Experimentul…”postul negru”.

În articolul  postat în ’’ Multiversuri ‘’, Ego-ul…un stăpân ilegitim”, aminteam că voi posta un experiment propriu pentru deconspirarea acestui ego de împrumut. Ego-ul poate fi deconspirat în multe feluri, unul dintre ele este prin…’’post’’.

Ştiam despre practica posturilor alimentare şi trupeşti, posturi pe care le regăsim în mai toate cultele religioase. Acestea  susţin pentru ‘’cei aleşi’’, care (cică) pot înţelege, că materialitatea corpului nostru reprezintă o piedică pentru ‘’percepţia’’ lumilor spirituale, iar ’’alimentarea’’ acestei materialităţi constitutive a fiinţei noastre fizice cu alimente, cu hrană, nu face decât să ne împiedice în acest demers de reculegere, de creştere spirituală. În plus de acesta, natura hranei este şi ea determinantă. Cu alte cuvinte…fiind ceea ce mâncăm, nu numai în plan fizic, dar şi în plan subtil datorită ‘’fluidelor’’, câmpurilor energetice mai subtile sau mai grosiere aflate în alimente în funcţie de natura alimentelor, animală sau vegetală, ‘’fluide’’ ce ne ‘’bruiază’’ natura subtilă superioară a corpurilor noastre în plan subtil, va trebui să acordăm o atenţie sporită alegerii hranei în perioada postului. Cu alte cuvinte, atunci când se comemorează o personalitate a cultului religios respectiv, sau vrun eveniment semnificativ al cultului religios, mirenii, laicii, sunt îndemnaţi ca pe anumite perioade să se abţină de a mai mânca alimente de origine animală, iar în anumite zile cu profunde semnificaţii ceremoniale, să nu se mănânce nimic, adică aşa numitul…post ’’negru’’. În paralel cu aceste cerinţe,  este recomandat şi postul ‘’trupesc’’. Nu pentru că este ceva’’murdar’’ (cum să fie murdară bucuria, perpetuarea speciei, orgasmul şi nu în ultimul rând ‘’iubirea’’ ?!), aceasta pentru a se ’’conserva’’ energiile, energii ce trebuie redirecţionate spre interorizare, înspre subtil…

În aceste considerente, privite astfel, se află multe adevăruri. Unii dintre aşa zişii ‘’credincioşi’’ şi nu prea…se gândesc ca şi cocoşul care aleargă după găină… dacă o prinde o…’’rezolvă’’, dacă nu…face sport. Adică…dacă este o aiureală chestia cu postul…barem mai face şi el o pauză de la atâta îmbuibare, mai se detoxifică, iar dacă se brodeşte să-i mai ‘’placă’’ şi Domnului de atitudinea lui ‘’ascultătoare’’, împuşcă doi iepuri dintr-o dată ?! Cât de ipocriţi putem fii cu noi înşine…nu suntem cu nimeni.

‘’Vulgul ‘’ este îndemnat să postească de către ‘’comercianţii’’ bisericii…pentru a li se ierta păcatele, pentru a ‘’place’’ lui D-zeu, pentru a scapă de boli, pentru succes…să cadă guvernu’ sau să nu cadă, să nu piardă procesu’, să câştige la loto, s.a.m.d.

Realitatea este că ceea ce mâncăm ne va constitui fiinţa fizică, iar de natura alimentelor suntem influientati conturbandu-ni-se propriul câmp subtil, mai ales când este vorba de hrană de natură animală. Imaginaţi-vă că odată cu hrana, cu sângele, organele, cu muşchii animalelor, îngurgităm şi câmpul subtil al acestora îmbibat cu ‘’animalitate’’, de o natură cu certitudine inferioară.

