Calea mea

CALEA MEA…

În ciuda faptului că eu consider că fiecare are o ’’cale’’ unică, că aşa zisele modele sunt doar ‘’orientative’’, că imitarea sau copierea nu ne pot reprezenta, nu ne pot scoate în evidenţă individualitatea, creativitatea, totuşi este bine să ne împărtăşim experienţele personale unii altora, să ne regăsim eventualele similitiduni, eventualele apropieri, în urma acestui proces nesfârşit al cunoaşterii lumii, al cunoaşterii de sine.

Vor fi cugetări sub stele la ore fără somn, gânduri şerpuitoare prin albia fluviului vieţii, insolite eseuri, soluţii dilematice aflate în piscuri ascetice sau pe coline nostalgice…

Nu va fi o autobiografie, vor fi doar reflecţii, experienţe personale, cristalizări, constatări, întrebări şi răspunsuri…mai puţin concluzii. Cloncuzile sunt drumuri închise, mai periculoase decât ignoranţa…

Semnificativ pentru viaţa fiecăruia dintre noi este modul în care ştafeta otrăvită a educaţiei ne-a fost inoculată încă din primii ani de viaţă, în cei aproape fatidicii… 7 ani ‘’ de acasă ‘’. Atunci se săvârsesc adevărate crime spirituale, adevărate schinjuiri sufleteşti, când libertatea naturală a tinerei mlădiţe este comprimată, este prelucrată cu o perseverenţă sadică, transformată într-un adevărat …bonsai.

În ceea ce mă priveşte, am avut ‘’şansa’’ să nu ’’beneficiez’’ de o educaţie părintească clasică…Tatăl meu, fost ofiţer în Armata Regală, participând la ‘’războiul sfânt împotriva bolşevismului’’, a fost arestat când eu aveam 6 luni. Când a revenit din puşcăriile comuniste, eu depăşisem cei 7 ani fatidici. Mai mult decât atât, mama mea fiind obligată să muncească, eu am rămas să fiu crescut de bunica mea…bunica ce mi-a acordat o libertate aptroape deplină şi o porţie sporită de iubire. Din această combinaţie benefică, nu am avut decât de câştigat în plan personal. Spun aceasta în sensul că în plan social nu am fost un ‘’adaptat’’ niciodată. Nu am împărtăşit aşa zisele valori sociale în care ‘’realizarea’’ era condiţionată de acceptarea unor compromisuri inacceptabile.

Cărţile ce tratau subiecte interzise, cu caracter ocult, religios sau mistic, cum le plăcea culturnicilor inculţi să le numească, circulau extrem de greu  în acele vremuri de restrişte spirituală. Şi totuşi am avut posibilitatea să dau cu ‘’nasul’’ prin cărţile lui Scarlat Demetrescu, Rădulescu Motru, Mircea Eliade, Caterji, Krischnamurti, Kant, Schopenhauer, Paul Brunton, Rudolf Steiner…şi alţii. Atras de ocultism, de non-convenţional, de inedit, am practicat ritualuri religioase, yoga…în urma cărora am avut experienţe notabile.

Acum, dacă sunt întrebat cum este, cum ar fi fost mai bine( ?!)…nu mi-ar fi greu să răspund. Că unii dintre noi săvârsesc fapte mai multe şi mai bune, sau  mai puţine şi mai rele…ţine de ‘’patrimoniul’’ , de talantul fiecăruia. Singura incertitudine ne este oferită de modul cum ne-am folosit talanţii primiţi, dacă aceştia au fost înmulţiţi…sau s-au devalorizat prin nefolosire, sau prin risipire ( ?!)…

Aici este vorba de o percepţie mai cuprinzătoare asupra ‘’rostului’’ nostru în lume, asupra măsurii cu care suntem ‘’cântăriţi’’.Responsabilitatea noastră este la dimensiunile corecte în clipa în care ne raportăm la Dimensiunea căreia aparţinem. Noi nu răspundem în faţa societăţii, a moralei pământeşti, datoriei sociale sau familiale. Noi răspundem de TOT ceea ce gândim sau înfăptuim în funcţie de contribuţia noastră la armonia Universală, a evoluţiei acestuia. Iar devoţiunea cu care trebuie să ne manifestăm plini de fervoare este generată de RECUNOŞTINŢA, nu de datorie sau obligaţie.

