit: intrebare aeste: pot sa-i pun langa padure? Nu papa pasarile padurii pe albine? Am un teren langa o padure si am defrisat balariile ce erau pe acolo, lasand doar pomii fructiferi. Langa mine, la vreo 500 metri, este un curs de apa micut cu o padurice de salcam.

    • calinakimu zice:

      Locul este perfect. Singurele pericole sunt oamenii, care pot fura stupii și urșii, dacă sunt prin zonă.
      Probabil că există și floră spontană, nu numai salcâmi.Anul acesta nu am salcâmi. A dat un îngheț când erau îmbobociți și gata cu floarea.. De fapt cea mai bună miere pentru sănătate este poliflora, are de toate. Chestia asta cu rapița, salcâmul, teiul, adică mierea monoculturilor, nu se compară cu poliflora, care are un pic din toate.

  6. Casa cu Brad zice:

    Buna,
    ai incercat mutatul/relocarea pe distanta mica tinand mai intai stupul in beci (garaj, sura etc) inchis cam 4 zile (desigur: asigurandu-le hrana si aerisire)?
    Am auzit ca functioneaza.
    Multumesc
    PS acum am roiul in beci si vreau sa il mut la cca 300 m de locul din care provine. Il mai tin 3 zile si apoi…sper sa ramana pe noua pozitie, intre ceilalti stupi.

    • calinakimu zice:

      Am mutat stupi și pe distanțe mai mici și funcționează fără prea multe condiționări. Important este ca locul de unde a fost mutat să rămână liber o perioadă. Dacă stupul a fost divizat, pe cel mutat îl închid 12 ore. Repet, a funcționat la o distanță de 10 m între ei (?!).

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s