Eu, care ştiam aceste lucruri şi în plus am renunţat şi la carne, am făcut un experiment ce nu are nimic în comun cu religia, mai mult cu ‘’religiozitatea’’, ca sentiment. M-am hotărât să ţin post negru, doar cu apă  începând dintr-o zi de luni. Cum minrea noastră este ‘’zmecheră’’ într-o măsură mult mai mare decât inteligenţă, am mâncat în duminica premergătoare postului ceva mai mult decât de obicei. Să fie acolo…să mă asigur (?!). În aceste condiţii ziua de luni a decurs relativ în ‘’linişte’’. Spre seară ‘’corpul’’ a început să dea semne de nelinişte, să ceară de mâncare. Eu credeam că ‘’cere’’ organizmul( ?!) M-am culcat şi am dormit buştean. A doua zi dimineaţă nu simţeam nevoia să mănânc. Aveam stomacul gol, dar…mergea. Pe la prânz lucrurile s-au schimbat dramatic. Foamea ca foamea, dar a început o durere de cap de toată frumuseţea. Pe urmă am aflat că începuseră toxinele să iasă din celule, că acordând timp de ‘’curăţenie’’ corpului acesta s-a apucat să ‘’măture’’ prin organismul ocupat până atunci mai mult cu digestia. Şi cum totul se devarsă în sânge, acesta până să fie filtrat de rinichi a mai dat câteva ture prin tot corpul…Noaptea a fost o binecuvântare. Cu toată durerea de cap, de foame parcă am si uitat, am dormit până dimineaţă. La sculare, odată cu trecerea durerilor de cap, a început foamea, foamea…”foame”. Ce urlete erau în mine, ce zbierete…Adică hotărârea mea de a nu mânca era călcată în picioare. Mai…dar cine strigă la MINE , cine este obraznicul ?! Pe urmă, din zi în zi l-am cunoscut tot mai bine…Era ego-ul, făcătura care se credea stăpân. Avea tupeu, se credea pe cai mari şi striga la mine, la STĂPÂN…cu neruşinare. Păi nu i-am permis eu să se poarte astfel, nu i-am dat întotdeauna când a cerut…ce a cerut ?! Acum i se părea ‘’normal’’ să se considere stăpân. Realizam pe zi ce trece că această făcătură nu sunt EU, cel adevărat. I-am spus categoric..’’să tacă’’,  că eu am luat o hotărâre, şi cu asta basta… Dar ce, era prost să tacă ? Fusese obişnuit să i se cânte în strună, să capete totul…Odată cu noaptea şi cu somnul, liniştea nu s-a aşternut de tot. M-am visat mâncând. Miercuri dimineaţă ‘’făcătura’’ a început să se îmblânzească. Acum ‘’cerşea’’, vocea nehrănită pierduse din vlagă, cerea orice. Dacă la început dorea mâncare multă şi bună…acum se mulţumea cu un măr, cu o măslină, cu o coajă de pâine…În plus a apărut o altă belea…Am început să am halucinaţii olfactive…Simţeam miros de mâncăruri, salivam din senin. Dar, cum pe măsură ce glasul făcăturii slăbea, glasul ‘’meu’’ se îngroşa. Am reinterat idea spusă explicit şi răspicat…’’Nu mănânci nimic’’…”vorbeam” cu mine la persoana a doua si mi se părea corect. Şi a mai trecut o zi zbuciumată. Joi, încă de dimineaţă m-am trezit proaspăt, revigorat, stenic, plin de bucurie, fără un motiva aparent. În plus NU mai aveam foame, era o linişte aproape desăvârşită. Glasul făcăturii aproape nu se mai simţea. Nu-mi venea să cred…Dar creştea în mine o putere, un sentiment de tărie, de demnitate, o demnitate care avea mai curând legături cu sentimentul ‘’recunoştinţei’’ decât al ‘’mândriei’’. În acea linişte desăvârşită încetaseră şi gândurile…parcă. Liniştea nu o resimţeam în ‘’cap’’, era o linişte copleşitoare aflată în ‘’piept’’, în zona inimii…Mai mult decât atât, privind în jur, s-a schimbat ‘’calitatea’’ percepţiei. Lumina avea o mai mare claritate iar faţă de cele înconjurătoare căpătasem o ‘’intimitate’’, cu toate că parcă  le vedeam pentru prima dată( ?!)…iar sentimentul dominant era de bucurie, o bucurie ce parcă-ţi tăia respiraţia.

In zilele de vineri şi sâmbătă s-au aprofundat aceste trăiri. Duminică am revenit la alimentaţia normală, mâncând doar sucuri de fructe şi de zarzavaturi.

Cu siguranţă că de atunci…n-am mai fost acelaş…Am stiut odata pentru totdeauna cine este „sluga” si cine „stapanul”, cu toate implicatiile colaterale.

N.B.

Experimentul meu  cu trăirile aferente, este PERSONAL.  Fiecare trebuie să experimenteze…pe pielea lui. Bineânţeles că trebuie avut grijă să fiţi într-o stare fizică bună, să controlaţi experimentul, să-l întrerupeţi în caz că …’’nu sunteţi pregătiţi sufleteşte’’. Bine ar fi ca în perioada respectivă să acordaţi cât mai mult timp experimentului, să conştientizaţi trăirile.

De asemeni beţi multă apă, dacă este distilată…este şi mai bine.

Nu urmăriţi vreo ‘’realizare’’, nu va induceti trăiri false’’ , nu plecaţi de la idei preconcepute. Observaţi-va, fiţi vigilenţi, fiţi treji…

Viaţa este un şir necontenit de experimente, de aventuri în plin mister…BUCURAŢI-VA !!!

Succes.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Calea mea și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Experimentul…”postul negru”.

  1. xaeus zice:

    Lasaind religia la oparte, postul negru ajuta efectiv din punct de vedere bio-chimic, cu atat mai mult in zilele noastre, cand hrana toxica este foarte raspandita.
    O pauza in alimentatie ii da organismului timp sa se mai purifice, sa mai scape de toxine si substante pe care nu le poate procesa 100% in mod continuu.

  2. calinakimu zice:

    Eu „religia” am lasat-o deoparte, ca institutie. Nu acelasi lucru este cand vorbesc de RELIGIOZITATE, care este un simtamant profund, o nevoie profunda.
    Este adevarat, cumpatarea este preferabila abuzului si pauza alimentara detoxifierii…Dar pentru mine mai importanta este „descoperirea stapanului” in timpul experimentarii postului.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s