Reclame
Acest articol a fost publicat în Calea mea și etichetat , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

6 răspunsuri la Calea mea

  1. Cristina zice:

    Nu, eu nu raspund nimanui in functie de contributia mea la desavirsirea universului si nici a evolutiei acestuia. Recunostinta fata de cine si de ce?

  2. calinakimu zice:

    Indraznesc sa va contrazic sau mai bine zis…sa va completez…Veti raspunde si raspundeti… in fata propriei constiinte, constiinta ce apartine, cu voia sau fara voia noastra, cu stiinta sau fara stiinta noastra…Universului. Credeti ca ati fi ceva, ca puteti fi ceva fara voie, fara sa meritati acest fapt ? Credeti cumva ca vreun gand sau actiune ramane fara raspuns ? Suntem RASPUNZATORI pentru orice gand, gest sau actiune. Repet…chiar nu avem responsabilitatea talantilor ?
    Eu nu sunt adeptul evolutionismului. Suntem un ‘’produs’’ , o creatie a unor entitati despre care orice am spune…ar fi gresit. Suntem o ‘’investitie’’ celesta, sublima, la care s-a ‘’lucrat’’ miliarde de ani… Oare nu avem nici o responsabilitate fata de aceasta Existenta din care si prin care ne manifestam?
    Recunostinta si raspundere… fata de aceasta EXISTENTA atat de generoasa, care ne binecuvanteaza cu fiecare clipa a vietii noastre cu darurile ei nemarginite. Nu va lasati ‘’sedusa’’ de cele spuse de mine…dar nici nu le respingeti…Chiar STIU despre ce vorbesc…
    Pe parcursul postarilor imi voi preciza cat mai explicit pozitia fata de acest subiect.

    • Cristina zice:

      Um, nu, constiinta mea nu apartine universului. Sint ceea ce sint fara sa merit. Cui sintem raspunzatori?

      Eh, eu nu cred in miliardele astea. Deci nu ma simt raspunzatoare in fata niciunor „entitati”. Dar asta este frumusetea vietii, fiecare crede in ce vrea.

  3. calinakimu zice:

    Noi oamenii suntem ‘’despartiti’’ din cauza ca ne aflam pe o treapta inferioara de constientizare…si vom fi ‘’uniti’’ cand vom realiza, prin noi insine, ca avem o ‘’substanta’’ Universala comuna.
    Pana atunci…va urez o noapte buna…
    N.B.
    Eu nu ma refeream la miliarde de ani de …umanitate. Pana sa atingem acest stadiu…au trebuit sa treaca miliarde de ani.
    Cu siguranta…frumusetea vietii consta si in diversitatea ei.

    • Cristina zice:

      Eu cred in Dumnezeu, nu intr-o „substanta” universala comuna. El ne-a creat acum 6000 de ani…nu au trecut nici un miliard de ani de nimic. Asa ca nu dau socoteala nimanui, doar lui DUmnezeu.

  4. calinakimu zice:

    Daca v-as intreba pe ce anume din experienta PERSONALA va bazati aceasta credinta…ce ati raspunde?
    Nu puteti ”crede in vesnicie, in eternitate…fara a ”crede” in nenastere. Inainte de a ne maifesta …”terestru”, am existat dintotdeauna…Altfel nu ar avea nici un inteles vesnicia, nemurirea sufleteasca, spirituala. Nu suntem creati peintr-un simplu…hocus-pocus…
    Dumnezeu nu exista…EL este insasi Existenta, substanta, natura…spuneti-i cum doriti, nu asta este important. Cand spuneti ca Dzeu exista…v-ati si separat de EL, ceea ce nu este corect.
    Spuneti ca dati socoteala lui D-zeu. Foarte bine…dar EL nu este in afara constiintei…doar este TOTUL in TOT. Nu ?!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s