Despre minciună…

8742707669_49ffbc0673_z-640x420

Noi trăim şi respirăm prin minciună într-o lume ipocrită, într-o lume de imagine, superficială. Minţim cu o uşurinţă ce denotă ‘’obişnuinţa’’ acestei atitudini. Ni se pare firesc să zâmbim circumstanţial, fals, unui om faţă de care nu avem curajul sau interesul să fim verticali. Afişăm o pudibonderie jalnică, ne sustragem invocând alte şi alte minciuni, pozăm ipocrit la nevoie, ne minţim cu aceiaşi neruşinare pe noi înşine vorbind despre adevăr, pentru a masca minciuna. Modul cum manipulăm şi ‘’ne’’ manipulăm prin minciună, nu face decât să ne afunde şi mai adânc în confuzie, pierzându-ne definitiv respectul și responsabilitatea.

Într-un mod delirant am ajuns că cauţionăm minciuna politicienilor. Aşa zisele ‘’declaraţii politice’’ sunt exonerate de orice răspundere din partea politicianului. Adică, atunci când vrei să-ţi faci campanie electorală (tot timpul), poţi spune vrute şi nevrute…Poţi folosi minciuna, delaţiunea şi invectiva…la liber. ‘’ Legea ‘’ omenească suportă ?!
Părintele poate spune copilului tot felul de năzbâtii, justificând că acesta nu este ‘’pregătit’’ să înţeleagă…porcăriile pe care societatea noastră bolnavă le-a cauționat și certificat drept…’’adevăruri’’.
Bineînţeles, că ne minţim ’’şeful’’ la serviciu, că ne minţim soţia/amanta, sau după caz soţul/amantul , minciunile şi ipocriiziile putând fi enumerate aproape la nesfârşit. Am descoperit ‘’moralitatea’’ aşa ziselor minciuni convenţionale, formale, ca o ‘’scuză’’ lamentabilă a necesităţii de a minţii. Că adevărul ’’supără’’…sau că minciuna are picioare scurte, sunt retorici…paraplegice. Realitatea, este că minciuna atrage minciună, ne adânceşte falsitatea, încurcându-ne adesea în mulţimea ‘’feţelor’’ pe care le tot schimbăm, de la caz la caz.

Dacă am spune doar adevărul, nu va mai trebui să ținem minte nimic…spunea Mark Twain.
VIAŢA însă, nu poate fi minţită la nesfârşit, fără ca toate acestea să nu se întoarcă împotriva noastră, mai devreme sau mai târziu.
Şi ne mai mirăm că ‘’simulacrul’’ ăsta de viaţă… nu are nimic în comun cu EXISTENŢA ?!

 

Reclame
Acest articol a fost publicat în Concepte, România şi drobul de sare și etichetat , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s